Fără categorie

D-ale carnavalului


Feriti-va de magarus!!!

V-as da si o poza cu el ca sa-l identificati. Dar, daca va gaseste el, si vedeti poza nu mai e cazul sa ma mai obosesc cu asa detaliu, ca-l descoperiti si singuri.

Ma apucai si eu, ca tot omu’, sa citesc un blog destul de captivant, al unui domn scriitor, respectiv Mihai Got(z)iu. Am intervenit, cu mare drag de scris, dupa cum ati observat, cu diverse comentarii. Evident de bun simt. Parerea mea e ca n-am jignit pe nimeni. M-am rezumat la aspectele problemei dezbatute. Discutiile erau interesante. Ba chiar ceva picante. La un moment dat apare un agitat, un sfarleaza. Daca venea si el cu un comentariu din care sa reiasa ca are cap in loc de picioare as fi zis: sa-i traiasca! dar asa interventiile lui au fost…stiti voi cum e cand dormi si visezi frumos? si deodata te trezeste ceasul desteptator? enervant si parca nepotrivit momentului… ei, asa era si sfarleaza. Dar, la acel moment, n-am dat importanta. Avea si omul o opinie si si-a exprimat-o. Ca doar traim intr-o tara democratica. Apoi vine urmatorul articol de blog. Vrajeala, cutare, cutare, apare sfarleaza. De data asta nici ca n-am mai putut sa il ignor. Oricum mi-era imposibil ca-i dadusem accept la cererea de prietenie pe un site de socializare. Ca doar sunt un om cu bun simt. Nu imi doream sa se sinucida vre-unul de disperare ca nu-l accept eu!!! Poate radeti, dar, daca ascultati mai departe, o sa intelegeti ce vreau sa spui. Pana la urma in ziua de azi sunt multi dezaxati pe net si chiar in viata reala. Si stiu ca nu sunt singura care am dat de asemenea categorii de oameni.

Buun. Aveam o polemica cu un ungur despre o anume tema. Nici ca mai conteaza. Cumva aveam dreptate amandoi si nu. Ideea este ca sfarleaza da cu muci-n fasole si…comentariul, pe care l-a documentat amanuntit, era o demonstrare a faptului ca eu am dreptate insa, la final de comentariu, concluzioneaza ca ungurul are dreptate. Mai, nu stiu ce-o fost in capul ungurului, dar in al lui nea Caisa batea vantul. Probabil, ma gandeam eu, e vre-unul, caruia ii place sa fie in contra doar de dragul artei. M-a dat pe spate cu tot cu scaun. Insa m-am mobilizat si am dat inainte cu comentariile. A fost bineinteles un iures de pareri si injurii cu perdea. Niste frustrati care nu aveau altceva de facut decat sa isi exprime revolta si dezgustul pentru anumite persoane, etnii sau nivele sociale intelectuale, lovind bineinteles in stanga si in dreapta cu mare viteza. Ungurul desigur, il intelegeam, ca-si apara etnia, pe o tanti, care nu ma cunostea, nu o intelegeam, avea niste probleme de sanatate, undeva la mansarda. Tot ii dadea intr-una ca „ai nostri”, respectiv eu, nu sunt niste intelectuali de actiune, ci unii de biblioteca, continuand cu „de aici si frustrarile si aberatiile inerente”. Apoi a venit si comentariul aspectat interesant despre cum „prea multa lume practica alte profesii decât cele pentru care, teoretic, s-au pregatit, iresponsabil si cârpacit”, ca raspuns la, evident, frustrarea sfarlezei, care fusese deranjata de acel „esti efervescent, ca-ntotdeauna”, aruncat scurt si cuprinzator de catre mine. Ca sa continui pe aceeasi linie trebuie neaparat sa adaug cateva din miraculoasele cunostiinte acumulate de catre aceasta amiba (vorbesc despre tanti), respectiv despre „un mic manual zen” in care domnisoara sau doamna, sau whatever…a invatat (caci din viata proprie e mai greu sa dai citate) „ca trebuie sa faci din tot sufletul ceea ce faci, sa te concentrezi exact asupra acelui act de moment, indiferent ca tai lemne sau morcovi, asculti muzica, stergi dosul unui bebelus sau al unui batr…”; am inteles ca are si timp sa mai arunce un ochi sa citeasca si alte bloguri (foarte tare), incercand sa justifice ungurului ca „educatii” dispretuiesc alte meserii „cu specific manual”, si din cauza lor s-a ajuns la scaderea fortei de munca… foarte adanc…deci, oameni buni, a scazut forta de munca pentru ca toti au studii superioare si nu mai are cine sa are plugul…bai, eu sunt profund inzestrata cu mult intelect, fata de aceasta „rusine”. Pai cum…puii mei…ca sa citez pe unii din viata noastra mondena…sa ari plugul, cand nimeni nu primeste un ban de la stat subventie ca sa mearga agricultura? si cine se apuca de asa ceva, sigur stie de la inceput la ce se „inhama”, cum sa vorbim despre munca manuala, aia care presupune sa faci ceva si sa vinzi, daca in tara noastra sansele sunt minime, si alteori deloc, ca sa poti sa ridici o afacere, cat de mica posibil. Vorbesti despre taranii care oricum isi fac propria gospodarie sa functioneze? Da, aia muncesc „manual”. Vorbesti despre maturatori? Aia sunt platiti atat de prost …ca mi-e si rusine ca m-am nascut in tara asta. Profesorii castiga mai prost decat un maturator. Si sunt intelectuali. Atat si nimic mai mult nu trebuie sa comentez pe acest aspect ca sa intelegem cat de prost functioneaza sistemul. Nu este vorba de certificatele in plus sau in minus, nu este vorba de cat de bine sunt pregatiti, nu este vorba de multe din cele pe care le-a mentionat draguta doamna. Este doar o mare de nesimtire si nepasare la adresa multor meserii onorabile si meseriasi deosebiti. Exista mesteri olari, mesteri gradinari, mesteri bucatari, mesteri geamgii, mesteri mecanici, mesteri electricieni si tot ce vrei tu …dar nu exista suportul necesar. Exista oameni ca tine, cu „master in comunicare”, care se kk pe banii aruncati pe studii, pe care altii nu au posibilitatea sa le faca, dar care ar putea sa gandeasca mai mult decat tine referitor la ce se poate ajunge cu acest master…dar restul de studii de specializare…alea ce faci cu ele? nici alea nu sunt utile? si pana la urma cine te-a pus sa faci master in comunicare? iti spun eu…comoditatea. Intelectul tau nu facea fata la ceva care ar fi putut sa se incadreze in meseriile curente…si sunt …slava Domnului…dar te-ai complacut in a termina un master pe o tema oarecare. CA SA AI UN MASTER. PENTRU CA NU TE INTREABA NIMENI CARE ESTE SPECIALIZAREA DE MASTER. Pentru cine nu cunoaste … masterul se face din proprie initiativa si nu-ti baga nimeni pe gat tema de master…

Si, ca sa termine amiba aceasta pledoarie scrie: „Q.E.D.” Faina treaba. Daca o puneam sa scrie toata expresia …vai Doamne!! Dar, vezi tu, stim sa scrie si sa vorbeste. Si sa gandeste. Asa ca sari cu contul poate cotizeaza cineva la educatia ta mai buna…si de ce nu? la acele cursuri sau studii de gatit si masaj, asa cum iti doresti din tot sufletul.

Cat despre ungur ce sa zic? Deja ma terminase cu explicatiile gen „hainele imparatului” pentru dezbaterea in curs. Si se trezeste „vorbind in gura mare”: „Poate ar fi mai nimerit ca Romania sa se scindeze, Moldova sa fie guvernata de moldoveni, Oltenia de Olteni, Bucurestiul de tigani si Ardealul de romani si unguri la un loc, in functie de priceperi, nu de etnie”, ca sa dea o palma uneia care tocmai isi exprimase dezaprobul pentru numirea in functie a unui ungur la un anume minister (tema blogului Dlui M. Gotiu) din Romania. Va imaginati ca nu puteam sa nu sar la gatul fiarei. Adica cum? Ganditi-va voi ce-a vrut sa spuna. Caci eu am incercat sa-i domolesc avantul si mi-a raspuns: „nu era o invectiva, era o hiperbola, multi din cei pe care-i cunosc nu-s Bucuresteni totusi…”si nu mai conteaza restu’. Mda…o hiperbola care miroase a xenofobie. Cred ca nici nu mai era cazul sa mai dea vre-un raspuns. M-a lamurit si mi-a ajuns cu ungurii…

Si, referitor la sfarleaza, continuarea este cam asa. Se pare ca abordarea mea mai sensibila, si anume legata de faptul ca ma dedic vietii de mama si de sotie, l-a imblanzit pe micutul. Ca sa ajung sa dau explicatiile de mai sus, cu mama si sotul, pentru ca am neglijat sa ofer mai multe informatii despre ce am vrut sa spun si pentru ca intelectul lui sfarleaza nu il ajuta si nici…internetul…mi-a oferit, in prealabil, un discurs cat se poate de lacrimogen, din care isi exterioriza frustrarile. Marea victima. Ar fi trebuit sa plang, in schimb m-am enervat si am reactionat… totusi plina de bunavointa.

Discutia s-a mutat, mai tarziu,  pe messenger. Aici, fara sa mai intru in mari detalii, si-a exprimat domnul sfarleaza dorinta de a ma ajuta in orice problema legata de calculator. Deja ne impacaseram. Asa ca m-am trezit facand niste setari pentru viteza netului, dealtfel nu gresite, dar nu erau bune pentru mine. Multumesc pe aceasta cale. MI-a trimis ceva fisiere pps si, printre altele, un executabil. Si ma indemna sa-l instalez. Mai, puiule, da crezi ca-s blonda? Hahahaha. Pai, bai, frunza verde, imi expun eu calculatorul la vrajeala asta? Fugi de-aici!!! Dar, repet, tot cu bunavointa i-am explicat ca nu am antivirus pe calculator si ca il voi instala abia dupa ce am o protectie, macar putin…:))Dand o cautare rapida la proprietatile fisierului iata-ca denumirea era Registry Crawler…Mda…si ce sa fac eu cu el? Si de ce doamne iarta-ma nu putea sa-mi explice ce anume face acest program? Cika descoperim impreuna…pfiuu. Normal c-am dat un search si am gasit niste treburi, printre care ca este folosit de administratori sau power useri pentru a modifica registri, chiar pe mai multe calculatoare si remote. Ptiu…bata-te-ar blestamatia!!! Nu i-am zis nimic aseara, dar azi dimineata mi-am exprimat nemultumirea in cel mai civilizat mod posibil. I-am explicat ca deocamdata nu m-a calcat rau pe coada dar daca se va intampla, desigur ca stiu sa reactionez. Ca vreau sa trecem peste acest moment si sa nu mai repetam faza. La care el reactioneaza cat se poate de neasteptat. Si-mi zice ca nu-mi permite sa ma indoiesc de intentiile lui bune. Ca el n-a incercat sa faca nimic. Ca, ce, el a avut incredere in mine sa vorbim pe messenger, adica sa-mi dea userul(pe profilul de pe situl de socializare si-a lasat la discretie userul de messenger). Va imaginati ca, mizand pe acest chat, cu care n-am fost de acord niciodata, pentru ca se pierde din acea nota pesonala, am vrut sa rezonez cu sfarleaza si sa il determin sa priceapa ca lumea, pe care o stim , nu ne imbratiseaza cu drag la piept ca sa ne protejeze, cu atat mai mult cea de pe internet. Ca justificarea mea de a ma comporta circumspect este total sanatoasa si in acord cu alte minti. Dupa lungi lupte de a convinge pe cineva ca ratza nu impunge, m-am dat batuta, dar nu inainte sa ma anunte ca e fericit ca suntem dea cor intr-un final ca sa terminam discutia definitiv…si ca el ma pune pe ignore. Poftim? Cum vine treaba asta?!! Eu n-am inteles. Adica el trage la propriu de mine sa vorbim, trage de mine ca sa ma ajute cu calculatorul, trage de mine…bla bbla bla …si el imi da ignore??? Asta probabil e cea mai tare chestie!!! Asa ceva n-am patit niciodata….pe cuvant. Ce-a fost in mintea lui, frate??A crezut ca nu mai dorm noaptea?!!!Ca o sa-l caut disperata sa-mi vorbeasca…o sa-i dau mesaje….ce scurt circuit s-a produs in minte sfarlezei de s-a decis sa-mi faca asa mare rau??Rauleeee!!!!!

Credeti-ma ca sunt oameni trasniti pe net. Cu duiumul. Si, daca aveti cea mai mica indoiala de la inceput in ceea ce-i priveste, dati-le voi ignore din acel moment. Pentru ca ajungi sa-ti pierzi timpul aiurea si fara rost…cu un frustrat. Daca ar trebui sa descriu toate frustrarile acestei sfarleze as scrie o carte. Va jur. E foarte complex omul. Si jumatate de carte as dezbate problemele de sanatate ale lui…Nu mai vorbesc despre ceilalti companioni la comentariile de mai sus, cu care se pupa in fund intr-o veselie. Ca sa zic pe scurt: cin’ s-aseamana s-aduna!!! toti frustratii….

Dar, oricine ar fi si cum ar fi…eu le urez multi ani sanatosi si prosperi!!!

Fără categorie

Jurnal…de spital – al cincilea capitol


Asteptand rabdatoare observ ca-mi face semn o tanara. Iesea dintr-o rezerva. M-am indreptat intr-acolo. Parea ca ma cunoaste. Se recomanda si-mi povesteste ca ne-am intanit cu o zi inainte la intrarea cu interfon, cand i-am dat o lectie asistentei obraznice. Aha. Imi arata bucuria ei, un baietel de, cred ca imi mai amintesc bine, 6 luni, pe care il adusese a doua oara, dupa 2 saptamani, pentru bronsolita. Se pare ca, nefiind informata corect, si-a lasat copilul pe mana medicilor ca sa-l vindece cu antibiotic. Dar ghinion. A racit iar. Se plangea ca nu poate sa-I tina capul drept ca este prea grasut. Parea ca nu poate sa stea nici spijinit. Si-mi cerea sfaturi de parca as fi stiut pe dinafara biblia de ingrijire a copilului. I-am explicat ca nu ma pricep sa dau sfaturi, ca sunt noua in bransa si incerc sa ma adaptez, si ca, cel mai tare imi place sa fiu macar putin in cunostiinta de cauza. I-am povestit cum am trait intr-un mediu format din mamici. Am incercat sa invat sau sa prind din zbor anumite informatii si asa am ajuns sa ma feresc de unele neplaceri. Parea putin dezorientata. Cred ca isi pusese sperante in mine. I-am urat numai bine si sa fie atenta la ce spun mamicile despre problemele intampinate pe parcursul cresterii copiilor proprii. In general asa se invata cel mai bine.

Am gasit-o si pe doctora. Defapt ma cauta sa ma anunte ca pot sa plec. M-a insotit pana la rezerva unde mi-a dat ultimele sfaturi. Mi-a spus apoi ca este intru-totul de acord cu decizia de a nu-I administra antibioticul. Am fost surprinsa. Si a continuat explicand ca aceasta este procedura si trebuie respectata. Parea dornica sa-mi explice ce anume trebuie sa-I administrez lui Stefan si ce nu este decat o „chestie” standard. Waw. Ce dezvaluiri emotionante. Si daca acceptam sa ii distruga flora stomacala ce eram? Inca o zapacita din turma de oi??Haha…ce ironie…auzi tu…sa imi dea dreptate pana la urma…doctorul care era decis sa ma crucifice.

Am luat asa zisa fisa de externare, desi aceea, pe care aveam sa o iau lunea ce urma, era mai stufoasa si mai explicita, unde aveam trecut diagnostic bronsolita si…stafilococ auriu. What???!!! Asta-I culmea!!! Si tratament: antibiotic – Augumentin….

Am ramas ca la dentist.

Dar aveam sa-mi bat capul cu treaba asta acasa, unde ne era cald si bine.

Am ajuns si acasa. Am inceput tratamentul cu aerosoli. Am cumparat OMRON-ul si da-I cu aerosolii. Am luat siropele, puf pentru nasuc, batista bebelusului, calciu, vigantol, vitamina C, portocale, lamai…si lista nu se mai termina. Am cumparat umidificator cu aer cald, am cumparat si aparat salin. Citisem iar pe internet ca fac amandoua minuni. Iar la noi aerul a fost mereu mai uscat. Pana la Stefan n-am realizat cat de prost dormeam din cauza asta.

Am luat si fisa de externare. Dar pana la momentul asta am tot plans de suparare. Doctora de familie tot ma presa sa-I dau antibiotic ca se complica, ca se ajunge la pneumonie. Vai, vai, vai!!!Nu este de ignorat parerea unui medic, mai ales daca are experienta de ani, dar, chiar si ea proceda ca „la carte”, nu o facea ca-I spunea sufletul. Se ferea de responsabilitatea asta.

Ne-am si certat. Parca imi parea si mai rau. Dar n-am dat inapoi chiar si cand am cumparat cutia de Augumentin. Am considerat ca poate sa ajute cu alta ocazie. Acum eram decisa mai mult ca niciodata sa nu dau inapoi un milimentru.

Am luat fisa si am studiat-o. De ce? Credeati ca am lasat stafilococul in aer? Nu. Doream sa stabilesc unde anume se afla acest virus. Si surpriza…nu era nici in mana nici in gura….ci pe ten, mai exact la barbie. Dar de aici pana la gat, nas sau plamani, sau in calcaiul drept de la picior, ca sa necesite antibiotic, e cale lunga. Asadar m-am linistit iar.

Au trecut trei luni pana s-a vindecat de bronsolita. Intre timp am ajuns si la dna doctor Marcu de la Medlife, care mi-a placut, in primul rand pentru ca sustinea si inca sustine ideea ca nu trebuie tratata cu antibiotic o raceala. Defapt sustine ca trebuie eliminata orice alternativa pana sa se ajunga la antibiotic. A fost perioada in care m-am lamurit ca haraitul de pe gat se aude la copil dupa ce papa, mai ales in aceasta perioada precoce a laringelui si ca, o vreme, tot din acelasi motiv, tot o sa am senzatia ca am copilul racit. Raceala insa e detectata dupa secretiile nazale, tuse, si multe altele pe care multe mame le vor invata cu timpul.

Dar am uitat de halat. Pe principiul: „Uite halatul!! Cat e halatul??”, adica acea camasa pe care am primit-o la camera de garda, se pare ca nici sotul n-a fost ferit de cateva suturi primite zdravan. Cand am ajuns in rezerva m-am decis sa scap de halat. Bineinteles ca abia cand am primit bagajul cu haine de acasa am reusit sa ma schimb. Iar halatul l-am depozitat frumos intr-un sertar din corpul atasat de sifonier. Nu m-am ganditi nici o clipa ca acest halat va fi motiv de scandal. La camera de garda am lasat buletinul pentru fisele lor interminabile. Cine stia ca aveam sa fac troc cu un halat pentru a-mi recupera buletinul?!!1

Cand am plecat de la spital m-am dus glont la masina doar-doar sa scap. Buletinul nici nu il mai luasem in calcul.

Intr-una din zile am avut nevoie de buletin. Unde-I buletinul? Aaa…la spital. Sotul s-a dus sa-l recupereze. La camera de garda se prezinta si intreaba politicos daca exista buletinul acolo. Dupa ce il gaseste respectiva meduza il intreaba: „Unde-I halatu’?”. Sotul meu explica cum ca a ramas in rezerva sau posibil sa-l fi lasat la vreo asistenta. Individa sare ca arsa si incepe sa ridice tonul. Era suparata ca nu i-am adus halatul si ca trebuie sa il platim. 80 RON. What??? Pentru ce, intreaba sotul, deja enervat si el, pentru janghina aia rupta? Da’ ce am? Scrie prost pe fruntea mea? Dati-mi buletinul cucoana. N-a furat nimeni halatul dumitale. Sotia nici n-a putut sa stea cu el. S-a schimbat imediat. Sotul a cerut sa vorbeasca cu un superior. Si, cum e firesc, apare un doctor. Intreaba ce s-a intamplat si, dupa ce primeste explicatiile, foarte calm, ii da buletinul sotului si ii promite ca se va rezolva. Mda, cand n-ai cap vai de picioare!! Dar eu acum intreb: ce naiba fac amaratele alea care n-au bani sa-si duca traiul de la o zi la alta si, din greseala lasa halatul pe undeva, ca mine, pentru ca nu au habar de acesta politica, si se trezesc ca trebuie sa plateasca si nu le intelege nimeni pentru ca o vad mai sarac imbracata, sau pentru ca, pur si simplu, nu apare acel om potrivit la momentul potrivit sa salveze ziua? Cat de meschin trebuie sa fii??!!!Sau cat de prost trebuie sa fii sa crezi ca cineva poate sa fure un halat ponosit si zdrenturos. Pana si tiganii se respecta, frate!!!! Ce mai, oameni buni, sa le fie tarana usoara!!! Si iertare pentru aceste vorbe, ca stiu ca doare, dar altceva nu-mi trece prin minte. Nici macar un glont. Sa traiti, sa va iubiti!!!

Va doresc mamicilor sa aveti copiii sanatosi si energici, iar voua multa, mamelor, rabdare si intelepciune!

Fără categorie

Jurnal…de spital – al patrulea capitol


Dupa cateva minute am ajuns in rezerva. Mi-am linistit copilul speriat. Am observat vanataile in doua locuri la maini. Bestiile!!!Nu ma puteam gandi decat la ziua urmatoare, cand, hotarata sa plec, eram sigura ca nu ma va opri nimeni si nimic. Sunt o femeie si, mai ales, mama prea hotarat si, in general, fac exact ceea ce ma indeamna instinctul. Iar instinctul din prima zi mi-a dat semnalul de alarma: aici nu se trece!!!Mi-am promis atunci ca nu mai vreau sa calc aici!!! Am stat cu copilul pana a adormit. I-am dat laptesi l-am leganat.El a dormit iar eu m-am plimbat pe hol o vreme. Apoi m-am asezat langa bebe. Simteam fluturi in stomac de fericire ca-I langa mine…safe.

A venit si seara. O asistenta, care parea mai lucida decat celelalte, isi facea tema. Aerosolii cu flixotide si ser fiziologic. Va jur ca am vazut cum extragea dintr-un singur tub serul. Dar de flixotide doar auzeam in explicatiile valoroase pe care mi le furniza. Apoi am vazut si-n fisa acelasi flacon mentionat. Poate mi s-a parut. Sa fi venit cu seringa incarcata? Nu mai stiu si nu prea cred. Era o seringa scoasa din plastic. M-a invatat aceasta asistenta, careia i-am si cerut numele si telefonul pentru a lua legatura in eventualitatea in care ar fi putut sa vina acasa sa ma indrume mai corect asupra ingrijirii copilului cat si in aplicarea corecta a tratamentului (sa nu intelegeti gresit, doream doar sa o fac sa ase simta bine, pana la urma a fost amabila cu mine), cum sa utilizez aparatul de aerosoli, m-a sfatuit ce aparat ca cumpar, mi-a dat cateva lectii de medicina, apropos de antibiotic. Se pare ca mi se dusese vestea ca-l refuzasem. Copilul parea sa se inteleaga cu ea. O acceptase. Era bine. Insa sfatul ei de a-I administra totusi antibioticul sadea in mine indoiala. Indoaiala ca luasem decizia corecta. Dar nu, pana la urma mi-am revenit in fire si, dupa ce mi-am adunat resturile imprastiate de pe jos, am decis sa merg inainte orice ar fi. Asistenta m-a ajutat sa inteleg de ce e bine si de ce nu. Pana la urma am considerat ca tratamentul va fi unul prelungit, dar cu folos. Avea sa-I creasca imunitatea copilului si, mai ales era ferit de ferocea deshidratare, care la varsta asa frageda, poate fi fatala. Sa nu credeti ca era cine stie ce intelectuala aceasta asistenta insa avea ceva … Cand totul este numai gunoi in jur, un mar pe alocuri gaunos pare delicios. Stia diverse aspecte medicale din ce auzise pe la colturile cabinetelor. Stia multe dar tot saraca cu duhul era. Avea o simplitatea cum vezi la femeile din prin sate. Dar cu un suflet cald.

Mai tarziu ne-am „programat” la o sedinta de aspirat la un aparat invechit si de proasta calitate. Secretiile nazale nu ieseau dar, in schimb, il enerva pe Stefan procesul de ingramadire a sondei pe gat, pornind din nari. Ce chin!!! Dar era o sansa sa scapam de inamicii plamanilor. Cine are copil stie ca secretiile nazale trebuie eliminate cat mai reped posibil dupa aerosoli pentru a nu le lasa timp sa se lase la plamani, unde complicatiile sunt de la grav in sus.

Spre dimineata inca o serie de aerosoli si gata. Eu eram pe modulul „start”. Asteptam sa vina doctorul, care ma internase, ca sa-I explic ca nu mai stau sa astept rezultatele analizelor. Aveam sa vin alta zi.

Am iesit pe hol. Abia acum, dupa atata zbucium sufletesc, reuseam sa ma concentrez la ce se intampla. Pe dreapta erau pozitionate 2 sau 3 rezerve. In fiecare din ele erau inghesuite paturi suprapuse. Mamici cu copii mici intr-una din rezerve. In alta cu copii mai maricei. Stateau ca sarmalele. In unele paturi cate doua mamici. Era ora vizitei echipei medicale. Sefa de sectie si alti 3 doctori. Dadeau verdictul. Pleaca sau mai stau inca o noapte. Eu vizualizam lagarele de la Auschwitz. Iar imaginea cea mai pregnanata a fost cea a unui copil de 7 ani care nu putea sa se tina pe picioare. Mama il sustinea. Parea subnutrit. Slab, picioarele putin rasucite…avea o boala de oase. Venea la tratament si …recuperare. Aud cum plange cineva din alta rezerva. Zaresc o mamica suparata si plansa pentru ca trebuia sa mai stea o noapte. O doctora ii explica cum ca tratamentul cu antibiotic trebuie administrat intravenos la copil …pentru ca asa l-a inceput. Stiam filmul. Citisem undeva pe internet ca antibioticul se administreaza prin branula, intravenos sau oral. Daca incepi cu una trebuie sa continui la fel. Mi se rupea inima urmarind scena. De ce nu i-a explicat nimeni? De ce le puneau pe mame in fata faptului implinit? Nu pot sa inteleg cum de, intr-o tara „europeana”, inca se mai admite dezinformarea ca metoda de lucru? Oamenii astia vin cu sufletul deschis, cu speranta ca se poate si altfel…si cand colo…nici o sansa, soro, sa mai scapi.

O vedeam cum isi cauta ceva in geanta. Telefonul. Si-a sunat …sotul, probabil, si tipa ca nu mai poate sa mai stea o singura zi acolo.

M-am dus sa-l vad pe Stefan. Tocmai se trezea. Au aparut papadoctoritele. Sefa de sectie parea cazuta din …nava stelara. Eu faceam o afirmatie, ea ma aproba. I-as fi dat o palma si as fi strigat:”Engage, odata!!!”. Dar nu aveam succes. Posibil ca se gandea la cafeaua din biroul ei care acum se racea. N-am avut timp sa ii spun despre intentia mea de a parasi „hotelul”.

Mai tarziu insa a venit doctorita care ma intampinase cu o zi in urma. Mi-a promis ca se va rezolva. Externarea va fi luni ce va veni dar eu pot sa plec sa incep tratamentul…hahaha. Ce bine. Daaar…trebuia sa ma prezint la cardiolog si sa ii mai faca un exudat, sa mai ia o proba de urina…bla, bla, bla…stiam ca plecam acasa…nu mai conta nimic.

Asa ca…la cardiolog. A trimis dupa mine ca sa ma infatisez la ecografie. Am urcat la urmatorul etaj. Aici astept la usa. Credeam ca are un pacient. Rabdare…si tare mergea un tutun…dar ma lasasem tocmai pentru ca nu-l mai toleram. Dar ar fi mers asa de bine!!! Se deschide usa. M-am dus sa arunc o privire. Poate ca acum e sansa mea. Imi face semn, sa astept, o tanara. Sa ma asez ca mai dureaza. Apoi inchide usa.  M-am intrebat:”De ce puii mei m-ai chemat daca nu esti gata?”. Whatever. Cine stie?!!Vreo urgenta…Dupa jumatate de ora se deschide iar usa. Iese un tanar …doctor zambind. Vorbeau despre reteta veche de la bunica. Nu parea sa ii impartaseasca din secretele arterei aorte. Va jur ca mi-as fi dat seama. Iata de ce asteptam eu la usa cabinetului.

Am terminat si la cardiolog. Am finalizat si cele doua aspecte metionate mai devreme si…ma decid, dupa ce am hranit copilul si mi-a adormit, sa ma duc pe hol si sa ma indrept spre cabinetul medicilor. Din rezerva noastra, cum ieseam, putin mai in fata o luam la stanga, mergeam pe un hol mai scurt, in capatul caruia, pe stanga era intrarea cu interfon, iar la dreapta se vedea un alt hol mai lung. Prima usa pe dreapta era a asitentelor, iar a doua a doctoritelor. Sau poate invers. I don’t know and I don’t fu…care!!!

Aveam nevoie de o noua confirmare ca plec dupa ora 12. Deja il anuntasem pe sot ca trebuie sa vina sa „ridice coletul”.

Fără categorie

Jurnal…de spital – al treilea capitol


Si iata-ne in rezerva. Ne-am facut comozi. Ma rog, cat se poate sa faci acest lucru intr-o camera cat camara noastra de iarna. Cand intri in rezerva usa se deschide la limita de a lovi un mic sifonier, asezat pe stanga. Trebuie sa specific, inainte de toate, ca aceasta rezerva imi izbea fluzul vizual cu imaginea din tara liliputanilor. O chiuveta alba cu o mica oglinda deasupra. Ce mai, frate, m-au dat pe spate si m-am si rostogolit cand am zarit oglinda. Si…in timpul procesului de rostogolire…ne terminat… am dat cu capu’ de pat…o chestie de mare simt artistic. Adica…m-am tot gandit cand l-am zarit…daca este special plasat din cauza de spatiu stramt…atunci inteleg. Dar daca se astepta cineva ca eu sa pot dormi cu copilul meu de nici o luna …in acel pat…era beat. Poate ca s-au gandit ca vine copilul si se „cazeaza” singur in rezerva. Ca-n Home Alone. Desigur…ar putea sa vina explicatia ca un fulger in ureche: „ai venit la spital…nu la hotel!!!”. Mda, asa e dar asta nu inseamna ca trebuie sa fiu pedepsita pentru ca tot regulile spitalului imi impun sa stau la „repaos” tocmai aici. Un gemulet, ca cel din casuta piticilor, bineinteles, nu oricum, ci din termopan, lasa curentul sa se strecoare nestingherit inauntru. Aici nu aveam ce sa reprosez, doar cunosc cum isi executa traba „mesriasii” de profil. Si venea cu indrazneala…spre pat. Pana si curentul isi platise spaga de rigoare…ca sa intre in spital. Un resou statea la marginea patului dar …pacat…nu simteam in nici un fel siguranta ca o sa mai iesim vii. Asa ca il lasam cateva minute sa scuipe, la propriu, caldura-n camera. S-au schimbat cearsafurile. Ce bine ca macar asta era pe val. Am scos din bagajul, pe care sotul mi l-a adus grabit de acasa, un pled bleu si l-am asezat cumva sa-l protejeze pe Stefanutz de curentii de aer rece. Pe un fotoliu mic mi-am instalat gentuta cu hainutze si m-am asezat langa bebe. Am incercat cateva rebus-uri, integrame, am citit si cateva articole dintr-un ziar si…apare o asistenta. Ma intreaba: „Asta-i copilu’?”. Poftim?!! Raspund afirmativ. Si…cu o viteza incredibila imi ia copilul de picioare si se pregateste sa-l insface ca pe sacii de cartofi, ducandu-l…hmmm…”Unde va duceti cu copilul meu?”. Si raspunsul firesc si sec: „Sa-I facem antibioticul!!”. Am oprit-o sa faca ceva stupid…si am continuiat: „M-ati intrebat cumva daca va dau voie sa-l ca-ra-ti pe Stefan din rezerva pentru antibiotic? M-ati in-tre-bat daca sunt de acord cu administrarea antibioticului?”. O vad ca se fastaceste si-si pierde curajul. Lasa copilul si se uita la mine mirata. „Dar dna. doctor …cutare…a instructat sa…ii punem branula pentru antibiotic”. „Doamna, poate nu ati inteles, NU sunt de acord cu antibioticul…pare clar pana acum?”. Asistenta, vadit deranjata de reactia mea, iese pe usa spunand:”Atunci o sa vorbesc cu doamna doctor…ca nu cred ca se poate fara…”, si pleaca. Eu agitata. Stefan dezoriantat. Pana sa-mi revin apare asistenta. Il ia pe Stefi si-mi explica cum ca trebuie sa semnez ceva pentru refuz. Suntem, in sfarsit, pe aceeasi lungime de unda. Dar, ce face cu copilul? Cica trebuie sa-I faca analize. Si il intepati? Da, se inteapa. Normal. Dar stiam cum se fac intepaturile. Pe incercate. Si nu aveam de gand sa stau linistita cat il chinuie incompetentele astea. Asa ca am urmat-o. Ea ma apostrofeaza ca nu am voie sa vin si ca oricum nu pot sa intru dupa copil in cabinet. Cum sunt, de regula, un om intelegator, intelept sau prea coerent in judecata, cum vreti voi sa-I ziceti, am stat la usa cabinetului. Mi-am dat seama ca politica asta este practicata mereu si pretutindeni si asta pentru ca se feresc de reactiile necontrolate ale mamelor cand isi vad copilul plangand. De aici generandu-se o serie de evenimente neplacute, mai neplacute decat daca-l inteapa aiurea pana reusesc. Eram la mila lor …si eu si Stefi. Ce puteam sa fac? In afara de faptul ca stateam la usa cabinetului sa intervin daca iese rau…doamne fereste!!!Nu doresc la nimeni sa treaca prin starile colorate ale unei mame. De la usa auzeam cum plange Stefan. Doctorite ieseau si intrau. Trei asistente erau in jurul copilului si tot incercau sa-I faca insertia acului. Gizas!!!Mare ti-e gradina, Doamne…de prosti…Am inceput sa plang. Eram speriata. Aveam nevoie de ajutor. Am sunat pe cineva. Sa intreb de antibiotic. Nu mi-a placut raspunsul. Mi-am dat seama ca decizia e in mainile mele. Asa ca am semnat. A aparut o doctorita cu un catastif in maini si-mi arata unde sa semnez. S-a terminat si cu tevatura asta. Asa parea.

Fără categorie

culegere de bancuri…:)))))


Un barbat ajunge acasa dupa o zi lunga de lucru. Asezandu-se in fotoliul obisnuit, ii spune nevestii: – Repede, adu-mi o bere pana nu incepe. Sotia, nedumerita, ii aduce berea . Tipul da berea pe gat si spune: – Repede, mai adu-mi una, trebuie sa inceapa. Sotiei nu prea ii convine, dar, cum parea ceva important, se conformeaza. Tipul o da si pe aceasta pe gat, si o cere pe a treia. -Repede, inca una, o sa inceapa in orice moment! Sotia se infurie si spune : – Gata, pana aici, neismtitule! Vii acasa, nu dai nici buna ziua, iti pui curu in fotoliu si ma tratezi ca pe un sclav sa-ti aduc bere la botu’ calului. Nu realizezi ca zilnic spal, calc si gatesc pentru tine? Sotul, oftand: – La naiba, a inceput!


Intr-o buna zi, la poarta raiului, un tip foarte ofticat . Sfintul Petru il ia de-o parte:

– Ce-i fiule, care e problema ?

– Pai, nu se poate dom’le, uita-te la mine, am 35 de ani, sanatos, puternic, nu fumez, nu beau, nu sunt casatorit… seara ma culc linistit si dimineata ma trezesc mort, in ceruri? Trebuie sa fie o greseala !

– Mmmm, nu s-a mai intimplat pana acum, dar, in fine, sa vedem . Cum spui ca te cheama fiule ?

– Manivela, Grigore Manivela!

– Si ce meserie zici ca ai avut ?

– Mecanic auto.

– Aha, gata, uite, am gasit fisa ta… pai s-a lamurit fiule, uite, aici scrie ca ai murit de batrinete!

– De batrinete ?! Cum de batrinete ?

– Pai da, ca am insumat orele de manopera din facturile tale, si a iesit ca ai peste 100 ani!



Din partea lui Radu, iubitor de motociclete, trimis lui Jan, tot iubitor de motociclete:

Salut Jan,

Scuze că îţi trimit e-mail-ul ăsta chiar în luna ta de miere, dar trebuie să mă ajuţi cu un sfat, nu am pe altcineva cu cine să vorbesc.

Cred că mă înşeală nevasta. Semnele sunt cele clasice: iese seara târziu, când o întreb cu cine îmi răspunde „nişte colege de la lucru, nu le ştii”, când m-am uitat odată pe mobilul ei ca să văd cât e ceasul a început să urle că de ce îi violez intimitatea, seara vine singură pe alee, dar aud de fiecare dată o maşină plecând de la colţ, e mult mai distantă etc.

Aşa că într-o seară am decis să o urmăresc când vine. Mi-am pus Suzuki-ul la colţul opus şi m-am pitit după el. M-am făcut mic-mic, să nu mă vadă în caz că venea cu cineva. Ei, şi cum stăteam eu acolo după motor am observat că îmi picură ulei de undeva. Ce crezi, pot rezolva singur problema sau trebe să mă duc la un service?



A sarutat-o pe nevasta-sa pe obraz si a adormit. Cand s-a trezit, a vazut un tip ciudat care statea la capul patului, imbracat cu o roba alba:

– Cine dracu? esti? intreaba Ion, si ce cauti in dormitorul meu?

– Asta nu e dormitorul tau, iar eu sunt Sfantul Petru

– Adica .. sunt mort?! Nu se poate! Mai am atatea lucruri de facut in viata! Nici nu mi-am luat la revedere de la familie ? trebuie sa ma trimiti inapoi!

– Ok .. poti sa te reincarnezi dar .. nu te putem trimite inapoi decat ca un caine sau o gaina.

Ion a fost devastat, dar stiind ca era o ferma nu prea departe de casa sa, a rugat sa fie trimis inapoi ca o gaina. Flash de lumina si *poof* s-a trezit acoperit de pene si ciugulind de pe pamant.

– Nu e chiar asa de rau, s-a gandit Ion, pana cand a simtit o chestie ciudata crescand in el. Cocosul s-a dus la el si i-a zis

– Deci .. tu esti gaina cea noua? Cum iti place prima zi aici?

– Nu e chiar asa de rau, zice Ion, dar am asa o senzatie ciudata, de parca o sa explodez

– Ovulezi, nu-mi spuine ca n-ai mai facut niciodata un ou?

– Niciodata!

– Eh .. relaxeaza-te si lasa sa se intample.

Cateva secunde (destul de incomode) mai tarziu, un ou iese de sub coada sa. Un sentiment intens de relaxare il cuprinde, iar emotiile il coplesesc, devenind mama pentru prima oara. Cand a facut al doilea ou, sentimentul de fericire a fost si mai coplesitor si a stiut atunci ca reincarnarea sa ca gaina a fost cel mai bun lucru care i s-a intamplat vreodata!

Cuprins de fericire, a continuat ? si exact cand trebuia sa scoata si al treilea ou, a simtit o lovitura incredibil de puternica in ceafa si a auzit-o pe nevasta-sa: IOANE!!! Trezeste-te dracu? betiv nenorocit! TE CACI IN PAT!



Gigel vine acasa zgiriat tot pe fata, pe git, pe miini.

– Doamne sfinte, ce s-a intimplat ??

– Am facut hora in jurul bradului.

– Pai, si de ce esti zgiriat in halul asta?

– Eram putini!


Ce spune un elefant când vede un bãrbat în pielea goalã?

Cum poate o fiinþã cu o trompa atât de micã sã îsi ducã mâncarea la gurã?


La un cabinet stomatologic particular are loc urmatorul schimb de replici:

– Imi cereti cinci sute de mii de lei pentru extractia unei masele,

doar pentru cinci minute de munca?

– Daca doriti, o extrag intr-o ora.



Ofiterul de la centrul de recrutare il intreaba pe Bula:

-Recrut, cei cu ochiul dumitale?

-E un ochi artificial..

-Si din ce e un ochi artificial?

-Din sticla, domnule ofiter.

-Da, logic trebuie sa si vezi prin el!



Sotia: O sa cumperi cauciucurile alea scumpe cand tu ai o rabla de masina?

Barbatul: Nu face un caz din asta! Ce, eu ma plang cand tu iti cumperi un sutien nou?



Banana si vibratorul stateau pe noptiera. Banana intreaba:

– E prima data pentru tine?

Vibratorul spune:

– Nu.

Banana:

– Atunci de ce tremuri asa? Ca ma sperii si pe mine!



O batranica mergea linistita pe strada. Deodata, un tanar se arunca de la etajul 10 si cade chiar in fata ei. Se ridica el si se scutura. Batranica socata il intraba:

-Tinere, cum de ai supreavietuit?

La care tanarul raspunde:

– Doamna, eu sunt parasutist si am experienta.

-Pai si parasuta unde este?

-Este sus, o bate barbatu-sau.



Doua blonde se intalnesc pe strada. Una o intreaba pe cealalta:

– Fata, tu ai facut-o vreodata in trei?

– Nu, ca n-am avut cu cine.

– Atungi fugi repede acasa la barbatu-tau, ca poate mai apuci!



Un tata afla ca fiica sa este gravida in luna a patra.

– Fata mea, unde ti-a fost capul ?

– Sub volan, tata, raspunde fata.



Doua prietene, ambele virgine, isi povesteau una alteia tot ce faceau . Una dintre ele pleaca in vacanta la Mamaia si, cand se intoarce, nu mai e virgina. Cealalta o intreaba:

– Cum e? Povesteste-mi tot!

– Prima data este oribil, doare de nu-ti imaginezi. Dar apoi e nemaipomenit!

– Cam ce fel de durere e? Ca durerea de cap, de stomac?

– Nuuuuu, nici vorba!

– Atunci cum? Ca durerea de spate, de masea, de urechi?

– Da! E ca durerea de masea!

– De ce e ca durerea de masea?

– Pentru ca te doare, dar nu vrei sa ti-o scoata!



Intra intr-o banca un individ mascat, cu un pistol in mana si striga:

– Nu misca nimeni. Acesta este un jaf, am o arma si nu mi-e frica sa o folosesc!

Toata lumea ramane inmarmurita de groaza. Tipul se duce la o caserita si ii spune:

– Doamna, o sa te impusc pe loc!

Tipa speriata il roaga:

– Domnule, va rog, nu! Am copii acasa, fac orice numai nu ma impuscati.

Tipul spune:

– Da? Chiar faci orice ca sa nu te impusc? Atunci fa-mi repede un oral.

Tipa se impotriveste prima data, dar la amenintarile individului face cele solicitate. Dupa ce termina, tipul foarte fericit isi scoate masca de pe fata si-i spune ranjind:

– Ai vazut nevasta ca se poate? Erai tare revoltata acasa!



Doua ciocoflendere intra intr-un bar. Beau ce beau, se distreaza, se ametesc, cand deodata vad cum intra pe usa un VIBRATOR!

La care un ciocoflender urla speriat:

– Fugi, ma, ca vine Robocop!!!



Un cuplu, noaptea in parc, pe o banca.

Ea:

– Iubitule, scoate-ti ochelarii. Imi agati dresurile.

Dupa 5 minute:

– Iubitule, pune-ti inapoi ochelarii, ca ai inceput sa lingi banca.



Un autocar ce mergea spre Spania a oprit la un popas, sa faca o pauza de 15 minute. De nicaieri, apare o banda de hoti. Seful lor le zice hotilor, niste barbati foarte bine facuti:

-Pe femei le violati, iar pe barbati ii jefuiti .

-Dar haide sa le lasam pe femei in pace, sefu’, zice unul virgin .

Iar o femeie din spatele autocarului sare repede:

-Da’ de ce te bagi tu in treaba sefului tau?!



Ce zice barbatul din fiecare zodie dupa o partida?

Berbec: Super, hai s-o facem din nou!

Taur: Mi-e foame, paseaza o pizza!

Gemeni: Ai vazut pe undeva telecomanda?

Rac: Cind ziceai ca ne casatorim?

Leu: Zi ca n-a fost fantastic !

Fecioara: Na, ca mi-ai dat de lucru si acum trebuie sa spal cearceafurile!

Balanta: Mi-a placut, pentru ca ti-a placut si tie.

Scorpion: Poate c-ar trebui sa te dezleg inainte sa plec…

Sagetator: Nu ma suna, ca te sun eu!

Capricorn: Ai cumva o carte de vizita?

Varsator: Acum, hai s-o facem fara haine pe noi.

Pesti: Cum ziceai ca te cheama?


Fără categorie

Termopane


Afara-i frig
Caci a venit iarna,
Si ma ridic…
Ce panorama!!!
Pe bulevard masini
Se duc spre case
Aleea-i plina cu straini
Ce promenada!!!
Se face doispe’ noaptea
Masinile dispar
Isi mai fac treaba
Plugurile de la primar
Intr-un final
Linistea se lasa
Se-aude un tzignal…
Hmm, alarma falsa
As vrea acum s-adorm…
O voce-n departare…
Si-un tarait de tomberon…
Ale naibii termopane…

am uitat sa va anunt…porcaria asta de poezie a fost a mea…

daca aveti ceva creatii proprii…come here