V-a fost vre-odata frica de ceva?

Ei, uite ca mie, da! De volanul masinii. De roata aia imensa si incapatanata sa se invarta la comenzile mele.

Dupa multa vreme azi am condus. Se zice ca nu uiti niciodata, ca este ca mersul pe bicicleta. Foarte adevarat. Am avut nevoie urgent sa ajung la casieria providerului de internet, respectiv RDS, ca sa platesc abonamentul.

Mai, tare mi-a placut sa conduc. Ambreaj, a-ntaia, eliberat usor, lasat sa prinda nitica viteza, ambreaj, a doua samd. Apoi tigara. Ce mai savuram tigara. Era o chestie. Sa fi fost adrenalina care provoca gustul de tigara mai placut. Apoi cand schimb banda iar am o stare placuta. Sau cand ma apropii de un stop scot din viteza si o las sa curga, apoi pisc frana ca sa reduc din viteza finalizand cu piciorul pe frana la distanta potrivita de cel din fata. Curbele, intersectiile…o nebunie.

Uitasem cat de mult m-a incantat starea de euforie de la volan si asta, pentru ca, in timp, lucrurile s-au mai stricat si din pricina de soferi nepriceputi si tampitei pe strazile capitalei. Cumva treaba e ca in casnicie. Cine stie cunoaste. 😉

Prima data, cand am cumparat masina asta, cu niste eforturi imense, adica Gargarita mea metalizata, am rugat pe cineva sa ma ajute sa o duc acasa. Pentru ca trecusera ani de cand luasem carnetul si conduceam Dacia parintilor. Dacie, pe care am renuntat sa o mai conduc caci am facut cateva boroboate cu ea. In primul rand, pentru ca o luam pe ascuns si ma plimbam noaptea si parca faceam pe mine de frica sa nu fiu prinsa, atragand mai tare raul, si in al doilea rand, pentru ca de la carnet pana la sustragerea masinii trecuse iar o vreme si nu stapaneam fiecare centimetru patrat de Dacie.

Trecusera doua zile de cand statea Gargarita in parcare cand am decis sa o conduc. Pana la urma de ce o cumparasem? Sa ocupe locul cuiva de parcare? Si, incet incet, am parcurs drumul pana la servici, cu emotiile de rigoare, cu teama si neincredere. Insa la intoarcere parca am simtit ca masina mea are personalitate proprie. Ma acceptase. Parca mergea fara mine. Ma ducea acasa singura. De atunci am iubit-o enorm si inca este favorita mea. Chiar daca multi o detesta pentru ca poate sa fie un pericol pentru vietile noastre. E mica si firava. Insa am facut drumul dus-intors cu ea din Bucuresti pana in Bruxelle. Va imaginati un Matiz pe autobahn-urile alea din afara? A fost superb! Insa n-as mai repeta experienta asta. Stau si ma gandesc ca a fost inconstienta pura din partea noastra sa o fortam atat de mult si, mai ales, sa ne expunem atat de tare. Ulciorul nu merge de multe ori la apa. Asa ca… just the city.

Dar despre cum am invatat eu sa conduc ar fi trebuit sa povestesc. Iata ca, de un timp, parintii mei s-au apucat sa dea pentru carnet. Au gasit, printr-o relatie, pe un instructor. Ce era la gura amandurora cand venea de la lectiile de condus, va jur, ca nu pot sa reproduc. Ce se intampla? Instructorul era un om dintr-o bucata. Cu el era asa: my way or the highway. Pe mama o facuse sa se ambitioneze sa invete. Dar pe tata l-a enervat asa de tare ca a vrut sa renunte. In rest instructorul era un superom, avea un suflet miez de paine si o minte brici. Nu era un incult, ca sa fim intelesi. Stia poezii, stia sa-ti zica din istorie de parca citea din carte si avea un umor fantastic. Insa, pe cat era de sociabil si sufletist si toate cele, cand era vorba de condus apai nu mai avea nici un Dumnezeu. Spunea asa: „Nu conteaza ca te injur, ca te fac prost, ca-ti dau peste mana sau picior cand gresesti, conteaza ca la final tu sa-mi iei carnetul. De la mine n-a plecat nimeni fara carnet si nu vreau sa fii primul. Daca tu esti primul atunci nu eu sunt prost ci tu!”. Intr-un final au luat carentul amandoi, si mama si tata. Va mai zic una si trec de etapa cu ai mei la lectiile de condus. Tata era antitalent la condus si inca mai este. Avantajul lui: prudenta. Bine ca nu este mereu un atu. Dar l-a salvat pana acum de neplaceri.

Apoi a venit si randul meu. Trebuia sa iau lectiile de condus ca sa scap de-o grija nu ca m-ar fi rugat ai mei sa iau masina din parcare si s-o plimb pana mi se face rau. Nuuu, taticule!

Si m-am instruit cu domnul de care vorbeam. La prima ora de condus va spun ca n-am mai trait asa experienta. Nu stiu, iar, daca altii au trait-o. Dar nu-i in regula sa incepi cu stangul. Se pare ca ne-a lovit un cretin cu camionul, indoind cu botul masinii lui usa din spate si smulgand-o pe toata cea din fata, de pe partea soferului. La volan era o alta eleva, profesorul la locul lui iar eu in spatele soferului. Socul a fost criminal. Din fericire n-a patit nimeni nimic. Insa instructorul m-a luat sa ma dojeneasca, m-a calmat, mi-a vorbit de luna si de stele pana mi-am revenit. Asa ca la ora la care eram eu protagonista aveam o frica de volan cum nu cred ca a simtit cineva vre-odata. Nu puteam sa stapanesc volanul, frate. Iar noaptea il visam ca se transforma in CandyMan, daca va mai aduceti aminte. Probabil socul accidentului. Nu’s ce sa zic!

Cu sala a fost treaba simpla. Mi-a dat instructorul niste grile. Am tot invatat, pe langa teoria de rigoare, pe care o memoram de la lectiile de condus, si, pentru ca nu putea sa le cuprinda pe toate, bineinteles citeam din „manual”. Dar traseul s-a amanat doua saptamani pentru ca instructorul m-a sfatuit sa astept sa mi se repartizeze alt politist. Ala, de se nimerise in ziua de examen la sala, cika era o afurisenie de om. Cumva corect si viclean si pornit sa pice pe capete. Te punea sa o iei la dreapta, sa zicem, desi era interzis. Tu, ca boul te duceai, dar daca erai destept nu te conformai, insa in nici unul din cazurile astea nu iti dadea carnetul. Cika trebuia sa-i ceri permisiunea sa o iei la dreapta explicand ca exista un semn care nu-ti da voie. Atunci erai prietenul lui pe veci si-ti dadea si carnetul.

Intr-un final am reusit. Politistul de-l nimerisem era de treaba insa, inainte sa mearga cu noi sa ne verifice calitatile si capacitatile de soferi, o picase pe una care a trecut la distanta mica de tramvai (caci trebuia sa o ia la stanga pe linia de tramvai). Asa ca era nervos cand ne-a luat pe noi la bani marunti. Dar toate se termina cu bine pana la urma. Insa ca o concluzie: mai bine sa ai emotii cand faci lectiile condus dacat sa-ti mearga bine pana la examen unde, zdrang, te loveste trasnetul. Picat. 😦