Am retinut un aspect: iti merge bine daca gandesti cu sufletul curat de la bun inceput! E valabil si pentru cei care ravnesc la ce are altul sau vorbesc de rau pe cineva cu rea intentie sau doar gandesc urat despre cineva. Raul atrage rau. Eu asta stiu de-o viata. Ca n-am aplicat tot timpul asta e beleaua mea. Poate si pentru ca uneori ne mai luam si dupa gura spurcata a celorlalti, ignorandu-ne instinctul de a fi buni si de a respecta pe cel de langa noi.

Daca te gandesti la rece fiecare are o poveste sau o tristete dincolo de zambetul protocolar, fie ca vorbesti fata in fata cu acea persoana, fie ca esti in virtual.

Uite o poveste scurta despre cum am devenit mama, despre dorinta de a…dar mai bine cititi…

(Sursa pozei aici)

M-am apucat sa scriu un articol deunazi despre faptul ca lucrez la banca. Mno (ca sa o citez pe Oana Mujea). Deci lucrez si ma mandresc cu asta, fratioare, caci da bine la CV. Dar ce a insemnat si inseamna ca bani sau ca sudoare? Numai unul care lucreaza acolo poate sa spuna. Pai, odinioara, caci de doi ani activez ca caznica (in concediu de crestere copil), era o chestie cu cateva cifre de mi-era si rusine sa zic (ma rog, vorba vine, ca oricum nu ziceam, era extrem de confidential). Cum am avut noroc, sa nasc un fecior mandru de frumos, m-am asezat la cratita. Imi placea s-o umplu cu mancare de la mami si tati, de la socri…:)) Doar o vreme. Cat a mers laptele la copil. Dupa care da-i si gateste caci stiam defel sa dau niste morcovi si ceapa la fiert, un pui cu rosii si bulion…dar conditia dupa nastere n-a fost prea fericita si deci de aici si ajutorul neconditionat al parintilor pana m-am pus pe picioare.

Dar, recunosc, mare noroc am avut, cum imi zicea o colega, sa trec de criza stand pe fund acasa. La momentul cu pricina, cand s-a intamplat sa fiu fericita posesoare a unui ovul fecundat cu succes, tema indemnizatiei era in discutie in Parlament. Au frecat legea aia pe maini pana s-a  murdarit de nu mai intelegea nimeni ce scria si, implicit, ce se dorise a se intampla. Asa ca s-a dat docomentul la taiat (s-a abrogat). Eu, putin nemultumita, n-am cedat si mi-am zis in barba ca, orice ar fi, eu stau acasa sa-mi cresc copilul. Va imaginati ca nu fugeam de munca. Ce naiba! Eram nebuna sa ma rezum la 600 RON pe luna doar pentru atata lucru?! Si, pe urma, chiar imi placea la munca. Abia schimbasem colectivul si ma obisnuisem cu ei. Motivul este simplu: nu vreau sa-mi creasca nimeni altcineva copilul, in afara de parinti sau socri. Dar cum parintii nostri erau prinsi cu diverse …poftim solutia!

Cineva acolo sus ma iubeste de ma albeste caci, dupa nastere, am aflat ca iar s-a plimbat legea prin salile Parlamentului. Priveam suspect toata tevatura aia cu docomentul. Veneau alegerile in acelasi timp cu legea indemnizatiei. Si, chiar in conditiile in care se faceau alegeri si se presupunea ca vor aproba legea doar-doar vor fi bagati sub stampila, nu mai speram nici o schimbare. Adica eram convinsa ca e ceva putred in Danemarca…si va ramane pana dupa alegeri, cand vom descoperi cadavrul. Facusem planuri cu salariul sotului si nimicul ala de 600 RON, plus cei 200 RON, alocatia copilului. Si-am gandit curat tot ce imi propusesem sa fac. Ma gandeam ca n-o sa murim de foame dar nici n-o sa ne imbogatim. Ce va fi va fi! Si Doamne ajuta!

(Sursa pozei aici)

Si, iata, ca aveam dreptate. La scurt timp s-a dat verde la lege, iar dupa alegeri au oprit-o pentru ca nu mai erau bani la buget. La noi viata mergea normal ca inainte. Am luat banii de postnatal si acei 600 RON o luna doar (imi amintesc cum m-am infatisat eu frumusel la ghiseu, undeva pe la primaria sectorului 1, care isi are sediul stramutat temporar la Leaganul de Copii nr 1, prin spate; erau acolo mamici de toate varstele, cu copilul, fara copil, revoltate, nervoase, iritate sau lesinate de calme; se pare ca doua ghisee active era un vis, asa ca ne-am trezit, dupa ce am stat la o coada lunga, la unul, ca ne muta la altul, unde era deja alta coada, pentru ca doamna respectiva avea pauza de masa; doamne fereste, nu sunt impotriva mesei, dar a stat doar o ora la ghiseu; voila de vezi: Romanie, dulce ironie). 🙂

Am luat o luna indemnizatia de 600 pentru ca deoarece s-au gandit si razgandit si legea s-a pus pe curs, intr-un final. Sa dea naiba daca n-am fost tot sceptica. N-am cedat nici o clipa la planul meu de dinainte! Vorba aia: cand e sa se intample ceva rau stai in scaun si asteapta sa vina!

Emotii pentru parinti, ca stiti cum sunt, saracii, prea grijulii cu noi, se gandeau ca nu ne ajung banii…treburi d-astea deochete.

Pana la urma e bine cand se termina cu bine! Legea s-a aprobat, cu bani, fara bani la buget. Ea a reusit sa depaseasca sistemul. Desi banii i-am luat abia in martie. Fie! Am trecut si de asta!

Cat despre cat castig…tot  confidential ramane!:))) Cumva la dublu…;) Important e ca ne merge bine. Stiti totusi ce ne permitem in plus? Vaccinul ala platit, caci la unele sunt diferente, mai ales de calitate si reactii, fata de cele gratuite. Si medicamente, si siropele, si creme si cam atat. Pentru mine ajunge! 🙂

Am retinut un aspect: iti merge bine daca gandesti cu sufletul curat de la bun inceput! E valabil si pentru cei care ravnesc la ce are altul sau vorbesc de rau pe cineva cu rea intentie sau doar gandesc urat despre acel cineva. Raul atrage rau. Eu asta stiu de-o viata. Ca n-am aplicat tot timpul asta e beleaua mea. Poate si pentru ca uneori ne mai luam si dupa gura spurcata a celorlalti, ignorandu-ne instinctul de a fi buni si de a respecta pe cel de langa noi.

(Sursa pozei aici)

Addendum: Exista o prejudecata cum ca lucratorii de banca ar fi niste binecuvantati. Da, sunt binecuvantati cu munca. Asta e sigur. Daca zici ca lucrezi intr-o institutie mare hop si eticheta. Oameni buni, treaba este de cercetat. Dar sunt si cazuri fericite in care se pompeaza bani cu nemiluita in conturile bancare ale acestora. Dar alea sunt cazurile, nu rare, neaplicabile celor de jos. 😦