Uite cum s-au derulat evenimentele care au precedat si urmat nasterii mele.

In cutie

Cica se facea ca eram inchis intr-o cutie mica, care cu timpul s-a largit. Nu am realizat ca eu defapt cresteam si o largeam din ce in ce mai tare. Ma scaldam intr-un lichid toata ziulica, ma jucam cu manutele, cu piciorusele si imi placea, mai ales, sa dorm. Astfel ca-i dadeam adesea emotii lui mami, care se gandea ca poate am patit ceva.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Ce ma mai agitam, plin de bucurie, cand auzeam vocea mamei cantandu-mi bland sau dandu-mi cate un ghiont ca sa ma trezesc. Desi eu eram treaz de mult dar mi-era lene sa fac valva in jurul meu. Hmm, defapt nu-mi placea sa fiu in centrul atentiei de pe atunci. Aveam treburi serioase, domne, acolo in cutie, decat sa starnesc spiritele! Insa intr-o zi m-am decis sa nu mai stau cu capul in jos si m-am intors. Sa vad cutia si din alt unghi. Ma plictisisem, la naiba! Mami insa era ingrijorata. Simteam eu asa prin cutia aia ca ea nu mai avea stare. Dar n-a durat mult pana m-am trezit ca nu mai ma scald in piscina mea de acasa. Si, la putin timp dupa asta, am iesit afara la lumina.

La spital

Doamne ce lumina puternica m-a izbit! Mi-am luat desigur si prima palma degeaba. M-am speriat asa de tare ca am plans cateva ore pana m-au linistit niste fiinte ciudate. Ma intrebam unde este cutia in care dormeam atat de linistit, ferit de lumina aia asa de suparatoare.

Si ce ma enervau manecile alea lungi! Nu puteam sa ma joc nici macar cu manutele…

Dupa 2 lumini, intrerupte de intuneric, am fost mutat din sala plina de plangaciosi, intr-o camera mai mica, unde m-a intampinat un zambet cald si o voce cunoscuta. Cand mi-a cantat am realizat ca acea fiinta era cutia in care am stat ferit de lumea noua, care s-a grabit sa apara  brusc si dintr-o data in viata mea. Ce nefericire!

Apoi m-a asezat intr-un patut mami si a stat langa mine toata vremea asta, cat dormeam, cat papam si dormeam iarasi. Cineva i-a explicat mamei mele cum sa ma invete sa pap la san, caci mi-era cam greu sa-l apuc cu gurita. Simteam parfumul ala de lapte cald dar nu gaseam intrarea, ma agatam de cate o chestie care n-avea legatura cu sanul lui mami. Si plangeam de disperare. Asa ca mami s-a decis sa treaca peste regulile spitalului si a rugat o asistenta sa-i faca o gaurica in tetina biberonului ca sa ma hraneasca mai repede decat cu lingurita. Acum, na, si oamenii aia aveau dreptate ca ma puteam obisnui lenes in sensul ca n-as mai avea dorinta dea suge la san dar, asa cum s-a gandit si mama, fiecare copil evolueaza intr-un anume fel indiferent de ce ii faci caci conteaza, inainte de toate, mostenirea genetica. A luat o decizie inteleapta pentru ca eu n-am fost lenes pana la urma (adica am supt la san aproape noua luni, ha! sa le fac in ciuda la codoasele alea batrane!), mereu am facut fix ce-am vrut si s-a nimerit sa fie chiar potrivit asteptarilor. Uite, ca sa dau un exemplu, nu m-am obisnuit cu suzeta desi am folosit-o un timp. Cand am simtit eu ca m-am saturat de ea i-am facut vant cat colo. Dar nici nu m-am transformat intr-un sugedegetul. Am avut personalitate, taticule!!!

Uite asa eram de pitic, Cand ma uit la poze acum parca nu pot sa imi revin. Casc efectiv gura la imagini.

Mami a decis ziua in care sa ma ia in grija in rezerva, pe care o si platea. Dadea bani pentru ca era in zona modernizata a spitalului Bucur. Sa nu mai pomenim de faptul ca statutul de beneficiar al rezervei platite iti aducea totodata si respectul asistentelor. Insa respectul s-a inmultit odata cu banii varati in buzunarele fetelor din partea mai tuturor membrilor familiei, fara sa stie unii de altii. Pana si cateva rude s-au inghesuit la cotizare. Astfel ca mama era mereu inconjurata de asistente grijulii. Nu realiza saracuta ce motive le indruma in rezerva noastra, asa cum nici eu nu stiam ce se petrece in jurul meu. Eram amandoi debusolati. Mai mult, mami era ametita de bucurie si tristete, odata pentru ca ma nascusem si eram sanatos si a doua oara pentru ca se simtea neputincioasa in fata mea. O fiinta atat de mica si nejutorata avea nevoie de ea iar mama nu stia cum sa o protejeze, nu stia ce sa-i ofere mai mult, nu stia cum sa ii aline micile discomforturi create de despartirea fizica de ea. N-a dormit deloc o zi plina si inca jumate din a doua doar sa ma stie satisfacut de noile conditii. Apoi a venit tati si a stat o noapte cu noi. M-a adormit el pe burtica lui moale si calda. Asa a putut mami sa inchida o ora ochii.

In fiecare zi ma ajuta sa trag cate putin din laptele ei de la san. Reusisem sa razbat printre aromele pielii ei, cu care ma obisnuisem, sa-mi croiesc drum spre fericirea absoluta. Cand ma agatam de san parca toata lumea noua disparea instantaneu si nimic nu mai avea sa ma sperie. Eram acolo unde nimeni nu fusese, era spatiul meu infinit de liniste si relaxare.

O vedeam pe mami cum se straduia sa-mi dea laptele din biberon. Incepuse sa nu-mi mai placa. Preferam sa am linistea din spatiul meu infinit. Asa am inceput cavalcada sanului cu miros de lapte proaspat. Dar n-a fost mereu usor. A durat ceva pana m-am deprins cu noile mele obiceiuri placute.

La spital, cat am stat, n-am fost lipsiti de aventuri. Invatam ca doi scolari cum sa strabatem un drum necunoscut. Sau chiar ne loveam de cateva neplaceri, care s-au dus in negura timpului azi, dar pe care nu le-am uitat. Odata a venit in rezerva o doamna asistenta ca sa-i faca injectia cu antibiotic. Problema era asistenta, care se alesese singura sa faca procedura medicala, in conditiile in care celelelte asitente disparusera. Pentru ca mai venise si in alte randuri pe tura ei si schimbase cateva vorbe cu mama, s-a decis ca femeia era putin depasita mental de evenimente. Balbaiala cu care isi desavarsea fiecare discurs, tremuratul din maini, intarzierea cu care reusea sa capteze ideile, nu te duceau decat la aceasta nefericita concluzie: era un angajat al milei cuiva nicidecum unul cu pregatire sau, chiar si asa, apt sa o duca pana la capat. Aflata in fata ideii de a i se face injectia de catre aceasta asistenta mami s-a intunecat la fata. Iar punctul culminant a fost cel in care asistenta a scos seringa cu un ac gros si foarte lung. In acel moment mami a fost revoltata, nu pe aceasta femeie, ci pe cei care au lasat-o de garda singura. A rugat-o mama sa aduca pe cineva competent. A vorbit frumos si putin invaluitor mami ca sa n-o supere dar, in speta, ideea principala asta era. Asitenta s-a supus desi era contrariata. A venit cu o doctora de la neonatologie. Aceasta n-a facut valuri in jurul acului si nici calificarii, despre care am inteles mai tarziu ca nu o avea. Ci a schimbat acul, i-a explicat ca nu acela este bun si i-a efectuat injectia cu antibiotic lui mami. Mimica fetei acestei doctora i-a dat de inteles mamei ca aveam de suferit daca se lasa pe mana acestei asistente.

Apoi treaba cu lingurita i-a dat de furca mamei caci nimeni nu accepta ca eu sa beau din biberon. Toti se scarmanau in crestet ca asa e bine. Mami era decisa sa faca pe riscul ei. Mai devreme sau mai tarziu tot acolo ajungea. De ce sa ne fi chinuit amandoi? Caci laptele la san venise dar putin iar eu oricum nu puteam sa il trag cu forta mea atat de slabita. Ajutata de o pompita mami a reusit sa scoata „dopul”. Dar asta a durat. Deci mediatorul a fost biberonul. Noroc ca mami e strasnica in decizii. Daca ea vrea intr-un fel asa se face. Iar oamenii, in general, se feresc sa se puna contra unui om care stie ce vrea. Mami spune altfel: ca oamenii se feresc de nebuni. :)) Oricum ar fi am fost amandoi salvati de clipe de stres neavenit.

Cand m-au luat sa-mi faca vaccinul tipam ca din gura de sarpe. Si asa a fost pana m-am intors la mami.

A invatat mami cum sa schimbe un pampers. Cum sa ma spele la buricel, urechi. Imi facea asistenta baita in chiuveta de fiecare data. Dar odata i s-a parut lui mami ca plang la atingerea apei asa ca a verificat-o. Apa era rece. S-a luat de asistenta, bineinteles, cu voce blanda caci nu avea chef de scandal. Asistenta zicea ca-i buna. La finalul discutiei i-a dat de inteles asistentei ca nu vrea sa-i mai faca dansa igiena. Si cu asta s-a terminat colaborarea.

Cand am plecat din spital m-a asezat mami intr-un landou, primit cadou de la nasi, dar nu inainte sa ma imbrace destul de gros. Afara era cald, desi era o zi de toamna. Mami Avea emotii mari. Mergeam acasa. Nu stiam unde dar parea sa fie altceva. Am platit, ne-am luat actele si hop ui gou spre casa.

Continuare ….Jurnalul lui Stefanel (ep. 1)