Da. Chiar, cum a fost? Ma intreb mereu ce am reusit sa adun din calea pe care am urmat-o. Cel mai tare ma intreb daca am incercat destul de mult. Daca am perseverat. Am strabatul un drum, apoi am ajuns pe o carare, am cules frunzele cazute toamna pe pamantul reavan, am dat nametile din cale,  m-am ferit de soare si am mirosit prima floare de primavara, apoi m-am intors dinnou la drum, am mers ghidata de cate-o borna sau doar de instinct, m-am lasat purtata o vreme de atractiile de la marginea drumului, dar mereu m-am intors de unde am plecat. Azi nu pot sa spun decat ca aceasta calatorie ma va duce departe, undeva…la infinit. Caci nu se termina unde este „orizontul”. Eu am increderea ca ea se prelungeste atata vreme cat spiritul tau este inca dornic sa se preumble.

Ma sacaie gandul ca n-am reusit sa strang pana azi atata cat ar fi trebuit. Visam sa fac gramada de impresii despre lumea care ma cuprinde, sa privesc cu ochii mei tot ce au vazut altii, sa stiu atata pana nu mai pot duce, sa cand din glas si sa pictez scanteia din ficare lucru marunt, sa dau o forma unui vis, sa fiu eu insami, nu sa-nprumut. Din toate astea n-am cules decat putin din fiecare. Nu e de-ajuns. Neputinta ma face sa ma chircesc de durere, fara sa am curajul sa-ndraznesc sa schimb o firimitura.

Am strans din dinti s-ajung la intersectiile vietii. M-am impotmolit dar, intr-un final, am luat inima-n dinti si am ales. N-am regretat. Dar nici nu m-am uitat in urma. Nu stiu sa spun daca am perseverat intr-un sens sau altul ci doar ca am simtit sa fac anume lucru. Si n-am gresit. Si dac-ar fi sa dau lumea peste cap, ca sa intorc timpul, probabil c-as face acelasi lucru. Nu stiu. Sau poate ca as incerca sa ma indrept spre alta cale. Dar toate drumurile merg la Roma…:)

De invatat …nu stiu inca. Asta voi decideti. Va spun atat: ma simt copil pe dinauntru, ma uimesc si astazi cele mai simple lucruri dar, in acelasi timp, iti rezolv probleme. Ca nu ma laud. In sinea mea si-n fata voastra declar ca stiu caci am genti mari de cunostiinte de incarcat. Dar cred ca viata m-a educat mai bine. De-acolo am adunat ceva bagaje. Eu cantaresc lucrurile dupa cum m-au invatat si pe mine altii: degeaba pleci la drum tragand caruta de know-how sau cultura dupa tine caci viata e mai parsiva decat vrem noi sa intelegem. Ea te testeaza, iti da raliuri sa te-ntreci, te face campion, dar te si-arunca de-un picior afara si te trezesti in drum cu praful dupa tine. Mai trebuie sa o si fentezi. Dar asta se invata.

Din fiecare calatorie, pana la urma, nu ne alegem cu ce ne-am dorit intotdeauna, desi urmam un tel anume. Atingem apogeul cand realizam, fara sa intarziem prea tare ca sa nu fie prea tarziu, ca ne era menita o alta soarta decat cea pe care ne-am trasat-o acasa. Si stiti ceva? Cumva e mai misto decat ce-am vrut sa iasa.

Astea sunt alte ganduri care mi-au trecut prin minte undeva pe la miezul noptii, dupa ce am vazut, din cliclul „cura de filme”, All about Steve, pe care il recomand cu caldura. Unul din producatori este Sandra Bullock. Nu are sens sa dau recenzii sau sa scriu despre nu’s ce premii castigate sau nu. Un film e un film. Daca are un subiect de urmarit nu mai conteaza restul.

Am urmarit un film, care, la prima vedere, mi-a dat impresia ca este …un alt film de dragoste. Lacramos si cu final asteptat. Nimic neadevarat. Insa a fost respirata o idee: daca ai suferit si inca mai suferi, si nu poti sa iti aduni ramasitele de pe podea, esti dispus sa te ajuti sau sa lasi pe cineva sa te ajute? Aceasta idee poate fi extinsa. Deunazi cineva discuta despre cum poti sa te lasi de fumat…

Subiectul este relatat foarte scurt si simplu: un tanar isi pierde sotia intr-un accident teribil. Trauma acestei intamplari devine ocazia de a scrie o carte, un ghid despre cum sa depasesti momentul pierderii unei sau unor persoane dragi. Intalneste o tanara care ii trezeste sentimentul uitat, acela de iubire. Dar, mai mult aceasta il ajuta sa-si scuture trecutul si sa se adune. Desigur ca el are curajul sa dea lectii despre cum sa te determini sa iti iei viata de la capat, unor oameni care traiau aceeasi drama, in timp ce el se simtea vinovat pentru moartea sotiei si refuza sa-si dezvaluie realitatea acelui eveniment: nu era vina nimanui pentru acea nefericita zi, dar mai ales a lui. Gandurile l-au macinat timp de trei ani, nefiind in stare sa isi recladeasca viata, traind prin suferinta si revigorarea altora. Dar iata ca ziua in care putea sa zambeasca, cand putea si el sa primeasca sprijin pentru a depasi acea suferinta, venise. A fost aplaudat de catre acei companioni de suferinta cand si-a dezvaluit ranile adanci din suflet.

Lectiile de depasire a fricii sunt sustrase din ritualurile fachirilor (in India, de exemplu), si anume calcatul pe carbuni incinsi. Dar acest proces reprezinta mai mult de atat: e o metoda de depasire a credintelor limitate si a fobiilor. Se pare ca aceasta metoda a fost definita de T. Robbins ca fiind una in care iti creezi , la nivel de subconstient, impresia ca ai realizat imposibilul. Foarte adevarat. Pentru un om, caruia timiditatea, i-a fost un prieten bun, imposibilul poate fi realizat, ca prim pas, prin aceasta forma de refulare. Autosugestie. Zic eu

O alta lectie a fost aceea a vizualizarii realitatii ce ne inconjoara din unghiuri diferite. Intr-un fel vezi lumea…atunci cand esti in mijlocul ei sau actiunii…adica vei fi dezorientat si zapacit de agitatia din jur, pierzand din puterea de concentrare la esential…si altfel vezi de sus (cum era exemplul din film, de pe acoperisul unui zgarie nori)…de unde peisajul devine mistic, iti gadila simturile la cel mai inalt nivel, te simti eliberat; poti sa simti si chiar sa auzi cum forfota viata, si crezi ca esti cunoscatorul raspunsului absolut. Traiesti procesul in care devii o parte din lumea care te inconjoara si simti cum te contopesti cu tot. Da, iti spui in sinea ta, merita sa traiesti!

Dar cea mai crunta dintre lectii a fost aceea a regasirii de sine in munca pe care odata o iubeai, dar pe care ai renegat-o pentru ca-ti amintea despre tragedia traita.

Important, in toata aceasta cavalcada de lectii, este sa ai alaturi un camarad, care sa-ti sprijine pasul, sa te traga de maneca cand ai gresit calea, si sa te sustina moralmente.

Deci esti pregatit sa-ti infrunti propriile tale temeri?

„Love Happens” se numeste filmul. Enjoy!