M-a framantat, inca de cand a inceput baiatul meu sa creasca si sa prinda forte pana la a se tine singur pe picioare, un aspect, pe care nu l-am gasit pomenit in discutiile cu diverse mamici live, nu mai pomenesc pe bloguri. Sinceritatea. Cat de deschis esti sa discuti despre copilul tau, despre atitudinea ta sau despre viata ta dupa nastere? Cat curaj ai sa fii sincer? Cu ce ajuta blogul tau alte mamici care au bebelusI?

Am visat mereu sa ajut pe unul si altul. Probabil ca am facut-o in multe feluri. Despre unele stiu, despre altele nu am idee. Era un film interesant pe ecrane despre un pusti care inventase un sistem care avea menirea sa ajute, ca intr-o piramida, oamenii din jurul sau. Nu mai stiu cum se numea dar sigur stiti despre ce vorbesc. Asa vad si eu lucrurile cu acest blog. Daca tot scriu de ce sa nu pun pe tava povestea reala? Am copiat insa, fara sa vreau, de teama, acelasi trend: doar lucrurile frumoase merita a fi pomenite. Dar de ce?

Cand i-am dat baiatului meu prima palma m-am speriat eu mai tare decat el. Dar s-a intamplat si m-a durut enorm. Am plans cu el odata. Parca mi-am rupt din suflet si l-am calcat in picioare. A doua oara durerea era mai estompata. Dar l-am luat in brate si a plans mai putin. Palmele nu s-au oprit aici. Dar nu l-am lovit pentru ca n-aveam altceva de facut ci pentru ca am avut motive, pe care i le-am explicat copilului de fiecare data. M-am lovit de tacere atunci cand a dat prima palma. Toate mamele se dadeau lovite. Am crezut ca eu am ceva probleme. Dar am realizat mai tarziu ca lumea nu recunoaste de frica. am data peste mamici care n-ar fi sus asa ceva in gura mare. Dar lucrurile astea sunt necesare…

Cineva imi spunea ca un copil isi iubeste mama, fie rea sau buna. Nu-i adevarat! Daca al tau copil nu primeste o explicatie logica pentru fiecare actiune sau atitudine pe care ai abordat-o iti va arata tratamentul pe care il meriti. Ei nu sunt diplomati, nu stiu sa se prefaca. Astfel ca te vei trezi cu un copil frustrat si tu vei fi singurul vinovat. Ba mai mult va fi indaratnic in toate demersurile tale. Un psiholog va spune ca unui copil trebuie doar sa-i dai explicatii cu voce calda pentru ca ei inteleg orice. De acord. Dar ca bataia duce la o deviere de comportament pe care o corectezi foarte greu sau devin traumatizati. Si aici, cel mai adesea, e vorba de incapatanarea in a face cum i se cere. Gresit. O palma, o „bataitza”, aplicate copilului la momentul la care a gresit, corelate cu o dezbatere foarte bine punctata, se vor inradacina in mintea copilului ca o actiune negativa si nedorita. Astfel ca el se va feri sa repete, nu dupa prima abatere, dar de la a treia, cu siguranta.

Eu am crescut intr-un sistem destul de sanatos. Cumva am inteles, copil fiind, ca ceea ce se intampla atunci era spre binele meu. Ca refuzam sa si recunosc asta tinea doar de inversunarea proprie varstei. Am numit sistemul, ceva mai tarziu, „politistul rau si politistul bun”. Cand faceam o nazbatie mama era cea care se infierbanta si pornea in cruciada bataii. Doar ca, atunci cand era tata de fata, adica politistul bun, scapam de ciufuleala si primeam doar o mustrare. A ramas proverbiala expresia: „Lasa, copilul!”. Insa au fost cazuri in care, chiar si tata se supara si ajungeam sa fiu in bataia curelei. Dar stiti ce? Am priceput abia atunci, cand cel care ma apara mai mereu de batai si acum imi aplica una, cat de grava era situatia. Am priceput cat de serioasa era situatia si ca era necesara o schimbare de comportament din partea mea.

Uneori stateam la televizor toti si urmaream cu interes cate o emisiune. Deodata ma trezeam cu o palma peste ceafa. Bineinteles ca ma revoltam. Mama imi raspundea fix acelasi lucru: „Preventiv, mama, preventiv!”. Acel preventiv mi-a prins bine mai tarziu. Cand simteam ca urmeaza sa o fac lata imi aminteam acea palma peste ceafa.

Pe la 14 ani am fumat primele mele tigari. O vreme pe ascuns. Insa, intr-o zi m-am dus la piata cu niste bani, am cumparat ce aveam de luat si, cand m-am intors acasa am realizat, impreuna cu mama, ca lipseau multi bani. Se pare ca in abureala acelor tigari n-am fostin stare sa iau restul corect. Asa ca am recunoscut starea de fapt, adica cea legata de fumat. Am primit o palma zdravana. A fost prima palma careia nu i-am reactionat. O meritam. Au urmat zile de chin pentru mama. In dorinta ei de a-mi arata ca vrea sa ma ajute m-a incurajat sa fumez dar din ce in ce mai putin pana reusesc sa renunt definitiv. Si, de fiecare data, de fata cu ea. Asta n-a fost prea placut. Rusinea m-a facut sa dau uitarii naravul pe care il imprumutasem din mediul nesanatos de prieteni.

Fiecare dintre noi am trait cu palmele sau cu tipetele parintilor. Avem curaj sa recunoastem ca ne-a prins bine. Dar nu sa recunoastem ca educatia primita de noi, aplicata copilului nostru, este la fel de benefica. O stim dar ne este teama.

Cu noua lege care se va aplica nu stiu cand, legata de interzicerea batailor aplicate copilului, o sa fim din ce in ce mai inspaimantati. Nu este lumea in care am trait noi. Nu este lumea in care vreau sa creasca al meu copil. Maine o sa te loveasca el pentru ca n-ai putut sa o faci tu la timp. Respectul si buna crestere se castica cu VORBA BUNA SI O PALMA atunci CAND ESTE CAZUL.

Imi amintesc o vorba, pe care nu o pricepeam cand eram micutza: „Unde da mama, creste!”. Ma intrebam ce anume sa creasca? Azi stiu sa spun ca e vorba de RESPECT SI BUNA CRESTERE.

Deci este vital sa castigi puncte in educatia copilului prin aplicarea unor palme atunci cand este absolut necesar. Nu tot timpul. Si, intotdeauna, sa explici ceea ce ai facut si motivul. Daca nu o faci copilul va fi debusolat si va reactiona refractar.

Posibil ca multa lume sa ma contrazica sau sa nu ma bage in seama. Este alegea si parerea voastra cum vreti sa procedati. Dar e important sa nu cadem victime propriilor copii (nu ma refer la violenta fizica, cat la cea verbala).

Deja copiii sunt foarte obraznici multumita unei educatii aflata in spectrul noii ordini legislative, ce va veni curand si la noi.