M-a framantat, inca de cand a inceput baiatul meu sa creasca si sa prinda forte pana la a se tine singur pe picioare, un aspect, pe care nu l-am gasit pomenit in discutiile cu diverse mamici live, nu mai pomenesc pe bloguri. Sinceritatea. Cat de deschis esti sa discuti despre copilul tau, despre atitudinea ta sau despre viata ta dupa nastere? Cat curaj ai sa fii sincer? Cu ce ajuta blogul tau alte mamici care au bebelusI?
Am visat mereu sa ajut pe unul si altul. Probabil ca am facut-o in multe feluri. Despre unele stiu, despre altele nu am idee. Era un film interesant pe ecrane despre un pusti care inventase un sistem care avea menirea sa ajute, ca intr-o piramida, oamenii din jurul sau. Nu mai stiu cum se numea dar sigur stiti despre ce vorbesc. Asa vad si eu lucrurile cu acest blog. Daca tot scriu de ce sa nu pun pe tava povestea reala? Am copiat insa, fara sa vreau, de teama, acelasi trend: doar lucrurile frumoase merita a fi pomenite. Dar de ce?
Cand i-am dat baiatului meu prima palma m-am speriat eu mai tare decat el. Dar s-a intamplat si m-a durut enorm. Am plans cu el odata. Parca mi-am rupt din suflet si l-am calcat in picioare. A doua oara durerea era mai estompata. Dar l-am luat in brate si a plans mai putin. Palmele nu s-au oprit aici. Dar nu l-am lovit pentru ca n-aveam altceva de facut ci pentru ca am avut motive, pe care i le-am explicat copilului de fiecare data. M-am lovit de tacere atunci cand a dat prima palma. Toate mamele se dadeau lovite. Am crezut ca eu am ceva probleme. Dar am realizat mai tarziu ca lumea nu recunoaste de frica. am data peste mamici care n-ar fi sus asa ceva in gura mare. Dar lucrurile astea sunt necesare…
Cineva imi spunea ca un copil isi iubeste mama, fie rea sau buna. Nu-i adevarat! Daca al tau copil nu primeste o explicatie logica pentru fiecare actiune sau atitudine pe care ai abordat-o iti va arata tratamentul pe care il meriti. Ei nu sunt diplomati, nu stiu sa se prefaca. Astfel ca te vei trezi cu un copil frustrat si tu vei fi singurul vinovat. Ba mai mult va fi indaratnic in toate demersurile tale. Un psiholog va spune ca unui copil trebuie doar sa-i dai explicatii cu voce calda pentru ca ei inteleg orice. De acord. Dar ca bataia duce la o deviere de comportament pe care o corectezi foarte greu sau devin traumatizati. Si aici, cel mai adesea, e vorba de incapatanarea in a face cum i se cere. Gresit. O palma, o „bataitza”, aplicate copilului la momentul la care a gresit, corelate cu o dezbatere foarte bine punctata, se vor inradacina in mintea copilului ca o actiune negativa si nedorita. Astfel ca el se va feri sa repete, nu dupa prima abatere, dar de la a treia, cu siguranta.
Eu am crescut intr-un sistem destul de sanatos. Cumva am inteles, copil fiind, ca ceea ce se intampla atunci era spre binele meu. Ca refuzam sa si recunosc asta tinea doar de inversunarea proprie varstei. Am numit sistemul, ceva mai tarziu, „politistul rau si politistul bun”. Cand faceam o nazbatie mama era cea care se infierbanta si pornea in cruciada bataii. Doar ca, atunci cand era tata de fata, adica politistul bun, scapam de ciufuleala si primeam doar o mustrare. A ramas proverbiala expresia: „Lasa, copilul!”. Insa au fost cazuri in care, chiar si tata se supara si ajungeam sa fiu in bataia curelei. Dar stiti ce? Am priceput abia atunci, cand cel care ma apara mai mereu de batai si acum imi aplica una, cat de grava era situatia. Am priceput cat de serioasa era situatia si ca era necesara o schimbare de comportament din partea mea.
Uneori stateam la televizor toti si urmaream cu interes cate o emisiune. Deodata ma trezeam cu o palma peste ceafa. Bineinteles ca ma revoltam. Mama imi raspundea fix acelasi lucru: „Preventiv, mama, preventiv!”. Acel preventiv mi-a prins bine mai tarziu. Cand simteam ca urmeaza sa o fac lata imi aminteam acea palma peste ceafa.
Pe la 14 ani am fumat primele mele tigari. O vreme pe ascuns. Insa, intr-o zi m-am dus la piata cu niste bani, am cumparat ce aveam de luat si, cand m-am intors acasa am realizat, impreuna cu mama, ca lipseau multi bani. Se pare ca in abureala acelor tigari n-am fostin stare sa iau restul corect. Asa ca am recunoscut starea de fapt, adica cea legata de fumat. Am primit o palma zdravana. A fost prima palma careia nu i-am reactionat. O meritam. Au urmat zile de chin pentru mama. In dorinta ei de a-mi arata ca vrea sa ma ajute m-a incurajat sa fumez dar din ce in ce mai putin pana reusesc sa renunt definitiv. Si, de fiecare data, de fata cu ea. Asta n-a fost prea placut. Rusinea m-a facut sa dau uitarii naravul pe care il imprumutasem din mediul nesanatos de prieteni.
Fiecare dintre noi am trait cu palmele sau cu tipetele parintilor. Avem curaj sa recunoastem ca ne-a prins bine. Dar nu sa recunoastem ca educatia primita de noi, aplicata copilului nostru, este la fel de benefica. O stim dar ne este teama.
Cu noua lege care se va aplica nu stiu cand, legata de interzicerea batailor aplicate copilului, o sa fim din ce in ce mai inspaimantati. Nu este lumea in care am trait noi. Nu este lumea in care vreau sa creasca al meu copil. Maine o sa te loveasca el pentru ca n-ai putut sa o faci tu la timp. Respectul si buna crestere se castica cu VORBA BUNA SI O PALMA atunci CAND ESTE CAZUL.
Imi amintesc o vorba, pe care nu o pricepeam cand eram micutza: „Unde da mama, creste!”. Ma intrebam ce anume sa creasca? Azi stiu sa spun ca e vorba de RESPECT SI BUNA CRESTERE.
Deci este vital sa castigi puncte in educatia copilului prin aplicarea unor palme atunci cand este absolut necesar. Nu tot timpul. Si, intotdeauna, sa explici ceea ce ai facut si motivul. Daca nu o faci copilul va fi debusolat si va reactiona refractar.
Posibil ca multa lume sa ma contrazica sau sa nu ma bage in seama. Este alegea si parerea voastra cum vreti sa procedati. Dar e important sa nu cadem victime propriilor copii (nu ma refer la violenta fizica, cat la cea verbala).
Deja copiii sunt foarte obraznici multumita unei educatii aflata in spectrul noii ordini legislative, ce va veni curand si la noi.
Alexandrescu Daniela 
Eu consider ca un copil are nevoie de repere.Nu sunt de acord cu instaurarea unei dictaturi in a l educa si nici un program strict de armata, insa cred ca un copil are nevoie de anumite limite pe care le cream noi , parintii, uneori chiar si printr o palmuta la fundulet.De aici vin si respectul si organizarea, cred eu.Cum ii formam si ii educam asa ii vom avea in viitor.Nu am ” atins o” pe Daria pana acum pentru ca este un copil prea linistit, nu mi a dat motive intemeiate de nervi la maxim pana acum.
Nu sunt nici eu de acord cu o dictatura. Vorbele calde si pline de intelepciune au un efect asupra copilului puternic. Insa, de la o anumita varsta, cum a fost in cazul meu, copilul are o energie greu de controlat. Incepi prin a vorbi calm si ingaduitor si ajungi, uneori, nu intotdeauna pentru ca nu este cazul, sa-i dai cate o palma. Peste fund nu merge la noi pentru ca are impresia ca ma joc cu el. :))
In orice caz nici eu n-am avut nevoie sa ii mai dau cate o palmutza pana la 1 an jumate. Nici nu este nevoie. Inca poate fi dirijat cu blandete. Insa, odata ce incepe sa traga de biblioteca, sa se urce pe capacul de la toaleta, adica sa se situeze in pozitii periculoase lui, exista si varianta unei corectii, desi suna cam dur, dar niciodata inainte de a-i explica cu calm ca a gresit. Ori asculta ce spui ori continua cu incapatanarea specifica varstei.
Eu oricum sunt foarte permisiva. Il las sa exploreze in voie. Astfel ca a ajuns sa fie extrem de rasfatat. Mi s-a reprosat adesea chiar de cadre medicale. Nu mai zic ca pediatra noastra a si spus inca de cand era mic ca vom avea de furca cu el.
ha! ce subiect ai dezbatut! Geez…tu nu ma citesti de foarte mutl timp dar eu am scris la un moment dat pe un forum cu mamici d-astea heroine care isi cresteau copiii numai in pace, liniste si armonie totala.Mneah…si la un moment dat, cu multe luni in urma, aproape un an ( asa cum scriu si pe blogul meu) am scris ca eu nu sunt de acord ca el sa-si bage mainile in gura toata ziua, drept pentru care de fiecare data cand il vad cu mana in gura ii scot mana din gura sau ii pun manusi.Si atunci am mai scris ca eu nu voi niciodata marioneta unui copilas, ca voi fi ferma intotdeauna in deciziile mele vis-avis de el si ca da ii voi mai aplica si cate o bucata daca va fi nevoie ( pana acum nu a fost inca nevoie dar mai tarziu nu bag mana in foc ca nu va fi ).Well…au sarit pe mine toate heroinele alea, m-au facut „mama denaturata”, ” mama monstru care-mi mutilez copilul”, mi-au facut ele predictii ca Bimbi va fi sociopat si ca imi bat joc de el,etc.frate, atunci mi-am dat seama ca traim intr-o societate nebuna, ca e mai bine sa iti tii gura si sa-ti educi copilul cum crezi dar fara a spune in gura mare.Exista o tendinta a societatii de azi, de-a scoate la iveala doar fapte poleite cu aur, cand de fapt in curte-i leopardul.Oare cate heroine care te-au citit acum si-au pus mainile in cap gandindu-se ce mama denaturata esti ca i-ai dat copilului o palmuta la fund? 😀 Ohhh Geez! hai va pupam si sunt intru’ totul de acord cu ceea ce ai scris!
Multumesc, Amira. E bine sa stiu ca nu sunt singura care gandeste ca educatia la unii copii se extinde si la o bataita. Iti imaginezi ca sunt constienta de pericolul acestui articol si ca sunt mamici innebunite de groaza ca mi-am pleznit baiatul de parca am trait pana acum intr-o armonie flower-power. Mna, ce sa zic? Mi-e rusine!:))
D-aia m-am ferit de aceste mame heroine, de care zici tu, pentru ca am fost spectator la dezbaterile lor si nu mi-au trezit interesul insa, cel mai tare, am evitat pentru ca mi se par nerealiste unele discutii…in special cele legate de educatie. O lume derutata. Ma tot intreb unde vom ajunge? 😦
Este un subiect ft complicat si nu se rezolva pe blog. Fiecare are copilul lui si chiar acelasi parinte cu mai multi copii aplica diverse metode , functie de caracterul copilului.Totul tine de mostenirea genetica, iar bataia cred ca duce la firca de durere.Si atunci, ar trebui sa nu mai repete figura. Dar o repeta.Eu nu am luat bataie copil fiind pt ca eram ft ascultatoare. Dar eu mi-am batut copilul.Si asta pt ca era ft incapatzinata. Sa faca doar ce vrea ea. Problema este ca nu poti fii sincera cu oamenii din jur. Te judeca. Chiar daca sunt mai rai ca tine. Fiecare copil e unicat si se educa prin metode personalizate. Dar cine sa te invete la noi?Poate exista cursuri pt mamici.dar ce facem cu tatzii care de multe ori vin in contradictie cu metoda mamei?!Totusi iti dau un sfat. Chiar daca te doare de mori, nu rasfatza copilul. O sa aibe probleme de adaptare in societate. Cind iese in lume nu-l va rasfatza numeni si va adopta o conduita gresita.Succes.Din meseria de parinte nu se iese la pensie.Cred ca nici dupa moarte.
Ai mare dreptate, Rodica! Mi-a fost putin teama sa abordez subiectul dar am facut-o mai mult pentru mamicile care sunt la inceput si se tem de societatea in care ne crestem copilul. Pana la urma e bine sa ne crestem copilul asa cum credem de cuviinta. Cred ca asta ar trebui sa fie concluzia acestui articol. Sa faci, ca mama, dupa cum iti dicteaza constiinta si sa nu precupetesti educatia copilului doar pentru ca ti-e teama ca actiunile tale nu sunt in concordanta cu anumite categorii sociale (mamici, in speta).
Cat despre Stefi incerc cat pot sa nu-i mai las impresia ca poate sa faca orice. Este foarte greu totusi. Sunt la inceput si nu prea stiu ce si cum sa fac. Dar prind pe parcurs. Si aici e mult de dezbatut dar o facem cand ne vedem. 😉 Sau poate imi iau inima in dinti si fac un alt articol. 🙂 Imbratisari de la noi.;)
sensibila coarda ai atins… 😉 Nu stiu ce sa spun; subscriu parerii Rodicai, cum ca totul tine de caracterul copilui, de genele lui… Imi doresc din suflet sa nu imi lovesc copilul, la fel cum imi doresc sa pot fi sincera cu ea si sa ii dau mereu explicatii. Cred ca explicandu-mi actiunile in fata copilului, o voi putea ajuta sa inteleaga motivatia, si astfel sa discearna singura diferentele…. chiar de acum, vorbesc cu ea si ii explic anumite lucruri 🙂 stiu ca habar nu are ce tot indrug eu, insa… ma antrenez sa-mi intre in reflex. 😉
Sper ca natura sa nu fie contra mea si sa nu fiu nevoita sa aplic pedepse corporale.
Nici eu n-am crezut ca voi ajunge acolo si m-am ferit pana m-am procopsit. :)) Foarte bine daca vei incepe sa-i explici. Copilul, chiar daca nu vezi rezultatul imediat, intelege absolut orice. Creierul lui este ca un burete acum. Ca cat este mai devreme cu atat mai bine. Cat despre bataita sper sa nu ajungi acolo. Dar, daca va fi, vei sti singura ce ai de facut. Parerea mea este sa nu uiti sa vorbesti cu Maria. Si, mai ales, sa nu tii cont de parerile mamelor heroine, cum le-a numit haios Amira. :))
De acord cu tine,copilul trebuie sa simta ca nu este restrictionat dictatorial de parinti,metoda Makarenko ,sa-i dai liber copilului sa-si dezvolte personalitatea fara sa-si dea seama ca este supravegheat,este cea mai buna,o sambata fara ploaie 🙂
p.s.ai o dedicatie muzicala.
Multumim la fel. Si pentru dedicatie deasemenea. Vreau sa il las si liber sa se obisnuiasca cu lumea din jur, cu lucrurile noi dar sa-i impun si limite in acelasi timp. E greu…
Nu sint de acord cu nici o palmutza, nici macar in gluma. Ma revolta numai ideea de a ridica mina asupra unui copil lipsit de apararare dar, am aplicat pedeapsa cu coltul si scaunelul. Dupa ce a facut cite o boroboata intotdeauna m-am asezat in genunchi ne-am privit in ochi, i-am explicat pe intelesul ei de ce nu afacut bine, ne-am imbratisat si i-am zis cit de mult o iubesc apoi am pus-o la colt. La inceput nu prea plingea si astepta rabdatoare sa treaca minutele, alte ori se ducea singura dupa ce simtea ea ca a facut rau ( de mi se rupea sufletul) dar in ultimul timp a inceput sa plinga foarte tare cind stie ca a facut rau si treb sa stea la colt si asta doar pentru faptul ca nu vrea sa ma supere.Pedeapsa cu coltul am aplicat-o pentru prima data cind avea in jur de 18 luni. Tin sa zic ca in ultimele 6 luni nu a stat decit o singura data.
Palmutza e de obicei aplicata de mamele care ajung la un nivel ridicat de oboseala si isi pierd rabdarea, cele care sint fara ajutor.
Deci mamicilor atunci cind dati „palmuta” indicat ar fi sa va analizati pe voi si sa va dati seama ca aveti nevoie de ajutor. Copilul nu are nici o vina ca sinteti obosite ( si aici ma refer la copii pina in 7 ani) care trebuie sa descopere singuri care sint limitele.
Buna, Camitzule. Bine-i revenit. Da, stiu ca asa ai procedat cu Rebecca. Si mai stii si parerea mea, neclintita de altfel, inca de cand nu il aveam pe Stef. :))
Nu cred ca tzine de oboseala sau lipsa de rabdare. Poate in alte cazuri. La mine e treaba de „the last resort”. Am incercat si inca mai folosesc vorba blanda, care are rolul ei in unele cazuri, pedeapsa fara bataie, dar si bataia, ca ultima solutie. Depinde de copil foarte tare. Si de cum percepe parintele a fi benefic educatiei propriului copil. Eu zic ca trebuie sa existe un echilibru in demersurile tale de mamica.
Uite ca nici eu n-am mai fost nevoita luna asta sa-l aplic palma. A fost tare cumintel, ma rog, cat poate el sa fie, comprataiv cu perioada de dinainte de luna asta. 😉
Felicitări pentru articol şi pentru sinceritate!
Te îmbrpţişez cu drag!
Si noi te imbratisam dulce. Am vrut sa fiu mai mult de atat. Sper sa nu sperii pe nimeni. 😀
*îmbrăţişez. Scuze!
Mămicilor, sunt atâtea metode de a face un copil să înţeleagă, încât pedepsele corporale, oricât ar fi de ŢblândeŢ mi se par total needucative. Cand va creşte mare şi nu va reuşi să-şi impună punctul de vedere uzând de raţiune, va da cu palma, cu pumnul, cu ce apucă, fiindcă aşa îşi aduce aminte că se impunea mama. Sunt bunică, deci vorbesc din experienţă, şi credeţi-mă că nu am dat nici o palmă, nu am produs nici o durere fizică nici unui copil şi nu am dat greş. Sunt mult prea multe de spus, şi în spaţiul unui comentariu nu este loc şi recunosc, nici timp, dar mai reflectaţi înainte de a lovi.
Felicitări pentru subiect, pentru abordare, pentru preocuparea privind educaţia copilului şi pentru ideea de a supune dezbaterii şi împărtăşirii experienţei, ceea ce nu poate duce decât la gasirea soluţiilor celor mai indicate pentru ca micuţii să primească o bună educaţie.
Sunteţi deja pe blogrollul meu.
Multumesc frumos pentru prezenta la comentariile despre acest subiect. Si pentru adaugare in blogroll. 😉 O tema greu de abordat, cum am mai spus, insa orice parere poate sa vina in ajutorul mamicilor incercate de anumite evenimente nedorite insa, uneori, necesare. Respect pentru metoda abordata, respectiv evitarea bataitei la copii. Bataia la copil este ca un cutit cu doua taisuri. Cum o dai nu e bine sau, din contra, sa fie in regula. O sa mai crestem putin si vedem ce iese. Poate ca abordarea este gresita sau poate ca nu. In orice caz depinde de multe aspecte. Voi incerca, pe cat posibil, acum, ca a mai crescut, sa abordez si altfel problema.
Imbratisari calde.
am si eu o mare rugaminte la doamnele care sunt total impotriva „bataitei” si considera ca explicand copilului reusesti sa obtii rezultatul dorit.Mai nou, al meu baietel musca foarte rau toti copiii cu care intra in contact.Are numai 1 an, i-am explicat si para explicat, el face tot ce stie, musca copilasii pana la sange.Cineva mi-a spus sa-i dau peste gura ca se va dezvata.Cum ati face voi, mamicilor si bunicilor zen ca sa nu mai muste copiii evitand bataia? ( mentionez ca nu l-am plesnit peste gura inca, caci mi-e mila de el! )