Am tot plimbat, de la bunica la mama si de la mama la mine, o carte de povesti orientale. Am citit-o doar eu de cateva ori pana s-au rupt pagini multe. Astfel ca azi am doar o carticica cu cateva povestioare, nu sunt putine, dar nici multe, pe care mi-ar placea s-o scriu aici pe blog, sa ramana si altora sa citeasca.

M-a surprins faptul ca nu se gaseste nicaieri pe acest vast web. Si chiar sunt mai bune decat orice poveste am citit. Au o morala, vorbesc despre virtuti pe care lumea le-a uitat sau doar le-a ascuns undeva in adancul spiritului. Povestile sunt, nu numai pentru copii, ci si pentru adulti totodata.

Voi scrie cate o poveste pe rand si, daca cineva le recunoaste, sa-mi dea de veste. Tare mi-as dori sa le recuperez si pe cele care lipsesc.

GAND-BUN SI GAND-RAU (India)

Se stie de mult ca, pe cel ce nazuieste la moartea unui prieten, il paste nenorocirea.

Intr-un sat traiau doi oameni, Dharmbudhi, ceea ce inseamna GandRau, si Papabudhi, adica GandBun.

Si iaca, GandRau i-a spus odata vecinului sau GanBun:

– Am citit eu in carti ca viata omului n-are rost daca el nu cunoaste obiceiuri straine, limbi straine, daca a imbatranit fara a vedea orase si asezati straine…

– Cam asa am auzit si eu ades, a dat cuvantul GandBun.

– Pai daca-i asa, s-a bucurat GandRau, hai sa ne luam ramas bun chiar acum de la parinti si sa plecam in tari straine. Si vom imparti pe din doua tot ce vom castiga printre straini.

Zis si facut. In zorii zilei si-au luat ramas bun de la cei ce le erau mai apropiati si-au pornit catra soare-apune, spre tari straine.

Mult au ratacit pe meleaguri necunoscute! Pe unde s-au dus, GandBun a gasit de lucru si oamenii l-au hranit si i-au platit munca lui. Cat despre GandRau acesta toata vremea se prefacea bolnav, nu facea nimic si nici n-a invatat ceva.

Si, iaca, daca a adunat GanBun un sac de banet, a grait GandRau:

– Prietene, nu mai pot trai departe de meleaguriel mele. Sa ne intoarcem la casele parintilor nostri!

– Ma-ntorc cu bucurie, i-a raspuns GandBun. Mai bine-i acasa in nevoi, decat multumit printre straini.

Si, graind asa, s-au indraptat spre casa.

Ajungand aproape de satul lor, a spus GandRau:

– Draga prietene, asa vrea sa te rog ceva, dar tare mi-i rusine sa-ti spun ce.

– Daca-mi esti prieten n-ai de ce te rusina, i-a raspuns GandBun. Nutresti oare ganduri rele impotriva cuiva?

– Oh, nu! dadu GandRau cuvant. Iaca ce voiam sa-ti spun: ma rusinez ca ma intorc acasa fara bani, in vreme ce tu ai un sac cu arginti. Ascunde-ti banii undeva ca nimeni sa nu stie de ei.0

– Bine, a zis GandBun. Iaca tine o suta de rupii, uite ca tot o suta de rupii imi iau si eu, iar pe celelalte ajuta-ma sa le-ngrop la radacina stejarului de colo. Om lua fiece luna cate zece rupii si banii ne-aor ajunge pentru multa vreme…

Si GandBun si-a ingropat averea la radacina copacului.

In aceeasi noapte s-a furisat GandRau in padure, a gasit copacul si-a furat banii.

Au trecut cateva zile si un cunoscut de-al lui GandBun a venit la el, spunandu-i tare mahnit:

– O, GandBun, mi s-au imbolnavit femeia si copilul! Ajuta-ma! Da-mi niste bani sa-l pot plati pe vraci…

Ducandu-se GandBun in padure s-a indreptat catre locul cunoscut, dar nici un ban nu se mai afla acolo. A priceput imediat cine-i furase banii, a dat o goana pana la GanRau si-a prins a-l mustra:

– Oare nu ti-e rusine? Ai ajuns un hot vrednic de dispret!

Dar ticalosul de GanRau nu s-a aratat miscat si-a strigat asa incat toti sa-l poata auzi:

– Tu, tu esti cel care mi-a furat banii! Acu’ pe loc sa-mi dai jumatate din ce era in sac!

– Hotule! a spus GanBun din nou. Oamenii te vor dispretui ca pe un necinstrit!

– Tu esti hot! Da-mi banii! a strigat GandRau.

Certandu-se astfel, s-au dat in judecata, fiecare invinuindu-l pe celalalt de hotie.

Atunci judecatorul a spus:

– Doar unul si atotputernicul Brahma poate sti care-i vinovatul si de partea cui e dreptatea. Va trebui sa va supunem incercarii focului. Voi porunci sa se puna in palma fiecaruia dintre voi cate un fier inrosit in foc si cel care va tipa cel dintai va fi hotul.

S-a inspaimantat GandRau si-a grait:

– Am martor ca GandBun a furat banii. Zeul ce locuieste instejar a vazut ca GandBun a furat banii.

Atunci judecatorul a zis:

– E prea tarziu sa mergem acu in padure. Dar maine-n zori de zi sa va aflati amandoi la poalele stejarului, caci acolo voi lamuri cerata dintre voi.

Si, insotit de oameni, judecatorul s-a indreptat de dimineata catre stejarul din padure. Toti erau acolo numai GanRau nu.

Atunci judecatorul a spus:

– Aflam noi adevarul si fara el.

Si graind asa, si-a indreptata fata catre stejar si a intrebat cu glas tare:

– O, zeu al padurii! Spune-ne cine a furat banii: GandBun sau GandRau e hotul?

Si toti au auzit atunci cum copacul a raspuns, vorbind raspicat:

– GandBun e hotul!El a dezgropat banii!

Auzind cum vorbeste copacul, intr-atat s-au mirat cu totii, incat au si uitat de GandBun. Iar GandBUn a tras in vremea asta catre stejar un vreasc, l-a varat intr-o scorbura si i-a dat foc. Indata s-a auzit un racnet strasnic si GandRau a sarit din stejar cu hainele aprinse.

Cu totii au priceput atunci ca se varase in scorbura si se daduse drept zeul padurii. S-a incruntat judecatorul si a voit sa-l azvarle pe GandRau in scorbura aprinsa, apoi s-a indurat insa si-a grait:

– Chiar azi, si nu mai tarziu de amiaza, ai sa aduci banii furati de la GandBun. Si tine minte: daca pana la asfintitul soarelui n-ai plecat pentru totdeauna din sat am sa poruncesc sa fii spanzurat de stejarul asta.

La amiaza ticalosul ii aduse lui GandBun toti banii. Cand soarele prinse a scapata se grabi s-o stearga ca nu cumva judecatorul sa dea ochii cu el. GandRau pusese-n cap sa plece din nou in tari straine. Drumul trecea prin jungla si, cand mincinosul ajunse in dreptul unei paduri de bambus, un tigru se ivi din hatis si-l hali pe loc.