Va recomand un film exceptional, asa cum, eu personal, n-am vazut de multa vreme. Daca ati avut impresia, ca ati vazut „Patimile” lui Mel Gibson si ati dat de cel mai reusit film, v-ati inselat. M-am asezat aseara la vizionarea filmului Pianistul si m-am crucit cu ambele maini. Nu pentru ca n-ar fi bun ci, cum ziceam, este exceptional, o reconstituire remarcabila a patimilor evreilor polonezi din perioada celui de-al doilea Razboi Mondial. Cata cruzime, ne-au devaluit memoriile acestul mare pianist polonez, n-am putut sa-mi imaginez vreodata ca s-a intamplat de cand mama m-a facut! Si cine era mai potrivit sa regizeze acest film decat un alt polonez? Roman Polanski.
Veti avea doua ore castigate daca urmariti actiunea filmului. Este dur, realist, incurabil.
Zilele au trecut pe repede inainte. Sarbatoarea pascala ne-a dat timpul peste cap si-am ajuns aici, la finalul celor cateva zile de relaxare. Ne-am linistit putin alaturi de cei dragi. Insa pentru acest „putin” am zabovit cam mult pe euforia pregatirilor, detaliilor si alergaturii specifice.
Desi anul acesta, pentru pregatiri, n-am mai dat la fel de mult ca in anii precedenti, tot ne-am intins lesinati pe pat si-am dormit indelung dupa oboseala acumulata.
Joi am inceput in forta, curatand de zor aragazul, dand cu aspiratorul si mutand mobila, pregatind ceva dulce pentru o petrecere, la care n-am ajuns oricum din pricina de imprevizibil.Am iesit si la plimbare ca de obicei. Era o primavara superba. Pana si inima mea s-a oprit in loc cateva secunde ca sa admire frumusetea dimprejur…
Vineri am facut pauza. Era deja fixata in cap ideea, venita de la bunica, ca este zi mare si nu se munceste decat asa pe alocuri. 🙂 Dar, cum imi picau de minune vorbele bunicii, care ma avertiza ca e pacat sa spal sau sa gatesc cozonaci sau sa inrosesc oua, am extins acest sfat imperativ pana la a nu face nimic. Am stat pur si simplu la reveneala dupa ziua de joi, in care ma extenuasem cu aragazul, adunandu-mi forte ca sa fac sambata toate cele pentru sarbatoarea pascala. Ma intrebase cineva daca am restrictii vineri la treaba. Intr-un fel aveam. De la bunica. In alt fel ma supuneam singura la supliciul statului pe spate la televizor sau pe mocheta, pe post de perna pentru fi-miu.
Sambata a venit si ne-am facut planul de bataie. Cozonaci si atat. Caci de restul avem parte de la parinti. Ouale inrosite, sarmalele, drobul, pana si mielul gatit pretentios avea sa fie tot de la aceeasi sursa. Faceam si salata de beouf, asa cum ne place noua, dar mai ales sotului. Dar, iar, nu ma puteam desprinde de lenea ce ma cuprinsese vineri. Asa ca doar cativa cozonaci aveau sanse sa prinda viata din mainile mele. Reteta de cozonaci, care defapt este de babe, era destul de complexa si complicata astfel ca perspectiva altor feluri de mancare preferate nu ma mai atragea sa le gatesc. Pana la urma cine mananca atata? Cozonacii, in schimb, ii coceam ca sa-i impart. Aveam, de ceva vreme, dorinta apriga, de a da de pomana pentru cei dragi, dusi in lumea celor drepti.
Pentru aceasta activitate ampla ne-am gandit sa facem fiecare o reteta: eu, pe cea complexa de babe iar, sotul, pe cea de la masina de paine, respectiv de briose, pe care am modificat-o corespunzator. Daca am timp si chef postez si retetele respective. Iata ce a iesit:
Sambata aveam planuit sa mergem la gratar la bunica cu parintii mei. Iar pe seara sa dam o fuga si la socri. Asa ca iata-ne si la tara cu gainile, cainele si gratarul, pe langa masa plina de diverse…
.
Apoi ne-amgrabit sa o stergem spre capitala. Pe drum am stabilit sa tintim direct la socri desi doream nespus sa dorm, macar putin. Dar, dupa doua pahare de vin alb (a se nota ca era atat de tare ca se simtea cum ma ustura limba) eram de acord cu orice. 🙂 Asa ca am lasat primul rand de batranei acasa ca sa mergem la celalalt. Dincoace iar la masa. Insa mai subtire ca nu aveam de gand sa intru in coma. In schimb am prestat putin la un lichior de whiskey. Ca e si preferatul meu. Dupa ce am baut doua deste de lichior am dat si cu lapte batut si o cafea decofeinizata, dar tare ca sa-mi revin ca cica eram arcuita. Ei, si, la urma mama (soacra) imi zice ca nu mai imi punea sticla pe masa daca ziceam ca n-am fentat vinul la tara…ei, na, si daca il miroseam in casa ma duceam sa-l gadil putin! Pai, cum sa plec eu fara sa tranzitez nitel lichior. In fine, si, cum se vede treaba ca nu mai tin la bautura (de parca s-a intamplat vre-odata!) iaca m-am ametit si vorbeam in dodii. Asa… lucida eram. Mai lucida decat restu’ doar ca gura mea croseta aiurea.
Am ajuns acasa, am baut lapte iar, da-i si cu putina cafea…pana la urma noaptea am facut-o alba caci capul meu dadea sa plezneasca de durere. Doamne ce durere!!! Saridon si vajt la pat. Intr-un tarziu am adormit.
Deci, am imbatranit! Si inca cum! Auzi, tu, sa ma duc la vale dupa doua pahare mici de vin si doua degete de lichior! 🙂
Toate bune si frumoase pana la urma. Ne-am dus ieri la plimbare prin oras, vremea cam urata dar n-avea a face! Profitam de ce aveam.
Puteam sa demaram o plecare la munte daca stiam ca totusi vara nu-i ca iarna, adica Floriile sunt Florii iar Pastele e Paste, respectiv, in ceea ce priveste vremea, nu au legatura una cu alta.
Tot ieri, mai pe seara, am dat play la doua filme: Ostrovul (film rusesc din 2006) si Crazy on the outside ( din 2010). Amandoua exceptionale pentru genul din care faceau parte: primul, drama si al doilea, comedie. La comedie se putea chiar mai mult dar merge si asa ca sa-ti descretesti fruntea dupa cateva zile de relaxare continua…:)
Alexandrescu Daniela 