Fără categorie

Un alt caz disperat…de leucemie


O sa va plictisesc cu aceste mesaje probabil dar incerc sa ajut cat pot pe oricine are nevoie. Cu bani, cu mesaje postate pe blog si altele. Asa ca vor mai fi de genul acesta.

Am gasit pe blogul acesta un mesaj in care ni se cere ajutorul pentru un seaman de-al nostru.

Cand dai cu capul de peretii existentei tale si cand te mai loveste si o boala necrutatoare nimic nu este mai cumplit decat sa n-ai parte de prieteni si de ajutor. As vrea sa nu fie nevoie de ajutorul nostru in cazul lui Daniel, un tanar de 28 de ani, despre care o sa va vorbesc, si care sufera de leucemie.Pe scurt, Daniel are nevoie de un transplant de maduva, iar acesta ar fi un moment potrivit pentru ca boala a intrat in remisie. Problema este ca in Romania, transplantul de maduva se face doar daca exista un donator perfect compatibil. In cazul lui Daniel Raduta nu exista un donator 100% compatibil.

Ideile nu fac doi bani fara efectul final al corzii vibrande. Eu am vibrat cand am auzit de acest caz, motivatia este personala si prefer sa nu v-o spun. Dar cu cat vibratia este mai intensa, cu atat exista mai multe sanse ca Daniel sa poata trece peste acest moment complicat.

Diana spunea ca daca 6.500 de oameni ar dona 100 de lei ar fi suficient. Deci e mai simplu decat ne imaginam sa ajutam. Cate putin de la fiecare dintre noi poate insemna mult pentru el. Si aici vorbesc de sprijin de orice fel.

Daca aveti idei si doriti sa contribuiti la aceasta campanie puteti sa ne scrieti la zanarim@gmail.com. Zanele lucreaza la un plan pentru Daniel – daca il cititi veti vedea cat de puternic este, asteptam sugestii. Mika si Oana au scris si ele despre asta.

Celor care vor dori sa contribuie cu donatii au la dispozitie urmatoarele conturi deschise la Banca Transilvania:
EUR: RO72BTRL06404201F02712XX
RON: RO57BTRL064013HAF02712X

PS: As aprecia daca ati spune povestea mai departe.

Fără categorie

Despre mine, o intrebare pentru unii, o exclamatie pentru altii


Asa cum am promis m-am decis sa onorez o leapsa pe care am primit-o de la milaela130. Va astept, in functie de dispozitia voastra, sa preluati aceasta leapsa. Nu-mi place sa nominalizez pe cineva. Asa ca sunteti liberi toti sa dati frau simtamintelor si curs acestei invitatii.


Principala trăsătură a caracterului meu: ECHILIBRUL

Calitatea pe care o prefer la un bărbat: SIMTUL UMORULUI

Calitatea pe care o prefer la o femeie: LOIALITATE

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: INTELIGENTA

Principalul meu defect: GRABA

Ocupaţia mea preferată: BEBELE

Visul meu de fericire: SA CALATORESC

Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: N-AM FACUT CATE MI-AM DORIT SI PROPUS

Ce-aţi vrea să fiţi? UN GENIU

Ţara în care-aş vrea să trăiesc: ROMANIA

Culoarea preferată: VERDE

Floarea preferată: NARCISA

Pasărea preferată: PORUMBELUL

Prozatorii mei preferaţi: MIRCEA ELIADE, MICHEL ZEVACO

Poeţii mei preferaţi: V. ALECSANDRI

Eroul meu preferat: TRUMAN (TRUMAN SHOW)

Eroina mea preferată: OTILIA (ENIGMA OTILIEI)

Compozitorii preferaţi: TCHAIKOVSKI

Pictorii preferaţi: MICHELANGELO, LUIS ROYO, BORIS VALLEJO

Eroii din viaţa reală: MAMA, TATA

Eroinele din istorie: SISSI

Bautura şi mâncarea preferate: LICHIOR DE OUA, PLACINTA DE ZATAR

Numele preferat: STEFAN

Ce detest cel mai mult: BATAIA

Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: MICHEL DE NOSTREDAME

Darul natural pe care-aş vrea să-l am: SA STIU CE VISEAZA LUMEA SI SA LE INDEPLINESC

Cum aş vrea să mor: STIIND CA CEILALTI NU AU NEVOIE DE MINE

Starea de spirit actuală: CONFUZA

Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: GENETICE

Deviza mea: NU LASA O ZI SA TREACA FARA SA INVETI CEVA NOU

***

Care este cuvântul favorit: MANCARE

Care este cuvântul pe care îl deteşti cel mai tare: MUNCESTE

Ce îţi face plăcere în mod deosebit: CITITUL

Care este înjurătura favorită: BA P-A MA…:))

Ce sunet îţi place cel mai mult: SUNETUL APEI

Ce sunet îţi displace: AL LINISTII

Ce altă profesie ţi-ar plăcea să practici: PROGRAMATOR/INFORMATICIAN/PSIHOLOG

Ce altă profesie nu ai practica nici în ruptul capului: PORTAR

Dacă te-ai putea transforma, la dorinţă, într-un animal, care ar fi acela: SARPE

Dacă Raiul există, ce ai dori să îţi spună Dumnezeu când ajungi la Porţile Raiului: TU VEI FI MANA MEA DREAPTA DE-ACUM INCOLO

Dacă ai putea să îi pui o întrebare lui Dumnezeu, acum, care ar fi aceea: WHAT’S UP? (JUST KIDDING)…CHIAR N-AM IDEE

***

Când ai murit ultima dată: ASTA NU MAI STIU; S-A INTAMPLAT DE ATATEA ORI…

De ce te mai trezeşti dimineaţa: EXISTA CINEVA CARE MA ASTEAPTA

Unde sunt visele din copilărie: PE “HARD” INTR-UN “FOLDER”

Ce te deosebeşte de ceilalţi: INTUITIA SI SIMTUL DREPTATII

Îţi lipseşte ceva: NIMIC

Chiar oricine poate să fie artist: NU

De unde vii: DINTR-UN TARAM DE POVESTE, CU VERDEATA MULTA, CASUTE DIN LEMN SI ACOPERITE DE FLORI…

Crezi că ai o soartă de invidiat: NU

Ai renunţat la ceva: …SI NU REGRET

Ce faci cu banii: PLATESC FACTURI

Ce sarcină menajeră îţi displace cel mai tare: SARCINA CU ASPIRATORUL

Plăcerile prin excelenţă: CALCULATORUL (cu tot ce inseamna el), CITITUL, MUZICA, PICTURA…

Ce ţi-ar plăcea să primeşti de ziua ta: UN ALT BEBE

Susţii vreo cauză: BOLILE NECRUTATOARE SI TOT CE INSEAMNA ELIMINARE CAUZE NEGATIVE ALE LOR

Ce ai fi în stare să refuzi: INCAPATANAREA

Care e partea cea mai fragilă a ta: AICI NU RASPUND CACI DEVIN VULNERABILA

Ce ai fost capabil să faci din dragoste: IN ACEST MOMENT NU STIU DAR POSIBIL SA DEPASESC LIMITELE NORMALULUI CAND SUNT IN POZITIA RESPECTIVA

Ce ţi se reproşează: MA IMPLIC PREA MULT

La ce e bună arta: PENTRU SUFLET

Scrie-ţi epitaful: “M-AM DISTRAT SI AM MANCAT/ESTE VREMEA DE VISAT”

Cum ai vrea să te întorci: LA FEL

Fără categorie

Petrecerea feisbuchistilor


Nu vreau sa va plictisesc. Totusi am sa postez si asta caci pana la urma este si pentru voi, noi, toata lumea… 🙂

De ceva timp se tot vorbeste de aceasta petrecere. Nu m-a impins curiozitatea sa privesc dincolo de titlu. Insa am citit azi si m-a impresionat dorinta initiatoarei, respectiv Chic de Zece (cunoscuta ca Alina Zara) prin intermediul Agentiei de Implinit Dorinte (tot a Alinei), ajutata de Bigfoot Media si Bobonete Mihai (care-i faza blog).

Nu este vorba doar de o simpla intalnire. Este o dorinta de a aduce unor gemeni bucuria de a fi inconjurati de prieteni. Acesti gemeni sunt atinsi de o boala. Autismul.

Tocmai ce discutam astazi cu mama despre acest fenomen. Si, dupa ce am ajuns acasa parca o mana invizibila m-a trimis acolo unde trebuia. De unde ajung la concluzia ca nimic nu este intamplator.

Pentru cei care folosesc FaceBook (si nu numai) mergeti sa bucurati aceste doua suflete cu prezenta voastra. Va veti bucura si voi desigur „revazandu-i” pe cei cu care va ciocniti in fiecare zi pe acest site de socializare.

Cititi mai multe la Chic de Zece despre gemeni si povestea lor iar despre petrecere la Mihai Bobonete.

Have fun! Si daca veti ajunge acolo poate o sa ne intalnim. :))

Am sa atasez aici un mesaj, legat de cei doi baieti, de la Chic de Zece:

Radu si Robert, doi gemeni autisti, cu un coeficient de inteligenta surprinzator, au o dorinta uluitoare pentru lumea de astazi. Daca i intrebi ce si doresc mai mult si mai mult, iti spun detasat: prieteni. Pentru ca, dupa parerea lor, este singurul lucru care le lipseste, dar si cel mai greu realizabil. Vrem sa i ajutam sa si faca o gasca de prieteni, cu care sa i trimitem intr o vacanta… pentru prima data in viata lor! La petrecere venim de acasa (fara titlu de obigativitate) cu un plic pe care scriem „add. prieten” si un nume sau ID.  Pe ideea de blanck donation! Si, daca aveti rabdare, un mesaj pentru ei. In plic pui fix cat te lasa inima, prieteneste! Unii dintre noi avem pe Facebook 3976 de prieteni. Si in fiecare zi ni se mai adauga cateva zeci virtual. Facem un experiment-provocare: cati se vor aduna, real, pentru Radu si Robert? Numaram la final mesajele! Putem sa facem ce n a mai facut nimeni pana acum: un grup de prieteni reali, dintr o mare gasca virtuala, pentru doi copii minunati.

Fără categorie

Julio Iglesias, un vesnic romantic


Iata o melodie de suflet, pe care o dedic tuturor.

Cum trec anii…

.

Como han pasado los años
como cambiaron las cosas
y aqui estamos lado a lado
como dos enamorados
como la primera ves

Como han pasado los años
que mundo tan diferente
y aqui estamos frente a frente
como dos adolesentes que se
miran sin hablar

Si parece que fue anoche
que bailamos abrazados y juramos
un te quiero que nos dimos por entero
y en secreto murmuramos nada nos
va a separar

Como han pasado los años
las vueltas que dio la vida
nuestro siguio creciendo
y con el nos fue envolviendo

Habran pasado los años pero
el tiempo no a podido hacer
que pase lo nuestro

Si parece que fue anoche
que bailamos abrazados y juramos
un te quiero que nos dimos por entero
y en secreto murmuramos nada nos
va a separar

Como han pasado los años
las vueltas que dio la vida
nuestro amor siguio creciendo
y con el nos fue envolviendo

Habran pasado los años pero
el tiempo no a podido
hacer que pase lo nuestro

(sursa aici)

M-am mirat si eu cum s-au imprastiat in negura trecutului atatea amintiri. Parca as fi trait intr-o alta viata. Atatea trairi, iubiri, tristeti, dureri, ganduri cazute greu pe asfaltul drumului ce l-am parcurs, griji si emotii. Toate s-au dus. Si cu ce am ramas? Intotdeauna cu trairile cele mai puternice, pe celelalte le-am uitat. Cand am iubit cel mai profund. Sau cand m-am cufundat in ura cea mai naprasnica. Dar niciodata ce-a fost la mijloc. Crema care a dat prajiturii gustul acela minunat.

Acest cantec m-a emotionat pana la durere. Mi-a amintit…ce-a facut prajitura atat de dulce si extraordinara.:)

Fără categorie

Semnati, va rugam, petitia…


Am gasit pe blogul la Mana Ciutacu acest mesaj (de la friskyada):

De cateva zile, directoarea Scolii Centrala din Bucuresti, prof Maria Cojescu, a fost demisa din functie in mod abuziv. Intregul corp profesoral, impreuna cu elevii liceului, isi manifesta public nemultumirea fata de decizia fundamentata pe criterii politice a Inspectoratului printr-o petitie pe care o gasiti la adresa :

http://www.petitieonline.ro/petitie-p68925055.html

Spuneti NU imixtiunii…

politicului in educatie, spuneti DA adevaratelor valori, traditiilor veritabile!!! Doamna prof. Maria Cojescu, prestigios istoric si un caracter remarcabil, este unica persoana in masura sa conduca Scoala Centrala. Dupa ce semnati, dati mai departe, pentru ca un numar cat mai mare de persoane sa sustina cauza Scolii Centrale.

Fără categorie

Nu stiu altii cum sunt…


Despre mandretea mea n-am scris mai nimic, nu pentru ca n-ar fi ceva de scris, ci pentru ca am evitat. Motivele sunt mai mult decat evidente. Dar am vazut ca multa lume se desfasoara gratios la capitolul copii. Fara a face vreo ironie. Sunt chiar bucurosi peste masura ca au au bebe si nu se sfiesc sa o arate. Nu pot sa spun ca n-as fi si eu fericita. E doar acea teama pe care o dezvolti puternic chiar cand ai copil. Exista o viata de care esti responsabil si orice rau, chiar si energetic, :), dupa cum stim cu totii in ce lume traim si ca orice este posibil, care s-ar putea abate asupra ei, iti da de gandit mai mult si incerci sa fii protectiv.

M-am decis sa scriu un jurnal micutului inca de cand s-a nascut. Asa ca am strans 3 caiete-jurnal si m-am gandit sa le postez pe blogul puiutului meu.

Despre momentele importante, despre raceli si cum ne-am vindecat, despre peripetiile cu el si, mai ales, despre acele tips and tricks, pe care toata lumea le cauta cu disperare cand se lovesc de diversele frecusuri minore legate de copil. M-am gandit mult si am realizat ca asta este cea mai buna treaba posibil. Un blog al micutului. Ofcourse e mult de lucru. Va mai dura. Oricum mai am cate ceva de facut si p-aici. Dar le luam pe rand si cu rabdare ca nu ne grabim nicaieri.

***

Si asa de inceput de drum pe calea internetului pentru piticul nostru am sa povestesc cate ceva.

Cu cateva luni in urma piticul meu a patentat o noua metoda de a deschide iaurtelul. Stiti ala mic si acoperit cu hartie dublata de poleiala pe dinauntru? Ei piticu a insfacat cutia cu manutele lui mici s-a apucat sa-si incerce noii dinti in plastic. Cum nu mergea a intors cutia pana a nimerit hartia. S-a chinuit putin si iata ca dintii si-au facut loc inauntru. S-a intins pe spate si da-i la lins iaurtul pe gaura de-o facuse. M-am prapadit de ras. He is really resourcefull.

Dupa mai multe zile treaba era deja dezvoltata. Iaurtul cu lingurita era old habbit. Care murise la inventarea noii tehnologii de desfacere. Asa ca acum isi ia iaurtul si da-i gauriciul. Dupa care papa cu pofta pana se satura. Desigur ca nu suge intr-una la iaurt pana il termina. O pauza la fiecare doua, trei inghitituri e binevenita. Astfel ca in pauza e indicat sa mai curga si pe jos iaurt. Pana la urma tre sa fim din cand in cand si darnici. Dar, intr-o seara, cand tati a venit acasa…si se potrivea cu momentul in care piticul isi hranise prietenii imaginari…ma pun pe ras caci tati nimereste fix unde nu trebuie. Si-l auzi exclamand:”Am calcat intr-o chestie lipicioasa si alba!”. Dupa multe banuieli ale sotului asupra mea se lamureste totul …descopera ca piticu inca mai are „arma crimei” in maini.

Intr-o alta ipostaza distractiva il puteam urmari frecvent pe pitic, respectiv atunci cand se ascundea cu cateva obiecte gasite pe unde apuca si se afunda acolo unde era mai intuneric. Iar cand il prindem in flagrant il vedeai cum rade cu gura pan’ la urechi si-si ascundea obiectul furat. Si asta pentru ca stie, caci cine crede ca un copil nu intelege, atunci sa mai verifice inca o data, ca nu are voie sa subtilizeze anumite obiecte din casa. Si, sa dea naiba, daca nu exact p-ale le cauta. Desigur, daca n-ati inteles inca, jucariile, care stau in pozitii porno, prin patutul lui de bebe sau pe toata mocheta din dormitor, nu sunt clintite un centimetru si asta pentru ca piticu adora ce este interzis nu ce este permis. Noi cumparam mereu jucarele si sunt debarasate imediat dupa ce le desfacem. Normal. Avem un copil care se plictiseste mai rau ca noi. Vrea nou, colorat sau cu sistem de inchidere/deschidere, alaturat unui zgomot produs de acel instrument. Adica desigur, ati ghicit, obiectele noastre de uz caci alea sunt de nasul lui.

Telecomanda este deja incadrata la categoria :”seen that, done that!”. Nu mai este asa o chestie cool daca stie sa desfaca capacelul unde stau bateriile. Stie ca stau bateriile acolo si mai stie ca nu le mai vede pentru ca le scot, moment pe care il urmareste foarte atent. Si aici intervine plictisul. Why bother cautand sa se joace cu telecomanda daca n-are baterii? Caci e nasol sa n-ai cum sa manevrezi obiectul cu pricina cum fac parintii, adica uitandu-se la televizor si asteptand sa se schimbe canalele (cred ca el vrea doar sa vada ca se schimba ceva la aparat, facand legatura cu televizorul, la care se si uita dupa ce apasa pe butoane, altfel oricum nu intelege ce-i ala canal, dar, mai stii?!!).

Nu stiu cum va fi la gradi sau la scoala dar de pe acum este smecher rau. Apai cand se decide el ca e vremea de joaca face o chestie care, observa el, ma enerveaza. Ia un obiect, se aseaza la mine in brate, se joaca cateva minute dupa care il arunca pe jos si asteapta. Eu, prima data, i-am explicat cu blandete ca il iau de jos dar vreau sa fie mai atent (chiar intelege!!!:)), ii dau obiectul dupa care, cu miscare abila, pac pe jos. Ma uit la el, la obiect si il ridic pe ultimul de jos, desigur dandu-i-l piticului. El se uita la mine, rade, si fara sa arunce o privire pe unde ii „scapa” jucaria, o arunca dinnou, si incepe sa rada in hohote. In timp ce eu fierb. Iar il iau…si tot asa de cateva ori pana ii dau drumul pe jos si-l indrum sa-si ridice jucaria. O ia si, razand la mine, pleaca sa mai cloceasca ceva. Ca ce poate sa faca ca sa fie in centrul atentiei permanent?!!:)))

Ii place sa ne dam peste cap. Stie deja cum trebuie sa se aseze (adica in pozitia A-ului) si asteapta ca eu sa-i dau picioarele peste cap. Sa vedeti voi ce haios e cand rade! Apoi ii place sa umble la laptop-ul lui ta-su (care sta asezat pe un scaun langa pat). Si vine tiptil si zbusht pe taste, care sunt asa de rahitic lipite ca ti-e si teama sa umbli mai „brutal” cu ele. Dar piticu sare oricum (ca ce stie ce-i cu piesele alea asa mici si firave?!)sa le scoata. Mai merge si cablul de retea smuls putin. E un adevarat arsenal de jucarii pentru pitic. Dar, poanta e ca, ta-su il da la o parte si-i explica frumos ca n-are voie. El se face ca pleaca trist si, cand ajunge la usa, se intoarce, verifica daca tati e atent, si daca nu-i, zbust pe laptop. Mai nou ta-su sta la panda. Adica se aseaza cumva sa-l prinda si piticu stie pozitia. Asa ca se duce incet, cand vede ca e rost, sa puna mana, dar cand se da jos ta-su la el, fuge pe usa razand cu pofta. Apoi se ascunde dupa usa si asteapta pana il surprinde in offside…si tot asa…

Daca aveati impresia ca trebuie sa-i luati jucarii noi si pentru ca va costa prea mult, va intristati ca nu puteti sa-l bucurati pe micutul vostru, exista intotdeauna resurse. Iata ca luasem de la IKEA doua funduri de lemn rotative. Foarte faine. Cum unul era dispensabil l-am pus pe piticu pe rotativa si da-i invarteala. Cat ii place…

Ei, si cam atat azi…pe data viitoare….

Fără categorie

Facultatea…


Iata ca azi am cam tras chiulul pentru ca mi-am ajutat semenii. Respectiv pe draga mea mama. Niste cursuri, teste grila, toate pentru facultate. Adica mama face facultatea. Acum un an cineva i-a propus, la drum de seara, sa practice si acest sport. Nu a cugetat mult. Si pana la urma de ce sa cugete cand aceasta necesitate ar fi punctat la pensia ce urmeaza sa vie? Bravo ei si bravo acelei prietene care i-a dat impulsul!!

Initial a venit sa ne explice cum s-a decis sa faca asa „nazdravanie” si care ii sunt motivatiile. Prima data am fost putin socata. La varsta asta? Dar mai are puterea sa memoreze atatea materii? Mai are rabdare sa parcurga acei patru ani de studii? Dar la examene va putea sa se simta egala cu toti? Bineinteles ca mi-am dat seama cat de ridicola sunt ca imi pun asemenea intrebari. Mama a sacrificat facultatea, inceputa acum multi ani, ca sa ma nasca si sa ma creasca. Si acum vin eu sa ma pun contra? Sa refuz a-si indeplini dorinta? Pana unde merge egoismul meu?

Asa ca m-am scuturat de negativism si am privit-o. Cu respect, mandrie si admiratie. Uite ca are curaj sa faca ce si-a dorit. Realizam ca, pentru mama, urma o perioada grea si avea nevoie de sprijinul meu. I-am spus intr-un final ca are tot suportul.

In schimb tata, care a terminat doua facultati, by the way, considera atunci ca este ridicol iar azi tot la fel gandeste, insa cu o doza de resemnare. Il inteleg pentru ca a simtit ca mama este un super erou in viata ei profesionala si i s-a parut aiurea sa faca o facultate atat timp cat ea este un profesionist mai bun decat altii. A acceptat situatia in care nu avea studii superioare si toate cele care vin odata cu asta: a acceptat sa lucreze mai mult decat altii, a acceptat sa nu promoveze, acceptase si faptul ca va avea o pensie mica…

Sunt convinsa ca cei care au cunoscut-o ar putea sa confirme treaba asta.

Si, iata, ca s-a decis sa faca pasul cel mai important in viata. A framantat-o multi ani. Ca sa cresti un copil nu-i asa usor. Nici sa ai un job bun nu e usor de tinut. Si, eu fiind la casa mea, cu sot si copil, s-a decis sa incerce. Pana la urma nu ma mai avea in grija. Puiul se facuse mare si nu mai avea nevoie de ea (vorba vine, mereu am nevoie de ceva si saraca sta dupa fundul meu!).

Desi ii era mai frica de orice o incercase viata pana atunci a mers inainte. Iar azi o vad cum se streseaza ca ii lipsesc cursuri, ca nu poate sa printeze altele. Apropos. A luat de la facultate, respectiv de la secretara, un CD cu toate cursurile si testele… in format electronic… Foarte fain, as putea sa zic. Dar imbecilul care le-a pus acolo a parolat doua fisiere astfel ca poti doar sa le citesti. Ce e treaba asta? Ori le parolezi pe toate, ori nu. Cata mirarea am avut sa vaz cat exces de zel au unii. Era si tizul meu ala de o facut prostia. Mi-a fost si rusine sa-i pronunt numele. Si l-a lasat la properties. Ei, asta e! O sa citeasca de pe ecran. Ce sa mai zici?!

Am avut oricum cateva indoieli. In primul rand ma gandeam ca mama nu are rabdare sa termine facultatea. Ceea ce m-a ingrijorat putin. Ma gandeam ca ar fi pacat sa dai ghes inimii si sa te poticnesti din pricina de multe neajunsuri.In al doilea rand m-am gandit la studentii tineri (sa se inteleaga, si baieti si fete:)). Nu o sfredelesc cu privirea si o intimideaza  pentru ca apare la cursuri sau examene printre ei? Dar s-a linistit treaba cand am aflat ca sunt multi in aceeasi situatie ca mama. Bun, s-a mai dus o problema. In al treilea rand m-am gandit la volumul de munca la noul job si volumul de studiu de la facultate. Mai, m-am uitat printre cursuri. Sunt plenty… mandra mea, draga mea (ca sa si citez din melodia Ilenei Sararoiu)…Parca nu aveam atat de studiat, fratzica. Erau volumele mai mici si parca, atunci cand citeai, stiai pe ce lume traiesti. Acum sunt aberante si aiuristice. Zici ca sunt scrise de niste amatori. In afara de cateva formule pe ici colo (copiate si alea de la aia de scriau mai cu un rost) …in rest, doamne ajuta….

Dar, pana la urma, raman cu cateva intrebari in mintea mea: cand e vremea buna sa dai curs inimii? Ce v-a impiedicat sa nu o faceti?