Fără categorie

Realitatea perceptiei asupra imaginii de ansamblu


Iata o povestioara amuzanta si prea adevarata.Despre viziunea asupra realitatii.

Fiecare dintre noi traim la fel dar avem perceptii diferite asupra lucrurilor care ne inconjoara. Daca am fi orbi, desi nu pot afirma ca nu suntem, imaginea de ansamblu, cat si detaliile, ar avea o alta forma in functie de ceea ce a reusit sa asimileze creierul nostru. Viziunea, de exemplu, asupra metafizicii este distorsionata datorita multitudinii de conceptii si mentalitati, toate generate de experiente inedite, mai mult sau mai putin revelatoare. Biblia sau fenomenul religios sunt surse de inspiratie pentru laici sau clerici in a formula sau enunta diferite teorii sau practici mai mult sau mai putin realiste.

Raportand, aceasta povestioara la trendul blogosferic cat si cel al siturilor de socializare, nu vei reusi sa vibrezi la toate subiectele abordate de fiecare, nu din lipsa de timp sau disponibilitate, ci din lipsa de atractie catre temele descrise in mod subiectiv. Si daca vei stabili un canal de comunicare cu unii sau altii tot vei citi, de exemplu, o parere diferita de cea pe care tu ti-ai format-o si pe baza careia ai dat cale libera unei anumite teme si asta pentru ca gandirea si ascensiunea in experientele de background vor fi fost realizate pe alt calapod. Insa, daca privim de dinafara catre interior, detaliul, care face diferenta, reprezinta o piesa de puzzle dintr-o imagine de ansamblu. Asadar, privind si descriind fiecare, un anumit subiect sau comentand fiecare in stil personal, nu facem altceva decat sa punem piesa langa piesa pentru o panorama mai mare. Ideile, gandurile, perceptiile fiecaruia nu sunt departe de ale celuilalt, ba chiar il completeaza, pana la a atinge adevarul de dincolo de noi.

CU CE SEAMANA ELEFANTUL

Un om mergea pe un elefant catre oras. Pe drum a intalnit cinci cersetori, care veneau in intampinarea elefantului si nu se abateau din drum.

– La o parte! le-a strigat omul. Oare nu vedeti ca aveti inainte un elefant? Indata va calaca-n picioare!

Cersetorii s-au dat degraba in laturi si unul dintre ei a spus:

– De unde sa stim ca avem in fata un elefant? Cu totii suntem ori din nascare!

Iar al doilea cersetor a grait:

– Tare-am vrea sa stim cu ce seamana elefantul!

– Apropiati-va si pipaiti-l, i-a indemnat stapanaul elefantului. Asa o sa va puteti da seama cat de minunat e animalul asta.

Zis si facut. Orbii s-au apropiat de elefant si-au prins a-l pipai. Unul i-a atins varful cozii, altul un picior, al treilea o ureche, al patrulea trompa, al cincilea coastele.

Orbul, care pipaise varful cozii, a spus:

– Iaca, niciodata nu mi-as fi inchipuit ca elefantul seamana cu o matura!

– Ce vorbesti?! s-a mirat al doilea, care pipaise piciorul elefantului. seamana cu un stalp.

Cel ce pipaise urechea elefantului a grait atunci:

– Amandoi spuneti neadevaruri! Aduce a ditamai frunza de lotus!

– Prostii! a strigat al patrulea. Seamana cu o franghie groasa.

Al cincilea orb, care pipaise coastele, a inceput sa rada:

– Atat de strasnic v-ati speriat de elefant, pare-mi-se, incat nici nu v-ati apropiat de el! Aflati insa ca elefantul seamana cu un zid de cetate.

– Ei, as! a strigat dinnou cel dintai. Elefantul seamana cu o matura!

– Cu un stalp! a spus al doilea.

– Cu o frunza! i-a incredintat al treilea.

– Cu o franghie! a strigat al patrulea.

– Cu un zid de cetate! a dat cuvantul al cincilea.

Omul cu elefantul plecase de mult si orbii tot se mai ciorovaiau. S-a lasat seara dar ei strigau inainte:

– Elefantul seamana cu o matura!

– Cu un stalp!

– Cu o frunza!

– Cu o franghie!

– Cu un zid de cetate!

Si-a venit ziua a doua, dar, sezand in praful drumului, orbii se certau care mai de care:

– Elefantul seamana cu o matura!

– Cu un stalp!

– Cu o frunza!

– Cu o franghie!

– Cu un zid de catate!

Se zice ca pana si-n ziua de azi mai sed in praful drumului tot sfadindu-se cu ce seamana elefantul.

Fără categorie

Povestile copilariei – DOUA MINUNI


DOUA MINUNI (India)

Uite cum a fost:

Intr-un rand a cazut trasnetul peste casa unui om de vaza si toate bogatiile aceluia au ars dintr-odata. I-a ramas neferictului doar un urias ceaun de tuci, pe care nici focul nu l-a putut vatama.

Si, iaca, omul, pe care il chema Nanduka, s-a hotarat sa plece din locurile sale de bastina pentru a-si uita nenorocirea. Inaintea plecarii s-a dus Nanduka la vecinul lui, pe nume Laksmana si i-a zis:

– Rogu-te, prietene binevoitor, pastreaza-mi pana la inapoiere singura mea avere, ceaunul de tuci.

Doi ani de zile a pribegit Nanduka pe meleaguri straine dar in al treilea i s-a facut dor de locurile de bastina si s-a intors in satul lui.

Si, iaca, inapoindu-se, s-a dus Nanduka la vecinul sau. Vazandu-l pe Naduka Laksmana a rostit cu prefacuta amarciune:

– Ce nenorocire, prietene! Ceaunul tau de tuci a fost mancat de soareci!

Nanduka n-a aratat de fel ca nu crede cuvintele vecinului. A spus cu glas tare:

– As vrea sa cobor pana la rau sa ma spal de pacate dupa drumul cel lung. Roaga-l pe feciorul tau sa vina sa ma ajute. Si sa aduca la mal tot ce trebuie pentru spalarea de pacate.

Graind asa, Nanduka s-a indreptat catre rau, iar dupa el mergea, ascultand porunca parintelui sau, feciorul de sapte ani al lui Laksmana.

Alegand un loc mai ferit, langa o stanca, s-a spalat Nanduka de pacate, apoi l-a apucat pe feciorul lui Laksmana si l-a varat intr-o pestera din apropiere, rasturnand la intrare si un bolovan mare si greu. Dupa care, ca si cand nimic nu s-ar fi petrecut, s-a indreptat spre casa.

Catre seara a venit in goana mare Laksmana si-a strigat:

– O, Nanduka, unde mi-e feciorul? De ce nu s-a intors acasa?

– S-a intamplat o mare nenorocire, prietene! Cat m-am spalat o randunica l-a inhatat pe dragutul tau fecior de pe un bolovan care se afla la malul raului…

– O, ce spui, ticalosule! a strigat Laksmana. Cine-ar putea crede ca o randunica poate cara un copil de sapte ani?…Hai chiar acu’ la judecata!

Daca s-au infatisat ei inaintea judecatii, a iesit Laksmana in fata si a zis:

– Stapana intelept si preadrept! Mincinorul asta zice ca o randunica l-a rapit, de pe un bolovan de la marginea raului, pe feciorul meu de sapte ani. Porunceste-i ticalosului sa-mi inapoieze baiatul…

Ascultandu-l pe Laksmana s-a intors judecatorul catre Nanduka:

– Tare ne mai crezi prosti, intr-adevar! Pe data sa-i inapoezi vecinului feciorul!

– Dar cum i-l pot inapoi daca i l-a rapit o randunica?!

Atunci toti judecatorii, cati erau in incapere, n-au mai putut rabda si-au strigat intr-un glas:

– Ce tot vorbesti? O randunica poate ridica oare un copil in vazduh?

Nanduka a prins a rade si-a bolborosit printre hohote:

– Acolo unde soarecii pot manca un ceaun de tuci randunica poate ridica in vazduh un copil de sapte ani!

Si-a povestit cum ii lasase in pastrare vecinului ceaunul de tuci si ce s-a petrecut dupa aceea.

Atunci au ras cu totii si-au prins a vorbi:

– Nanduka si Laksmana, de-i asa, impacati-va si nu va mai certati. Laksmana sa-i inapoieze lui Nanduka ceaunul iar Nanduka, lui Laksmana, feciorul.

Si-asa au facut. Iar amandoi s-au aflat multumiti.

Dar oamneii din satul acela spun si azi:

– Acolo unde soarecii pot manca un ceaun de tuci randunica poate ridica un copil de sapte ani in vazduh!

Fără categorie

Povestile copilariei – JUDECATORUL CEL ISTET


JUDECATORUL CEL ISTET (India)

Unui om i-a pierit odata din casa punga cu bani. S-a dus omul la judecator si i-a spus:

– Domnule, azi-noapte mi s-au furat banii. In casa mea locuieste multa lume si nu stiu care dintre vecini e vrednic de dispret.

Judecatorul a grait:

– Toti cei care locuiesc in casa ta sa vina la mine la rasaritul soarelui si am sa-ti arat hotul.

Daca, s-au adunat cu totii la judecator, acesta a zis:

– Iaca, ii dau fiecaruia dintre voi cate un betisor de trestie de aceeasi marime. Maine dimineata sa mi le aduceti inapoi. Dar sa stiti, betisorul, celui care a furat, va creste peste noapte cu un deget.

Inspaimantandu-se, hotul a prins a se gandi cum l-ar putea insela pe judecator. S-a gandit el, s-a tot gandit si si-a spus:”Am sa scurtez betisotul tocmai cu un deget. Are sa creasca peste noapte si-o sa fie deopotriva cu celelalte!”.

De dimineata au venit cu toii la judecator. Toti aveau betisoarele la fel de lungi, unul singur avea batul cu un deget mai scurt decat celelalte.

– Iata cine a furat banii! a zis judecatorul si a poruncit ca hotul sa fie varat la inchisoare.

Fără categorie

Povestile copilariei – ZAMINDARUL SI SLUGA


ZAMINDARUL SI SLUGA

Traia, undeva, un zamindar zgarcit nevoie mare. Ori de cate ori isi tocmea o noua sluga zamindaru-i graia:

– De platit am sa-ti platesc mult, cinci rupii pe luna. Dar le vei primi cand vei implini, in cap, douasprezece luni. Daca-mi parasesti casa inainte de-a implini un an atunci nu mai primesti nimic. Iara daca eu te voi alunga inainte de a ti se implini anul ai dreptul sa-mi tai urechea dreapta.

Tocmindu-si asa fel sluga, zamindarul si nevasta-sa il sileau pe bietul baiat sa le munceasca din zorii zilei si pana se iveau stelele pe cer. Sluga trudea pe camp, in gradina de zarzavat, in livada, pastea vitele, gatea pranzul, facea curat in casa, tundea oile si aduna vreascuri. Iar la ceasul mesei i se dadea o lipie de tarate de orez si o ceasca cu apa, in care fiersese orezul pentru stapani.

Nici o sluga nu putea, fireste, sa duca o asemenea viata vreme de un an de zile. Muncea doua-trei luni si pleca, neprimind nici un ana (moneda cu valoare foarte scazuta din India) pentru cat muncise. Iar zamindarul asta si vroia.

– Uite ce bine le-am potrivit! i se lauda el nevestei. Intr-un an mi-au muncit, pe rand, sase slugi, si nici uneia nu i-am platit nimic.

Si, iaca, veni odata sa se tocmeasca la zamindar un baietandru de doisprezece ani, un fecior de taran, pe nume Raj.

– Ia seama, zise zamindarul, daca-mi vei munci douasprezece luni, iti voi plati saizeci de rupii. Daca te voi alunga insa inainte de sfarsitul anului imi poti taia urechea.

– Bine, spuse Raj.

– Ei, atunci, injuga bivolul si du-te la arat.

A muncit baiatul la camp ziua-ntreaga. Cand s-a inserat, avenit acasa si-a cerut de mancare. Nevasta zamindarului i-a dat o pastaie de bob si-o lipie din tarate de orez.

– Multumescu-ti, prebuna stapana, zise Raj, imbucand. Dar altceva nu se mai afla?

– Mai, mancaule! a tipat zgarcita. N-ai sa mai primesti nimic!

Cand s-au culcat cu totii a patruns Raj in camara unde se pastrau bucatele si-a mancat pe saturate.

Intrand, dimineata in camara, nevasta zamindarului a dat peste o gramada de oase de gaina si peste firimituri dintr-o lipie de grau.

– Priveste! a strigat ea catre zamindar. Flacauasul asta ne-a inghitit azi-noapte bucatele! Ai sa pastrezi oare o sluga ca asta?

– Indata sa pleci din casa mea, nesatulule! a poruncit zamindarul.

– Se cheama ca ma goniti? a intrebat Raj cu blandete. Bine, am sa plec. Dar ingaduie-mi, inainte, asa cum ne-a fost invoiala, sa-ti tai urechea dreapta.

Atunci, amintindu-si invoiala, ofta din greu zamindarul, si zise:

– Pai, nu te gonesc! a marait el, posomorat. Dar n-ai voie sa te atungi de bucate. Pentru pranz gateste-ne azi fazanul cel mai gras.

– Am inteles, stapane! a grait sluga si-a plecat catre cotetul in care se plimbau douazeci de fazani.

Fara a mai sta pe ganduri mult Raj a taiat toti fazanii, l-a ales pe cel mai gras si i l-a dus plocon nevestei zamindarului.

– Sa n-ai nici o indoiala, stapana, asta-i fazanul cel mai gras, a zis flacaul. Ca sa nu gresesc, am taiat toate pasarile, am cantarit-o pe fiecare-n palma si-am ales-o pe cea mai grea.

– Ram, Ram! a gemuit femeia. Pe loc se cuvine sa ne descotorisim de el!

Dar de asta data zamindarul si-a adus aminte de invoiala si a spus:

– Las’ sa duca maine caprele la pascut in padure si sa nu vina acasa toata saptamana.

Afland care-i padurea, in care taranii saraci aduna uscaturi, Raj a manat intr-acolo caprele stapanului. Si-a facut o coliba, asculta, de dimineata pana seara, cantecele vesele ale pasarilor si bea lapte de capra. Daca un taran sarac trecea pe langa el baiatul ii daruia cate o capra, unori, si cate doua. Peste o saptamana, din toata turma ramasese doar un ied. Cantand un cantecel vesel Raj il mana spre casa.

– Unde mi-s caprele, talharule? a strigat zamindarul, dand cu ochii de un singur ied. Am avut o suta de capre una si una! Unde-s?

– Pe toate, milostive stapane, le-a mancat tigrul. Ai avut mare noroc c-am ramas viu eu si cu iezisorul asta!

Auzind de nenorocire si-a zgariat zamindarul fata cu unghiile iar nevasta-sa si-a sfasiat straiele de necaz. Daca s-au mai potolit oleaca femeia i-a spus baiatului:

– Maine, cum se crapa de ziua, culege din livada, jumatate din banane, jumatate din portocale si jumatate din piersici.

– Am inteles, stapana! Totul va fi facut intocmai cum ai poruncit, raspunse sluga, plecandu-se inaintea ei.

Si, inarmandu-se cu un cutit bine ascutit, Raj se urca dimineata in bananier. A taia cate o jumatate din fiec banana si-a zvarlit-o la pamant. Sfarsind, cu bananele, a rezemat scara de portocal si-a taiat cate o jumatate din fiece portocala. Apoi a facut la fel cu piersicile.

Cand s-a ivit in livada zamindarul cel zagarcit a vazut ca toata recolta-i era prapadita. Pe pamant erau imprastiate jumatati de banane, potocale si de piersici, iar celelalte jumatati zaceau spanzurate-n pomi.

– Mars din casa mea! a racnit zamindarul. Ai facut pref o recolta pe care mi s-au dat o suta de rupii! Sterge-o sau te strang de gat!

– V-am implinit porunca si nimic mai mult, a raspuns supusa sluga. Domniile voastre mi-ati poruncit sa tai jumate din poame si-asa am facut. Dar daca ma alungi cu tot dinadinsul eu plec. Numai, inainte de plecare, ingaduie-mi, sa-ti tai urechea dreapta.

– Of, ce tot spui! s-a inspaimantat zamindarul. Acu’ n-am timp sa stam de vorba. Ne-om intelege maine!

Si-a rupt-o la fuga spre casa. Acolo a dat de nevasta-sa si-a zis:

– Hai sa ascundem tot ce-i de mancare si sa fugim la noapte la oras, la ttal tau. Apoi ne vom intoarce si vom trai ca mai’nainte!

– Bine te-ai gandit! s-a bucurat femeia. Asa vom face. Deseara ne pregatim, iar la noapte, cand sluga doarme, o stergem pe nesimtite.

De cu seara si-a pregatit zamindarul o ditai lada, avarat intr-ansa pui fripti, prajituri, tot felul de bunatati si-a asteptat sa se intunece bine. Dar Raj a prins de veste ca zamindarul ascunde in lada d-ale gurii si-a priceput totul.

Pandindu-si stapanul, cand s-a dus la culcare, caci trebuia sa se odihneasca pentru drumul lung, flacaul a ridicat capacul si s-a varat in lada.

La miezul noptii s-au sculat, incetisor, zamindarul si nevasta-sa, s-au imbracat si-au pornit-o la drum. Zamindarul cara-n spinare lada in care era baiatul, pufnea toata vremea si-si certa femeia:

– De ce-ai luat atata mancare? Tare-i greu de dus!

Iar flacaul sedea cuminte-n lada, infuleca intr-una si se simtea ca un domn pe care slugile-l poarta in palanchin.

Curand hotara zamindarul sa faca popas, sa se odihneasca si sa imbuce cate ceva. Ajungand pe un camp, langa o fantana, a lasat jos lada si i-a ridicat capacul. Sluga a tasnit din lada si, adunandu-sipalmele la piept, a zis:

– O, bunii mei stapani! Nu va suparati pe mine! Atat imi sunteti de dragi ca nici o zi nu pot trai fara voi! Uite, de-aia, ca sa nu ma despart de voi, m-am varat si-n lada. Iar, ca sa nu va vina prea greu sa ma purtati, am mancat tot ce era  inauntru de mancare.

– Nu, asa nu mai pot trai! a strigat zamindarul. Taie-mi urechea si piei pentru totdeauna din ochii mei!

Baiatul scoase numaidecat cutitul de la cingatoare, cand nevasta zamindarului il opri si se arunca asupra barbatului ei:

– Cum te vei infatisa inaintea parintilor mei, asa, fara o ureche? Toate nemurile vor rade de tine si-si vor bate joc!

– Ai dreptate! a oftat zamindarul si i-a soptit: Las’ ca-ntr-o ora scap eu de tancul asta!…Ei, sluga, a strigat apoi, e timpul sa ne culcam cu totii! Pregateste-ne, din frunze si crengi, asternuturile!

Daca a pregatit sluga asternuturile a tarat zamindarul un asternut langa fantana si a spus:

– Tu te culci aici, iar noi, langa tine.

Numai ce-au adormit stapanii ca Raj a tras binisor langa fantana asternutul nevestei zamindarului iar pe al sau l-a tarat intr-o parte.

In cel mai intunecos ceas dinaintea rasaritului s-a furisat zamindarul catre fantana, a pipait asternutul si, apucandu-si nevasta, a zvarlit-o in fantana.

– In sfarsit, am scapat de cel ce ne chinuia! a grait el, plin de veselie. Scoala, femeie, si hai sa ne intoarcem acasa! Nu mai am a ma teme ca-mi pierd urechea!

– Cine te chinuia si de cine ai scapat, milostive stapane? a auzit deodata langa el glasul slugii.

Intelegand ce se intamplase s-a luat zamindarul cu mainile de cap si a pornit-o in tacere spre oras. Trebuia acu’ sa-i vesteasca pe parintii nevestei de nenorocire.

Dar Raj stia care-i cel mai scurt drum pan’ la oras. Alergand intr-un suflet la tatal fostei lui stapane i-a spus:

– Stapana m-a trimis. S-a intamplat o nenorocire. Barbatul ei a innebunit si vine-ncoace sa va ucida. Stapana zice:”Roaga-i sa-l lege pe barbatu-meu si sa-i puna douazeci de lipitori la ceafa. Asta-l face sa-si vina grabnic in fire!”.

Graind asa, Raj o lua din nou la picior, in intampinarea zamindarului:

– Stapane! i-a strigat el inca de departare. Am fost la tatal stapanei, care ti-a pregatit o primire pe cinste.

Abia a pus zamindarul piciorul in casa nevesti-si, ca patru slugi vanjoase s-au si napustit asupra-i, l-au legat de maini si de picioare si i-au asezat pe ceafa douazeci de lipitori.

Vazand zamindarul cu cata bucurie ii radea sluga a priceput cine-i pregatise primirea.

– Nemernicule! a racnit el, cu glasul schimbat. Ia-mi urechea si du-te unde stii! Mai bine fara ureche decat sa am de-a face cu un diavol ca tine!

Raj asta astepta. S-a repezit la zamindar, i-a taiat urechea drepata si dus a fost.

Iar zamindarul cel zgarcit a stat cu lipitorile la ceafa pana i-a venit neveasta: spre norocul ei, fantana avea putina apa si trecatorii au putut s-o scoata dimineata.

Iar zamindarul s-a intors acasa asa, fara o ureche.

De atunci, ori de cate ori incerca sa insele un taran, acela zicea:

– Ma duc sa-l chem pe Raj!

Si zamindarul indata fugea in casa si, de frica, punea zavoarele la poarta si la toate usile.

Fără categorie

Povestile copilariei – PASARARUL CEL ISTET


PASARARUL CEL ISTET (India)

Un pasarar si-a intins odata, pe o miriste, plasa lui cea mare. Inainte de asfintitul soarelui s-au lasat pe camp o multime de pasari de toate soiurile. Pasararul a tras de franghie si tot stolul a ramas prins in plasa. Dar pasarile erau tare multe si, smucindu-se toate odata, s-au ridicat in vazduh cu plasa cu tot.

Zburau incet pentru ca trebuia sa care si plasa dupa ele. Vazand una ca asta pasararul a prins a le urmari. Uitandu-se-n toata vremea asta catre cer gonea indarjit in urma pasarilor.

Ajungand in sat se izbi de un trecator.

– Unde fugi asa, prietene? l-a intrebat trecatorul.

– Sa prind stolul care mi-a smuls plasa, a raspuns pasararul.

– Ei, dar unde ti-e mintea? s-a mirat trecatorul. Oare nu vezi cat de sus zboara toate la un loc? N-ai sa le mai prinzi niciodata!

– Om vedea, om vedea! a raspuns pasararul, urmandu-si goana.

Cand soarele a coborat spre asfintit au prins a-si cauta pasarile loc de mas (popas).

– Sa zburam catre rau, acolo putem dormi, si-au dat ratele cu parerea. Pe langa rau cresc trestii minunate.

– In crangul de bananieri se doarme mai bine ca oriunde, au spus papagalii.

– Vrem sa dormim in balta! au strigat ibisii. Acolo-s broaste de-a minunea!

– Vrem la rau! Vrem la rau! au strigat unele.

– Iar noi in crangul de bananieri! au spus celelalte.

– Noi vrem in balta! au amintit altele.

Mult au dat din ciocuri dar la nici o incheiere n-au ajuns.

Vazand, la dreapta raul, ratele au tras catre apa; papagalii au luat-o atunci la stanga, catre crangul de bananieri, iar ibisii au pornit inapoi, catre balta.

Dar, numai ce au incetat a se intelege si n-au mai carat plasa intr-o singura latura, plasa a prins a cobora tot mai mult, mai mult si pasarile s-au pomenit, in cele din urma, apasate de greutatea ei, la pamant. Atunci pasararul si-a strans degraba plasa, a pus vanatul pe umar si-a vandut a doua zi la piata toate pasarile.