Povestile copilariei – ZAMINDARUL SI SLUGA

ZAMINDARUL SI SLUGA

Traia, undeva, un zamindar zgarcit nevoie mare. Ori de cate ori isi tocmea o noua sluga zamindaru-i graia:

– De platit am sa-ti platesc mult, cinci rupii pe luna. Dar le vei primi cand vei implini, in cap, douasprezece luni. Daca-mi parasesti casa inainte de-a implini un an atunci nu mai primesti nimic. Iara daca eu te voi alunga inainte de a ti se implini anul ai dreptul sa-mi tai urechea dreapta.

Tocmindu-si asa fel sluga, zamindarul si nevasta-sa il sileau pe bietul baiat sa le munceasca din zorii zilei si pana se iveau stelele pe cer. Sluga trudea pe camp, in gradina de zarzavat, in livada, pastea vitele, gatea pranzul, facea curat in casa, tundea oile si aduna vreascuri. Iar la ceasul mesei i se dadea o lipie de tarate de orez si o ceasca cu apa, in care fiersese orezul pentru stapani.

Nici o sluga nu putea, fireste, sa duca o asemenea viata vreme de un an de zile. Muncea doua-trei luni si pleca, neprimind nici un ana (moneda cu valoare foarte scazuta din India) pentru cat muncise. Iar zamindarul asta si vroia.

– Uite ce bine le-am potrivit! i se lauda el nevestei. Intr-un an mi-au muncit, pe rand, sase slugi, si nici uneia nu i-am platit nimic.

Si, iaca, veni odata sa se tocmeasca la zamindar un baietandru de doisprezece ani, un fecior de taran, pe nume Raj.

– Ia seama, zise zamindarul, daca-mi vei munci douasprezece luni, iti voi plati saizeci de rupii. Daca te voi alunga insa inainte de sfarsitul anului imi poti taia urechea.

– Bine, spuse Raj.

– Ei, atunci, injuga bivolul si du-te la arat.

A muncit baiatul la camp ziua-ntreaga. Cand s-a inserat, avenit acasa si-a cerut de mancare. Nevasta zamindarului i-a dat o pastaie de bob si-o lipie din tarate de orez.

– Multumescu-ti, prebuna stapana, zise Raj, imbucand. Dar altceva nu se mai afla?

– Mai, mancaule! a tipat zgarcita. N-ai sa mai primesti nimic!

Cand s-au culcat cu totii a patruns Raj in camara unde se pastrau bucatele si-a mancat pe saturate.

Intrand, dimineata in camara, nevasta zamindarului a dat peste o gramada de oase de gaina si peste firimituri dintr-o lipie de grau.

– Priveste! a strigat ea catre zamindar. Flacauasul asta ne-a inghitit azi-noapte bucatele! Ai sa pastrezi oare o sluga ca asta?

– Indata sa pleci din casa mea, nesatulule! a poruncit zamindarul.

– Se cheama ca ma goniti? a intrebat Raj cu blandete. Bine, am sa plec. Dar ingaduie-mi, inainte, asa cum ne-a fost invoiala, sa-ti tai urechea dreapta.

Atunci, amintindu-si invoiala, ofta din greu zamindarul, si zise:

– Pai, nu te gonesc! a marait el, posomorat. Dar n-ai voie sa te atungi de bucate. Pentru pranz gateste-ne azi fazanul cel mai gras.

– Am inteles, stapane! a grait sluga si-a plecat catre cotetul in care se plimbau douazeci de fazani.

Fara a mai sta pe ganduri mult Raj a taiat toti fazanii, l-a ales pe cel mai gras si i l-a dus plocon nevestei zamindarului.

– Sa n-ai nici o indoiala, stapana, asta-i fazanul cel mai gras, a zis flacaul. Ca sa nu gresesc, am taiat toate pasarile, am cantarit-o pe fiecare-n palma si-am ales-o pe cea mai grea.

– Ram, Ram! a gemuit femeia. Pe loc se cuvine sa ne descotorisim de el!

Dar de asta data zamindarul si-a adus aminte de invoiala si a spus:

– Las’ sa duca maine caprele la pascut in padure si sa nu vina acasa toata saptamana.

Afland care-i padurea, in care taranii saraci aduna uscaturi, Raj a manat intr-acolo caprele stapanului. Si-a facut o coliba, asculta, de dimineata pana seara, cantecele vesele ale pasarilor si bea lapte de capra. Daca un taran sarac trecea pe langa el baiatul ii daruia cate o capra, unori, si cate doua. Peste o saptamana, din toata turma ramasese doar un ied. Cantand un cantecel vesel Raj il mana spre casa.

– Unde mi-s caprele, talharule? a strigat zamindarul, dand cu ochii de un singur ied. Am avut o suta de capre una si una! Unde-s?

– Pe toate, milostive stapane, le-a mancat tigrul. Ai avut mare noroc c-am ramas viu eu si cu iezisorul asta!

Auzind de nenorocire si-a zgariat zamindarul fata cu unghiile iar nevasta-sa si-a sfasiat straiele de necaz. Daca s-au mai potolit oleaca femeia i-a spus baiatului:

– Maine, cum se crapa de ziua, culege din livada, jumatate din banane, jumatate din portocale si jumatate din piersici.

– Am inteles, stapana! Totul va fi facut intocmai cum ai poruncit, raspunse sluga, plecandu-se inaintea ei.

Si, inarmandu-se cu un cutit bine ascutit, Raj se urca dimineata in bananier. A taia cate o jumatate din fiec banana si-a zvarlit-o la pamant. Sfarsind, cu bananele, a rezemat scara de portocal si-a taiat cate o jumatate din fiece portocala. Apoi a facut la fel cu piersicile.

Cand s-a ivit in livada zamindarul cel zagarcit a vazut ca toata recolta-i era prapadita. Pe pamant erau imprastiate jumatati de banane, potocale si de piersici, iar celelalte jumatati zaceau spanzurate-n pomi.

– Mars din casa mea! a racnit zamindarul. Ai facut pref o recolta pe care mi s-au dat o suta de rupii! Sterge-o sau te strang de gat!

– V-am implinit porunca si nimic mai mult, a raspuns supusa sluga. Domniile voastre mi-ati poruncit sa tai jumate din poame si-asa am facut. Dar daca ma alungi cu tot dinadinsul eu plec. Numai, inainte de plecare, ingaduie-mi, sa-ti tai urechea dreapta.

– Of, ce tot spui! s-a inspaimantat zamindarul. Acu’ n-am timp sa stam de vorba. Ne-om intelege maine!

Si-a rupt-o la fuga spre casa. Acolo a dat de nevasta-sa si-a zis:

– Hai sa ascundem tot ce-i de mancare si sa fugim la noapte la oras, la ttal tau. Apoi ne vom intoarce si vom trai ca mai’nainte!

– Bine te-ai gandit! s-a bucurat femeia. Asa vom face. Deseara ne pregatim, iar la noapte, cand sluga doarme, o stergem pe nesimtite.

De cu seara si-a pregatit zamindarul o ditai lada, avarat intr-ansa pui fripti, prajituri, tot felul de bunatati si-a asteptat sa se intunece bine. Dar Raj a prins de veste ca zamindarul ascunde in lada d-ale gurii si-a priceput totul.

Pandindu-si stapanul, cand s-a dus la culcare, caci trebuia sa se odihneasca pentru drumul lung, flacaul a ridicat capacul si s-a varat in lada.

La miezul noptii s-au sculat, incetisor, zamindarul si nevasta-sa, s-au imbracat si-au pornit-o la drum. Zamindarul cara-n spinare lada in care era baiatul, pufnea toata vremea si-si certa femeia:

– De ce-ai luat atata mancare? Tare-i greu de dus!

Iar flacaul sedea cuminte-n lada, infuleca intr-una si se simtea ca un domn pe care slugile-l poarta in palanchin.

Curand hotara zamindarul sa faca popas, sa se odihneasca si sa imbuce cate ceva. Ajungand pe un camp, langa o fantana, a lasat jos lada si i-a ridicat capacul. Sluga a tasnit din lada si, adunandu-sipalmele la piept, a zis:

– O, bunii mei stapani! Nu va suparati pe mine! Atat imi sunteti de dragi ca nici o zi nu pot trai fara voi! Uite, de-aia, ca sa nu ma despart de voi, m-am varat si-n lada. Iar, ca sa nu va vina prea greu sa ma purtati, am mancat tot ce era  inauntru de mancare.

– Nu, asa nu mai pot trai! a strigat zamindarul. Taie-mi urechea si piei pentru totdeauna din ochii mei!

Baiatul scoase numaidecat cutitul de la cingatoare, cand nevasta zamindarului il opri si se arunca asupra barbatului ei:

– Cum te vei infatisa inaintea parintilor mei, asa, fara o ureche? Toate nemurile vor rade de tine si-si vor bate joc!

– Ai dreptate! a oftat zamindarul si i-a soptit: Las’ ca-ntr-o ora scap eu de tancul asta!…Ei, sluga, a strigat apoi, e timpul sa ne culcam cu totii! Pregateste-ne, din frunze si crengi, asternuturile!

Daca a pregatit sluga asternuturile a tarat zamindarul un asternut langa fantana si a spus:

– Tu te culci aici, iar noi, langa tine.

Numai ce-au adormit stapanii ca Raj a tras binisor langa fantana asternutul nevestei zamindarului iar pe al sau l-a tarat intr-o parte.

In cel mai intunecos ceas dinaintea rasaritului s-a furisat zamindarul catre fantana, a pipait asternutul si, apucandu-si nevasta, a zvarlit-o in fantana.

– In sfarsit, am scapat de cel ce ne chinuia! a grait el, plin de veselie. Scoala, femeie, si hai sa ne intoarcem acasa! Nu mai am a ma teme ca-mi pierd urechea!

– Cine te chinuia si de cine ai scapat, milostive stapane? a auzit deodata langa el glasul slugii.

Intelegand ce se intamplase s-a luat zamindarul cu mainile de cap si a pornit-o in tacere spre oras. Trebuia acu’ sa-i vesteasca pe parintii nevestei de nenorocire.

Dar Raj stia care-i cel mai scurt drum pan’ la oras. Alergand intr-un suflet la tatal fostei lui stapane i-a spus:

– Stapana m-a trimis. S-a intamplat o nenorocire. Barbatul ei a innebunit si vine-ncoace sa va ucida. Stapana zice:”Roaga-i sa-l lege pe barbatu-meu si sa-i puna douazeci de lipitori la ceafa. Asta-l face sa-si vina grabnic in fire!”.

Graind asa, Raj o lua din nou la picior, in intampinarea zamindarului:

– Stapane! i-a strigat el inca de departare. Am fost la tatal stapanei, care ti-a pregatit o primire pe cinste.

Abia a pus zamindarul piciorul in casa nevesti-si, ca patru slugi vanjoase s-au si napustit asupra-i, l-au legat de maini si de picioare si i-au asezat pe ceafa douazeci de lipitori.

Vazand zamindarul cu cata bucurie ii radea sluga a priceput cine-i pregatise primirea.

– Nemernicule! a racnit el, cu glasul schimbat. Ia-mi urechea si du-te unde stii! Mai bine fara ureche decat sa am de-a face cu un diavol ca tine!

Raj asta astepta. S-a repezit la zamindar, i-a taiat urechea drepata si dus a fost.

Iar zamindarul cel zgarcit a stat cu lipitorile la ceafa pana i-a venit neveasta: spre norocul ei, fantana avea putina apa si trecatorii au putut s-o scoata dimineata.

Iar zamindarul s-a intors acasa asa, fara o ureche.

De atunci, ori de cate ori incerca sa insele un taran, acela zicea:

– Ma duc sa-l chem pe Raj!

Si zamindarul indata fugea in casa si, de frica, punea zavoarele la poarta si la toate usile.