PASARARUL CEL ISTET (India)

Un pasarar si-a intins odata, pe o miriste, plasa lui cea mare. Inainte de asfintitul soarelui s-au lasat pe camp o multime de pasari de toate soiurile. Pasararul a tras de franghie si tot stolul a ramas prins in plasa. Dar pasarile erau tare multe si, smucindu-se toate odata, s-au ridicat in vazduh cu plasa cu tot.

Zburau incet pentru ca trebuia sa care si plasa dupa ele. Vazand una ca asta pasararul a prins a le urmari. Uitandu-se-n toata vremea asta catre cer gonea indarjit in urma pasarilor.

Ajungand in sat se izbi de un trecator.

– Unde fugi asa, prietene? l-a intrebat trecatorul.

– Sa prind stolul care mi-a smuls plasa, a raspuns pasararul.

– Ei, dar unde ti-e mintea? s-a mirat trecatorul. Oare nu vezi cat de sus zboara toate la un loc? N-ai sa le mai prinzi niciodata!

– Om vedea, om vedea! a raspuns pasararul, urmandu-si goana.

Cand soarele a coborat spre asfintit au prins a-si cauta pasarile loc de mas (popas).

– Sa zburam catre rau, acolo putem dormi, si-au dat ratele cu parerea. Pe langa rau cresc trestii minunate.

– In crangul de bananieri se doarme mai bine ca oriunde, au spus papagalii.

– Vrem sa dormim in balta! au strigat ibisii. Acolo-s broaste de-a minunea!

– Vrem la rau! Vrem la rau! au strigat unele.

– Iar noi in crangul de bananieri! au spus celelalte.

– Noi vrem in balta! au amintit altele.

Mult au dat din ciocuri dar la nici o incheiere n-au ajuns.

Vazand, la dreapta raul, ratele au tras catre apa; papagalii au luat-o atunci la stanga, catre crangul de bananieri, iar ibisii au pornit inapoi, catre balta.

Dar, numai ce au incetat a se intelege si n-au mai carat plasa intr-o singura latura, plasa a prins a cobora tot mai mult, mai mult si pasarile s-au pomenit, in cele din urma, apasate de greutatea ei, la pamant. Atunci pasararul si-a strans degraba plasa, a pus vanatul pe umar si-a vandut a doua zi la piata toate pasarile.

PROSTII INVATATI (India)

Au fost odata, intr-un sat, trei brahmani tare invatati. Citisera mii de telfeloage, invatasera sumedenie de stiinte felurite si se socoteau, de aceea, mai destepti decat toata lumea.

Intalnindu-se ei intre ei, intr-un rand, au spus brahmanii unii catre altii:

– Am invatat toate stiintele, ne pricepem sa savarsim minuni, dar n-am umblat inca niciodata prin tari straine. Nimeni nici nu banuieste pe-acolo ca traiesc pe lumea asta niste invatati de soi ca noi. Oare sa ne fie sortit sa vietuim pana la sfarsitul zilelor laolalta cu taranii astia prosti?

Si, graind astfel, hotarara brahmanii sa-si paraseasca satul de bastina.

Iesind, deci, in zorii zilei din casele lor, au pornit-o catre meleaguri departate si, spre amiaza, s-au intalnit cu un taran.

– Sa-l rugam pe necioplitul asta sa ne conduca peste munti, a zis unul dintre brahmani.

Si-ndata i-a si grait taranului:

– Ai in fata ta trei brahmani invatati. Iti fagaduim sa ne calauzesti peste munti…

Cu multa sfiala si-a dus taranul mainile la frunte si-a dat raspuns:

– O, domni preainvatati, urmati-ma!

Si au pornit.

Curand s-a ivit o poteca de munte si brahmanii au prins a sui in urma taranului. Ajungand ei la marginea padurii, deodata, taranul s-a oprit si a soptit:

– O, domni intelepti, s-o luam printr-alta parte; priviti, colo, sub tufa, doarme un leu!

Un brahman, care mergea inainte, a zis razand:

– Necioplitul asta nu pricepe nici macar ca leul nu doarme, ci-i mort de cine stie cand!

Un alt brahman i-a spus atunci taranului:

– Uite cat de mari ni-s cunostiintele! Indata o sa-l inviem pe leul asta mort.

– Dar de ce? De ce? a strigat taranul. Doar e un leu! Ce nevoie aveti sa-l inviati?

-Ni-i si sila sa dam ascultare cuvintelor badaranului astuia! s-au sumetit brahmanii. De-aia am invatat, ca sa ne tinem cunostiintele sub obroc?

Atunci taranul s-a urcat zorit intr-un copac si de acolo a inceput a holba ochii la minunile brahmanilor.

Iar brahmanii cei invatati l-au insufletit, intr-adevar, pe leu. Deschizandu-si ochii leul s-a ridicat pe labele-i puternice, s-a intins si i-a vazut deodata pe brahmani.

Stapanul muntilor a scos un urlet cumplit, a sarit la brahmanii cei invatati si, de buna seama, i-a facut farame. Iar taranul necioplit a asteptat pana ce leul a plecat la adapatoare apoi si-a vazut cu bine de drum.

Si, iaca, se adevereste ca stiinta, pentru prost, e ca lumina lampii pentru orb!