Pe situl lui See.Right.Through am gasit o multime de articole despre acest controversat aspect al vietii noastre, neglijat si renegat de multi, si adoptat de altii: limbajul trupului. Cum n-am avut timp, sa dau curs provocarii lansate intr-un alt alticol al meu de catre See.Right.Through (apropos, doresc sa stiu macar un prenume caci denumirea asta lunga nu ma incanta sa o repet mai mereu in fiecare articol, pe care vi-l voi dedica – desi e impropriu zis – incepand de azi), inceput si neterminat din motive personale, m-am decis azi sa fac what is right. Tin sa specific ca nu o fac pentru concurs asa ca eliminati-ma din cursa. Nu am nici o treaba cu acesta. Vreau doar sa lamuresc cateva puncte pentru mine si, daca pot sa zic asa, pentru domnul in cauza. Daca voi reusi depinde, nu doar de See, ci si de altii care poate au ceva de adaugat sau modificat la ceea ce voi scrie in continuare.
Deci, va rog, fiti atenti, va lansez o provocare tuturor, adica sa scrieti si voi ce considerati ca este in regula sau nu in aceste studii de caz.
Si acum sa incepem sa aberam…:))
jocul de-a minciuna
Acum vreo doua seri am iesit cu niste prieteni in oras si dintr-o discutie in alta am ajuns sa jucam un joc – regulile erau cam ciudate, dar in mare trebuia sa ne dam seama care, ce, minte. Ca sa fac o paranteza, dintre cei care fusesera la masa cu mine, numai o persoana stia defapt ce fac eu. Restul nu. Deci oarecum noi doi aveam un avantaj.
Jucand, am observat niste lucruri pe care le puteti aplica oricand vreti sa ajungeti la adevar:
1. Intrebarile puse trebuie sa fie clare si directe. Nu trebuie sa lasati loc de interpretare, nu trebuie sa aiba timp sa raspunda. Trebuie formulate in asa maniera incat cel care trebuie sa raspunda sa fie luat prin surprindere, sa nu poate sa raspunda cu “nu stiu” fara sa nu se demaste. Intrebarea este cea mai buna metoda pentru a trezi o reactie emotionala, de orice fel ar fi aceasta.
In acest caz exista posibilitatea ca intrebarea ta directa, pe orice ton ar fi adresata (desi o intrebare scurta nu poate sa aiba prea multe variatii de ton) poate sa reprezinte, pentru corespondentul din asa-zisa conversatie, un moment de deruta, nu in sensul ca a fost demascat, ci de confuzie asupra intentiei intrebarii: rautate adesea. De aceea de regula se fastaceste tocmai pentru ca incearca sa descifreze intentia.
Apoi se mai poate ca interlocutorul sa inteleaga ca exista o iritare sau nerabdare in intentia de a pune intrebarea atat de direct si simplu. Posibil ca o conversatie, in care acesta incearca sa explice o serie de evenimente, intrerupta de o intrebare directa si scurta de altcineva, sa il deranjeze tocmai pentru ca sesizeaza ca spectatorii s-au plictisit si sunt nerabdatori sa termine.
ex: Vorbind de loialitatea femeilor fata de barbati, unul dintre prieteni arata pe fata dezgust si nervozitate. Ca sa vad ce are defapt, trebuie sa inteleg de unde porneste aceasta repulsie si ca sa aflu acest lucru trebuie sa trezesc o reactie emotionala. Astfel ca il intreb: “ce ti-a facut prietena?”. Observati ca nu il intreb ce are, ci ii accentuez starea. Aceasta este una dintre metode, dar sunt mai multe.
As fi vrut sa aflu ce anume a raspuns. Ca sa stiu cum se finalizeaza demonstratia.
Atata timp cat pui intrebari trezesti suspiciuni si acela va reactiona aparandu-se.
Cea mai buna metoda de a detecta reactiile emotionale este cea in care il asculti vorbind sau esti atent la un anumite detalii, care par nesemnificative. Atentia este importanta in aceste cazuri. Pentru ca el va urma sa faca cateva greseli, care defapt sunt rabufniri ale subconstientului. De exemplu: poate sa discute despre aceeasi loialitate a femeilor fata de barbati. Si spune, sa zicem: ” Femeia este neloiala feme…pardon barbatului”. Greseala a fost ca a zis „feme..”, de unde deduc ca are o mare aversiune fata de acestea.Mergand de la ideea ca subconstientul este „cosul de gunoi” al refularilor. Cum aceste refulari stau in conul de umbra al mintii si asteapta momentul oportun sa iasa la suprafata am ajuns la concluzia ca acea greseala este exact sentimentul lui negativ.
Desigur ca poti afla si alte aspecte legate de aceste greseli de substituire, aparent neintentionate, asa cum ai explicat tu. De exemplu, si asta o zic din ce am patit eu: cunosteam pe un individ, o cunostiinta, cu care vorbeam de ceva timp dar nu stiam unde lucreaza; la un mom dat vorbind la telefon il intreb scurt: „unde esti?”, taind scurt conversatia in curs, la care el imi spune „sunt la scoa…pardon la munca”. Individul avea o varsta asa ca din greseala lui am dedus ca este asistent sau profesor pe undeva. Asa si era. Asistent la o Fac. Ideea este ca am impuscat doi iepuri deodata. Am realizat ca simplul lui contact cu acea scoala nu reprezenta un motiv de mandrie, avea o repulsie, pe o parte, si am aflat unde lucreaza, pe cealalata.
2. Minciuna – minte-l pentru a-l face sa creada ca e in control. Acest lucru il voi explica mai bine tot printr-un exemplu:
ex: ( acest lucru l-a facut acel prieten de care va vorbeam unuia dintre ceilalti ) I-a spus ca in momentul in care minte, acesta isi tine gura inclestata pentru o perioada scurta de timp, strange din pumn si, daca imi aduc bine aminte, isi aranjeaza parul. Toate aceste observatii erau false, menite sa ii dea impresia ca daca controleaza acele gesturi, scapa neprins. In schimb, tot ce a facut este sa ACCENTUEZE minciuna, pentru ca pe langa toate semnele deceptiei pe care nu le poate controla, avea grija sa isi tinga gura deschisa, palma intinsa si mainile oriunde altundeva inafara de par.
Psihologia-inversa. Hmm. Deci i-ati sugerat o stare pe care nu o traia ca sa reactioneze exact cum ati vrut, adica cum nu proceda de la inceput. Ideea este ca omul respectiv n-a accentuat minciuna si doar mecanismul de aparare. Posibil ca este un om caruia nu-i place sa fie sub lupa. Sau e doar un creier usor de manipulat. Nu are a face cu faptul in sine de a minti.
3. Stii cand cineva minte? Spune-i asta! Si chiar da nu stii… spune-i oricum! Daca cineva stie ca are in fata sa pe cineva care nu se lasa dus de nas usor, atunci va avea mai mare grija sa isi controleze limbajul corpului, intonatia vocii, expresiile faciale. Toate aceste incercari nu pot fi anticipate nici de catre acea persoana, astfel ca vor lua timp si de multe ori, chiar vor iesi stalcite. Acel timp, chiar daca e scurt, lasa loc suficient adevarului sa iasa le iveala. Ceea ce vreau eu sa spun defapt este ca omul speriat pana la urma cedeaza.
Iar te contrazic. Un om caruia ii iese rapid explicatia pe gura poate fi mai suspect decat cel care se balbaie. Cel care se balbaie poate sa fie usor dezorientat pentru ca se simte nepregatit sa dea o explicatie clara. Desi aceasta exista. Cel care minte poate sa fie pregatit sa dea raspunsul „corect”. Dar, desigur, sunt oameni si oameni si situatii diferite. Nu pot nici eu, nici tu, sa le clasificam exact. Exista oameni care nu stiu sa minta si ajungem la explicatia ta. Si altii care s-au nascut pentru asa ceva. Insa eu am constatat ca exista cazuri rare de genul celor prezentate de tine.
4. Vezi ca minte dar nu vrei sa te joci cu el ( sau ea)? Atunci spune-i: “cand vrei sa imi spui ce ai, sunt aici.” – ceea ce se intampla in acest moment in capul lui este: a aflat ca ai vazut prin disimulare, nu il fortezi, ai incredere in el, tii la el, nu mai are rost sa se ascunda. Mai devreme sau mai tarziu va veni, sau va pleca definitiv.
Acestea nu sunt nici pe departe singurele metode, dar sunt usor aplicabile de un grup mai mare de oameni. Oricum, important este sa trezesti reactii emotionale. Facand asta poti vedea prin el…sau cel putin, teoretic.
Alexandrescu Daniela 
Intelegem ca ai primit mailul nostru.
Bun, pai sa incepem.
1. In primul rand, s.r.t este o echipa – dar un prenume din acea lista pot sa iti dau: Mircea. Cazurile si multe dintre articole sunt discutate in prealabil de echipa inainte sa se traga concluzia ( acest lucru l-ai putut remarca si in continutul e-mailului trimis ).
2. Atata timp cat nu te-ai inscris in concurs folosing forumularul de pe site nu trebuia sa mentionezi ca nu e pentru el. Daca facem un lucru, il facem organizat.
3. Multumim de post.
Ca sa fac o paranteza inainte de a comenta articolul tau, avand in vedere ca am stabilit ca nu este o singura persoana in spatele s.r.t trebuie sa intelegi ca fiecare dintre noi are un alt rol, si totodata fiecare dintre noi ajunge ( daca e cazul ) la adevar in felul lui. Ca sa iti dau un exemplu eu, cel care scrie, iubesc jocul. Il gasesc ca pe un fel de razbunare – voi va jucati cu mine, ma mintiti in fata si zambati cu mandrie, atunci si eu ma pot juca cu voi. Lucru care pe unul dintre colegi il enerveaza. De unde si diferitele modalitati de a ajunge la adevar.
Ingorasa titlul articolului original si vei vedea ca scrie „jocul […]”. De ce nu scrie „tehnici de aflare a adevarului”? Pentru ca tehnici e un cuvant mult prea rigid pentru ceva atat de maleabil, si termenul de „joc” intra si in expresia „nu te juca cu focul ca poate te arzi”. Ambele foarte adevarate. Cand vrei sa ajungi la adevar, fi pregatit sa iti modifici jocul pe parcurs.
Toate „tehnicile” mentionate in articol au un mare minus. Si nu este o ofensa, deci nu o tratati ca atare. Minusul sunteti voi. Ai avut un post mai demult despre limbajul corpului la care am comentat, si tu mi-ai raspuns parca cu ceva de genu „vad ca pui mult accent pe fata”. Raspunsul meu ( si al nostru ) este cam asa: daca nu vezi omul in alb si negru, prinzi nuantele de gri. Iar acele nuante difera in intensitate si culoare exact din cauza acelor mici expresii si detalii.
Detaliile fac toate diferenta, si aici suntem de acord cu tine. Toata diferenta. Punct.
Un alt lucru care trebuie sa il mentionam, una este un articol generalizat, alta este un caz practic. Ideea blogului s.r.t a fost sa fie un promo pentru website, motiv pentru care am vrut sa lasam doar cazuri. Dupa cum se poate vedea, nu am reusit, si poate asa este mult mai bine. Ideea e ca nu ai cum sa cuprinzi intr-un articol fiecare reactie posibila – dar ce poti sa faci este sa citesti articolul, sa il retii, si data viitoare cand prezentam un caz sa vezi daca s-a aplicat sau nu.
Inca o observatie:
„Nu pot nici eu, nici tu, sa le clasificam exact. Exista oameni care nu stiu sa minta si ajungem la explicatia ta. Si altii care s-au nascut pentru asa ceva. Insa eu am constatat ca exista cazuri rare de genul celor prezentate de tine.”
Ti-o voi simplifica: oamenii mint. Fie ca o fac prost, bine sau „natural”, cu totii o facem.
Ca sa inchei, desi voi revenii, ideea s.r.t. nu este sa invatam omul de pe strada cum sa citeasca. Asta o poate face si singur daca este capabil si foarte, foarte open-minded. Ceea ce facem noi este sa punem in practica si daca putem, sa ajutam prin asta. La teorie, oricat de bine o stim, niciunul dintre noi nu are rabdarea necesara sa o puna pe hartie la modul in care ar trebuii sa fie tratata ( digitala de aceasta data ). Sa nu intelegi ca pun teoria pe locul 2. Nici pe departe. Dar daca chiar doriti teorie si articole scrise la sange, atunci un subiect precum „Cum mint ochii” ar lua mult prea mult.
Multumim inca odata de acest post. Si mai revenim.
P.S.: Daca se poate sa primim si un feedback pe e-mail la cerinta ta.
Intelegem ca ai primit mailul nostru.
L-am primit. Insa l-am citit dupa acest articol. Deci initiativa expunerii articolelor voastre a fost strict a mea.
Bun, pai sa incepem.
1. In primul rand, s.r.t este o echipa – dar un prenume din acea lista pot sa iti dau: Mircea. Cazurile si multe dintre articole sunt discutate in prealabil de echipa inainte sa se traga concluzia ( acest lucru l-ai putut remarca si in continutul e-mailului trimis ).
Abia cand am primit raspunsul vostru am constatat ca sunteti o echipa. Insa, ca in orice echipa, trebuie sa existe si un leader.
Asa ca Imi pare bine de cunostiinta, Mircea.
2. Atata timp cat nu te-ai inscris in concurs folosing forumularul de pe site nu trebuia sa mentionezi ca nu e pentru el. Daca facem un lucru, il facem organizat.
Da. Ca in bancul ala, cand unul, la o petrecere cu orgii, aprinde lumina si striga: “Organizarea, bre, ca…”si mai departe stiti si voi sau intuiti.
Si am citit ca se face si inscriere dupa ce postezi pe blog un articol “al carui subiect sa fie legat de tematica s.r.t”, insa doream sa fac lumina asupra pozitiei mele. That’s all! 😉
3. Multumim de post.
Nu e cazul. My pleasure. Oricum imi propusesem sa aberez pe tema asta. Mai ales ca nu ma pricep si chiar vreau sa invat. Si cum inveti mai bine? Gandesc ca voi acolo cei din echipa, inclusiv tu, nu sunteti asa de aroganti incat sa nu acceptati ca un om sa mai si greseasca, mai ales daca are si ceva de invatat pe parcurs. Defapt avem toti ceva de invatat. E bine sa retinem acest aspect. In orice imprejurare.
Ca sa fac o paranteza inainte de a comenta articolul tau, avand in vedere ca am stabilit ca nu este o singura persoana in spatele s.r.t trebuie sa intelegi ca fiecare dintre noi are un alt rol, si totodata fiecare dintre noi ajunge ( daca e cazul ) la adevar in felul lui. Ca sa iti dau un exemplu eu, cel care scrie, iubesc jocul. Il gasesc ca pe un fel de razbunare – voi va jucati cu mine, ma mintiti in fata si zambati cu mandrie, atunci si eu ma pot juca cu voi. Lucru care pe unul dintre colegi il enerveaza. De unde si diferitele modalitati de a ajunge la adevar.
Si il inteleg de ce il enerveaza. (esti Sagetator? Nu ca as crede in zodii dar…e ceva care se potriveste in alt peisaj cunoscut).
As vrea sa cunosc si celelalte modalitati de a ajunge la adevar.
Ingorasa titlul articolului original si vei vedea ca scrie “jocul […]“. De ce nu scrie “tehnici de aflare a adevarului”? Pentru ca tehnici e un cuvant mult prea rigid pentru ceva atat de maleabil, si termenul de “joc” intra si in expresia “nu te juca cu focul ca poate te arzi”. Ambele foarte adevarate. Cand vrei sa ajungi la adevar, fi pregatit sa iti modifici jocul pe parcurs.
Da, de accord. Asta am facut si eu. M-am jucat. Am jonglat cu anumite aspecte experimentate personal sau indirect. Gandesc ca este deliberat aleasa expresia “nu te juca cu focul…” de unde deduc, ca sa fac putina analiza si la acest text, ca detii controlul asupra tuturor situatiilor, caracteristica clara a comportamentului de superioritate. Loose it! Trust me! E mai bine fara.
Toate “tehnicile” mentionate in articol au un mare minus.
La care articol faci referire? La cel current sau la primul?
Si nu este o ofensa, deci nu o tratati ca atare. Minusul sunteti voi. Ai avut un post mai demult despre limbajul corpului la care am comentat, si tu mi-ai raspuns parca cu ceva de genu “vad ca pui mult accent pe fata”. Raspunsul meu ( si al nostru ) este cam asa: daca nu vezi omul in alb si negru, prinzi nuantele de gri. Iar acele nuante difera in intensitate si culoare exact din cauza acelor mici expresii si detalii.
Detaliile fac toate diferenta, si aici suntem de acord cu tine. Toata diferenta. Punct.
Un alt lucru care trebuie sa il mentionam, una este un articol generalizat, alta este un caz practic. Ideea blogului s.r.t a fost sa fie un promo pentru website, motiv pentru care am vrut sa lasam doar cazuri. Dupa cum se poate vedea, nu am reusit, si poate asa este mult mai bine. Ideea e ca nu ai cum sa cuprinzi intr-un articol fiecare reactie posibila – dar ce poti sa faci este sa citesti articolul, sa il retii, si data viitoare cand prezentam un caz sa vezi daca s-a aplicat sau nu.
Inca o observatie:
“Nu pot nici eu, nici tu, sa le clasificam exact. Exista oameni care nu stiu sa minta si ajungem la explicatia ta. Si altii care s-au nascut pentru asa ceva. Insa eu am constatat ca exista cazuri rare de genul celor prezentate de tine.”
Ti-o voi simplifica: oamenii mint. Fie ca o fac prost, bine sau “natural”, cu totii o facem.
E adevarat, insa, cum spuneai, sunt multe modalitati de a ajunge la adevar. Si, trebuie sa accentuez, acestea depind de oamenii cu care intri in contact. Defapt asta era si idea. Pe langa faptul ca eu n-am intalnit un mincinos care sa se balbaie. Insa fiecare a trait diferit.
Ca sa inchei, desi voi revenii, ideea s.r.t. nu este sa invatam omul de pe strada cum sa citeasca. Asta o poate face si singur daca este capabil si foarte, foarte open-minded. Ceea ce facem noi este sa punem in practica si daca putem, sa ajutam prin asta. La teorie, oricat de bine o stim, niciunul dintre noi nu are rabdarea necesara sa o puna pe hartie la modul in care ar trebuii sa fie tratata ( digitala de aceasta data ). Sa nu intelegi ca pun teoria pe locul 2. Nici pe departe. Dar daca chiar doriti teorie si articole scrise la sange, atunci un subiect precum “Cum mint ochii” ar lua mult prea mult.
Cred ca nu ne-am nascut cu manulalul in mana asa ca teoria este uneori doar pe post de ghid. Teoria poate fi oricand schimbata (sa ne amintim de Galileo Galilei care a contrazis teoria conforma careia pamantul este plat) asa ca scopul acestor secvente de analiza ar trebui sa fie de ajutor celor care sunt interesati sa citeasca sau sa determine lumea sa fie mai atenta la detalii. Sau chiar, de ce nu, sa contribuie fiecare cu experietle proprii pentru a da peste cap teoriile déjà emise, asa in joaca.
Multumim inca odata de acest post. Si mai revenim.
Va stept, asadar, cu drag sa reveniti.
P.S.: Daca se poate sa primim si un feedback pe e-mail la cerinta ta.
Veti primi in cel mai scurt timp posibil. Multumesc pentru mail.
tare asta, :)) azi dupa cum ţi-am spus am avut primul curs de filosofia limbajului si am deprins asta” Exista 3 distinctii prin care noi putem face referire la un obiect din realitate–nume proprii, descriptii definite si indexicale. Descriptii definite(daca e vorba de traian basescu, trebuie sa spunem”traian basescu presedintele romaniei”)
Indexicale- aratam spre obiect spunand acela este traian basescu
ce vreau sa spun cu asta? păi un coleg a întrebat, dar ce se întâmplă dacă, cuvântul respectiv nu are niciun inteles pentru noi, e doar un cuvânt din limba chineza?
eu am replicat, întrebându-l pe profesor” dar, nu se poate ca cuvântul respectiv sa capete un sens, prin simplul fapt că nu eu il clasific ca fiind fără de sens? :)) şi raspunsul a fost că da, deci am debutat triumfator la primul curs al acestei materii :)) asta ca sa atrag atentia asupra ceea ce ziceai tu, individu respectiv, stiind ca limbajul trupului il tradeaza, a incercat sa-l stapâneasca :)) si nu a facut decât sa-l accentueze.
tre’ sa-ti marturisesc ca materia asta e tare interesanta, fiindca nu facem altceva decât sa „încercăm sa înţelegem ce inseamna inţelesul”
Good point! Si foarte interesanta teoria!
Nu, sunt gemeni. Sa intelegi ca jocul de care vorbesc, nu este o placere ciudata de-a mea. Trebuie sa fi adaptabil pentru a ajunge la adevar, sa intelegi ca de multe ori jocul a devenit serios. Nu este distractiv, iar daca razi la final, o faci pentru ca ai ajuns sa pui punctul final si ai inchis un caz. Si de cele mai multe ori atunci nu iti mai arde de ras.
Detii controlul pentru ca este necesar. Trebuie sa fi cu un pas inaintea celorlalti. Si aici ma voi oprii cand vine vorba de acest subiect.
s.r.t este dispus sa ofere informatii cand vine vorba de ceea ce ne ocupam noi cu cea mai mare placere. Daca si cand se ajunge la subiecte sensibile, private si/sau confidentiale, banuiesc ca deja stii raspunsul.
Numai bine.
Salut Daniela,
citisem ieri postul cand mi la aratat Mircea, cel cu care ai vorbit tu de la s.r.t., insa azi am prins un moment sa iti spun unde nu eram eu de acord cu tine:
„Atata timp cat pui intrebari trezesti suspiciuni si acela va reactiona aparandu-se. ” intradevar reactia normala a oricarui om cand este atacat este sa se apere, sunt gesturi defensive sau ofensive (depinde de personalitatea subiectului), dar aceste gesturi de aparare sunt 1 la mana macroexpresi, vizibile de catre oricine si doi la mana in momentul in care apar doar la unele intrebari sau la un anumit subiect, de aici deducem ca se simte atacat de subiectul respectiv nu de modalitatea de intervievare. Idea e ca noi vrem sa ne uitam la microexpresie inconstiente din spatele macroexpresiilor.
In exemplul cu loialitatea dintre femeie si barbat, observ ca tu ai pus accentul asupra greselilor de vorbire pe care le face omul si provin din subconstient. s.r.t. pune accentul pe greselile de mimica pe care le face omul si provin din subconstient. De ce? 1. sunt universale 2. greu(aproape imposibil) de mascat 3. imposibil de mimat. Astfel un barbat poate sa te induca in eroare folosind intentionat cuvantul „feme..” in dialog, dar nu ar putea niciodata sa mimeze o microexpresie.
Experimentul cu a spune cateva semne de deceptie unui om inainte de a vorbi cu el, l-am aplicat dupa cum spunea si mircea. efectele au fost exact cele asteptate, acele semne lipseau desavarsit din limbajul corpului, daaar defapt care a fost motivul pentru care am facut exprimentul. I-am dat omului 4 stimuli diferiti 1 facial, unul a mainilor, unul defensiv si unul al umerilor de care sa aiba grija si sa nu le faca. El era atat de concentrat sa nu le faca pe astea incat uitase de tot sa aiba grija de alte semne ale deceptiei pe care probabil si le-ar fi putut masca putin.
Numai bine, ne bucuram ca ne-ai trimis cazul respectiv. Ah si poate dai un linkexchange si cu blogul meu? www [punct] omgarby [punct] ro. Let me know intr-un comment.
Te-am adaugat in blogroll.
Am observat ca puneti accent pe microexpresii si, sunt de acord, ca acestea fac diferenta. Aici nu am maestria de a judeca. Dar voi incerca sa fiu mai atenta. E intr-adevar de invatat.
Exista si posibilitatea ca cineva sa foloseasca intentionat aceste subterfugii daca le cunoaste. Referitor la greselile de vorbire. Dar sunt doar cei care cunosc studiile de caz ale lui Freud. Foarte bune de altfel. Ei, uite, ca voi fi atenta la aceste microexpresii si, pe baza a ceea ce ati descris voi, voi stabili ce si cum. 😉
La cazul asta cu cel mintit intentionat am gresit si eu cum am pus problema, recunosc. Abia recitind m-am edificat.:) Adica am inteles intentia. Si ideea minciunii din caz.
Multumesc si eu ca m-ati vizitat.
Voi continua sa postez cateva articole de-ale s.r.t. insa o luam incet ca nu ne grabeste nimeni. 🙂
If only more than 83 people would read about this..
Why 83?
I think, that you are not right. I am assured. I can defend the position.