Scriam intr-un articol recent ca omisesem sa mai scriu si despre fi-miu…insa vreau mai degraba sa va dau o alta tema de reflectat (caci asta e si scopul acestul blog ;)). Tocmai ce discutam cu o prietena ieri la telefon despre copii si momentul in care incep sa vorbeasca. Si mi-am dat seama ca am uitat sa abordez tema asta destul de importanta pentru dezvoltarea copilului fiecaruia.

Cineva ma sfatuia sa-i alcatuiesc baiatului „baia de cuvinte”. Doamna respectiva este logoped si unul foarte bun dealtfel. Avea mare dreptate. Orice faci prin casa, afara, in vizita, ca speli vasele, ca intinzi rufele, ca stai la masa, ca discuti cu altcineva, e indicat sa vorbesti cu copilul tau, adica sa-i explici toate actiunile tale, sa-i explici ceea ce faci sau spui unui alt interlocutor cu riscul de a te intrerupe. Pentru el este esential sa absoarba orice informatie.

Cat despre fortarea copilului sa vorbeasca mi se pare un bullshit. Copilul evolueaza in ritmul lui. Nu trebuie fortat, nu obligat, nu obosit cu galagie si stres inutile. Nu pomenesc de palme sau alte metode de violenta aplicate in acest caz. NEVER, EVER sa va folositi de violenta pentru a-ti obliga copilul sa evolueze mai repede decat doreste el.  Am cunoscut cazuri de copii – genii fortati sa creasca pe repede inainte care, ajunsi la o varsta extrem de importanta din multe puncte de vedere (la etapa liceului), au luat-o pe aratura: au renuntat la scoala, au renuntat la lectiile suplimentare de educatie muzicala si altele, lucruri in care parintii au investit, nu doar bani, ci atentie, timp, rabdare. Acei copii, acum la varsta inaintata, dupa ce au reluat scoala mai tarziu decat altii si au ajuns sa profeseze o meserie care nu se preta la statulul si inteligenta acestora, regreta enorm.

Vreti sa aveti un copil care va uraste pentru ca i-ati furat copilaria?

A, da, cand creste si gasiti lacune in cunostiinte, scoala pare a fi un loc al groazei pentru copilul tau si chiuleste in disperare, daca se apuca de unele si altele nocive sanatatii si viitorului lui, atunci trebuie sa interveniti. Dar inteligent. Nu cu forta, nu cu paruiala, nu cu diaree verbala. Aici inca nu am ajuns dar, Doamne ajuta, sper sa pot veni cu sfaturi si, eventual, cu un indreptar de educatie adolescentina. :))

Dar pana atunci importanti sunt cei SAPTE ANI DE-ACASA!