Categorie: 7 Duminica (zi de odihna si de aducere aminte)

In aceasta zi s-au sfintit toate cele create…

5 Vineri (zi de carte si poezie) · 7 Duminica (zi de odihna si de aducere aminte)

Amintiri despre viitor – Erich von Daniken (prima parte)

alexandrescudaniela11 comentarii

Rezumatul este realizat de multa vreme astfel ca exista nesansa ca unele, putine, (cat si in conditiile in care cartea nu o pot regasi printre rafturile librariilor ) din denumiri sa fie reproduse gresit, desi am facut cateva corecturi pe parcurs si am incercat, pe cat posibil, sa adaug cateva link-uri edificatoare sau poze ale descoperirilor abordate.

Exista deasemenea multe filme, filmulete, documentare pe Youtube ale autorului acestei carti. Filmele prezinta teoria, care sta la baza cartii in discutie dar si ale altora scrise tot de acest autor. Va sfatuiesc sa le urmariti. Fiecare film are ceva neobisnuit de comentat la aspectele aparitiei noastre, evolutiei si disparitiei iminente a noastre, bazate pe descoperirile relevante realizate de-a lungul istoriei recente. Nu ignorati caci va pot dezvalui o lume pe care nu o cunosteati. So, dive in!

O sa lansez o provocare lui Cosmin, daca este interesat si are timp, de a realiza un articol legat de viata si cartile scrise de Erich von Daniken. Am recomandat, in mai multe articole, aici, aici si aici, o carte scrisa de Donald Trump, si anume „Gandeste ca un campion”. M-a incantat enorm ca cineva a mai citit aceasta carte, respectiv Cosmin si a compus un post legat de viata autorului. Legatura pe care o fac intre aceste doua carti, pe care ar trebui sa le citeasca oricine si le recomand cu caldura, este prin simplul fapt ca Trump vorbeste despre capacitatea, cultivata in timp, de a vizualiza imaginea de ansamblu in orice domeniu ales sa te dezvolti personal sau financiar, ceea ce Erich Von Daniken a si realizat prin viziunea panoramica asupra istoriei noastre, bazata pe realitati biblice sau arheologice. Asa cum veti si citi mai departe. Exista intotdeauna o legatura stransa intre cartile scrise desi nu urmarim foarte atent  aceste aspect…deci trebuie sa urmariti imaginea de ansamblu.

(In primul capitol) Erich von Daniken presupune si explica existenta, in univers, pe celelalte planete, a vietii unor fiinte, mai mult sau mai putin, asemanatoare omului. El gandeste si posibilitatea ca si stelele sa fie locuibile si locuite. Apoi emite ipoteza cum ca, in lipsa oxigenului pe una din planetele disputate in carte, exista totusi sansa vietuirii unor fiinte abiotice (cf.DEX: Lipsit de viață, incompatibil cu viața). Este posibil, logic gandind, ca, asa cum noi ne-am adaptat si am evoluat doar in mediul terestru, fara posibilitatea de a ne servi de avantajele altor planete, asa si acesti extraterestri nu pot fi compatibili mediului nostru.

In cel de-al doilea capitol Daniken, pornind de la ipoteza ca extraterestrii au existat si trait pe terra acum 8000 de ani, explica, intr-un mod aproape credibil, scopul acestora aici: un numar de 5 sau 6 astronauti, cu aparatele si echipamentul, necesare unei calatorii pe alte planete, au aterizat pe una unde bastinasii se afla la stadiul de primitivism. Pentru astronauti acesti oameni nu reprezinta altceva decat subiecte/obiecte compatibile propriilor experimente, in timp ce, pentru bastinasi, astronautii aduc , ca infatisare, cu zeitatile, care au si aparut, in acest interval istoric, in multe din lucrarile vechi, semnate sau fara autor identificat. Pentru mintea lor inapoiata echipamentul, masinile, navele si altele, pe care au sansa sa le vada si sa le atinga, reprezinta elemente, obiecte sacre, miracole ale divinitatii. Urmeaza ca astronautii sa-si invete “cobaii” cum sa utilizeze instrumentele si obiectele lasate acestora, precum si multe alte tehnici de lucru. In acest timp bastinasii, aflati sub influenta “zeilor” lor, vor realiza (chiar in cinstea acestora) din piatra, caramida arsa sau nearsa, monumente cu o arhitectura exceptionala, “descopera”, in acelasi timp, multe alte chestiuni de care este absolut necesar sa se foloseasca: determinarea numarului de zile ale anului, echinoctiile, algebra, geometria, constelatiile, deosebirea dintre stele si planete, realizarea unor calendare.

Aceasta este conceptia autorului in ceea ce priveste stabilirea liniei culturale si de civilizatie.

In cel de-al treilea capitol ajungem la cunoasterea catorva din urmele lasate in diferite zone ale globului pamantesc, de posibilii extraterestri, mai ales despre cele reprezentate de statuete, basoreliefuri sau picturi murale.

  • 1929, la Istambul, in palatal Topkapi, s-au gasit cateva harti geografice vechi, care apartinusera unui ofiter din marina turceasca, amiralul Piri Reis (sec al XV-lea); 2 atlase, apartinand lui Piri Reis, se afla la Biblioteca de Stat din Berlin; aceste documente geografice contin (in urma transpunerii hartilor vechi cu cele moderne), cu exactitate, regiunile bazinului mediteranean si ale Marii Moarte, coastele Americii de Nord si de Sud, cat si contururile Antarcticii si indicatii topografice; s-a constatat ca hartile realizate coincid cu cele facute de sateliti, de la mare distanta.

  • In zona Anzilor peruvieni se afla orasul Nazca, celebru datorita aerodromului realizat tot acum 6000-8000 de ani, care a dat de furca multor specialist in arheologie (se indica alte ipoteze cu privire la aceasta regiune – pampa- ce se intinde pe o distanta de 60 de km., avand pe margini presarate pietricele asemanatoare unor bucatele de fier ruginit, sub forma unor linii paralele, altele care se incruciseaza (care ar putea fi drumuri de pe vremea incasilor, marturii ale unei religii sau poate un calendar); este foarte probabila aceasta teorie avand in vedere ca oamenii de atunci nu puteau sa realizeze, cu atata exactitate, liniile acestui aerodrom, doar daca nu au fost ajutati de “zei” (adica extraterestii veniti aici pentru explorari).

  • In peretele rosu al falezei, ce margineste golful Pisco, a fost daltuit in stanca un fel de candelabru urias cu trei brate, ce masoara 250 metri in inaltime. O franghie lunga a fost gasita atarnand de-a lungul bratului central al sculpturii (un pendul??)

  • A fost gasit la Tiahuanaco un calendar care cuprinde toate indicatiile posibile cu privire la echinoctii, perioade astronomice, pozitii orare ale Lunii si chiar miscarile acesteia in raport cu rotatia pamantului. Il puteti vedea aici.
  • Dovezi ale unei solide civilizatii au ramas blocurile de gresie (100 tone) peste care se suprapun cuburi de 60 de tone; suprafetele lor netede, cu caneluri foarte precise, formeaza paralelipipede uriase, fixate unul de altul cu ajutorul unor scoabe de arama; blocuri (10 tone) strabatute de un fel de canale (2.5 m.); dale tocite (5 m.) taiate dintr-un singur bloc de piatra; solul da la iveala conducte de apa, confectionate din piatra (2 m. lungime, 0.5 m. latime).
  • Tot la Tiahuanaco s-a gasit o colectie de chipuri cioplite in piatra, ciudate, cu extremitatile fetei deformate iar pe cap un fel de casti (oare acestia sa fi fost “zeii”?).
  • Tiahuanaco, “Poarta Soarelui”, sculptura (3 m. inaltime, 4 m. latime, 10 tone), 48 de figure patrate asezate pe trei randuri, incadreaza o entitate reprezentand un zeu zburator. Exista chiar si o legenda care vorbeste despre o nava spatial aurita, care s-a coborat din cer; nava era condusa de o femeie, numita Oriana, venita cu misiunea de a intemeia o rasa noua (strabuna pamantului); ea a dat nastere la 70 de copii, dupa care s-a intors la stele (o trasatura deosebita fizica a ei era ca avea la mana doar 4 degete legate intre ele printr-o membrana).

Gasiti aici mai multe datalii despre descoperirile arheologice de la Tiahuanaco.

  • Asezarea Sacsayhuaman; exista in gura unui crater un bloc de piatra de 20.000 tone;  in care s-au daltuit trepte marginite de balustrade, impodobit cu spirale si orificii; este asezat in crater cu capul in jos. Gasiti o panorama extraordinara a acestei asezari aici.
  • Exista, la 300 m. de acest bloc, roci vitrificate; acestea au fost gasite si in desertul Gobi, intr-o regiune din Irak, unde se efectueaza sapaturi arheologice (acestea seamana cu cele aparute in desertul Nevada in urma unor explozii atomice experimentale).
  • La Tiahuanaco au fost gasite movile de 4000 m.p. sub care s-ar putea afla numeroase edificii.
  • Ca o paranteza, Sumerienii reprezinta o civilizatie venita de undeva, nu se stie de unde, care au adus o civilizatie superioara, urmand ca mai apoi sa impuna popoarelor semitice, aceasta noua lume ciudata si necunoscuta.
  • In Irak si Egipt au fost descoperite niste lentile de cristal slefuit care, in zilele noastre, pot fi realizate doar prin utilizarea oxidului de cesiu (obtinut printr-un process electrochimic). Despre lentilele de cristal mai multe aici.

  • La Heluan exista o stofa, o tesatura foarte fina si subtire, greu de realizat mai ales in conditiile in care nu sunt semne ale unor procedee superioare de lucru din acea vreme.
  • La muzeul din Bagdad sunt expuse baterii electrice cu pile uscate, principiul galvanic; elemente electrice inzestrate cu electrozi de cupru si cu un electrolit necunoscut.
  • Sectia de egiptologie din Londra poseda un os foarte vechi, amputat la 10 cm. deasupra incheieturii mainii drepte.
  • In regiunea muntoasa a Kahistanului (Kuhistan) se afla un desen rupestru cu o vechime de peste 10.000 de ani, infatisand pozitia exacta a stelelor in acea perioada.
  • Pe podisul Peruvian au fost gasite podoabe de platina (fuziunea acestui metal se face la 1800 grade)
  • La Chou- Chou, in China, au fost descoperite, intr-un mormant, resturile unei cingatori, la care unele parti erau facute din aluminiu.
  • La Delhi exista un stalp de fier care nu contine nici sulf, nici fosfor, de aceea intemperiile nu i-au putut dauna in timp.
  • Henri Lhote a descoperit la Tassili, in Sahara, sute de pereti acoperiti cu mii si mii de schite de animale si oameni; exista si personaje imbricate cu haine scurte, elegante, purtand vergi de care sunt fixate un fel de casete cu patru laturi.
  • Au fost descoperite desene ale unor specii de animale (oare?) cu antene, cu trasaturi imposibil de identificat cu ceea ce cunoastem; putem presupune ca acestea nu sunt animale ci presupusii “zei” (cosmonauti sau astronauti) vazuti de acei primitivi.

Capitolul al patrulea

Aici autorul aduce drept baza de demonstratie a presupunerilor salea Cartea Cartilor: Biblia, unde numeroase pasaje vorbesc clar si raspicat despre existenta unor “uriasi”, care se coboara din cer in care (de foc) sau masini neobisnuite.

In “Facerea” se discuta despre un Dumnezeu la plural, despre “uriasi”, pe care ii desemneaza “fii ai lui Dumnezeu”.

Moise vorbeste despre catastrofa de la Sodoma si Gomora.

Lot este rugat de catre “doi ingeri” sa plece din Sodoma pentru ca in acea seara orasul va fi distrus iar el a fost “ales” sa scape. Lot isi ia familia si pleaca. Inainte este avertizat, sfatuit, sa nu se uite inapoi, insa sotia acestuia incalca regula si impietreste, moare. Daca ne gandim la efectele provocate de explozia bombelor atomice din 1945 putem sa presupunem ca si distrugerea inevitabila a Sodomei si Gomorei putea fi cauzata de o bomba la fel de nociva. La ideea asta ne conduce si inevitabilul distrugerii provocate. Daca acele doua personaje erau ingeri ar fi trebuit sa aiba si puterea de a opri masacrul insa, in conditiile date, misterul miracolelor, pe care ar fi trebuit puterea lor sa o confirme, se rezuma doar la tehnica pe care o detineau, limitata, de altfel, pentru efectuarea unor miracole in acel timp.

Iezechiel vorbeste despre aparitia unor fiinte stranii, diferite de infatisarea umana. Acestia vin in vehicule cu aripi, roti, care fac un zgomot neobisnuit iar fumul pe care il imprastie este la fel de ciudat. Acest monstru ii cere lui Moise sa realizeze “chivotul legii”, care era incarcat electric (acest condensator era format din doua placi de aur, una cu plus si una cu minus).

Apoi se pomeneste despre imposibilitatea unui om de a vedea fata unei “zeitati” fara sa moara dupa. Idee amintita si in epopeea lui Ghilgames.

Pe sulul lui Lameh s-a relatat o intamplare extraordinara. Lameh, tatal lui Noe, intorcandu-se acasa, a gasit un copil in casa, care, dupa aspect si infatisare, nu semana cu nici un membru al familiei. Lameh este incredintat de sotia lui, Bat_Enos, ca acel copil este al lui. Lameh cere sfaturi si povete tatalui sau, Matusalem, care, la randul sau, cere inteleptului Enoh. Asa afla ca acel copil trebuie sa primeasca numele de Noe. Autorul cartii sustine ca acest potop a fost planuit (in acest caz catastrofa nu mai era un act divin) de multa vreme de catre acele fiinte extraterestre.

Capitolul al cincilea

Facand cateva referiri la epopeea lui Ghilgames, autorul incearca sa ne aduca iar dovezi ale existentei, nu a unui Dumnezeu atotputernic si omniprezent, ci a unor finite cu totul diferite de noi, extraterestrii.

S-au descoperit la Kuiungik 12 tablite, care consemnau tot atatea intamplari ale unui rege (al Uruk-ului) care se nascuse semizeu, Ghilgames.

A doua tablita povesteste despre zeita cerului, Aruru, care creeaza si da viata unui al doilea personaj, Enkidu, ce avea comportamentul apropiat de cel al animalelor, luand in considerare si faptul ca timpul si-l petrecea in compania acestora, asemenea lui Tarzan. Ghilgames afla de existenta lui Enkidu si, dorind sa-l smulga din compania animalelor, ii intinde o capcana in care, intr-un final, va cadea. De aici se ajunge la momentul in care cei doi devin cei mai buni prieteni.

In cea de-a treia tablita povestea se transforma in fabulatii (care, interpretate, ar conduce la concluzia autorului, si anume ca extraterestii ar fi iar implicati in aceasta imagine de ansamblu) pornind de la aparitia “zeilor” intr-un nor de praf…cerul care vuieste, pamantul care se cutremura. Zeul Soarelui, caci despre el este vorba, il rapeste pe Enkidu. Acum cronicarul, care a relatat povestirea, descrie starea eroului prins in ghearele zeului: se simte acoperit de plumb, greu ca o stanca (aceasta stare poate fi asociata cu cea cunoscuta déjà: un corp supus unei anumite acceleratii devine greu ca plumbul; dar cum stia cronicarul ca aceasta este starea acelui moment?).

A cincea tablita relateaza calatoria celor doi prieteni spre lacasul “zeilor”. Aici insa li se spune ca nu le este permis sa vada chipul zeilor caci ii paste moartea, fraza ce apare si in Biblie.

In cea de-a saptea tablita este relatata prima descriere a pamantului, vazut de la inaltime, de un martor ocular. Cine cunostea atunci cum arata pamantul de sus cand nu existau harti, care sa-l descrie exact? Tot aceasta tablita face referire la o usa care vorbeste: este vorba de difuzor.

A opta tablita povesteste despre moartea lui Enkidu si, mai apoi, de teama lui Ghilgames ca s-ar putea imbolnavi si el de aceeasi boala incurabila, pricina mortii lui Enkidu, provocata de rasuflarea veninoasa a vreunul animal.

A noua tablita relateaza jelirea lui Enkidu de catre Ghilgames. Tanarul rege porneste in cautarea vietii vesnice la Utnapistim. Drumul si locul acestor zei, pe care, I s-a interzis,  sa-I vada la chip, sunt cat se poate de interesante si intrigante.Utnapistim ii descrie potopul caruia a reusit sa-I supravietuiasca. Descrierea seamana foarte mult cu cea din Biblie si nu este exclus ca mai tarziu, Moise sa se fi inspirat dupa epopee. Descrierile facute in acea perioada erau stangace si bazate pe religie (aceasta a devenit un tabu, fapt care a dus la obtuzitatea gandirii oamenilor de stiinta). Insa Daniken presupune ca, peste un numar de ani, planeta noastra este va fi distrusa, ramanand in urma noastra elemente ale acestei civilizatii. Este posibil ca o alta civilizatie sa populeze pamantul si sa gaseasca aici, de exemplu, statueta libertatii. Vor incerca sa explice semnificatia acesteia in functie de torta (o divinitate a focului), de coroana de spini in jurul capului (o divinitate a soarelui). Dar n-ar deduce nicidecum ca aceasta a fost o statuie a libertatii. Continuare…

7 Duminica (zi de odihna si de aducere aminte)

Intalnirea de 10 ani a Universitatii Romano-Americane (promotia 2000)

alexandrescudaniela2 comentarii

Pentru ca trebuie sa incep de undeva m-am decis sa postez pe blog un articol despre aceasta intalnire la care Simona Domniseanu si alti cativa colegi (Mariniescu Catalina) din promotia 2000 au cam tras la greu sa faca rost de „bilete” la un restaurant fara fitze si nebunii financiare. Va fac o invitatie, pe scurt si fara zorzoane literare, la petrecerea de 10 ani pe data de 19 iunie, respectiv 2010. Asadar aveti timp sa va faceti programul dupa data acestei intruniri de nebuni sau sa-l refaceti. Nu se accepta eschivari, intarzieri, telefoane in timpul petrecerii cum ca n-ati stiut ca-i trafic greu, rapid, pe deasupra sau pe dedesubt…toata lumea este asteptata sa vina. Daca nu veniti aveti absenta nemotivata si 100 de puncte scazute la fiecare materie.Inclusiv la cea a vietii. Just kidding! Va asteptam sa veniti, Zece ani se implinesc o singura data. Nu ratati o reuniune, in care surprizele nu se vor lasa asteptate. Pe toate planurile. Ganditi-va ca aici veniti sa va simtiti bine, nu puternici pentru ce ati realizat, nu slabi pentru ce ati ratat, ci oameni simpli, cu probleme simple.

Iar pentru a fi siguri ca ati semnat si promis cu limba de moarte ca sositi la fata locului, care va fi stabilita si completata pe blog curand, dupa ce avem semnaturile majoritatii, va rog sa va scrieti numele in tabelul pe care il voi trimite pe mail.

Cu cativa dintre voi am vorbit despre aceasta intalnire la acea reuniune preview, pe care am organizat-o asa cum am putut mai bine. Detaliile sunt aici si acum. Cum stiu ca cititi si blogul meu, pentru asta va multumesc din suflet, stiu ca veti avea ocazia multi sa vedeti aceste randuri. Na ca pun asa, de remember, poze de la acea intalnire de anul trecut cu cei cativa colegi de grupa de la REI. TReaba buna am facut atunci! Mi-au ramas la suflet. Ne-am revazut si ne-am cunoscut altfel decat in facultate. Am creat cateva legaturi de pastrat. E adevarat ca altele s-au rupt sau, cel putin, s-au frant pe margini. Dar fiecare dintre noi am vrut sa ajutam. Daca s-a inteles altceva fie! Cum spuneam mergem sa ne simtim ca lumea! Inca ceva: fiecare am trecut si trecem prin momente mai bune sau mai rele, nu trebuie sa ne ascundem ca strutii cu capul in nisip…it only gets worst! Cu totii suntem asa cum ne stiam din facultate doar ca venim cu bonusul de bagaje de experiente, de maturitate si de un bun simt deosebit castigate cu greu.

Nu comentez mai mult ci va invit sa priviti pozele de anul trecut de la Taverna Sarbului (din pacate am reusit doar cateva poze sa mai gasesc, luate din atasamentele unor mail-uri pe care le-am trimis la lume pe acea vreme; filmul s-a dus odata cu laptopul si hard-ul lui; deci fiti atenti sa faceti back-up all the time). Le gasiti si in meniul din dreapta sus. A fost mai simplu sa se postez pe picasa, unde am spatiu gramada. Va pup si astept sa ma anuntati ce si cum.

Colegi facultate

7 Duminica (zi de odihna si de aducere aminte)

Semne scrijelite pe tabla vietii…

alexandrescudaniela9 comentarii

Cea mai recenta intamplare a fost cea de sambata. Cand organismul meu a cedat fara sa-mi dea ragaz sa cer ajutor.

Iata ca scriam, nu de mult, un articol despre pata care ti se pune frecvent si fara sa ai habar, de cele mai multe ori, pentru ca ajungi sa realizezi ca devii dependent de anumite lucruri, activitati, oameni samd. Am decodificat aceasta manifestare ca fiind una prosteasca. Caci, consecintele sunt din cele grave. Pentru mine acest articol scris la oboseala ar fi trebuit sa constituie un semn. Facem in mod inconstient unele afirmatii  cu un sambure imens de adevar. Care ar fi fost necesare sa ma desfunde din prostie si incapatanarea de a demonstra ca nimic nu ma atinge. Si se pare ca n-au intarziat sa apara si rezultatele…

Probabil unii dintre voi sunteti familiarizati cu diversele forme pe care le iau avertismentele universului, univers care comploteaza cu voi in ideea in care unele dezastre din viata proprie, pot fi evitate.

Exista o increngatura de ipostaze succesive cauza-efect. Pe aceasta linie cauza-efect se disting cateva semne, pe care, daca ai rabdarea si prezenta de spirit, le poti observa si, ca o consecinta, poti dirija efectul intr-un sens pozitiv.

Insa suntem atat de inclogati in propria fericire sau tristete ca adesea semnele ne scapa si ajungem la punctul la care ne intrebam: „De ce eu?”.

Totusi, pe langa avertismentele usoare, de regula, evidente a se petrece cand duci un anumit nivel de trai, exista si cele care par a fi venite dintr-un alt univers. Cele dincolo de intelegerea noastra. Oamenii tin cont de acestea si par sa se precipite si sa reactioneze mai bine, cand este un fenomen inexplicabil, cel care da trezirea.

Visele precognitive, viziunile, diferitele semne, semnale de alarma care apar in diverse ipostaze ale vietii noastre, ca preambul al evenimentelor ce urmeaza sa te copleseasca. Acestea par sa deschida mintea catre fenomenele uzuale, cotidiene si nu numai.

Sigmund Freud a condus cateva studii de caz, pe care le-a notat si le-a intregit in cartea sa „Interpretarea viselor” din 1899.

Viziunile insa au fost de cand lumea. Multi le-au avut si inca le mai au dar putini vorbesc deschis despre acestea.

Iar celelelate semne nu sunt decat evenimente desfasurate aparent aleatoriu dar care fac legatura incontestabil cu evenimentele ce se vor petrece in viata proprie (asa-zise coincidente). Intr-un articol mai detaliat voi face si cateva referiri la evenimente din viata mea pentru da un sens acestora.

La mine insa semnele, desi au fost, mai coerente sau nu, au stat in picioare, dirijandu-ma spre calea cea buna, nu le-am dat importanta imediat caci nu stiam daca pe mine ma vizeaza. Aveam senzatia ca oboseala imi joaca feste.

Prima mea experianta a fost acum cativa ani buni. Ma pregateam sa fiu domnisoara de onoare la o nunta in familie. Cum ma simteam datoare sa ma prezint excelent am dat startul unei cure de slabire. Pana la nunta evolutia mea a fost de la excelent in sus. Astfel ca la nunta lucrurile erau peste nivel de satisfacator, cel putin, pentru mine.

In biserica, la slujba cu pricina, stateam cuminte si ascultam preotul, in picioare. Sprijineam o lumanare si respiram fumul degajat de aceasta cu nepasare. Mi s-a facut somn. Si-am adormit. Mi-era bine. Simteam caldura din toate partile. Mi-era atat de bine. Asemeni Fetitei cu Chibrituri a lui Andersen.

Dar m-am si trezit. Lumea misuna in jurul meu. Cineva mi-a dat un pahar cu apa si zahar dintr-o punga. Altcineva imi masa mainile si trecuse la picioare. Eram vlaguita si simteam intepaturi prin tot corpul. Toti se precipitau langa mine si vorbeau:”Uite mai ca si-a revenit!”, „I s-a facut rau ca n-a mancat! Cu slabitul ei!”, „O fi si asta dar in biserica nu este aer, respira la lumanare, normal ca ti se face rau!”. Apoi m-am ridicat, clatinandu-ma. Si-am intrebat cine se ocupa de lumanare, cine este domnisoara de onoare? Mda, ca doar nu eram de neinlocuit! Oricine poate fi ripleisabal, evident…dar pentru mine nu era chiar asa caci ma chinuisem mult pentru aceasta ocazie.

A doua oara s-a petrecut acasa la parinti. Racisem cumplit si doua zile m-a tintuit virusul la pat. Apoi mi-am recapatat fortele si, intr-o dimineata, m-am decis sa merg la servici. Adoram sa imi petrec timpul printre colegi. Dar a fost odata ca niciodata. Asa ca, eram deja up diz de dimineeata si cu cafeaua la nas, pregatindu-ma sa ma intorc printre living pipal. Discutam verzi si uscate cu mama, cand, ma cuprinde aceeasi oboseala si chef de somn. Fractiuni de secunda au trecut cat mi-am amintit ce-am patit prima data si am reusit sa baigui : „Mama, o sa cad!”. Mama s-a repezit sa ma prinda dar a reusit doar ca, in caderea mea cu capul de masa si alunecand spre podea sa ma directioneze spre canapea. Sperietura mamei, pe care n-am s-o uit, a fost ca lesinul meu a fost urmat de convulsii.

Mama era oricum speriata de mult timp si nu-I trecuse inca. Acesta a fost momentul in care I s-au intors amintirile cu viteza inapoi si s-au razbunat. Se pare ca m-ar fi scapat in cada, cand eram abia un bebelus, plina cu apa, si m-am lovit la cap. M-a scos tata caci mama incremenise. Credea ca ma lovisem asa de tare ca murisem si nu stia ce sa faca. Dar nu moare draqul innecat, nu?!:)

Am fugit la doctor, la Vitting. Acolo era un doctor recomandat de o colega. Cu respectivul dom’ doctor m-am contrazis desigur pe tema afectiunilor mele. Eu ziceam ca am anevrism, el ca n-are a face. Caci aveam si altceva mai vechi si netratat la cap. Pe langa nebunia, cu care m-am procopsit cand am fost scapata in cada, aveam dureri peste tot la capatana asta a mea fragila. Durerile erau atat de viciose, uneori, incat n-aveam stare iar, alteori, cand asezam capul pe perna, parca mi se accentua durerea cu iuteala.

Fugi la analize, de sange, de urina, de alba, de neagra si, cand ne-am intors la el, aflu ca avea dreptate. Inima mea era cam defecta. Care erau sansele sa fie asta? Nada sanse! Suflu sistolic si mergea grabita spre tahicardie. Ma avertizeaza ca exista si posibilitatea sa mai raresc tigarile. Daca nu ma pot lasa. Intelegeti? Omul mustacea de grija ca lucrez la banca si …tocmai la care! Tocmai aia unde era o nepoata de-a lui si care, saraca, era cu sanatatea mai pe langa drum, mai pe langa gard…ca si mine, asa a inteles doctorul nevoia mea de nicotina.

Tratamentul a fost unul neasteptat de simplu si foarte eficient: calciu si magneziu. Si aspacardin…ca doar nu era sa lipseasca! De atunci port aspacardinul in geanta. Cand m-apuca m-apuca! Aspacardinul imi da ritmul mai pe slow motion ca sa imi revin. Caci cand inima are chef de party capul da muzica mai tare!

Cand eram insarcinata in luna a sasea…totul era spre bine si paream sa-mi fi revenit din starile de greata si efectele specifice eliberarii de tensiune esofaringiana. Ma duceam ca o floricica sa platesc intretinerea . Acolo am stat de vorba cu administratorul, o doamna super draguta si…nascuta in aceeasi zi si luna ca mine. Normal ca este si draguta si desteapta si…si…:)))Afara ploua si se facuse racorica. Printr-un geam mic intra aerul rece de afara. Ce bine era! M-am ridicat sa plec si parca nu-mi venea sa parasesc locul, imi placea sa trancanesc cu doamna respectiva. Asa ca, stand in picioare, gesticulam grabit si radeam. Deodata s-a lasat o greutate pe umerii mei si somnul ma cuprinsese. Am strigat ca ma prabusesc iar domna m-a prins in ultimul moment. Se pare ca ma duceam de-a dura pe scari daca nu ma salva. Ii multumesc sincer. Mi-era de Copil. Atat ma durea.

La doctora mea ginecolog am aflat ca am o lipsa mare de fier in organism. Sarcina nu fusese o placere pentru mine caci mi-a terminat ficatul, calciul nu mai era destul si pentru mine iar, in loc sa ma ingras, eu slabeam. Asa se face ca la nastere nu depaseam greutatea normala, aceea de 13 kg in plus fata de prima zi de sarcina. Mult am recuperat in ultimele doua luni de sarcina, cand ma hraneam cu orice si ma bucuram ca nu mai am aceeasi senzatie vomitiva la miros. Spre sfarsit am simtit si eu ca sunt mama si am putut sa ma bucur ca sunt insarcinata. Dar prea putin.

Cea mai recenta intamplare a fost cea de sambata. Cand organismul meu a cedat fara sa-mi dea ragaz sa cer ajutor.

Deci a venit aceasta sambata in care totul s-a schimbat profund pentru mine. Nu stiu cat de rau m-a afectat dar sigur m-a determinat sa dau curs catorva din proiectele legate de sanatate. Negljate constant, sub protectia unor scuze penibile. Nu este nimeni vinovat ci eu sunt cea care a gresit flagrant.

Inainte de a povesti cum am fost scuturata de vlaga si de inertia in care intrasem de ceva timp vreau sa povestesc despre semnele pe care le-am detectat nu demult si datorita carora Stefi este sanatos iar boala n-a degenerat in altceva mai urat. Defapt, aceste semne mi-au fost bine punctate cu alte ocazii cand alte personae s-au lovit de acestea. Le-am inregistrat si iata ca in viata n-au intarziat sa apara.

Inainte sa aflu ca sunt insarcinata lucram de mult timp in sucursala. Nervi, stres, agitatie, toate au condus la dezvoltarea lenta si sigura a unei afectiuni tiroidiene. Ca sa realizez acest fapt real ar fi fost nevoie de un mediu mai cald. Iata ca mutarea mea la Centrala mi-a oferit ocazia sa constat ca nervii si iritarea chiar existau si in conditiile recente. La noul loc de munca treaba mergea usor si linistit, fara consecinte de vreun fel, lumea era de alt calibru, desi toti plecasera din sucursale si se adunasera acolo, dar nu vedeai pic de stres pentru ca se adaptasera din mers lipsei de „zgomot” iar toti isi doreau sa faca treaba incet dar sigur, fara prea mari valuri. Iata ca acest timp rezervat muncii fara graba si nervi dar si pauzelor binemeritate, pe care nu le cunosteam de cand ma angajasem, mi-au dar ragaz sa realizez ca sanatatea mea era cumva compromisa.

M-am dus la doctor. Aveam nevoie de un briefing medical profesionist. Si n-am facut rau. Caci dupa analizele de la laborator aveam un nodul la tiroida. Boala are o alta denumire pe care nu mi-o amintesc. Un preambul la hipotiroidie. Am luat tratament cu euthyrox. Desigur ca nu este atat de simplu la acest soi de boala. Dupa cativa indici tiroidieni, carora le faceam la doua saptamani un up-date cu analize, determina endocrinologul daca doza de euthyrox trebuia marita.

Intre timp am aflat ca sunt mamica. Euthyroxul l-am continuat pe toata durata sarcinii. Interesant este ca luam niste pastile, Elevit, foarte importante pentru integritatea mea si a bebelului. Cand le inghiteam simteam ca-mi raman intepenite pe undeva in gat. Am crezut ca sunt ele prea mari si trebuie pisate. Problema nu era la patile. Tiroida imi afectase si esofagul intr-un anumit fel. Iar acest aspect l-am retinut atunci.

Dupa ce am nascut am renuntat sa mai iau pastile pentru ca alaptam. N-am vrut sa risc. La sarcina, copilului i-am dat hormonii pe care nu-I aveam. Deci s-a dezvoltat normal si ma bucur ca am fost atenta la semne.

Sambata ma toropise oboseala si m-am decis sa dorm cateva ore bune. Respectiv trei. Dupa care, cum a fost intelegerea cu sotul, mi-au venit amandoi, si sotul si Stefi, sa ma trezeasca. Veselie, galagie si joaca. Dupa o vreme mi s-a facut foame si m-am repezit in bucatarie. Am insfacat o bucata de snitel si m-am asezat pe scaun la masa. Am inghitit bucatica de snitel si a aparut o problema. S-a dus pe gat dar parca nu o luase dumicatul pe esofag ci pe alt traseu, cumva il simteam in spate. Si aluneca pe doua cai. Am incercat sa ma indrept de spate, am dat cateva palme zdravene in zona unde simteam mancarea caci se blocase. Apoi am luat canutza cu lapte de pe masa si am dat pe gat putin. S-a facut negru totul. Era intuneric.

Ma ridicam de pe jos dar nu desluseam nimic in jur. Am incercat sa-mi ridic privirea spre un punct fix, respectiv anexele de la bucatarie. Simteam ca parca mi se desfasura in fata ochilor un tunel psihedelic. Mi-era frica. Mi-era frica de moarte. Asa ca m-am agatat cu disperare de masa. Imi infipsesem unghiile in palul ala si ma tineam de el ca sa nu ma duc acolo unde aveam impresia ca ma taraste tunelul. Capul imi vajaia iar la urechi parca auzeam cum fosneste a vijelie. Nu simteam durere, nu simteam absolul nimic. Doar auzeam furtuna in capul meu. Am realizat ca stateam sprijinita de calorifer, pe jos. Nici gresia nu o simteam. Incercam sa-mi amintesc cum de stateam acolo. Si am concis ca defapt eu stateam pe gresie cand am lesinat. A aparul si sotul. A vrut sa-mi dea un pahar cu apa. Si am baut putin caci avea si vin in el. Probabil, in zapaceala momentului, nu si-a dat seama ca avea si vin alb, lasat cu cateva ore in urma.  Apoi m-a intrebat daca am cazut. Incercand sa-mi mentin concentrarea raspund ca nu. M-a intrebat daca am dat afara laptele si eu am raspuns ca nu-I al meu. Eram derutata in realitate. Insa in mintea mea evenimentele se petrecusera altfel, cumva in afara mea . Nu recunosteam nimic din ce descoperea sotul. Pentru ca nu-mi aminteam absolul nimic. M-am ridicat si m-am dus glont catre sufragerie. Doream sa stau intinsa. Furtuna se mai linistise.

Doream cu disperare sa-mi tin baiatul in brate dar nu puteam. Eram sfarsita, vlaguita de forte. El ma privea intrebator si, din cand in cand, raspundea la zambetul meu cu un ras calin. Mi se pusese un carcel la ceafa si la piciorul stang. Mai tarziu la piciorul drept. Asa ca sotul incepuse sa-mi maseze zonele respective. Observa ca sunt uda in zona bazinului si exclama: „Mai, tu ai facut pe tine!”. Eu negam cu darzenie. M-am schimbat de camasa caci avea dreptate. Dovezile erau clare. Si cum de n-am simtit?

M-am dus sa dorm in liniste. Aveam nevoie de odihna si nimic nu parea sa ma opreasca. A doua zi eram ca noua cu exceptia durerilor de la cap. In frunte si pe partea dreapta a capului. Ma durea cumplit. Incepeam sa imi amintesc. Si faceam reconstituirea inclusiv dupa faptele relatate de sotul meu. Am cazut cu capul, fara sa mai am timp sa strig dupa cineva, pe masa. Apoi am alunecat si am cazut de pe scaun si m-am lovit de gresie in cadere. Laptele pe care tocmai il bausem se imprastiase pe jos. Scaunul a facut un zgomot puternic si asta l-a facut pe sot sa ma strige. De cateva ori. Daca a vazut ca nu raspund a fugit in graba sa vada ce s-a intamplat. Eram deja cu mainile infipte zgravan de masa. Si ma uitam fix. Eram palida si tremuram. A realizat ca lesinasem… dupa lapte si scaun.

Probabil ca e bine uneori sa lasi impresia familiei, prietenilor si cunoscutilor ca esti un om mai sensibil. Ca nu esti un taur greu incercat si care rezista la orice. Eu asta am vrut sa creada cei care ma cunosc. N-am vrut sa cer ajutorul si asta i-a facut sa creada ca eu n-as putea pati nimic. Daca se intampla sa clacheze organismul toti se mira si judeca gresit ipostaza in care ai ajuns. Nu lasati pe nimeni sa stie cat puteti duce. E bine sa stie doar ca esti un om normal caruia I se poate intampla orice. Ca ei sa vina sa te ajute no matter what. Va garantez ca altfel ar fi stat lucrurile. Ar fi facut si ei ceva ca sa ajute sa nu se ajunga aici. Acum toti vin cu sfaturi din cele mai naprasnice. Du-te la doctor ca este ceva grav! Vai, cum de fumezi atat? Si atata cafea? Si oboseala asta acumulata…vai trebuie sa te relaxei si tu putin! Poftim?! Intreb si eu ca prostul: cum naiba sa ma relaxez? Cand sa ma duc la doctor? Relaxarea inseamna ore de shopping in Metro ca sa cumparam cele necesare lui Stefi. Se numeste relaxare? Vreau un teatru, un film, un club de carte, o distractie pe munte sau oriunde altundeva…cine se grabeste sa ma inlocuiasca? Si tigarile si cafelele…what? Tu ma certi pe mine? Care m-ai depasit la cantitati? Ha!! Mda.

Dar semnele, caci discutam de ele… Semnele mereu au fost cam aceleasi. Oboseala, lipsa de concentrare, uitarea, dezordinea din ganduri, care odata era o ordine de mine stiuta, acum este haos in creierii mei, durerile de cap, petele de pe spate, care sunt semn de oboseala a ficatului, inima care da semne uneori sa o ia la trap (tahicardie)….multe sunt si totusi nu le dai importanta. Cat despre cele neconventionale…visez apa; mai viseaza si tata o calugarita in negru…mai am si viziuni macabre…dar pe care nu le cataloghez ca fiind parte din mine si viata mea…si tot asa.

Cati dintre voi le luati in seama? Catora dintre voi v-au schimbat viata?