Da. Chiar, cum a fost? Ma intreb mereu ce am reusit sa adun din calea pe care am urmat-o. Cel mai tare ma intreb daca am incercat destul de mult. Daca am perseverat. Am strabatul un drum, apoi am ajuns pe o carare, am cules frunzele cazute toamna pe pamantul reavan, am dat nametile din cale, m-am ferit de soare si am mirosit prima floare de primavara, apoi m-am intors dinnou la drum, am mers ghidata de cate-o borna sau doar de instinct, m-am lasat purtata o vreme de atractiile de la marginea drumului, dar mereu m-am intors de unde am plecat. Azi nu pot sa spun decat ca aceasta calatorie ma va duce departe, undeva…la infinit. Caci nu se termina unde este „orizontul”. Eu am increderea ca ea se prelungeste atata vreme cat spiritul tau este inca dornic sa se preumble.
Ma sacaie gandul ca n-am reusit sa strang pana azi atata cat ar fi trebuit. Visam sa fac gramada de impresii despre lumea care ma cuprinde, sa privesc cu ochii mei tot ce au vazut altii, sa stiu atata pana nu mai pot duce, sa cand din glas si sa pictez scanteia din ficare lucru marunt, sa dau o forma unui vis, sa fiu eu insami, nu sa-nprumut. Din toate astea n-am cules decat putin din fiecare. Nu e de-ajuns. Neputinta ma face sa ma chircesc de durere, fara sa am curajul sa-ndraznesc sa schimb o firimitura.
Am strans din dinti s-ajung la intersectiile vietii. M-am impotmolit dar, intr-un final, am luat inima-n dinti si am ales. N-am regretat. Dar nici nu m-am uitat in urma. Nu stiu sa spun daca am perseverat intr-un sens sau altul ci doar ca am simtit sa fac anume lucru. Si n-am gresit. Si dac-ar fi sa dau lumea peste cap, ca sa intorc timpul, probabil c-as face acelasi lucru. Nu stiu. Sau poate ca as incerca sa ma indrept spre alta cale. Dar toate drumurile merg la Roma…:)
De invatat …nu stiu inca. Asta voi decideti. Va spun atat: ma simt copil pe dinauntru, ma uimesc si astazi cele mai simple lucruri dar, in acelasi timp, iti rezolv probleme. Ca nu ma laud. In sinea mea si-n fata voastra declar ca stiu caci am genti mari de cunostiinte de incarcat. Dar cred ca viata m-a educat mai bine. De-acolo am adunat ceva bagaje. Eu cantaresc lucrurile dupa cum m-au invatat si pe mine altii: degeaba pleci la drum tragand caruta de know-how sau cultura dupa tine caci viata e mai parsiva decat vrem noi sa intelegem. Ea te testeaza, iti da raliuri sa te-ntreci, te face campion, dar te si-arunca de-un picior afara si te trezesti in drum cu praful dupa tine. Mai trebuie sa o si fentezi. Dar asta se invata.
Din fiecare calatorie, pana la urma, nu ne alegem cu ce ne-am dorit intotdeauna, desi urmam un tel anume. Atingem apogeul cand realizam, fara sa intarziem prea tare ca sa nu fie prea tarziu, ca ne era menita o alta soarta decat cea pe care ne-am trasat-o acasa. Si stiti ceva? Cumva e mai misto decat ce-am vrut sa iasa.
Astea sunt alte ganduri care mi-au trecut prin minte undeva pe la miezul noptii, dupa ce am vazut, din cliclul „cura de filme”, All about Steve, pe care il recomand cu caldura. Unul din producatori este Sandra Bullock. Nu are sens sa dau recenzii sau sa scriu despre nu’s ce premii castigate sau nu. Un film e un film. Daca are un subiect de urmarit nu mai conteaza restul.
Alexandrescu Daniela 