Zilele trecute m-a sunat incantata si amuzata prietena mea ca sa ma indemne sa citesc odata „O mie si una de nopti”. Dupa ce mi-a citit, in fuga, un paragraf dintr-unul din volumele cartii cu pricina, am inteles entuziasmul si amuzamentul ei.:)))
Iata cum suna:
…Atunci copilandra nu mai avu nici o indoiala in ce privea tertipul de care se slujise cotoroanta de codoasa, la indemnul sotului dintai si, beata de nurii flacaului, se repezi la el si il invalui cu bratele si il trase in pat, peste care se rostogoli cu el odata. Si, gafaind cu jind, ii spuse:
– Dovedeste-ti tariile, o, seicule Zaharie, taica al vanarilor vartoase!
La chemarea aceea atat de temeinica, Alunita o insfaca pe copila pe dupa solduri, isi tinti acadeaua vanaturoasa drept spre poarta slavilor si, indemnand-o pe cripta de clestar, o duse de ajunse iute la pragul biruintelor. Pe urma o aduse sa ocoleasca de la drumul cel mare si o imboldi amarnic, pe un drum scurt, drept spre poarta culmilor; da’, intrucat vanatura sovaia dinaintea stramtimii acelei porti intrezidite, sili strunga, spargand capacul olului si se pomeni atunci ca acasa, de parca intocmitorul ziditurii ar fi luat masurile dintr-amandoua partile deodata. Apoi isi duse mai departe cautarile, cercetand pe indelete sukul de luni, targul de marti, bazarul de miercuri si iarmarocul de joi. Pe urma, dupa ce dezlega astfel tot ceea ce era de dezlegat, se odihni, ca un musulman cucernic, la intrarea de vineri.
Si-asa fu calatoria de cercare a lui Alunita si a tzancului sau prin livada copilariei…
Ei, acum o sa cititi si voi cartea?
Alexandrescu Daniela 