Cand ne angajam intr-o discutie, disputa sau dam cale unor ganduri pe raboj, ne fluiera doar vantul prin minte caci avem impresia ca vorbim despre orice, cu mare importanta, dar defapt e despre NIMIC. Ce-ar fi daca am vorbi despre CEVA? Dar cum sa ajungem sa descifram care este acel CEVA despre care sa ne avantam in coloniala dialogului?

Cineva dadea sfat pretios despre ceea ce vrem sa graim. Adica daca vrei sa cuvantezi dai drumul la porumbel pe calea aerului si va ajunge domestica pasare la interlocutor. Acesta va receptiona mesajul fractionat, nu pentru ca n-ar avea capacitatea de a asimila tot, ci pentru ca al lui creier stabileste, fara consimtamantul lui, ce anume este de cules din acele informatii, in functie de ceea ce stie a fi semnificativ.

Deci nu este despre CEVA ci despre CUM. Cat de atenti suntem la ceea ce se vorbeste sau scrie fiecare ca sa energizam dialogul pe aceeasi tema, nu sa deviem de la subiect, vorbind impreuna si intelegandu-ne separat.

Avantul nostru mecanic ramane sa raspunda la intrebare dar raspunsul vine paralel cu subiectul. Fiecare se gandeste la CEVA, care devine NIMIC in contextul dat. Deci vorbim fiecare despre ce ne doare sau ne multumeste, luand, printr-un  automatism incrustat pe creier, cuvantul din fraza celuilalt. Il transformam si-l implicam intr-un accident de cuvinte nerostite, refulate undeva in subconstient, si le stimulam intr-un dialog-monolog. Dar si cel care a initiat dialogul-monolog merge pe acelasi mecanism automatism si, apoteotic, fiecare incheie cu un suspin de incredere in sine ca dialogul a avut succes.

Maine, cand te rastorni pe canapea si iti amintesti despre ce a fost vorba, te intrebi: despre ce vorbeam?