Fără categorie

Sa facem un bine copiilor sa aleaga


M-am trezit azi devreme cu un gand nebunesc sa povestesc din vremea comunista despre acele parade patriotice care se organizau pe 23 August.

Nu mai tin minte multe din acea vreme. Am reprimat multe din cauza multor rautati ale acelei vremi. Desi eram un biet copil, nebagat in seama, un mucos, totusi am fost implicata fara voia mea intr-o serie de evenimente ale timpului.

Eram la scoala un neica-nimeni. In afara de faptul ca eram un elev constant cu notele, adica aveam unele care nu depaseau 7 sau 8, si, rar, mai cadeau la pamant, si eram inalta pentru acea varsta (12 ani), nu ieseam cu nimic in evidenta. Traiam o copilarie simpla, fara fas, fara perdele, pur si simplu echilibrat. Stiam deja de ceva timp ca nu-i bine sa te arunci in fata caci popularitatea sau celebritatea nu-i un lucru tocmai de dorit. Dar aveam cateva prietene bune cu aceeasi mentalitate de viata. Nimic nu-i mai firesc si curat decat sa ai prietenii si parintii aproape.

La o vreme se organiza prin scoala o selectie de elevi pentru parada, ce avea sa se petreaca pe vesnicul clasicul 23 august, pe stadionul cu acelasi nume. Cand au venit aia cu selectiile eu m-am cam burzuluit, aveam treaba prin curte la pauza si n-aveam eu timp de d-astea. Dar, in fin, m-am asezat cuminte in banca si imi beleam ochii la colegi. Asteptam nerabdatoare sa termine si, in acelasi timp, urmaream cam pe cine aveau sa propuna. Bineinteles ca au intrebat ma intai. Ala eu, ala eu, toti sarisera sa mearga grabiti. Avantajul acestei selectii il intelegeam dar nu-i vedeam rostul. Adica scutire de la ore vreo luna, doua. Pentru orice copil normal la cap era un privilegiu. Dar eu ma consideram multumita de viata mea de scolar. Ba chiar ma gandeam ca vor merge unii din clasa mea cu care abia schimbam doua vorbe si ma simteam singura, o treaba de care ma feream ca de ala spurcatu.

Dar, n-ai sa vezi! Ca incepe aia sa puncteze. Pai tu, caci vad ca esti inalt si bine facut, ala din ultima banca, da, tu, tu…asaaa…si domnisoara care nu se uita la mine…domnisoaraa…ups…Mda, de ce ti-e teama de aia dai. Bad choice, lady! Eu? Da, tu! Toata lumea era cu ochii pe mine, contrariata desigur. Ce, nu vrei? Daca tu nu vrei, eu vreau…cum te numesti? Parca citeam replica lui Lapusneanu…Ei, bine, fie, zic eu!

Cand am ajuns acasa le zic alor mei.  Erau asa incantati…eu, tot posaca.

Ne luau de la scoala cu autobuzul pana la stadion. Unde stateam pe margine, dupa niste garduri, ca vitele. Si asteptam desteptarea. Care nu se lasa prea mult asteptata. Un domn statea cocotat pe o schela, mama ei, cum i-o zice, si de la o portavoce striga cat putea…trebuie sa facem granitele Romaniei…deci fiecare trebuie sa-si cunoasca locul. Si ne organizau aia si reorganizau…de ne lua durerea de cap. Toata ziulica stateam acolo in soare si repetam…greu a mai fost. Mai aveam si pauze de cat o jumatate de ora sau cam asa, cand mancam sandvisul si marul. Marul disparea mereu pe la gunoi. Nu-mi placea nici sa ma tai. Dar haleam sandvisul invelit in hartie…parca sa zic ca aveam intr-o painica o bucata de carne…Vai, mama lor! O luam de la capat cu repetitiile pana nu mai stiam cum ne cheama.

Cunosteam p-acolo si colegi de la clasele mai mari dar nu-i bagam in seama. Eram lupul singuratic. Dar nici nu-mi pasa prea tare de ei cand ma chemau sa ma bage prin gasca lor. N-am fost antisociala doar ca ii simteam plini de venin. Pareau increzuti si plini de spume intelectuale. Nu puteam sa suport atitudinea asta aroganta. Deci daca nu le raspundeam n-aveam nimic de pierdut, evident.

Cand plecam acasa, tot cu atobuzul, ne mai dadeau, asa ca recompensa, pe langa acelasi sandvis cu un mar, ciocolata d-aia chinezeasca Golden Bee. Mai, la inceput o fost super ciocolata aia. Dar dupa o vreme ma saturasem. Desi nu se gasea eu nu mai savuram cu placere. Era prea mult. Ne dadeau aceeasi chestie in fieeecare zi! Cel mai tare ma innebunise ciocolata aia in forma de lingouri. Pfaai, p-aia o mancam si-n somn, daca o aveam. Desi era aceeasi chestie…?!:))

Deci ne-au chinuit muult pana a iesit mama ei de granita. Au ami afost si altele de facut, litere, prostii. Dar, mai aproape de eveniment, colac peste pupaza, ma anunta mama ca fanaticul de la portavoce era fostul meu prof de inot, Dl. Roge. Cand am auzit, prima data, m-am extaziat. Caci il stiam prea bine. Un om Ok din multe punste de vedere. Dupa care, incet incet, m-am dezumflat. Mama ma indemna sa-l abordez, sa-l salut, stiti si voi, sa fiu pe faza si sa dau peste nas la prosti. Dar, cum va ziceam, eram mai retrasa si uram, adica detestam sa ma dau in stamba. Asa ca nu m-am dus la el. Si mai bine o faceam eu ca parea disperare. Asa, cum s-a intamplat pana la urma, parea ca eu sunt aia aroganta si acum se explica de ce nu bagam pe nimeni in seama. Caci proful meu de inot, Roge, anuntat de mama, a venit el sa ma intampine. Vai, ce rusine mi s-a facut! Dupa discutia cu el, despre care nu-mi mai amintesc, acum ma evita toata lumea.

Dar, asta era! Nu mai aveam mult si se termina cu prostia asta de parada.

Cand a fost sa ne ducem la final iaca-ta trebuia sa ne imbracam cu uniformele de la ei. Ba erau prea mari, ba prea mici, ba n-aveau incaltaminte, ba aia prea scurta, ba prea inalta…numai probleme. Pana la urma m-am imbracat cu ce am gasit, undeva dupa o cladire. Repede la infatisare…alea alea. In fuga il vazusem si pe minunatul Andrei Duban. Primul pionier al RSR…haha.Whatever! Mare branza, ziceam eu atunci, dar ma uitam la el cu mila.

Iata aici o parada de prin 1986. Asa ca sa fac un remember mai aproape de idee.

Si despre inotul cu dl. Roge treaba e cat se poate de scurta. Ca si baletul, inotul trebuia sa ma angreneze intr-o activitate extrascolara doar ca sa ma tina ocupata. Pe langa faptul ca aveam frica de apa. Asa ca mama s-a decis sa dea sfoara-n tara ca imi trebuie un profesor de inot. O colega de-a ei, sotia dlui Roge, s-a sesizat si i l-a recomandat pe sotul ei. Cu o legitimatie falsa ma prezentam la poarta la Complexul Tineretului de langa Herastrau si invatam sa inot. Aveam o mica rezerva d-a prapadita la casutele alea de sus cu doua din fetelle noastre coampioane la inot. Adica alea venisera sa faca antrenament serios acolo. Pe una stiu ca o strigau Ionica, pe cealalta Flori, care fusesera, erau…nu mai stiu, prietene. Ionica asta era mai afusrisita si n-avea rabdare cu mine. Astfel ca a doua zi dupa ce ne-am imprietenit m-a aruncat in apa zicand ca ea asa a invatat sa inoate. Am crezut ca mor. Proful era plecat cateva minute asa ca am stat ceva vreme balacindu-ma prin apa incercand sa ma salvez. Cand a aparut proful o felicita pe nebuna. Dar tot a pus-a sa ma scoata.

La bazinul de polo insa am invatat sa inot. Era mai mereu liber, fata de astalalt cu trambuline, unde se antrenau fetele. Mai inati cu o pluta, apoi fara, la fund…si, the final act…trambulina. Cred ca profesorul avea o ambitie cu orice copil. Dorea mai mult. Faptul ca ma luase sa invat sa inot era altceva, cumva un favor mare. Altfel el antrena profesionisti ai sportului. Asa ca urma sa invat si restul. La trambulina trebuia sa stiu regula de aur: nu te uiti in jos, doar in fata. Pana la urma am invatat ca e nasor sa te uiti in joc. Noroc ca am sarit de la 5 metri. A fost lovitura la ivelul stomacului mai usoara, daca pot sa zic asa. Caci nu puteam sa pedalez decat dintr-o mana. Daar…nu m-a scos el din apa, nu m-a scos nimeni, desi toti erau cu ochii fix pe mine si pe antrenor, care statea la scara si ma astepta. Bineinteles ca vorbea ca sa ma tina concentrata. Si am reusit sa ma mobilizez pe picioare. Ale naibii picioare, care se revoltau din cauza durerii.

Am terminat un sezon de inot repede pentru ca bazinul s-a bagat in renovare. Desi ma invitase dl. Roge sa continui la „23 august”. Mi-era departe si eram prea comoda sa parcurg asa drum.

Asa ca imi pare bine ca am facut putin din toate. Desi multe dintre ele nu le mai stiu asa bine sau n-as mai avea curaj sa le repet. Insa e important ca un copil sa fie indrumat sa faca cam tot ce se poate face. Ca sa existe alternative de unde sa aleaga singur.

Uite ca eu am posibilitatea sa-l inscriu la inot pe fi-miu. Avantaj: profesorul de inot este vecinul meu si a fost prietenul dlui Roge. Un alt om de calitate. Pe cuvant. Iata si paginile dlui Olaru Mircea, inclusiv o referire la datele de contact. Pe cine intereseaza.

http://www.gunselgunsel.com/mircea.olaru/cuprins.htm

http://despre-inot.uuuq.com/

http://www.linkmag.ro/anunturi/sport/cereri/buc_/bucuresti/inot_adulti_si_copii_cu_prof_mircea_olaru~3727.html

Fără categorie

Despre rusine…cu See Right Through (prin Vlad alias OMGarby)


Dupa postul precedent probabil unii dintre voi va asteptati deja sa apara vreun articol de la vreun alt membru al echipei s.r.t. Ei bine, va salut pe toti aveti aici primul meu articol pe blogul de S.R.T. Rolul meu în aceasta echipa e in principal cel de cercetator. Sunt multe lucruri, date, informatii, experimente, sondaje, statistici pe care echipa de le s.r.t. trebuie sa le detina ca sa va poata dovedi, empiric, ca rezultatele unui caz sunt reale.

Pentru început vreau sa vorbim despre rusine:

Rusinea e sentiment primar, stravechi, mostenit de la mamifere.

RUSÍN//E ~i f. 1) Senzatie sau sentiment de neplacere, amestecata cu jena, cauzate de o situatie penibila. ? A-i fi (sau a avea) ~ a se rusina. A nu avea (nici un pic de) ~ se spune despre un om obraznic, lipsit de bun-simt. A muri (sau a intra în pamânt, a-i plesni cuiva obrazul) de ~ a se simti foarte rusinat. Nu ti-e ~ (obrazului sau la obraz), sa-ti fie ~ se spune pentru a mustra pe cel care a savârsit o fapta reprobabila. 2) Sentiment de decenta în relatiile sociale; rezerva în comportare, determinata de buna-cuviinta; pudoare. ? Fara ~ în mod obraznic. Cu ~ cu modestie; cu sfiala. 3) Situatie înjositoare, umilitoare; necinste; dezonoare. ? A se face (sau a se da) de ~ a se compromite. A face (sau a da) de ~ (pe cineva sau ceva) a submina cinstea (cuiva sau a ceva). Ce ~! se spune când se creeaza o situatie care dezonoreaza în mod grav pe cineva. (E) mai mare ~ea este ceva (foarte) rusinos. A pati o ~ a) a ajunge într-o situatie umilitoare, dezonoranta; b) a nu izbuti în ceva. A fi ~ea cuiva se spune despre un om netrebnic, care dezonoreaza pe altii. [G.-D. rusinii] /cf. lat. roseus

Asta este definitia cea mai detaliata pe care o putem gasi în DEX. Dupa cum observati am reliefat anumite parti ale definitiei care mie mi se par relevante pentru subiectul nostru.

  1. Rusinea ca si sentiment e în primul rând unul dintre sentimentele primare ale omului. E un sentiment neplacut si jenant. Apare deseori împreuna cu sentimentul de vinovatie, dar poate apareasi în situatiile penibile. De multe ori rusinea si vina pot fi confundate între ele si asta pentru ca cele doua termene nu sunt pe deplin standardizate. Ruth Benedict, un specialist antropolog, definea rusinea ca fiind violarea regulilor sociale sau culturale pe când sentimentul de vinovatie îl lega de violarea regulilor interioare a individului.
  2. Când simtim rusinea? Conform defintiilor existente rusinea este simtita in momentul cand o persoana este dezonorata de catre cineva sau de catre ceva ce a facut. Totodata din definitii vedem ca rusinea este asociata cu incalcarea regulilor sociale si culturale. Eu definesc rusinea ca si sentimentul pe care il simti cand din diverse motive, imaginea ta personala sau imaginea ta sociala iti este depravata, atacata. Asa ca rusinea o simtim atunci cand prin cea ce am spus noi sau am facut noi sau au spus altii despre noi sau au facut altii legat de noi, imaginea noastra este stricata. Multa lume e adepta a ideologiei ca nu ar trebui sa iti pese de ceea ce zice, respectiv crede, lumea despre tine. Dar pana si acei oameni vor simti rusine cand imaginea lor este depravata pentru ca rusine precum am mai spus e un sentiment primar, stravechi.
  3. Cum simtim rusinea? Si cum o vedem? Primul om care a raspuns la aceaste intrebari a fost Charles Darwin, in cartea sa: “The Expression of the Emotions in Man and Animals”. Tinand cont ca expresiile sunt universale atat ca si geolocatie cat si ca timp, reactiile pe care el le-a notat in 1871, merg inca perfect cu reactiile pe care le putem observa in ziua de azi. El spunea ca sentimentul de rusine este asociat cu rosirea obrajilor, confuzie mintala si nesiguranta, privirea orientata in jos, postura corpului moale si nesigura si orientarea capului in jos.

See right through rusine inrosire

Pana si originile cuvantului rusine provin din derivarea unui cuvant care insemna a se acoperi, in sensul de a isi acoperi fata sau parti ale corpului.

Sinopsis:

Rusinea e un sentiment primar, neplacut. Apare la atacarea imagini personale sau sociale. Se poate observa inrosirea obrajilor. Ca si semne vizibile mai putem observa privirea orientata inspre in jos, la fel si capul orientat spre pamant, postura umerilor e orientata in fata jos si intreaga postura a corpului devine mai moale, mainile acopera fata, deobicei fruntea si obraji.

Fără categorie

Ziua mea libera de martisor…


…mi-am petrecut-o pe drum spre Poiana Brasov. Doar ca era prea tarziu pentru asa cale lunga. Si, deci, ne-am oprit la Sinaia.

Pe baiat l-am lasat cu bunica, sotul si-a continuat cavalvada muncii ca sclavul pe plantatie iar eu n-am mai refuzat a suta mia oara o iesire din parcul de distractii de acasa. Nu ca nu mi-ar placea, Doamne fereste! E minunat sa zabovesti in lumea micutului ore intregi, sa inventam jocuri noi sau sa le redescoperim pe cele vechi, sa citim povesti sau sa ascultam muzica si sa dansam in doi. Sa iesim la plimbare prin parc…Insa uneori e bine sa te dezlipesti cateva ore dintr-o zi si sa respiri alt aer. Nu face rau nimanui sa simti pentru cateva minute ca nu esti responsabila ci iresponsabila si sa pleci undeva sa te limpezesti sau sa reincarci bateriile.

Soseaua aproape libera. Pentru o zi asa speciala, am gandit eu, ar fi trebuit sa fie aglomerat si, pe oriunde mergi, sa te ciocnesti de lume, vorba vine cu ciocnitul. 😉 Dar n-a fost cum am judecat eu. Lumea se inghesuie mai tare sa stea acasa sau trage la munca caci criza a lovit rau. Si eu sunt lovita dar mai bine tac si-nghit. Prefer sa ma simt bine cand fac si eu o chestie o singura data pe an. Ma-ntelegi?! Daca plang ca n-am aia si ailalta, ca n-am reusit nu stiu ce, de unde vine solutia? De nicaieri. De la mine putere vine si daca ma lamentez nici n-o sa apara. Daca mai scriu p-aici cred ca-i voie. Sunt la mine in ograda. Si, pe urma tre sa mai eliberez energiile astea negative din cand in cand.:)

Sinaia. Aici am ales sa ne hranim spiritul si trupul la un restaurant, aflat chiar in centrul oraselului. Ca orice roman, care se respecta, alege restaurantul inainte de toate. Adica inainte de plimbarea revelatoare, in care vizitam, dam o fuga acolo, mai ne repezim si dincolo. Dupa care vine si mancarea.

Incepem cu inceputul: foood!

Am tot mizat pe Taverna Sarbului caci stiu ca-i mancare buna acolo. Este o mare diferenta fata de cea din Bucuresti. Insa ne-am tot fastacit si am intrat intr-un final la Steak. Era gol restaurantul. Prima treaba care ne-a facut sa ne dorim o plecare cat mai eleganta. Totusi i-am mai dat o sansa. Trebuie sa incercam si ceva nou, nu?

Arata prea bine ca sa ne repezim spre usa. Cand intri te intampina un semineu. Pe dreapta este amenajata o bucatarie mica, unde se pregatesc diverse feluri de macare la vedere, cum se intampla prin restaurantele chinezesti. Pe stanga este sala cu mese si scaune. Intre semineu si sala niste scari duceau catre etaj. Aici asteptau cativa chelneri. Pareau binevoitori. Posibil plictisiti dar nu vedeam nimic pe fata lor. Peretii erau decorati frumos, la baza, cu diverse forme negeometrice de roci iar deasupra structura de lemn masiv, finisat, intr-una din partile salii cu cateva decupaje metalice (in forma de cerb, brad sau urs). In concordanta cu decupajele veneau sa completeze lustrele peisajul, acestea estetizate cu alte decupaje in forma de cerbi sau ursi.

Am cerut un meniu si o recomandare din partea casei. Desigur ca a venit raspunsul prompt. Mancare Wok, adica gatita la tigaia chinezeasca. Parea o ideea chiar buna.  De fripturi ma saturasem. Asa ca Wok sa fie. Din lista cu astfel de delicatese aveam de ales desigur cateva feluri de genul. Eu am ramas fixata desigur pe antricot de vita, ca-mi place, desi mi-ar fi placut ceva de miel sau berbecut, dar nu aveau la wok, ci separat. Ma tot gandesc daca nu sunt araboaica la origini dupa gusturile pe care le-am dezoltat in materie de hrana. 🙂 Caci imi place mielul de mor! Ultima data, acum vreo sase luni, ca mai des nu-mi permit, am papat la un restaurant libanez, un orez exceptional cu condimente de-ale locului, cu miel, dar va jur ca mielul nu este in cantitati mazaratice, ci destul de consistent. La Steak, ca si in alte locuri, niste cotlete de miel, costau la fel, dar aveau atata carne pe un oscior cat sa halesti dintr-o singura inghititura. Nu sunt vreo gurmanda dar nici nu pap cat o vrabiuta. Pana la urma radacinile imi sunt grecesti, pe langa cele romanesti, asa ca pe mine ma vezi mancand bine nu altfel.

Wok-ul este un vas traditional de bucatarie orientala, versatil prin forma rotunjita a bazei. Wok-ul este originar din China, fiind folosit in special in estul si sud estul Asiei. Cuvantul “wok” vine din limba cantoneza, dar vasul are mai multe denumiri in functie de zona unde este folosit. De exemplu in Indonezia wok-ul este cunoscut sub denumirea de penggorengan, in Malaiezia de kuali sau kawali (wok mic), in Filipine de kawa (wok mare), iar in India de karahi.

Majoritatea familiilor in China au cel putin un wok. Este cel mai adesea folosit pentru stir frying – o tehnica chinezeasca de a gati foarte rapid mancarea amestecand mereu si la foc foarte mare. Dar wok-ul poate fi folosit si pentru alte tipuri de a gati cum ar fi: firberea in aburi, prajira in ulei incins, mancaruri calite sau chiar de a face in el supa. Wok-ul a cucerit intre timp si occidentul prin avantajele pe care le ofera.

Un loc frumos amenajat, stil rustic imbinat cu cel modern, foarte curat si imbietor. La prima vedere denumirea restaurantului nu atrage, Steak, dar „ambalajul” este mai mult decat imbietor. Nici chiar faptul ca inauntru nu mai era nimeni. Treaba, care la un moment dat, ne-a determinat sa facem cale intoarsa catre iesire, pornind degraba la Taverna, unde stie tot romanul, ca se papa demential…continuare aici.

Am facut o scurta prezentare a wok-ului ca sa stiti cam ce reprezinta.

Asadar, la un moment dat am indraznit sa cer bucatarului sa ma lase sa-l filmez. I-am cerut desigur sa si comenteze. Din pacate n-a prea avut curaj in fata camerei de filmat. Nu-i bai! Dam cu papagalul noi…

Deci…eu am comandat Cowboy Special Wok iar prietena mea, Chicken Pasta.

La portia mea s-au varat in tigaie ciuperci, ceapa, ardei gras rosu, vinete, bucatele mici de antricot de vita si condimente; intr-o alta tigaie se prepara sosul de rosii; la final s-au amestecat si s-a adaugat deasupra putin patrunjel pentru aspect;

La portia de chicken pasta, pregatita intr-o alta tigaie, in acelasi timp cu cowboy-ul meu, s-a facut cu maiestrie combinatie din piept de pui, mazare, brocoli, paste si maioneza cu smantana.

Delicioase amandoua si bogate in de toate pentru organismul nostru defect de atatea toxine cate ingurgitam.

.

Sinaia era pustie, oameni buni. Parea asa de trista ca-mi venea sa merg pana la Poiana totusi. N-am facut decat cateva poze. La un moment dat mi-a fost un caine maidanez model.