Continuare la celalalt post:

Tot cu mizichie va las sa cititi…

Si era sa uit…cine vrea sa le preia n-are decat….;)

35.

De la Claudia am primit o leapsa interesanta. Amintiri de la gradinita.

Desigur ca nu-mi amintesc multe importante dar cateva raman intiparite acolo undeva in adancul mintii si ies la iveala atunci cand te astepti mai putin. Defapt sar la inaintare cand nu’s ce clic le declanseaza, raportate la anumite evenimente curente. La mine asa au functionat.

Si, iata, ce amintiri s-au razvratit sa iasa la lumina:

Dar sa incep cu inceputul. Am cautat poze, caci am promis si poze de la gradi, si am dat peste cateva de cand eram ca baiatul meu. M-am intrebat adesea cu cine seamana. Doamne, m-am miratara-i si am realizat ca este JE. Deci nu mi-au schimbat copilul la maternitate!:) Chiar si acum are trasaturile mele de cand am mai crescut eu. Uite pun poze, domne, daca nu ma credeti! 😉 Ei bine n-am reusit sa le pun p-alea ale lui fi-miu ca e greu, taica, sa gasesti pe sidiurile alea multe. Inainte era simplu: aveai un aparat de fotografiat sau avea altul si faceai cateva poze. Le tineai intr-o cutie de pantofi sau mai stiu eu ce! Acu’ avem multe pe CD-uri, DVD-uri, Blureiuri si cand te apuci sa le cauti iti ia o zi intreaga…cu indulgenta.

…din jurnalul lui Stef le-am cules p-astea 😀

Pe prima pagina sunt eu si pe cea de-a doua (cea de jos) tati.

Hmm, grasunul nostru era obosit. La mine a facut poza deja fleasca de somn. Doua poze am apucat sa fac.

Iar aici cateva poze cu mine la varste mici. Asa ca sa ma dau mare! 😛

Dar hai sa trecem la ce trebuia sa vorbim. Despre gradinita.

Doua poze am doar de la cea de la bunici, de la tara, undeva prin Braila. Despre cea din Bucuresti amintirile nu sunt faine. Deci nici pozele nu se merita sa fac. Eram mai bataioasa si obraznica. Ascultam doar de mine si dadeam de furca la toata lumea. Bineinteles ca, la asemenea atitudine, vine si tratamentul de rigoare. Indiferenta, bataie si marginalizare. Ceea ce nu m-a descurajat niciodata. Am simtit un ghimpe in suflet inca din prima zi. Parca imi amintesc ca acum ca era o mica serbare de primire. Noi copiii trebuia sa stam dupa o perdea, cumintei, pe scaunele. Parintii dincolo de perdea asteptau cu sufletul la gura sa isi vada odraslele in formatie. Eu, insa, m-am eschivat de la mica serbare si m-am dus sa ma asez pe un scaun langa parinti sa astept sa se dea perdeaua la o parte. :)) Si a aparut o umflata urata ca muma padurii sa strige la tata ca sa trec la locul meu. Nu mai stiu daca m-am dus. Probabil ca m-a luat tata de mana si m-a sfatuit sa o fac ca sa nu am probleme. Nu cu el ci cu baba cloanta.

In sfarsit trecuram si de faza asta cand, iata, ca Danutza mea n-avea chef de culcare la ora stabilita. O zi, doua, m-au certat femeilea alea dar, daca am vazut ca nu ma inteleg cu ele, ma bagam in pat si ma faceam ca dorm pana dispareau. Apoi tzust din pat si fuga pe hol. Ce emotii traiam, dumnezeule! Corupeam pe cativa si mergeam la toaleta si stateam acolo de povesti. Naiba stie ce puteam noi sa vorbim la varsta aia!

Imi amintesc ca mi-am prins si degetul in usa ca au fost nevoite niste doctorite sa-mi faca o cusatura. Am plans atunci dar nu stiu de ce ca nu ma temeam de lovituri sau ace.

Iar, cea mai tare faza, a fost plecarea mea de la gradi. Aceeasi poveste cu dormitul. Toata lumea sforaia, eu m-am imbracat, mi-am luat un bagajel si am plecat. Ma gandeam sa ma duc acasa. La apartament ma duceam eu dar n-aveam chei. Si stiam sa ajung. Nu era mare scofala. Dar cum intru? In sfarsit o luai eu pe niste stradute, trecui si semaforul regulamentar, sa ajung la tata la servici. Memorasem traseul din masina de transport in comun, cand fusesem eu odata cu el. Vise taica! Ca m-a gasit o educatoare si m-a luat la intrebari. Femeia calma m-a luat de manuta si hai la gradi. Cand a aflat tata sa moara, nu alta! Mama, nu mai zic! De atunci au fost nevoiti ai mei sa ma tina acasa. Si m-a ingrijit o vecina de bloc. O doamna cu dintii falsi! Nu pot sa o uit cand radea ca i se vedeau dintii aia lati si platinati. Dar avea un suflet bun. A avut grija de mine ca de copilul ei.

Apoi la gradi de la bunici nu mai stiu mare lucru decat ca abia asteptam sa vina bunicu, care avea fieraria aproape, cu napolitane in ciocolata. Mama, mama, ce nebunie de arome si ce deliciu. Am cautat sa mai pap d-ale dar n-am mai gasit. Adica acel gust nemaipomenit! Caci gasesti Joe peste tot si altele asemenea dar nu se compara cu ce senzatii traiam atunci la o napolitana d-aia..

36.

Mi-am luat sarcina de a-mi descrie continutul acestui accesoriu foarte important: geanta.

Am facut un comentariu la o leapsa pe care a primit-o Corina, iar eu am preluat-o.

Foarte bine surprinsa pisicutza. Cat despre ce am in geanta…hmm…printre hartiile de la ATM, facturi, un pre…dar mai bine scriu un articol…:))Sau va las sa ghiciti ce urmeaza?:P

Asa ca, iata-ma, luandu-mi sarcina de a duce la capat o alta leapsa. Desi mai am una tot de la Corina. Nu o mai gasesc dar nu se supara. Caci nici asta nu e prea recenta. Si cred ca va fi o surpriza sa vada ca i-am dat curs pana la urma. 😀

Deci…era …un pre…gatit arsenal pentru fi-miu: adica servetele umede de la Pampers, o perie, o furculita si o lingurita, jurnalul lui Stefi, o carticica de povesti (Motanul Incaltat avem acum pe val), niste pampersi, o cutiuta cu crema de galbenele, iar din cele ale mele: un strugurel si o bricheta. Aaa, sa nu uit un pix si o agenda in care notez diverse.

Geanta pe care o am acum e imensa si incap mult mai multe in ea. Ma bucur ca am primit-o p-asta de la matusa mea draga. A stiut ce-mi lipseste. 😉 La drum lung, de o zi, punem sepcute, caciulite, bluzite de schimb, ciorapei si altele, biberoanele cu apa, ceai sau lapte. Si, la final, inca mai este loc.

37.

Am sa fac un update la postarea legata de primul de excelenta (sunshine award) precizand ca mi-a mai fost acordat de doi prieteni de blogosfera, respectiv Paul si SonoftheEarth (al carui nume nu il stiu dar mi-ar placea sa-l cunosc). Le multumesc din suflet pentru premiu. De nominalizat nu mai nominalizez pe nimeni in mod special. Doar va zic ca sunteti toti deosebiti si va dau la toti, din blogrollul meu,  premiul, fara exceptii.

Voi da curs unor lepse mai vechi, sarite, uitate sau pe val. Defapt, uitate, nu pot sa zic ci doar lasate la pastrare printre ciorne pentru vremea in care le voi aduna intr-un singur loc ca, mai apoi, sa le las sa zboare spre voi cu maestrie.

Dar inainte lasati muzica sa curga…

32.

M-am autosesizat si am preluat cu tupeu aceasta leapsa in imagini de la Mihaela pentru ca mi-a placut prea tare ca s-o las in deriva.:)

1. Ce mă face să-mi ling degetele?

2. Ce-mi încântă ochii?

3. Ce miros mă încântă?

4. Ce mă emoţionează cel mai tare?

5. Care e cel mai bun lucru de făcut după sex?

6. Ce îmi lipseşte cel mai tare în acest moment?

33.

La Vlad (OMGarby) am gasit aceasta leapsa, unde ma si nominalizase. Am gasit-o caci ping-ul a avut alta treaba la acea vreme.

Cât din viaţa personală expui scriind un blog?

Aproximativ 60%. Sa zic si ce anume? Pai sunt atatea articole ca mi-ar lua o zi sa le adun.

Cu ce îţi dăunează blogul?

Dauneaza atunci cand expun un subiect dirijat spre anumite persoane, cu buna stiinta sau nu.

Cu ce te ajută blogul?

Sa nu o iau razna. Socializarea, cand treci pe modulul stand-by (cand cresti un bebe), se carenteaza. Asa ca e necesar sa mentii un nivel de normalitate aparent. Caci virtualul nu este un punct forte pentru socializare.

Ce reacţii permiţi?

Nu sunt mofturoasa. Nu suport comentariile nepotrivite, aspectate cu injuraturi si…iu nou!

Care ţi-e rutina de blogger?

A fost o vreme cand era varza organizarea blogului. Adica organizarea timpului dedicat blogului. Acum treaba e simpla si nu ma incurca cu viata personala. Desi leitli am facut iar exces de zel si asta pentru ca am avut restante multe si nu-mi place sa le las nerezolvate. Chiar si mai tarziu, daca se intampla, le fac.

La cate doua saptamani pregatesc cateva articole. Astfel ca acum am multe pe sistem de ciorna. Apoi le public in functie de ziua in care suntem. Facusem o structura de rezistenta a blogului, pe care incercam sa o urmez. Nu respect intotdeauna ordinea dar nu-i bai.

Citesc pe la unii, pe la altii. Nu comentez mereu pentru ca ma intrerupe piticul. Dar va citesc. Chiar daca nu ma cedeti la statisticile alea (cum apar la WP-isti) vin pe calea mail-ului. Caciam subscris la multi dintre voi, adica la cei la care am avut aceasta posibilitate.

Am adaugat aceste articole „de la lume adunate…” ca sa usurez putin munca de comenturi. Caci pare mai usor si-o sa va zic de ce: m-am lovit adesea de acele coduri antispam, care-mi dau de furca in conditiile in care am un transfer prost de date pe net. Dar nu inseamna ca voi ceda unor coduri. Ar fi jenant. Nu renunt asa ca ail bi bec!

Cand gasesc timp mai rasfoiesc si alte situri de interes personal sau general. Daca mi se par ouchei le public pe blog. In general incerc sa public ce imi trezeste interesul sau ce vreau sa pastrez.

Si ca cam atat! 😉

34.

Pe Facebook, la acele notite de blog, Natalie s-a gandit sa compuna o leapsa („leapsa de-a perfectiunea”) care suna cam asa:

Exista un asa numit „quizz” pe Facebook -> „How Fucked Up is Your Life?” Nu vi-l recomand. Intrebarile sunt stupide iar raspunsul adevarat ar trebui sa il cunoastem noi mai bine.
Dimineata cand m-am.. culcat, am deschis geamul sa aerisesc. Fumasem toata noaptea. Am iesit pe balcon si-am vazut un fluture. Era in imaginatia mea, logic, cine draq’ a pomenit fluturi la -3C? Era defapt desenul fluturelui atasat langa rezultatul quizz-ului cu pricina. Ma urmarea.
Imi iesise „Your Life Is Perfect”. Era 5 dimineata, frig.. ma simteam obosita si zambeam.. intrebandu-ma ‘ce e perfectiunea’? M-am aplecat peste balcon, din stanga tasnea un tramvai gol. Apoi am ridicat ochii si-am vazut cerul. In clipa aia am vrut sa deschid din nou computerul si sa va provoc la un joc. O fac acum. Nici eu nu l-am mai jucat niciodata asa ca nu stiu cum o sa arate. Traim sub 10 porunci. Nu stiu in ce masura le respectam, nu ma intereseaza asta acum. Ma intereseaza cifra 10. Ascult pentru a zecea oara consecutiv „Glassworks” …poftim, daca vreti:

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

…si ma gandesc ca in viata fiecaruia dintre noi perfectul si imperfectul se intrepatrund in ceea ce noi numim existenta dar cand vine vorba sa-i dam perfectului o definitie, ne uitam in gol si ridicam din umeri.
Sunt absolut convinsa ca in viata fiecaruia dintre noi exista cel putin 10 motive care o fac perfecta. La fel cum fara indoiala sunt cel putin 10 care ne-o dau peste cap. La sfarsitul unei zile, noi insine suntem defapt rezultatul acestor motive care se aduna in noi si in jurul nostru. V-ati gandit vreodata sa le spuneti pe nume? Hai s-o facem acum. Mie imi displac teribil definitiile din dictionar si generalizarile. Hai sa invatam unul de la celalalt cum percepem perfectiunea. Hai sa vedem ce ne da peste cap. E nevoie de sinceritate. Atat. Va bagati?

Anul 2010 – Viata mea si cele 10 motive care ii justifica ‘perfectiunea’.

1. Cerul de azi dimineata. N-avea soare, avea Dumnezeu. Era ora 5 si cateva culori incercau sa-l sparga din dreapta.
2. Ora 4. Un telefon. Tata. Ora 5. Alt telefon. Mama. Unul m-a facut ‘tampita’… celalalt ‘handicapata’. Nimic mai frumos, jur. Am parintii in viata deci sunt copil.
3. Am pronuntat cuvantul ‘copil’, mi-a venit in minte cel de al treilea motiv. Am sute.. mii de scrisori de la copii de diferite varste care mi-au scris in decursul anilor si mi-au spus ‘te iubesc’… am desenele lor, am povestile lor..
4. Mi-a iesit un cerc perfect din fumul de tigara.
5. Nu mimez placerea cand fac dragoste.
6. Praful din casa se aseaza pe premii pentru cea mai buna actrita si pe carti.
7. Cei mai frumosi oameni pe care i-am intalnit in viata mea imi sunt azi – in majoritate – prieteni.
8. Cand nu mai am cuvinte, am muzica.
9. Lacrimile mi se usuca, oricate ar curge.
10. Am langa mine acum un hipopotam de ciocolata, un barbat pe jumatate adormit care zambeste la mine, o cafea, un scenariu neterminat, trei piese de teatru dintre care una e scrisa de mine, un ruj Dior, lalele pe care le-am primit dupa spectacolul de duminica si o agenda de telefon cu cel putin 300 de oameni dispusi sa ma asculte cu atentie daca as vrea sa le comunic ceva.

Acelasi an, 2010 si cele 10 motive care imi fac viata un cacat:

1. Cerul de azi dimineata. Gandul ca prea multi oameni traiesc ca si cum totul ar fi numai pamant.
2. Amaraciunea cu care ma impac stiind ca intr-o buna zi nu voi mai fi copil.
3. Din nou cuvantul ‘copil’. Ma roade nepasarea mea si a celor din jur cand vine vorba de copii. Dincolo de cazurile fericite care mentin un echilibru, sunt mult prea multi copii care sufera si eu fac prea putin pentru ei. Si unde mai pui ca ma umplu de draci cand vad cati idioti se imperecheaza si toarna prunci fara sa-si dea seama la ce obligatii imense se inhama. Animalele care se cred capabile sa faca oameni imi fac mie viata de cosmar. (sunt fiica de pediatru, poate de-aia sunt asa pornita pe unii)
4. Cercul perfect de tigara si placerea cu care il savurez ……. dovada clara ca sunt o imbecila.
5. Placerea pe care n-o mimez cand fac dragoste va fi intr-o buna zi cel mult o amintire. Procesul de imbatranire e inevitabil iar intrebarile mele legate de iubire imi consuma mai mult timp si energie decat ar trebui. Un foc ciudat care arde, arde, arde… nimiceste?
6. Premiile pline de praf pentru „cea mai buna actrita”, odata luate, nu inseamna absolut nimic!!! Adevaratul premiu este munca fara oprire. Cine sta, cu sau fara premii sa nu se mire daca nimic nu se intampla. Statul e un mare cacat.
7. Oamenii mai putin frumosi din viata mea se impart in trei categorii. Politicieni, invidiosi si isterici. I-as bate pe rand, in ordine alfabetica. Din cauza lor sufera prea multa lume.
8. Cand nu mai am cuvinte si am doar muzica as face bine sa caut cuvintele care trebuie pentru ca ele imi pot asigura mie painea si altora buna dispozitie.
9. Mersul prin spitale si prin cimitire ma deprima dar fara, nu se poate.
10. Sunt datoare mie insami si altora cu mai mult, ma consuma teribil gandul ca amanarea e o forma de refuz si nu reusesc sa las in urma mea mare lucru. Inca.

E randul tau. Joci?
Daca-ti place, da-l mai departe.
Daca nu-ti place, da-l si mai departe.

Si cum m-a nominalizat si ideea este buna, adica perfecta, m-am decis, dupa ce-am imbatranit vreo cativa ani si eu si ea, sa o onorez. :))

10 motive care ii justifica ‘perfectiunea’ vietii mele…

1. Cand am inteles ca exista un motiv pentru care am fost ferita de atatea necazuri;

2. Cand ma trezesc in fiecare dimineata si vad aceleasi lucruri, aceiasi oameni dragi langa mine;

3. Cand imi amintesc ca fiecare dorinta mi-a fost indeplinita, in special cea despre familie;

4. Cand realizez ca nu sunt ca ceilalti;

5. Cand rad;

6. Cand plang;

7. Cand tip;

8. Cand tac;

9. Cand te privesc;

10. Cand simt…

10 motive care imi fac viata un cacat

1. Moartea lor ma face sa ma simt neputincioasa… si punct.