A trait odata un brahman, si oamenii i-au uitat numele. Si-avea brahmanul o sluga, dar oamenii n-au uitat numele slugii. Ii zicea Nanavati.
Brahmanul iubea banii mai presus de toate. Nanavati iubea florile si copacii mai presus de toate. De dimineata pana seara muncea in gradina brahmanului si, curand, in jurul casei brahmanului inflori o asemenea gradina incat multi oameni de seama din intreaga Indie veneau sa se desfete aici.
Odata, venind de dimineata in gradina, Nanavati a vazut ca iarba de sub pomi era tavalita si pascuta. Atunci si-a pus gand sa-l afle pe vinovat si sa-l pedepseasca. Asteptand seara s-a ascuns intr-o tufa de sambalu (tufa cu fructe viu colorate) si-a asteptat.
Si, iaca, numai ce se ivi pe cer luna plina ca Nanavati auzi niste pasi. Privi cu luare-aminte din tufa in care se pitise si zari in gradina a vaca mare, alba ca laptele. Calca fara sa se grabeasca si pastea iarba inmiresmaa si zemoasa.
Si-atat de frumoasa era vaca incat Nanavati nu-si putea lua ochii de la ea. Atunci, ca sa n-o sperie, urma sa stea pitit.
Si, nu trecu mult, ca vaca odata-si inalta capul ei mare, se uita la luna si, sub ochi uluiti ai lui Nanavati, prinse a se ridica binisor la cer. Se facea tot mai mica si-n cele din urma pieri cu totul.
In noapte urmatoare Nanavati se ascunse din nou in tufisul de sanbalu. Si, numai ce se ivi luna plina, vaca cea alba se arata din nou in gradina. Ca si data trecuta nu se grabea si pastea iarba dulce si zemoasa. Curand se apropie de tufa de sanbalu intr-atat ca, din ascunzatoarea lui, Nanavati ar fi putut pune mana pe ea.
Dar a trecut cat a trecut si, tot ca in ajun, vaca si-a ridicat capul si-a privit la luna.
„Acu’ zboara in cer!” si-a zis gradiarul si-a tasnit din tufa lui. Era si timpul! Incetisor vaca se ridica in vazduh. Sarind pe cat putea Nanavati izbuti sa i se prinda de coada.
Mult a mai zburat Nanavati! Cu fiece clipa luna se apropia, se tot apropia de el. In cele din urma, cu mare bagare de seama, vaca isi dadu drumul pe luna.
Locuitorii lunei il intampinara pe Nanavati cu nespusa cinste. Mai mult ii erau tare recunoscatori. Vezi ca celor din luna nici prin gand nu le daduse ce strasnica mireasma imprastie florile. Nanavati crescuse asemena flori, incat miroul lor imbatator ajunsese pana-n luna. Si, tragand pe nari mireasma aceea simtisera cei din luna o fericire namaiincercata.
Doua zile a stat Nanavati in luna. Catre seara celei de-a treia zi i-a grait vaca:
– La noapte cobor in gradina lui stapane-tu. Incaleca pe mine si te vei pomeni iarasi pe pamant.
Daca au aflat ca Nanavati ii paraseste i-au adus cei din luna fel de fel de bunatati. Le-a multumit Nanavati noilor lui prieteni si-a strans bunatatile-ntr-un sac si-a incalecat pe vaca.
Si atat de repede a coborat vaca din luna incat Nanavati mai sa nu-si dea seama cum s-a trezit din nou in gradina lui. Era noapte. S-a culcat Nanavati in iarba deasa si-a adormit.
Stapanul lui, brahmanul cel lacom, a iesit dimineata in gradina si si-a vazut sluga dormind; indata a luat un bat si i-a tras cateva pe spinare, strigand:
– Trantore, lenes fara pereche! Unde mi-ai pierit trei zile?
Nanavati a sarit ca fript si-a raspuns:
– Asculta, stapane, sa-ti spun despre nemaipomenita mea calatorie!
Si-a povestit tot ce i se intamplase.
Si-a ascultat brahmanul sluga si tare manios a rostit:
– Minti! Nici un brahman nu s-a dus pan-acu’ in luna. Dara-mi-te o sluga prapadita…Nu te-ai putea apropia macar de luna!
– De ce nu ma crezi, stapane,gusta atunci, rogu-te, din bunatatile astea. Mi le-au daruit cei din luna.
Daca a gustat brahmanul din daruri, indata a crezut cuvintele slugii. Pe pamant, din asemenea bunatati, nici macar maharajahul nu gustase. Si brahmanul a spus:
– Vreme de trei zile ti-ai parasit indatoririle de sluga. Drept pedeapsa am sa-ti iat sacul cu bunatati.
Si, insfacand darul celor din luna, a intrat cu el in casa.
Era acest brahman nu numai lacom ci si laudaros. Si de aceea l-a chemat pe un vecin, brahman si el, si l-a ospatat cu bunatatile aduse din luna.
– Mananca, rogu-te, i-a vorbit gazda. Iar maine povesteste-le tuturor ce bunatati ai mancat la mine. Nimeni pe pamant, afara de noi, n-a gustat din astfel de bucate!
Atat de lacom s-au napustit cei doi brahmani asupra darurilor din luna incat au golit curand sacul. Iar oaspetele a prins a-l ocara atunci pe Nanavati:
– Bine a zis cine a zis ca pana si-n cer prostul tot prost ramane! Oare sluga ta nu putea lua doi saci plini cu bunatati?
Stapanul lui Nanavati a spus:
– Vom zbura si noi in luna. Sa facem de paza in gradina si numai ce va incepe vaca a se inalta ca eu ma voi prinde de coada ei iar tu de picioarele mele. Si amandoi vom merge in luna.
– Laudat fii, inteleptule! a raspuns oaspetele, plecandu-se adanc.
Daca s-a lasat seara, s-au ascuns brahmanii in tufis, si-au asteptat. Indata ce luna a luminat pamantul s-a ivit in gradina si vaca cea alba. Pascand iarba si frunze s-a apropiat domol de cei doi brahmani. In cele din urma s-a oprit langa tufa de sambalu si a inceput sa manance poamele copate.
Cand s-a saturat a ridicat capul si-a privit catre luna. In clipa aceea stapanul gradinii s-a ivit langa ea. A prins-o de coada si-ndata a simtit ca picioarele i se desprind de pamant. Nici al doilea brahman nu s-a lasat mai prejos. S-a agatat de picioarele celuilalt si s-a pomenit si el ridicat in vazduh.
Asa au pornit catre luna, brahmanul cu gradina agatat de coada vacii, brahmanul oaspete, de picioarele celui dintai. Si, ajungand pe la inaltimea himalaiei, a intrebat deodata brahmanul oaspete:
– Cinstite prietene, n-au uitat cumva sacul pentru bunatati?
– N-am uitat, fireste! a raspuns brahmanul cu gradina.
– Dar e de ajuns de mare? a intrebat din nou brahmanul oaspete.
– De ajuns, de ajuns! l-a linistit brahmanul cu gradina.
– Si, totusi, cam ce marime are?
– Iac-asa! a strigat stapanul gradinii si, uitand ca se tine de coada vacii, si-a desfacut bratele.
Iar, de buna seama, indata ce-a scapat coada din maini, atat stapanul gradinii cat si vecinul lui s-au pravalit cu cea mai mare iuteala.
Din fericire nu s-au facut bucati. Au cazut brahmanii intr-o balta murdara si puturoasa si-au ramas in balta aceea, ingropati pan’ la gat, cat a fost noaptea de lunga. Dimineata i-au vazut niste oameni si i-au scos din balta…
Asa ca n-au avut brahmanii fericirea de a merge pe luna.
Dar de atunci vaca nu s-a mai ivit niciodata in gradina brahmanului cel lacom.
Alexandrescu Daniela 