Lună: ianuarie 2010

Fără categorie

Avatar 3D

alexandrescudaniela4 comentarii

Am fost pana la urma la Cinema City din Cotroceni. Adica, sa-i ia naiba cu toate denumirile lor, cika mai simplu e sa zic ca am fost la AFI Palace Cotroceni. De unde vine inspiratia? Nu stiu, Doamne iarta-ma. In cadrul caruia,  la Cinema City, m-am delectat cu minunatul si iluminatul film AVATAR.

In ziua, in care am decis sa merg la filmul asta, am dat telefon pentru rezervare. Cum e mai bine sa ai astfel de asigurari am sunat si, dupa mai multe incercari la singurul telefon disponibil, am reusti sa vorbesc cu un individ. Intreb de IMAX, ca doar m-am „pastrat” ca virginele pentru varianta cea mai buna, tehnologia de varf, insa m-am grabit ca fata mare la maritis sa accept 3D-ul, ca se incadra la termenul meu de vizionare. La IMAX abia dupa 28 ianuarie aveam sanse sa-l vad. Ei, asta e! Merge si asa!

Ne-am dus cu baiatul la bunici, l-am incredintat si am purces la batalia pe bilete. Caci, la casa era coada. Dar nu asta a fost cea mai naprasnica treaba. Occidentul a venit la noi sa ne dea suturi in fund si sa se raza de noi. Ofcourse ca toata batjocura incepe de la parcare, unde toate nivelele erau full de masini parcate, nu pomenesc aici de acele mici refugii, care nu se mai zareau de tabla masinilor parcate exact pe acestea. Aveam deja termen de ridicare a bileteleor cu rezervare, cu juma de ora inainte de spectacol. Deci eram in a hurry. Insa harababura din parcare nu stia ca ne grabim. Intr-un final ne decidem, eu si sotul, sa coboram sa luam biletele, asa ca prietena noastra a ramas sa parcheze masina. Adica masina ei, :))

Ne-am dus la lifturi. O alta zapaceala occidentala. Teoretic te gandesti, ca tot omu putin handicapat si cu functiile setate fix pe o chestie, ca liftul te duce la un etaj, nu? Si noi vedeam ca ne trebuie etajul 3, caci acolo se afla universul filmelor, dupa schema de pe perete. Cineva mai destept decat noi zise ca ne aflam la etajul 1. Apoi toata lumea a coborat la zero iar noi eram decisi sa-i dam o sansa lui 3. Bineinteles ca am ajuns tot la parcari. Oat za fac?!!! Si, ca sa nu ma pierdem timpul am mers dupa bataia vantului. Toata lumea mergea ca oile intr-o singura directie: zero. Zero sa fie. La naiba cu lifturile voastre de kkt!!!, am concis cand am ajuns la etajul dorit.

Cum ziceam, la case era coada. Ce sa facem? Sotul s-a dus cu tupeu in fata cu numarul de rezervare. Bineinteles ca s-a intors cum a venit. Cu mana goala. Dar am intrebat pe un nene cum sa procedam. Ca vrem sa-l vedem, la naiba! Doar n-am venit degeaba. Ne sfatuieste prietenos sa ne infatisam la un sapte jumate sa intrebam de bilete, caci pe la ora aia se elibereaza rezervarile. Zis si facut. Am luat-o de aripa pe prietena, care parcase ceva vreme masina, si ne-am dus sa mancam. Ce sa faci pana vine ora de cumparat bilete?! Sa mancam. Sau shopping! Dar nu e cazul sa dam criza pe spate! Asa ca ramane doar mancarea…

La etajul cu macare se desfasura in toata splendoarea un ring de patinaj. Lume multa, buluc. La mese, la fast-food-uri iar lume. Cand e criza …la mancare si la distractie e si mai multa lume. Parca zici tu ca venea sfarsitul lumii. Am stat la coda de la KFC. Am stat pana la ora la care trebuia sa luam biletele. La coada desigur, adica o ora. Va dati voi seama ce nervi elastici aveam!!! Am mancat in 5 minute si hopa sus la Avatar. Caci prietena noatra, care papase acasa, luase doar o inghetata si repede la casa. Asa ca ne-am dus direct la protapeala.

Erau reclamele obisnuite. Am primit ochelarii si fugi pe scari sa gasim locuri. Aici iar o debusolare totala. Niste oameni de intelect  foarte high se asezasera, instalasera si desfasurasera pe scaunele noastre si, fara sa se ridice, ne explicau ca ala-i randul unspe. Noi ca e zece. Si apare un baietel de la organizare sa ne explice care-i spilu’. Desigur cine avea dreptate? Pana la urma tot eu ma scuzai ca ei nu stiu. Sincer nici eu nu stiam caci daca era sa stiu ma infigeam cu unghiile, proaspat lacuite, si nu ma dezlipeam neam pana nu se ridica sa-si mute cuibul.

Finally, ne-am asezat, incepe …filmul. Ce senzatie dementa! Stiti acel logo Dolby Digital? Vai, parea ca s-a postat in ochelarii mei si astepta sa pun mana pe ea. Super tare! Am lipit spatele de speteaza si m-am asezat confortabil. Avea sa fie the best film ever. Primele secvente, in acel laborator, faine rau. Se miscau aia-n imponderabilitate de-mi faceau pofta. Salivam. Dar m-am desumflat cu timpul, cand am constatat ca n-avea efectele de la Dolby Digital. Un film. Ca sa nu zic starea de euforie cum disparea. Ma luase somnul si cascam. De regula plang de zici ca-mi arde casa. Dar la asta…unde e depresia de dupa, care a zapacit atatea minti? Ma rog, ca sa nu fiu rautacioasa si ipocrita, avea un subiect bun: uciderea planetei, un fapt desprins din viscolul zadarniciei noastre pe Terra. Da, asta un subiect actual si de desprins din actiunea filmului. Nu toata acea vegetatie de vis. Care, sa nu uit, o gasiti oameni buni si in Romania, pe ici pe colo. Fara perdele de lumini si fara acele conexiuni „directe” cu natura. Exagerari. Dar cumva faceau o referite exacerbata la ideea de legatura spirituala a naturii cu omul. Aceasta legatura ar trebui s-o dezvoltam si noi. Exista viata si in aceste necavantatoare si „intelepciune” all around us deasemenea.

Cat despre partea cu 3D-ul am fost total dezamagita. Am fost dezvirginata de cine nu trebuia. Nu-i cea mai nasola treaba?:))))))

Asa ca, va rog frumos, daca stiti voi vreun film sa merite calitatea IMAX dati-mi de stire sa incerc si acest ji-tech.

Special de sarbatori

Moartea unui om schimba lumea?

alexandrescudaniela3 comentarii

Scriam inversunata zilele trecute un articol despre moartea ultimului supravietuitor al celor doua bombe aruncate la Hiroshima si Nagasaki. Eram revoltata pentru ca acest om ar fi putut sa schimbe ceva si nu s-a intamplat. Schimbare se referea la renuntarea la armamentele nucleare. Si iata ca vine o stire bomba…SUA si Rusia vor semna un acord de dezarmare nucleara. Cat este de real? Ce efecte vor veni in urma acestui acord? Ce implicatii politice exista? Ce s-a intamplat dincolo de scena publica, in culise? Ce stipuleaza acest acord?

Ideea este ca acest acord a fost semnat in 1991 prima data si nu s-a miscat mai nimic. Pentru ca Rusia a refuzat sa se conformeze. Din diverse motive.

Mai scriam, urmand exemplul dlui Mihai Gotiu, ca aceasta istorie nu ar trebui marcata ca muza pentru jocurile virtuale si date copiilor pe post de entertainment. Iata ca la noi tocmai s-a intamplat „neprevazutul”. Un tanar si-a ucis mama pentru ca aceasta uitase sa-i plateasca abonamentul la internet. Crima a fost una executata rapid si calculat, fara remuscari, imitand personajul pe care il interpreta in jocul virtual. Apoi tanarul s-a deplasat la un „internetcafe”, unde isi facea veacul, pentru a-si finaliza rolul din jocul intrerupt, luand cu el trei telefoane si cativa bani din casa. Ce anume trebuie sa se ma intample ca sa ne lamurim ca jocurile de aceasta factura nu fac altceva decat sa denatureze realitatea adolescentilor?

Va spun sincer ca am jucat si eu la vremea mea ceva jocuri de gen. Dar n-am dat curs acestor aberatii tocmai pentru ca nu-mi sta in sange sa imi refulez nervii si frustrarile in asemenea hal. Prefer un joc de strategie, de logica sau aventura, o muzica buna, o carte cu ceva subiect sau chiar un somn al naibii de bun. Printre preferinte se numara o multime, plimbarea, iesirile la munte, un film, o intalnire cu amicii s.a.m.d.. De ce pana mea nu se puncteaza astfel de preocupari? Oare suntem noi parintii de vina? Oare este mediul in care se dezvolta copilul (scoala, prietenii)? Sau e gena?

Si totusi se propulseaza gandul meu spre o stare pozitiva. Iata ca se stabilesc conditiile in care se dizolva starea generala de frica si alienare.

Se renunta la ceva periculos ca sa intre in scena …alt domn cu coasa-n mana. Cum arata oare? Cu alte cuvinte ma framanta un gand: ca nu se va renunta la dezarmarea nucleara asa de usor. Ma gandesc si la faptul ca se poate ca urmatoarea arma sa fie…un virus. Sau este prea previzibil? Pai normal. Este ceva la care nu s-ar astepta nimeni: este chiar sub nasul nostru. Lumea acum este ingrozita de efectul, care exista sau, al virusului gripei porcine. S-ar putea sa nu fie acest virus pericolul. Si pentru ca rebuie castigata increderea intr-un fel…incet incet, printr-o manipulare desteapta, lumea va reusi sa se increada in afectele pozitive ale antivirusului. Si probabil ca nici nu au de ce sa se teama. Dar va veni urmatorul. In umbra evenimentelor naturale devastatoare, se va naste o noua metoda de a ne …depopula. O fi nebunie ce zic? Cine stie? Nici eu nu prea cred ca este real ce zic aici. Insa stim oare ce ni s-a pregatit? S-ar putea sa fie sute, mii, milioane de teorii conspirative si doar una sa fie reala. Vom sti cand se va intampla. Deocamdata …asteptam.

Dar hai sa discutam despre istoria proiectului de dezarmare nucleara.

Fostul lider sovietic, Mihail Gorbaciov incepea demararea unui acord cu SUA pentru adezarmarea nucleara.

Tratatul START 1 (Strategic Arms Reduction Talks) a fost semnat la 31 iulie 1991, la Moscova, de Mihail Gorbaciov, preşedinte al URSS în perioada respectivă, şi de preşedintele american George Bush tatăl.

Efortul de dezarmarea nucleară cel mai ambiţios, acesta a condus la o reducere a arsenalelor strategice ale celor două ţări de la 10.000 la mai puţin de 6.000 de focoase nucleare şi limitează la 1.600 numărul vectorilor.

AFP prezintă conţinutul tratatului START I, semnat în 1991 de preşedintele sovietic Mihail Gorbaciov şi de cel american George Bush, şi proiectul tratatului START II, care nu a intrat niciodată în vigoare:

Tratatul START I (Strategic Arms Reduction Talks) a fost semnat la 31 iulie 1991 la Moscova de Mihail Gorbaciov, în perioada respectivă preşedinte al Uniunii Sovietice, şi de omologul său american, George Bush. Acesta a înlocuit acordul SALT (Strategic Arms Limitation Talks – Negocieri pentru limitarea armelor strategice), semnat în 1972 şi 1979 de Statele Unite şi Uniunea Sovietică care prevedea limitarea dezvoltării armamentului.

Cel mai ambiţios efort de dezarmare nucleară al celor două superputeri, START I, a prevăzut diminuarea de la 9.986 la 8.556 a numărului de ogive nucleare americane şi de la 10.237 la 6.449 a numărului celor sovietice. Procesul de reducere era prevăzut să dureze şapte ani.

La 6 martie 2009, Washingtonul şi Moscova au promis că încheie până la sfârşitul acestui an un acord cu privire la acest tratat.

La 3 februarie 1993, preşedintele american, George Bush, şi cel rus, Boris Elţîn, au semnat tratatul START II prevăzând reducerea cu două treimi a arsenalelor nucleare strategice american şi rus. Cu alte cuvinte, în şapte ani de la intrarea în vigoare a tratatului, numărul total al ogivelor nucleare ale fiecăreia dintre cele două ţări semnatare trebuia să fie cuprins între 3.800 şi 4.250 şi, în cele din urmă, între 3.000 şi 3.500, la 31 decembrie 2007. Din acest total, numărul rachetelor de la bordul submarinelor nu trebuia să depăşească 1.750 la 1 ianuarie 2003, în vreme ce rachetele terestre cu focoase multiple şi independente vor fi dispărut în totalitate din forţele strategice ale celor două ţări.

Tratatul START II a fost ratificat în ianuarie 2006 de Senatul american şi în aprilie 2000 de Dumă (Camera inferioară a Parlamentului rus), care a refuzat să poarte discuţii în martie-aprilie 1999 în semn de protest faţă de bombardamentele NATO din Iugoslavia. Acesta nu a intrat niciodată în vigoare, decizia Rusiei depinzând de menţinerea în vigoare de către Washington a tratatului ABM cu privire la rachete antibalistice. Statele Unite s-au retras în 2002 din ABM.

În afară de START, reducerea potenţialelor strategice nucleare ale celor două ţări este reglementată de Tratatul pentru reducerea arsenalelor nucelare strategice (SORT sau tratatul de la Moscova), semnat în 2002. Acesta prevede un plafon de 1.700 până la 2.200 de focoase nucleare desfăşurate şi operaţionale pentru fiecare din cele două state. Acesta lasă însă posibilitatea stocării focoaselor nefolosite.*

Dar iata ca revine pe scena acelasi proiect indraznet…

În urmă cu trei zile, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a anunţat că cele două mari puteri vor începe discuţiile pentru stabilirea unui nou acord în a doua jumătate a acestei luni.

ARSENALELE ACTUALE

– În 2002, Washingtonul şi Moscova au semnat Tratatul de reducere al arsenalelor nucleare strategice (SORT) care prevede un plafon cuprins între 1.700 şi 2.200 de focoase nucleare în uz şi operaţionale până în 2012 pentru fiecare dintre state.

– Statele Unite numără 2.200 de ogive strategice în uz şi un număr comparabil în rezervă, potrivit Asociaţiei americane pentru controlul armamentelor.

– Rusia ar dispune de 2.000-3.000 de focoase operaţionale şi 1.800 în rezervă sau pe cale de a fi destructurate din cauza materialelor învechite, potrivit estimărilor disponibile.

– Washingtonul dispune de 1.200 de vectori nucleari, iar Rusia de 816, potrivit datelor oficiale comunicate în aprilie.

ACORD CADRU ÎNCHEIAT LA 6 IULIE 2009

Obama şi Medvedev au fixat obiectivele în cifre pentru negociatori în vederea continuării discuţiilor:

– reducerea între 1.500 şi 1.675 a numărului de focoase nucleare din fiecare ţară;

– reducerea între 500 şi 1.100 a numărului de vectori nucleari (rachete intercontinentale, ataşate submarinelor şi bombardierelor strategice);

– aceste reduceri trebuie să aibă loc într-o perioadă de şapte ani de la intrarea în vigoare a tratatului;

– viitorul tratat va avea o durată de zece ani;

– negocierile trebuie să conducă „foarte curând” la un acord final care să poată fi semnat şi ratificat.

PUNCTELE DE DIVERGENŢĂ

– Principalul punct de divergenţă este scutul antirachetă american din Europa de Est, iar în privinţa acestuia nu a fost obţinut nici un progres la summitul de la Moscova. Obama a refuzat să lege proiectul de scut antirachetă de negocierile START, aşa cum cere Moscova, dar a considerat posibilă cooperarea cu ruşii împotriva ameninţărilor balistice.

– Moscova cere luarea în considerare a focoaselor nucleare stocate şi nu numai a celor în uz, Statele Unite înregistrând un număr superior în acest sens.

– Moscova vrea, de asemenea, limitarea numărului de rachete intercontinentale americane cu încărcături convenţionale, temându-se că va fi ţinta acestora.**

Am fost convinsa si chiar fericita ca totusi aceasta moarte, a celui de la Hiroshima, nu a fost o intamplare. Sau poate a fost. Cert este ca el n-a schimbat nimic …deocamdata. Acest acord este unul de forma din cate inteleg. A expirat cel vechi si se predefineste altul. Jocurile politice din spatele scenei sunt mai murdare decat ne pare sa credem. Putem sa presupunem multe bazaconii insa realitatea…este mult peste puterea de comprehensiune a tuturor.

Fiecare din cele doua mari puteri isi stabileste prioritatile economice si geopolitice. In functie de care, la masa tratativelor, isi completeaza agenda cu punctele de interes. Isi impart harta lumii. Iar noi suntem convinsi ca acestia au intentii, pe undeva, bune.

Hai sa luam un exemplu de amploare mai mica, din lumea noastra politica. Multi au imbratisat preocuparile „binevenite” ale dnei Udrea de a insufleti turismul din Romania. Insa toate proiectele au defapt un scop financiar avantajos dnei Udrea si celor care o sustin. Probabil ca stiti si asta. Am fost incantata o vreme de aceste realizari. Pana am aflat cat de departe se ajunge. Se pare ca exista intr-o anumita zona a capitalei un hotel (Eurohotels) apartinand ministrului de turism. Si asta nu e tot. Cum hotelul este limitat de spatiul din jur si nu se mai poate extinde s-a purces la construirea a doua blocuri semete in apropiere. Afacerea merge bine si trebuie investit mai mult ca sa nu se piarda clientela importanta. Constructia a durat putin fata de alte proiecte din tara noastra. criza n-a oprit constructiile. La o vreme s-a anuntat in cartierul respectiv ca se fac imbunatatiri la reteaua de apa asa ca s-a spart asafaltul si s-au blocat cateva strazi importante. Dar defapt ce s-a intamplat? S-a facut racordarea la apa a acestor blocuri. Cu relatiile potrivite si buzunarele pline se poate face orice. Buzunarele sunt pline pentru ca doamna in cauza investeste exact in punctele importanete ale turismului, adica acolo unde o vedem mereu ca-si face reclama. Acolo sigur are un teren cumparat, are un hotel sau chiar o statiune intreaga. Redresarea turismului inseamna bani importanti in buzunarele potrivite si mai ales ale dansei.

Revenind la acordul din poveste …nu prea mai am ce comenta…va las pe voi sa comentati.

Ce efecte vor veni in urma acestui acord?

Ce implicatii politice exista?

Ce s-a intamplat dincolo de scena publica, in culise?

Ce stipuleaza acest acord?

Se va face ceva concret?

Cine are de castigat? Cine pierde?

Care sunt punctele de interes?

Cat este de real?

Fără categorie

Viata e frumoasa…dar cam trista…:):(

alexandrescudanielaLasă un comentariu

Am scris primul articol in graba de a da doua stiri intr-una. Cel mai tare m-am gandit la amaratii aia (din Haiti) care n-au nici un sprijin. Ma rog, asa, pe toate canalele vezi pe toata lumea comentand si gesticuland ca vor face, vor dona, pe FaceBook exista deja o cauza, nu stiu ce s-o mai gasi in alte zone de socializare. Nu vreau sa arat doar partea negativa a lumii in care traim. Exista si lucruri frumoase. O familie, un job cu colegi minunati, copiii, viata de cuplu, un catelus, o pisicuta sau chiar . Acestea pe langa toate celelalte aferente: prieteniile, calatoriile, distractiile, asa cum le intelege fiecare in parte. Exista si oameni pe care nu i-am intalnit, dar despre care citesc sau aud. Oameni minunati. Oameni cu talente reale. Romani care fac diferenta acolo unde muncesc, orice ar presta. Constientizez ca exista o lume mai buna si lucruri pentru care merita sa traiesti.

Insa cateodata ne trezim visand. Unii viseaza castele, altii despre Avatar si acea lume imaginara, altii ca nu mai traiesc in saracie, altii ca vor avea ce sa aseze pe masa la copii, si tot asa. Fiecare are de trait propria lui drama, ca are bani sau nu, ca e un prost sau un geniu, ca are familie sau e singur. De aceea au aparut visurile. Unii isi manifesta, dupa posibilitati, natura imaginativa ecranizand acest vis, altii asteapta noaptea. Primii reusesc sa dea celorlalti, franturi din visul lor, imaginat intr-o noapte. Si aici incep problemele. Pe care nu le-as numi tocmai probleme.

Cum am vrut sa subliniez si in celalalt articol fiecare are dreptul sa viseze ceva indraznet. Iar descrierile multora legate de acest film nu sunt depresii ci simple manifestari de razvratire ale mintii, o incercare de eliberare de cotidian, cu tot ce inseamna el. Depresivi as spune ca sunt toti acei parapsihologi care sunt bagati in seama. Si nu sunt singurii, din pacate.Toti creeaza in jur, inclusiv eu, fara sa dezmint, o aura de tristete. Pentru ca asta intelege fiecare, in functie de ce traieste sau simte in acel moment.

Tristetea mea s-a produs cand s-a nascut copilul. Probabil ca exista o mai mare teama de necunoscut, pe care copilul trebuie sa-l dezvaluie cu mijloacele pe care le are. Insa tot ce stiam odata bun pentru un copil azi nu mai este sau doar in proportii mici. Probabil cine are copil poate sa inteleaga mai usor ce simt. Am vazut in jur, caci parca-s semne, mi se arata, nu le caut, sincer, numai uratenii si mizerii. Poate unde nici sufletul si mintea mea nu mai percep altceva.

Dar eu sper totusi ca va fi altfel…Cineva acolo sus ma iubeste. Iar acum il iubeste si pe baiatul meu:)))))

Dar am aflat ca si pe voi va iubeste.

Un imens zambet cald va trimit tuturor….

Fără categorie

Tortellini cu branza la cuptor

alexandrescudaniela2 comentarii

Iata o reteta tare buna de fainoase care nu ingrasa.:)))

Am facut-o aseara cu gandul la aceleasi tortellini pe care le mancam la D’Averro.

Cu doua pungi de tortellini cu branza de la Monte Banato, jumatate de galetusa de smantana, busuioc, cimbru si usturoi, dar nelipsita carne de pui, toate puse la cuptor. Nu se poate uita cascavalul ras deasupra.

Am fiert tortellini intr-un vas, in care am fiert inainte si pulpele de pui (sau se poate folosi altfel de carne favorita) si unde a ramas zeama de la pui. Am pregatit intr-un castron compozitia de smantana cu busuioc, cimbru, sare si usturoi pisat (usturoiul se pune dupa gust). Intr-un vas (de yenna) se pun pastele, carnea deja dezosata si fiarta si se rastoarna smantana cu restul de ingrediente. Dupa ce se amesteca toate cele se rade cascavalul pe deasupra.

Se baga la cuptor minim 30 de minute la foc mic. E gata cand incepe sa miroasa prea bine ca sa il mai lasati la cuptor…:)))Sa nu miroasa a ars…in rest e bine…:P

Pofta buna!

P.S.: Sper sa va placa. Mai ales ca este si cea mai simpla reteta de paste.

Fără categorie

Cum fac sex personajele din Avatar…

alexandrescudaniela3 comentarii

Domne, m-am decis sa-i dau o sansa acestui film…dar la IMAX. Ca daca tot s-or gandit astia de la Cotroceni sa ne deprime mai realist..ma bag si eu.Insa cika au scos scena cu sexul…ghinion. Adica era scoasa de dinainte de prima aparitie. Si a aparut acum stirea ca sa ne intarate mai tare. Ca stiti si voi unde se imbulzesc oamenii mai tare…la scenele de sex sau discutiile de genu’…:))

Sa va asteptati in curand sa vin cu un articol plin de lacrimi si durere ca nu traiesc in Pandora…sau cum s-o numi orasul ala…

Dar nu despre asta am vrut sa scriu.

Pare-se ca doua articole apareau impreuna pe o pagina a unui cunoscut motor media…adica treaba cu sexul si tragedia din Haiti. Pare-mi-se ca au fost la fel de bine vizualizate.

In orice caz, sa fi fost o intamplare sau nu dar atunci m-a lovit. Pai dupa ce vezi stirea, care te anunta cati morti sunt, continuand cu faptul ca americanii isi retrag cetatenii din Haiti, nu te gandesti decat ca aceste catastrofe se vor repeta din ce in ce mai des si nimeni, absolut nimeni nu se implica sa te scoata din rahat. Iar cei care o fac …free publicity.

Apocalipsa e pe val, oameni buni!!!

Atunci ce ma impiedica pe mine si pe altii sa visam la o lume mai buna? Dupa ce rasfoiesc putin istoria realitatii noastre ma duc rapid sa citesc despre Pandora. Uite un loc in care m-as pierde. Un loc in care visele mele de-o viata prind aripi. Zbor cum n-am zburat niciodata. Ma simt liber. Nu mai pot sa ma intorc „acasa”. Dar nu…ca nu se poate. Daca ar fi posibil as regreta sa-mi las ce iubesc mai mult. Dar n-as face-o! Vedeti cum e treaba? Nu pot sa plec dar nici sa stau.

Mi-a ramas doar visul. Si speranta.

HAITI…IN VREMURI LINISTITE

HAITI…IN VREMURI TULBURI

SI PANDORA…………………………………

Fără categorie

Bun Venit în România!

alexandrescudaniela2 comentarii

Auziti ce tupeu pe capu’ nostru, oameni buni, facem ghidul strainului de comportament civilizat. Adica il invatam pe nea chinezu, pe nea africanu si pe cine mai indrazneste sa ne calce iarba, sa se poarte frumos cu functionarii nostri. Am citit aberatia asta si m-am dus cu gandul la toate neplacerile pe care le inghiti in sec de fiecare data cand calci pragul vre-unei institutii sau restaurant. Vorbe reci, privire de gheta, gesturi critice si nici un fel de multumire ca existi sa le umpli buzunarele de bani. Cand te infatisezi in fata lor iti arunca cate un ochi stramb de-ai zice ca le-ai luat din leafa sau li se raceste cafeaua din cauza ta. Sunt plini de ei si iti vorbesc cu ironie. Niste oameni frustrati care n-au avut timp si bani ca sa-si termine studiile si din cauza ta ei sunt in situatia ingrata de a te servi pe tine, cel care traiesti sa furi si sa omori in fiecare zi ca sa castigi un ban nemeritat. Tu esti vinovat de toata viata lui nefericita si se comporta ca atare.

Si, in aceste conditii guvernul nostru se gandeste ca acesti functionari se vor simti mai bine daca un strain va rupe ceva romana si le va zambi, ca sa nu zic ca sunt „sfatuti” sa nu-l intrerupa pe interlocutor.

Dar hai sa facem un mic ocol prin acest ghid. Din adancul gandirii Ministerul Muncii va prezinta ghidul: „Bun Venit în România! Ghid de informare pentru cetăţenii din state terţe”:

(in paranteza fiind spus m-am enervat si am pus si minunatele laude la adresa tarii noastre)

Norme şi valori fundamentale ale românilor.
În societatea românească sunt apreciate, împărtăşite şi promovate valori precum:
toleranţa, generozitatea, educaţia, bunele maniere, sociabilitatea, munca, cinstea,
perseverenţa, ospitalitatea.
Statul român promovează şi apără drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului,
pluralismul, valorile democraţiei, drepturile minorităţilor, multiculturalismul şi
principiile societăţii deschise – transparenţa, activismul civic, pluralitatea opiniilor
şi intereselor.
În România se respectă principiul egalităţii dintre femei şi bărbaţi. Aceştia
beneficiază de drepturi şi tratament egal în ceea ce priveşte accesul la educaţie,
piaţa muncii, cultură, viaţă socială, demnităţi publice şi funcţii politice etc.
Convenţii sociale
În cadrul oricărei interacţiuni cu ceilalţi, se comunică pe un ton civilizat, nonagresiv.
Fiecare interlocutor este aşteptat să-şi termine intervenţia, fără a fi
întrerupt.
Salutul între bărbaţi este însoţit, deseori, de o strângere de mână.
Mişcarea verticală a capului (de sus în jos) echivalează cu “Da”, exprimând
acordul. Mişcarea orizontală a capului (de la dreapta la stânga) echivalează cu
“Nu”, exprimând un dezacord.
Florile se oferă în număr impar.
Într-o întâlnire, punctualitatea este foarte apreciată. Întârzierile trebuie anunţate.
Mijloacele publice de transport în comun au prevăzute locuri speciale pentru
bătrâni, bolnavi, femei gravide şi persoane cu copii în braţe.
În instituţiile statului, interacţiunea între funcţionari şi public se realizează pe un
ton reciproc politicos, ne-provocator şi ne-agresiv.

Ca o incheiere, nu ma blamati ca sunt atat de rea si fac reclama proasta tarii noastre. Dar nu e normal totusi, caci asta e semnalul de alarma, sa iti imbunatatesti tu ghidul social si mai apoi sa „sfatuiesti” pe ceilalti cum si ce sa faca? Mda, stiu ca nu degeaba s-au decis toti din afara sa ne prezinte ca pe niste pierde vara, coate goale. Insa nu eu am facut primul pas si nici tu…ci cei care se duc frecvent in afara. Aia sunt vinovati ca ne fac de ras. Pentru aia ar trebui impuse niste reguli de conduita. Dar stim cu totii ca e nevoie de mai mult….

110110Ghid_info_state_terte

Fără categorie

Ce s-a prins de noi in anul 2009?

alexandrescudaniela2 comentarii

Mi-am luat „leapsa” din oficiu si m-am decis sa scriu si eu o umila parere. Ca sa intaresc o impresie pe care mi-am format-o de-a lungul timpului si pe care cred ca si altii o impartasesc.

Ideea o fi pornit de demult insa zilele acestea m-am oprit la prima si la a doua sursa venite, care dadeau tonul unei noi intrebari de inceput de an. Ce-am invatat in 2009?

Am muscat momeala si am raspuns scurt.

Dar totusi, intelepciunea, experienta, cum i-or zice, m-au educat in ideea in care nu poti totusi sa dai un raspuns la o astfel de intrebare din mai multe motive.

Acumulam, strangem, gasim, cercetam si invatam. E adevarat ca facem toate aceste lucruri si, mai ales, invatam fiecare lectie si luam chiar note mari la extemporalele de dirigentie.

Insa in viata de zi cu zi rotitele se invart, in acelasi sens, insa nu cu aceeasi forta cu care incercam noi oamenii sa legam lucrurile cap la cap. Exista un timp dat fiecarei lectii ca sa fie invatata. O lectie de viata are nevoie de atata timp cat sa intelegi ca fiecare greseala face parte din tine.

Cu alte cuvinte… nu am „invatat” ci am deprins anumite obiceiuri comportamentale sau mentale datorate invataturilor ce le-am acumulat. Fara sa mai stiu macar de unde, cum sau cand le-am deprins. Cum repetitia este mama invataturii pot sa afirm, fara sa-mi fie rusine, ca m-am deprins cu aceste „reguli de casa” pentru ca am tot reciclat aceleasi experiente. Am repetat pana mi-a devenit un reflex sa diger numai ce-mi face bine.

La scoala n-aveam un sistem…de a invata. Retineam ce-mi placea. Dintr-o serie de materii, cand am plecat, am ramas doar cu cateva cunostiinte generale, ma rog, asa sa le zicem. N-am retinut tot si nici nu cred ca ar avea cineva asa o pretentie. Insa subconstientul este capacana pentru amintiri. Ca sa demontrez …printr-o formula consacrata amintesc aici o vorba: cika daca ai un ciocan in mana toate celelelte din jur iti par a fi cuie. Cam asa vad eu procesul de invatare. Invatam doar ceea ce ne intereseaza sau pare a fi relevant intr-un anumit context al vietii noastre.

Adesea ne ciocnim de oameni care spun, cu tristete in glas si cu regret, ca ar fi bine sa te feresti sa faci anume greseli. Si-ti insira o lista cu d-ale lor…care au fost, sunt sau vor fi si ale noastre. Culmea e ca acestia subliniaza un fapt: au facut aceeasi greseala de mai multe ori si nici la acel moment nu sunt convinsi ca ar face altfel daca ar avea posibilitatea.

Caci pana la urma omul…chiar este supus greselii. Fara indoiala. Chiar daca ai realizat ca anumite lucruri sau anumiti oameni iti sunt nepotrivite sau nepotriviti si ai avut cateva revelatii referitoare la efectele actiunii binecunoscutei formule  „a te arunca cu capu-nainte”, universul va avea tot timpul rabdarea sa te puna la incercare …dinnou…folosind acelasi test…monoton. Iar tu il vei pica de fiecare data.

Ca o concluzie eu una n-as avea ce sa completez la capitolul: „ce-am invatat” dar as putea sa scriu ca „am deprins” urmatoarele:

– sa fiu doar putin mai responsabila decat anii trecuti;

– sa cantaresc lucrurile inainte de a face urmatorul pas, sa calculez pierderile si castigurile …chiar daca fac o greseala;

– sa ma astept la orice rau, chiar daca am cea mai mica sansa sa-l evit;

– sa fiu rea, dar sa fiu si buna;

– sa iert dar sa si fiu transanta;

– sa repet aceleasi greseli;

– sa sper ca poate de aceasta data va fi altfel….

Ce s-a prins de voi in anul 2009 sau ce obiceiuri ati deprins de-a lungul vietii?

Fără categorie

Ce inseamna sa fii geniu…

alexandrescudaniela1 comentariu

Legat de treaba asta imi amintesc un sir de replici din celebrul film Star Wars. Maestrul jedi isi instruia elevul referitor la puterea telepatica, respectiv influenta asupra oamenilor. Elevul exclama, dupa o demonstratie facuta de maestru: „Poti tu sa faci asta? Esti foarte bun”. Maestrul raspunde: „Nu eu sunt foarte bun, ci mintile lor sunt foarte slabe!”. Astfel fac introducerea la cel mai straniu film ever. Cu un subiect foarte actual si potrivit la fix zilelor noastre.

Deci am fost proptita iar in scaun de un film. „The invention of Lying”. Un fresh de idei… dar care, sa nu credeti, ca are vre-un impact puternic. Reactia este cumva asemanatoare ca la Idiocratia. Conceptele sunt proaspete, intr-adevar, insa gata sa iti explodeze in fata, nu in sensul cel mai pozitiv si nici admirativ. Filmele, amandoua, au o actiune aberanta starnind indeosebi retragerea rapida din fata ecranului. Dar, daca ai rabdare si stai fix pe firul actiunii, vei piguli cateva deja-vu-uri. Filmele au cateva revelatii.

Idiocratia promova ideea prin care fiintele inteligente (nu ma refer la oameni, la modul general, ci la cei care au capacitati de intelect ridicate si de disecare a faptelor logic) dispar din randul oamenilor datorita coplesitatii cotidianului si muncii exagarate depuse, ajungandu-se, intr-un viitor, ca pamantul sa fie dominat de specia umana cu mai putine capacitati intelectuale. Eroul filmului se trezeste in acesta vreme incarcand sa o ajute sa descopere solutia unei probleme globale. De aici ajunge sa fie recunoscut ca fiind cel mai inteligent om de pe pamant. Si evident urmeaza…dar mai bine urmariti-l…

The Invention of Lying are un subiect ce se invarte in jurul aceleeasi idei de geniu. Lumea, pe care o stim, devine un fenomen in masa de „credinta orbeasca” in a spune adevarul. Adevarul gandit si exprimat atat de usor aduce un fapt in prim plan…lumea nu mai are puterea sa discearna o minciuna. Minciuna poate sa devina un adevar incontestabil. In acest context se afirma aparitia unui geniu. Omul care, dupa un click misterios al creierului, reuseste sa-si depaseasca conditia limitata si ajunge sa spuna minciuna dupa minciuna. Asa oamenii incep sa-l ridice undeva sus. Acesta da nastere unor „legende”, care pentru populatia flamanda de necunoscut, pare sa aiba mare priza. Reuseste sa convinga masele ca o inventie pur nevinovata este un mare adevar, o mare revelatie neintamplatoare si, chiar daca nu este confirmata, ea este valida, tocmai pentru simplul fapt ca masele refuza, in subconstient,  sa creada ca cineva poate sa spuna altceva decat adevarul. Conditia lui era insa, pentru cei care-i fusesera colegi, aceea de ratat. Ironic, nu? Cam asa e si-n viata. Un om marunt, care nu se afirma nicicum, care iti demonstreaza in multe randuri ca este alaturi de tine si te ajuta neconditionat, devine un „tamtalau”. Bunatatea si inteligenta nu par a fi atu-ul acestuia. Dar nu…Defapt nimeni nu face conexiunea intre …un astfel de om si cele doua virtuti. Singura varianta orbesc acceptata este „prostia”. Si, chiar daca sufletul spune una, mediul te indeamna sa crezi altfel.

Cat despre cascatii, pe care i-am zarit in acest periplu de evenimente, sunt la doi pasi de noi. Exista asa-zisi oameni de bine care starnesc adevarate furtuni predicand si vorbind despre fenomene mistice. Poti sa aduni adeptii-cascati incredibil de simplu. Cum spuneam, mai sus, adeseori, nu cel care predica este incredibil de bun orator sau magician ci cel care asculta e slab.

Iata un blog unde citeam despte un eveniment contemporan legat de aceasta stare de „geniu” a maselor si, evident a celui care o desluseste pregnant.

Fără categorie

Cartile – ferestre-n ziduri

alexandrescudaniela5 comentarii

M-a luat si pe mine febra cumparaturilor de carti din colectiile deja consacrate. De la Jurnalul National si Adevarul. Am adunat o colectie impresionanta. Cumva ma bucur ca pot sa colectionez cu putini bani carti celebre pe care fiul meu, poate, le va aprecia cand va fi mai mare si va intelege valoarea lor ca arta literara…nu decorativa.

Iata ce am strans:

1. Prima mea enciclopedie – Animalele (Disney), aparitie legata de Adevarul (6 volume);

2. Cele mai frumoase povesti cu CD inclus- Jurnalul National (6 volume si singurele pana acum);

3. Colectia de carti de la Jurnalul National (1-42);

4. O mie si una de nopti de la Erc Press (2 volume);

Pentru ca doar atat imi permit. Desi dau cam 70 RON la doua saptamani.

M-a tentat desigur sa cumpar si colectia Shakespeare de la Adevarul.

Insa domnul care-mi furnizeaza constant aceste carti, de la un stand de reviste si ziare, m-a avertizat ca pretul unei carti este de 60 RON. Doamne fereste sa dau atatia bani! Nu inteleg. O coperta realizata din catifea imi da mie dreptul sa arunc banii pe fereastra? Pana la urma pentru ce cumpar aceste carti? Pentru valoare literara sau pentru a-mi organiza ambiental camera de zi? Am fost si inca mai sunt socata de aceasta indrazneala a celor de la Adevarul. Parerea mea este ca, pe undeva, aceasta indrazneala, are legatura cu noi, asa-zisii, cititori. Probabil ca asta cerem iar ne ofera exact ce ne dorim. Cum o fi pana la urma?

Nu pot sa spun ca celelalte sunt de pus la panou la asa „DA”. Pentru ca acele colectii complete, gasite in librarii, sunt la un pret (ma refer la enciclopedii si povesti). Iar volumele  adunate te duc la pret dublu. E ca si cand a-i lua un credit si platesti in transe cu dobanda aferenta. Pana la urma nu ma plang pentru ca am de ales. Exista probabil o explicatie pentru aceasta diferenta.

In orice caz, exemple sunt multe de dat pentru aceste exagerari insa important e sa ne intrebam daca ne straduim sa cumparam aceste carti pentru ca mai avem simtul adevaratei valori…sau pentru ca ne place sa dea bine biblioteca.

Fără categorie

Dalai Lama in Romania?

alexandrescudanielaLasă un comentariu

Iata o alta stire interesanta. Cel putin pentru mine.

Am citit cateva din articolele care dezbat evenimentele ce au precedat celebritatea acestuia in lume si am ajuns la cateva concluzii.

Am scris un articol despre predictiile lui Sundar Singh. Unde precizam, in mare, rolul Romaniei in restabilirea ordinii mondiale. Un loc al spiritualitatii, care va starui mult timp in viitor. Daca luam in calcul cateva preziceri date si de Biblie, asa cum au fost descifrate dupa varianta in ebraica de catre Dr. Eliyahu Rips, dupa un anumit cod de citire, am putea  presupune cu adevarat ca aceasta prezicere legata de Romania este adevarata.

Dalai Lama, inainte de a fi un fel de Moise pentru tibetani, este un om spiritual, incluzand acest statut nu doar un nivel de credinta, dar o apropiere de Dumnezeu sau de acea forta care ne gazduieste pe taramul ei pe care nu oricine o poate dobandi. Asadar acest Dalai Lama are o misiune dar pe care o indeplineste exact asa cum ii este indicat, cum spuneam in acelasi articol al meu. Ca „vorbeste” cu acest divin sau pur si simplu gandeste logic sau instinctiv (pentru ca au fost dese cazurile in care diversi reporteri ii puneau intrebari legate de natura paranormala iar el radea ca un copil si dezmintea acest fapt printr-o simpla remarca socratica) Dalai Lama stie ca este un timp pentru toate calatoriile sale. In Romania probabil ca va sosi in acea zi in care i se va „permite” sa vina.

Exista, conform articolului pe care l-am citit, framantari politice cu China inca de foarte mult timp:

<<Din secolul 17 şi până în anul 1949, Dalai Lama a fost unica figură ce reprezenta autoritatea în Tibet, atât politică şi administrativă, cât şi religioasă. Având capitala în Lhasa, Tibetul şi-a proclamat independenţa faţă de China în 1911, profitând de atmosfera destul de incertă ce domnea la Beijing, în ajunul prăbuşirii dinastiei Qing. Totuşi, China nu a renunţat niciodată la ideea că acel mic platou face parte din teritoriul său, iar Tibetul a beneficiat, între 1912 şi 1949, de o perioadă de respiro, în care a fost o ţară independentă de facto, fără ca să-i recunoască cineva în mod oficial acest statut.

Lucrurile s-au schimbat în 1949, când la putere în China a ajuns Partidul Comunist, după încheierea războiului civil. Pe 1 octombrie, în acel an, a fost proclamată Republica Populară Chineză, iar în anul următor aceasta şi-a trimis armata pe „acoperişul lumii”.

După înfrângerea fără drept de apel a micuţei armate tibetane, care număra 5.000 de oameni, faţă de cei 40.000 ai Chinei, Tibetul a semnat aşa-numitul Acord în 17 puncte. Iar de atunci, orice ţară din lume ştie că această regiune aparţine puterii de la Beijing.

Mulţi tibetani au reuşit să fugă din ţara lor, din anii ’50 şi până astăzi, în marea lor majoritate refugiindu-se în India. Acolo, în Dharamsala, funcţionează Guvernul tibetan în exil, condus de însuşi Dalai Lama, liderul spiritual şi, în acelaşi timp, politic al tibetanilor de pretutindeni.>> ***

Totusi problema acestuia de a se infiinta in tara noastra nu este legata strict de aceasta lupta pentru independenta, datorata Chinei, care in esenta considera o sfidare prezenta lui Dalai Lama in oricare tara de pe mapamond. In turneul sau prin lume, respectiv in 45 de tari, acesta a ajuns si in SUA, unde s-au imortalizat cateva ipostaze cu presedintele de atunci, fapt care a revoltat si „ridicat in picioare” China, care a respirat o formula de adresare la adresa lui Dalai Lama: separatist. Nu cred ca aceste reactii vehemente ale Chinei l-ar fi speriat pe Dalai Lama ca sa ajunga la concluzia ca nu poate sa calce in tara noastra. Nici posibilitatea ca autoritatile romane sa se fi opus acestei vizite. Pur si simplu nu este timpul acum. Pana la urma Romania se afla in „arca lui Noe” si ar reprezenta o mare importanta chiar si pentru acest om al divinitatii, avand in vedere ca acesta a avut si intalniri cu lideri ai Bisericilor.

Viata traita doar inconjurat de adepti ai religiei tibetane, inca de la o varsta frageda, a constituit un avantaj pentru acesta de a dezvolta natura mistica si misterioasa cu care este inconjurat. A fost gasit de catre acesti adepti si transformat in urmatorul Dalai Lama. Dar nu oricum l-au ales sa fie liderul spiritual al budistilor, ci ghidati dupa cateva semne „consacrate”. A fost crescut in spiritul acestei credinte si a fost protejat de vartejurile vietii reale. Ajungand azi sa aiba acea incontestabila stare de bunatate si intelegere. Rade ca un copil, se poarta ca un copil si vorbeste simplu. M-am dus cu gandul la Michael Jackson. Si acesta a fost atras si absorbit de celebitrate inca de la o varsta mica, treaba care i-a adus de suferit pentru faptul ca el n-a reusit niciodata sa se maturizeze, asa cum am putea noi sa judecam de dinafara. Avea o balandete greu de imitat, radea si se distra cu orice ocazie, era amuzant si avea suflet darnic. Asemeni unui copil. Dar, mai mult, toate actele acestuia de binefacere, au venit din inima. Le-a facut cu mintea de copil. Asa cum si spatiul lui, universul in care se retragea avea formele si culoarile specifice varstei fragede. Detinea mai multa maturitate decat orice adult.

Poate ca si noua ne-ar fi de folos o asemenea purificare de tot ce este imprumutat sau obtinut din afara ca fiind rau si vicios, ca sa lasam loc bucuriei, veseliei si maturitatii de copil. De ce nu? Am vazut bloguri care vorbesc despre fericire, despre acel know-how de care e nevoie ca sa dobandesti acea fericire. Dar cum sa faci aceste lucruri daca suntem permanent corupti? Fericirea este in lucrurile simple pe care le faci. Asa am concluzionat la un moment dat. De ce? Pentru ca sunt singurele pe care le putem controla in viata noastra.

Sau ar trebui o lobotomie si un start-over.

***Sursa: http://clujeanul.gandul.info/saptamanal/furtuna-pe-acoperisul-lumii-istoria-tibetului-si-a-lui-dalai-lama-2562318

Fără categorie

Istorie vs. banal (Hiroshima vs. amanta lui Mandruta)

alexandrescudaniela3 comentarii

Istoria. Cum o definim? Cum spune dictionarul? Nu. Vei obtine o definitie scurta. Dar nici eu nu am ce sa comentez despre acest domeniu vast. Dar am sa descriu seria de evenimente legate de o anumita poveste a unui om care a supravietuit celor doua bombe atomice din Japonia, argumentand, daca reusesc, in aceste pagini de „jurnal”, si dand replica unui domn, care mi-a inspirat cumva aceasta incursiune. Despre partea de detaliu s-au straduit altii sa faca un sumar.
Cum se stie urmaresc de ceva timp blogul Dlui Mihai Gotiu. A venit grabit un articol, dupa multe altele, prea interesant ca sa-l ratez. Game Over A murit ultimul supravietuitor de la Hiroshima. Merita sa rasfoiti.
Am sesizat un aspect nou al temei, pe langa faptul ca este o „stire adevarata”, cat si piedica „banalului” care apasa greu cand vorbim de istoria care se face in zilele noastre. Un domn mi-a deschis ochii asupra punctului personal de vedere. Un fel de a aduna minus cu plus ca sa dea…minus. Sau sa iei cu o mana si sa dai cu cealalta ramanand cu…nimic. De ce spun asta? Pai iata ce scrie, destul de literar si nuantat:
<Banalul, nesemnificativul, amorful, platitudinea si alte cateva notiuni, toate tin intr-un fel sau altul de esenta cotidianitatii. Nu putem denigra realitatea descalificand-o la stadiul de „banala”, ea fiind de fiecare data asa, tine mereu de superficialitate, de o suprafata care nu necesita strai de exceptie. In cazul de fata, moartea japonezului este, strict vorbind, banala, se inscrie in ciclul firesc al viului. Ceea ce o face exceptionala este un hazard care a devenit emblema, statutul de martor (ultimul, esentialmente cel mai valoros) al exploziei si disolutiei ideii de umanitate.>
Discutia a continuat la modul la care am dezbatut suta de idei care a rasarit din minte, grabite si inghesuite pe un spatiu stramt. Stiu, sunt mai multi intr-unul singur, sau cum s-ar zice scurt imprastiata… :))Pentru cine ma cunoaste realitatea este ca nu am rabdare sa termin ce am inceput, presupunand ca lumea va umple golul. Dar asta e valabil doar pentru cine ma cunoaste. Pentru restul…
<Sinucideri, violuri, fratricid, accidente si nu doar…sunt fractii dintr-o ecuatie cu final banal…o cifra intr-un tabel de statistica… dar nu de ignorat…efectul acestora este unul dezastruos…il vad banal pentru ca nu reprezinta „istorie”, sunt doar povesti parca desprinse din celebrul Saw, pe care n-am rezistat sa-l mai urmaresc, cum nici stirile de la tv nu la mai suport.
Japonezul era parte dintr-un ciclu care s-a inchis. Istoric. A fost martor schimbarilor, marcate de acele tragedii, a fost ultima firimitura dintr-un timp care nu se va mai repeta. Vremea pe care a trait-o a fost una marcata de schimbari esentiale.
Ai vazut in ultimul timp ceva bun sa se intample? O inventie, vre-un geniu s-a mai nascut?
Si, ca sa vorbim despre adevarata istorie…mai tii minte cand, in comunism, invatam o istorie reinventata? Pe ideea teoriei conspiratiei pot sa dezvolt un aspect: japonezul avea bagajul de info de calitate, original. Poate n-ai sa stii niciodata ce s-a intamplat cu adevarat…cum nu stim nici daca s-a ajuns pe Marte sau daca Roswell e pe bune.>
Tsutomu Yamaguchi a trait la intensitate maxima cele doua explozii, cea de al Hiroshima, unde s-a lansat, fara remuscari, „Baietelul”. O bomba cu uraniu, care a ars tot intr-o zona locuita doar de civili, ucigand aproximativ 140.000 de persoane. Si cea le Nagasaki, tot zona de civili, unde au murit aproximativ 70.000 de persoane, punand la socoteala si urmatorii ani dupa bombardament, cand supravietuitorii dezastrului imediat, au decedat datorita efectului radiatiilor si ranilor provocate in timpul si dupa eveniment.
E bine sa amintim la multi, carora abia acum le da casul la gura, ca aceste tragedii nu trebuie repetate. Nu trebuie sa ne retragem in virtual sa imitam razboaie, sa dam curs unor frustrari  adolescentine. Nu degeaba atatia tineri si-au lipit arma de mana si-au plecat la vanatoare de profesori sau elevi din scolile in care ei invatau (in SUA cel mai des). Culegi ce-ai semanat. Ramane totusi un semn de carte la aceasta pagina pentru ca s-a marcat ca cel mai important eveniment istoric. Atatea vieti nevinovate au fost rase de pe suprafata orasului dintr-un singur …capriciu: acela al americanilor de a acapara Japonia in fata rusilor. Ma intreb azi, amintindu-mi ce am invatat la istorie si recitind aceste fragmente de istorie, cate mai au de gand sa faca acesti „improvizibili”? Cate tari vor mai ataca cu aceste arme sau altele, care stau pe banda sa se finalizeze? Lupta asta intre cele doua mari puteri este peste capacitatea mea de intelegere. Au simulat americanii acea tragedie de la turnurile gemene, au simulat ca au pasit pe Marte, au simulat ca s-au baut la spritzuri cu extraterestrii… doar doar vor da peste bot acestor „frati” sau copii la indigo ale lor, respectiv rusii. Caci nici astia din urma nu sunt prea departe. Cati copii au fost ucisi si cate femei violate la noi in tara de ei? In timp ce nemtii, desi eram „prizonieri” ne tratau cu respect? Cata cruzime zace in aceste doua gramezi de „professional killers”? Ca sa raspund la chestiunea referitoare la istoria care se scrie. Japonia va plange mortii multi ani. Va scrie mult despre cat de inumani au fost aceste bestii. Dar sa ne gandim putin si la povestea Pearl Harbour, caci vor veni multi sa spuna ca au fost provocati. Americanii au cautat sa ii provoace. Cica japonezii le-au atacat portavioanele…si cand colo alea bune au ramas intacte, pe care si le-au retras americanii…si au ramas sa faca istoria cateva jeguri. Statistica arata 2335 de morti. Ce ma face sa cred ca americanii n-au stimulat si simulat si acest atac? Americanii pastrau statutul de neutralitate pentru ca nu aveau nimic de-a face cu razboiul. Dar totusi…erau incomodati de influentele pe care si le pierdeau in zona de Pacific si Asia. Motivele sunt clare. Probabil ca ar fi si altele de comentat dar hai sa ne oprim la tabloul de ansamblu care este destul de concret si detaliat. 2335 de morti cat inseamna in fata dezastrului din Japonia? Pana la urma ei au declarat ca doar asa se putea pune punct razboiului, si-au jelit eroii lor, aia de au bombardat civili nevinovati, s-au dat loviti, s-au dat nevinovati de atacuri. Ca prima data au incercat o bomba la zona de testare. Daca n-au fost ei asa siguri de rezultat, adica pentru Japonia nu capitula, s-au gandit sa arunce o bombitza, dar nu s-au dus in zona unde se concentrasera trupele de lupta. Si pac inca una…Ca tot erau in zona…si of si ce pacat…ca a cazut asta a doua din greseala…
Japonia a semnat un armistitiu, a cedat. Si vin iar americanii ca sa-i ajute. De ce? Pentru ca au realizat cat de idioti au fost? Ca au gresit flagrant? Doamne fereste! Ganditi-va voi ca sunteti mai destepti decat mine…:)
Si revenim iar la denaturarea adevarului. Americanii se pricep cel mai bine sa faca asta. Sunt adevarati maestri. Tot ei au dat cei mai multi actori renumiti la Hollywood. Ca se mai umple ecranul si cu cei straini. Pai nu mai sunt straini. Ci americani. Se convertesc cu totii. Dar asta e alta poveste.
Japonia a venit si-a spus, prin vocea acestui domn, trecut prin suferinta crunt, ca SUA ar trebui sa renunte la programul nuclear. Eu stiu ca acest om a facut parte si este istoria in sine a unui eveniment tragic. Si nu numai. A vazut si a simtit urmarile acestei drame. Familia lui a fost „prizoniera” acestui razboi, fiind expusa radiatiilor, acestia a murit finalmente de cancer. Singura care mai traieste e fiica. Insa si aceasta are grave afectiuni. Renasterea Japoniei dupa tragedie este o istorie pe care acest om iar a trait-o. Prin ochii unui om care a privit in jur, fara sa citeasca sau sa asculte de la unul si altul, la evenimentele ce-au venit. Mai mult… a fost contemporan atator inventii, oameni de stiinta, oameni de intelect deosebit, oameni si fapte incredibile.
Azi ce anume vezi pe sticla? Violuri, sinucideri, crime, jafuri, accidente (presarate cateva stiri despre cat de buni sunt unii oameni si cat se straduie sa ajute pe altii; nu este o ironie). Ce pot sa vad mai banal decat asta? E ceva de invatat? E ceva care sa-mi ridice nivelul IQ-ului. Este ordinar, marsav, vulgar…in afara de bunatatea pe care din cand in cand o vad ca se revarsa peste niste amarati.
Dar acest domn, care a murit de cancer, acesta m-a facut sa dau paginile istoriei inapoi, m-a facut sa citesc despre ce a fost odata. Despre care eveniment n-as vrea sa vad sau sa aud ca se va mai intampla…dar totusi a fost, au murit niste oameni…s-au petrecut nistre treburi cu o viteza si o cruzime de nedescris…iar el a facut imposibilul…cel mai norocos om de pe planeta. Si azi s-a dus. E ca si cand un criminal isi ucide toti martorii si considera ca s-a terminat, nu-l va prinde nimeni ca sa-l judece. Doar o banala analogie…ca sa descriu impresia pe care mi-am exprimat-o referitor la faptul ca s-a inchis un ciclu istoric.
De aceea ajung sa zic ca, da, aceasta e o stire adevarata….nu vorbesc despre o fusta, nu despre preturi, nu dezbatem un banal cocktail de fructe…a murit un om caruia istoria ii datoreaza mult. S-a implicat de-a lungul anilor in proiecte de combatere a inarmarii nucleare, a scris o carte…s-a luptat cu suferinta si multe altele. Da. A facut mai mult decat sa fie martor intamplator. Aaa, si inca una, nimic nu este intamplator. Ceva trebuie schimbat. Cativa oameni, ca mine, ca tine, ca ei, citesc niste randuri despre istorie si poate sesizeaza semnalul disperat de alarma. Sincer, nu am stiut pana azi sa ma uit la aceste stiri. Dar azi cineva mi-a deschis ochii. O stire adevarata. Sau vom dezbate si cuvantul „adevarata”? Asa ca sa stim sigur ca, daca n-am castigat razboiul, macar o batalie sa avem la activ…:)))
Acestia, zic eu, sunt oamenii importanti pe care merita sa-i amintim atunci cand vorbim de istorie.
El avea puterea sa deschida cartea destinului multor tineri, care azi se complac in „banalul” cotidian. Si daca se plictisesc o iau de la capat facand aceleasi lucruri banale. Si eu intreb chiar e posibil sa reduci un asemenea om la cotidianul de azi? Nu mai spun banal. Eu astept sa aud daca este banal sau daca face parte din istorie acest personaj…..
Fără categorie

Cum a fost calatoria ta prin viata pana acum?

alexandrescudanielaLasă un comentariu

Da. Chiar, cum a fost? Ma intreb mereu ce am reusit sa adun din calea pe care am urmat-o. Cel mai tare ma intreb daca am incercat destul de mult. Daca am perseverat. Am strabatul un drum, apoi am ajuns pe o carare, am cules frunzele cazute toamna pe pamantul reavan, am dat nametile din cale,  m-am ferit de soare si am mirosit prima floare de primavara, apoi m-am intors dinnou la drum, am mers ghidata de cate-o borna sau doar de instinct, m-am lasat purtata o vreme de atractiile de la marginea drumului, dar mereu m-am intors de unde am plecat. Azi nu pot sa spun decat ca aceasta calatorie ma va duce departe, undeva…la infinit. Caci nu se termina unde este „orizontul”. Eu am increderea ca ea se prelungeste atata vreme cat spiritul tau este inca dornic sa se preumble.

Ma sacaie gandul ca n-am reusit sa strang pana azi atata cat ar fi trebuit. Visam sa fac gramada de impresii despre lumea care ma cuprinde, sa privesc cu ochii mei tot ce au vazut altii, sa stiu atata pana nu mai pot duce, sa cand din glas si sa pictez scanteia din ficare lucru marunt, sa dau o forma unui vis, sa fiu eu insami, nu sa-nprumut. Din toate astea n-am cules decat putin din fiecare. Nu e de-ajuns. Neputinta ma face sa ma chircesc de durere, fara sa am curajul sa-ndraznesc sa schimb o firimitura.

Am strans din dinti s-ajung la intersectiile vietii. M-am impotmolit dar, intr-un final, am luat inima-n dinti si am ales. N-am regretat. Dar nici nu m-am uitat in urma. Nu stiu sa spun daca am perseverat intr-un sens sau altul ci doar ca am simtit sa fac anume lucru. Si n-am gresit. Si dac-ar fi sa dau lumea peste cap, ca sa intorc timpul, probabil c-as face acelasi lucru. Nu stiu. Sau poate ca as incerca sa ma indrept spre alta cale. Dar toate drumurile merg la Roma…:)

De invatat …nu stiu inca. Asta voi decideti. Va spun atat: ma simt copil pe dinauntru, ma uimesc si astazi cele mai simple lucruri dar, in acelasi timp, iti rezolv probleme. Ca nu ma laud. In sinea mea si-n fata voastra declar ca stiu caci am genti mari de cunostiinte de incarcat. Dar cred ca viata m-a educat mai bine. De-acolo am adunat ceva bagaje. Eu cantaresc lucrurile dupa cum m-au invatat si pe mine altii: degeaba pleci la drum tragand caruta de know-how sau cultura dupa tine caci viata e mai parsiva decat vrem noi sa intelegem. Ea te testeaza, iti da raliuri sa te-ntreci, te face campion, dar te si-arunca de-un picior afara si te trezesti in drum cu praful dupa tine. Mai trebuie sa o si fentezi. Dar asta se invata.

Din fiecare calatorie, pana la urma, nu ne alegem cu ce ne-am dorit intotdeauna, desi urmam un tel anume. Atingem apogeul cand realizam, fara sa intarziem prea tare ca sa nu fie prea tarziu, ca ne era menita o alta soarta decat cea pe care ne-am trasat-o acasa. Si stiti ceva? Cumva e mai misto decat ce-am vrut sa iasa.

Astea sunt alte ganduri care mi-au trecut prin minte undeva pe la miezul noptii, dupa ce am vazut, din cliclul „cura de filme”, All about Steve, pe care il recomand cu caldura. Unul din producatori este Sandra Bullock. Nu are sens sa dau recenzii sau sa scriu despre nu’s ce premii castigate sau nu. Un film e un film. Daca are un subiect de urmarit nu mai conteaza restul.

Fără categorie

Crezi ca poti sa calci pe carbuni incinsi? Ca sa-ti invingi frica?

alexandrescudaniela3 comentarii

Am urmarit un film, care, la prima vedere, mi-a dat impresia ca este …un alt film de dragoste. Lacramos si cu final asteptat. Nimic neadevarat. Insa a fost respirata o idee: daca ai suferit si inca mai suferi, si nu poti sa iti aduni ramasitele de pe podea, esti dispus sa te ajuti sau sa lasi pe cineva sa te ajute? Aceasta idee poate fi extinsa. Deunazi cineva discuta despre cum poti sa te lasi de fumat…

Subiectul este relatat foarte scurt si simplu: un tanar isi pierde sotia intr-un accident teribil. Trauma acestei intamplari devine ocazia de a scrie o carte, un ghid despre cum sa depasesti momentul pierderii unei sau unor persoane dragi. Intalneste o tanara care ii trezeste sentimentul uitat, acela de iubire. Dar, mai mult aceasta il ajuta sa-si scuture trecutul si sa se adune. Desigur ca el are curajul sa dea lectii despre cum sa te determini sa iti iei viata de la capat, unor oameni care traiau aceeasi drama, in timp ce el se simtea vinovat pentru moartea sotiei si refuza sa-si dezvaluie realitatea acelui eveniment: nu era vina nimanui pentru acea nefericita zi, dar mai ales a lui. Gandurile l-au macinat timp de trei ani, nefiind in stare sa isi recladeasca viata, traind prin suferinta si revigorarea altora. Dar iata ca ziua in care putea sa zambeasca, cand putea si el sa primeasca sprijin pentru a depasi acea suferinta, venise. A fost aplaudat de catre acei companioni de suferinta cand si-a dezvaluit ranile adanci din suflet.

Lectiile de depasire a fricii sunt sustrase din ritualurile fachirilor (in India, de exemplu), si anume calcatul pe carbuni incinsi. Dar acest proces reprezinta mai mult de atat: e o metoda de depasire a credintelor limitate si a fobiilor. Se pare ca aceasta metoda a fost definita de T. Robbins ca fiind una in care iti creezi , la nivel de subconstient, impresia ca ai realizat imposibilul. Foarte adevarat. Pentru un om, caruia timiditatea, i-a fost un prieten bun, imposibilul poate fi realizat, ca prim pas, prin aceasta forma de refulare. Autosugestie. Zic eu

O alta lectie a fost aceea a vizualizarii realitatii ce ne inconjoara din unghiuri diferite. Intr-un fel vezi lumea…atunci cand esti in mijlocul ei sau actiunii…adica vei fi dezorientat si zapacit de agitatia din jur, pierzand din puterea de concentrare la esential…si altfel vezi de sus (cum era exemplul din film, de pe acoperisul unui zgarie nori)…de unde peisajul devine mistic, iti gadila simturile la cel mai inalt nivel, te simti eliberat; poti sa simti si chiar sa auzi cum forfota viata, si crezi ca esti cunoscatorul raspunsului absolut. Traiesti procesul in care devii o parte din lumea care te inconjoara si simti cum te contopesti cu tot. Da, iti spui in sinea ta, merita sa traiesti!

Dar cea mai crunta dintre lectii a fost aceea a regasirii de sine in munca pe care odata o iubeai, dar pe care ai renegat-o pentru ca-ti amintea despre tragedia traita.

Important, in toata aceasta cavalcada de lectii, este sa ai alaturi un camarad, care sa-ti sprijine pasul, sa te traga de maneca cand ai gresit calea, si sa te sustina moralmente.

Deci esti pregatit sa-ti infrunti propriile tale temeri?

„Love Happens” se numeste filmul. Enjoy!

Fără categorie

Amintiri din Epoca de Aur – chapter III

alexandrescudanielaLasă un comentariu

Legenda politrucului zelos


Intr-o adunare se dezbate problema eradicarii anal…fabetismului, dupa un lung discurs in care se aduc laude catatenilor activi al Partidului: „ati urmat indeaproape directivele partidului,  ati atins si depasit planul la multi indicatori”. Asadar, cum analfabetismul este „sarcina de Partid”, la eradicarea acesteia se autoinvita sa rezolve situatia un anume tanar activist, plecand catre satul Adancata. Drumul nu este unul usor dar …cum „comunismul nu se face la birou” zelosul activist nu se da batut cu una cu doua. Ajuns in sat este pus la curent cu situatia generala. Problemele sunt oricum mai mici decat „munca de educare a maselor” pentru ca „toata lumea trebuie sa se bucure de binefacerile invataturii”, cum ar fi, de exemplu, asa cum a si demonstrat elocvent activistul, informarea prin citirea de pe cutia de chibrituri cum ca acestea nu trebuie lasate la indemana copiilor, deci „lumea inconjuratoare…tovarasi…este plina de pericole, de care ne putem feri daca stim carte”. Dupa lungi incercari de a aduna toti adultii din sat primarul foloseste ultima carte: juma de kil de zahar ca sa se prezinte la orele de educare. Un personaj, asa cum se intampla si-n viata, da planurile peste cap activistului, respectiv ciobanul, al carui nepot il invata pe cioban, pe parcursul lectiilor pe care le frecventeaza, despre stalpii de tensiune, si anume ca „sa nu punem mana pe omul care se curenteaza ca ne curentam si noi”. Pentru ca ciobanul nu se infatiseaza la adunare activistul se decide sa se duca personal la acesta la stana …pe o vreme ploioasa. Pe drum se propteste-n stalpul de tensiune. Cum dragul nostru zelos nu citeste antentionarea de pe stalp: „nu atingeti stalpii nici firele cazute la pamant”, se trezeste desigur cu un baston bine aplicat de catre cioban, acesta din urma crezand ca se electrocutase.

Ironie:Ciobanul refuza, chiar si la plecarea acestuia, sa-i stranga mana…:)))

Morala: Uneori, cand te straduiesti prea tare si omiti sa faci cum predici, te vei trezi brusc la realitate, lovit de propriile tale cuvinte.

Fără categorie

Ganduri aleatorii

alexandrescudanielaLasă un comentariu

Te-ai trezit vre-odata inconjurat de mireasma dezamagirii? Motivele sunt multiple si coplesitoare cateodata. Azi mi-am scos inca o data palaria in fata mea.

Am trecut peste sutele de experiente negative si m-am gandit sa ajut pe cineva. Un sfat venit din sufletul meu s-a indreptat in directia…opusa. Dar s-a lovit de o stanca. Nu puteam sa ma astept sa fiu gratiata. Nu stiam altceva decat ca puterea intuitiei (logice) a celorlalti este o mare mocirla. Dar am continuat cu incapatanarea unui catar. Stiam rezultatul insa, am sperat iar, ca se va schimba ceva. Stiti cum e cand urmaresti la reluare si speri sa nu fi fost gol? Asa se vede si de aici. Raspunsul la incercarea mea de a ma situa deasupra, facand un lucru altruist, a venit sub forma unui pumn in fata. Dar nu ma pot schimba. E dureros sa fii dezamagit la final dar nu pot sa fiu altcineva. Incerc si tot incerc. Ajung sa spun ca eu sunt cel batut in cap. De ce? Pentru ca incerc sa deschid o usa aceluia si imi dau seama ca nu stie sa foloseasca cheia. Si ma condamn pe mine pentru ca m-am coborat la un nivel de la care nu mai pot urca …in ochii celuilalt. Nu ca mi-ar pasa ce crede despre mine. Dar pentru acela e greu sa vada cat este de superficial cand se stie urcat cateva trepte mai sus. Asta ma framanta…ca nu va sti sa se corecteze. Asa va ramane. Iar eu imi las capul plecat…pentru ca stiu ca sabia nu mi-l taie si incerc sa inchei cu o replica de dispret la adresa mea, el rade…si mergem mai departe pe drumurile noastre.

N-am sa ma victimizez, nu asta incerc sa fac. N-am fost suparata si nici nu mi-au dat lacrimile. Cum am mai scris nu a fost prima oara. Mi-ar placea sa aiba fiecare timp sa isi deschida mintea. Sufletul si-l revarsa oricum prea repede si oricui. Dar inainte sa-ti reversi suflul inimii mintea trebuie aerisita. Poate fi utila si iata cum. Citeam pe undeva despre cum poti sa devii mai „logic”. E important sa te implici in jocuri logice, dar care? Sahul, Puzzle-urile, Domino-ul, chiar si Table…Monopoly si multe altele, apoi e esential sa parcurgi trasee diferite de la servici/scoala catre casa si vice-versa, sa incerci sa schimbi locul obiectelor din casa, sa schimbi pozitia mobilierului, sa memorezi poezii sau fragmente din carti preferate, sa citesti carti de genuri diferite, sa schimbi ingredientele la mancare samd. Sunt atatea lucruri care te pot influenta pozitiv din punct de vedere intelectual. Dar cel mai mult ca si intuitie a logicii. Intuitia logicii e atunci cand brusc ai realizat un adevar. Un fapt sau o idee ti-a dat raspunsul aproape imediat. Asta e de impus acelora care nu au puterea de extractie a adevarului de dincolo de aparente. O purificare a mintii. Oare e prea mult?

Poate vor reusi astfel sa rasfoiasca o carte in loc sa vada ecranizarea. Totul se masoara in viteza, dar lucrurile bune nu vin pe fuga, acelea se castiga cu timp si rabdare. Transpiri, ti se pare ca nu se mai termina, rabda …pentru ca nu vei pierde nimic ci vei castiga dublul la ceea ce ai dat. Am vazut trailerul la Dorian Gray. E ciudat sa vezi o ecranizare a unei carti pe care ai citit-o ani in urma. O carte te lasa sa-ti imaginezi decorul, personajele, actiunea si intelegi finalul cu totul diferit decat al scenaristului sau regizorului. E pacat sa pierzi farmecul acestei fantezii. Condamnam o buna prietena acum ceva timp pentru ca citeste in loc sa vada filmele. Dar am resimtit fiorii pe care aproape ii auzi trecand prin coloana la lecturarea unei carti. Reusesti pentru acele cateva pagini citite sa te desprinzi de realitate. Este ca la IMAX. Vezi totul cu ochii …mintii tale. Este senzational. Incercati si voi.

Insa cel mai important lucru este ca iti dezvolta acea parte a creierului (dreapta) care se ocupa de imginatie, care va veni mama in mana cu acea cultura generala acumulata in timp.

Dar nu uitati sa va deschideti mintea. Sufletul daruiti-l celor dragi nu necunoscutilor.

Fără categorie

Amintiri din Epoca de Aur – chapter II

alexandrescudanielaLasă un comentariu

Legenda fotografului oficial


Fapt: La redactia Scanteia doi executanti oficiali: un domn in varsta, bolnav de inima si incercat de multele neplaceri ale meseriei, isi asteapta sfarsitul cu „valiza pregatita” si tanarul entuziast, abia intrat in bransa, isi expune sincer si chiar valida parerea, ajungand sa fie luat in vizorul secretarului de partid. La sedintele pentru retusuri fotografice, cu secretarul de partid, seful de redactie si alti doi aghiotanti, se aduc modificari esentiale fotografiilor cu secretarul general, respectiv Ceausescu: se scoate un fotograf, adica un „coleg” de la Romania Libera, din poza, tovarasu’ este inaltat corespunzator pentru a se conforma „normativelor clare”, apoi i se pune caciula pe cap secretarului general, intr-o alta fotografie, pentru a fi pe acelasi calpod cu „tovarasu’…pardon domnul Giscard d’Estaing”. Ultima actiune de retusare a fost si ultima pentru batranul fotograf caci, dintr-o greseala evident a celor de sus, s-a dat drumu’ la „rotativa” si s-a publicat fotografia, in care tovarasu secretar general aparea, pe langa cea fictiva, si cu caciula initiala (in mana). Am fost la fel de amuzata ca si tovarasu de locomotiva, care, dupa ce preda toate teancurile de ziare Scanteia militiei intr-o gara, ramane cu un exemplar utilizat pe post de fata de masa.

Ironie: Ziarul n-a mai aparut in acea dimineata la muncitorii din fabrici si uzine pentru ca „eroarea de protocol” a dat de furca unor catateni prea loiali Partidului.

Morala: Cand te astepti mai putin atunci asteapta-te sa vina.

Fără categorie

Amintiri din Epoca de Aur – chapter I

alexandrescudanielaLasă un comentariu


Defapt legende urbane povestite de unu si de altu’ sau dezvoltate de regizor dupa o simpla remarca despre viata traita in comunism a unor indivizi partasi ai acesteia. Sunt cat se poate de antrenante si amuzante. Cu un asa umor englezesc nu degeaba a fost atat de apreciat la Cannes. Si nu doar asta a dat tonul aprecierilor…Dar sa vedem ce povesti vin sa ne umple ecranu’ cu multi actori noi: ciclul „Tovarasi, frumoasa e viata!” alcatuit din 4 legende care mai de care mai complexe despre epoca comunista si, in special, despre traiul unora care-si dedicau total serviciile Partidului.

Legenda activistului in inspectie.


Fapt: O oarecare comuna se pregateste intens pentru a primi coloana de la Bucuresti. Lumea satului este mobilizata pentru a primi oficialii: cu steagurile „tricolore” si cele „rosii de Partid”, nelipsita „paine cu sare”, pancardele cu lozinci, curatenia generala in toate gospodariile, se aduc vaci, porumbei, ba chiar se pregateste si un stand de fructe la intrarea in comuna, ca la „ziua recoltei”. Inspectia activistului de Partid ajunge sa ne starneasca hohote de ras in valuri pentru ca desi acesta, la sosire, isi arata vadit nemultumirea pentru organizare (vacile nu aveau ce sa caute, pentru ca delegatia era reprezentata si de oaspeti din India, asa ca oile raman deliciul oficialilor, fabrica din comuna emana un miros neplacut, despre care inspectorul comenteaza, porumbeii adusi „nu sunt buni, trebuie albi”, standul de fructe nu are ce sa caute la intrare sau  nepotul primarului, care urma sa recite „poezia”, nu corespundea) dupa cateva paharele, pastravi la gratar si muzica lautareasca, se integreaza in atmosfera, astfel ca, intr-un moment de deruta totala, pentru ca se amanase vizita delegatiei, indeamna pe „toata lumea” sa se dea in carusel. Asa ca „toata lumea” s-a „imbarcat”.

Ironie: Dimineata coloana a venit si ei inca se mai dadeau in carusel pentru ca, cum „toata lumea” era sus, jos nu era nimeni sa opreasca aparatul sau sa raspunda la telefon…:))

Morala: Cand sefu’ zice sa te arunci in fantana apoi asigura-te ca ti-ai legat sfoara de picioare… si de copac.


Fără categorie

Prajitura nasei

alexandrescudaniela4 comentarii

Sau prajitura cu bule….:))

1 kg si 1/2 de mere se rad (fara coaja); apoi se amesteca cu 1.2 kg de zahar si se pun la cuptor sa coaca aproximativ 15 minute, poate putin mai mult in functie de cat de reped pregatiti crema.

Crema (SE POT PUNE SI 4 SAU 5 OUA LA CREMA INFUNCTIE DE TAVA IN CARE PREGATITI)

3 galbenusuri de ou, 3 linguri de zahar, 3 linguri de faina, 2 pahare de lapte se pun pe foc la baine-marie pana crema se face ca smantana.

Crema se adauga la merele coapte la cuptor. Imediat chiar. Fara a se mai astepta sa se raceasca merele sau crema. Apoi se baga dinnou la cuptor si se lasa cam 10 minute.

Bezeaua se face din cele trei albusuri cu 3 linguri de zahar. Dupa ce s-au batut bine si s-a topit zaharul se adauga deasupra cremei. Se lasa cam 5-10 minute, dar se urmareste atent sa creasca bezeaua. Cand s-a umflat bezeaua se scoate din cuptor si se lasa la rece. Se serveste a doua zi. Prajitura va avea bule maronii pe deasupra. Asta arata ca este gata. Nu trebuie sa ii faceti gaurele cu ace caci zarahul topit isi face loc singur sa iasa la suprafata.

POFTA BUNA!

Fără categorie

Reteta prajitura de inceput de an 2010

alexandrescudaniela7 comentarii

Nici nu stiu cu se numeste pentru ca am primit-o de la o prietena din Timisoara (CRISTINA HRISTEA). Presupun ca nu este specific zonei ci o prajitura care s-a transmis de la unii la altii (pierzandu-si din istorie).

Ieri savuram un paharel mic de Sheridan’s, un eggnog foarte scump, dar binemeritat. O data pe an il cumpar si nu imi pare rau. Si ma traznise ideea sa fac o prajitura care sa se potriveasca gustului de oua cu lapte si coniac (whiskey). Asa ca m-am indemnat sa pregatesc aceasta prajitura. Reteta initiala era cea de jos. Insa am venit cu cateva improvizatii impuse de cateva mici lipsuri. Inainte de a purcede la reteta iata cateva shot-uri cu rezultatul final.

Reteta initiala…

Blat I

10 linguri de zahar se caramelizeaza si se sting cu 200 ml. de apa

5 galbenusuri se freaca cu 6 linguri de ulei si se formeaza o crema ca o maioneza

5 albusuri se bat spuma cu 8 linguri de zahar; se adauga treptat crema maioneza. Dupa care se adauga siropul de zahar ars, 1/2 plic de praf de copt si 10 linguri cu varf de faina.

Se coace blatul I.

Se taie in doua.

Blat II

7 albusuri batute spuma se amesteca cu 250 gr. zahar, o cana cu nuca prajita si taiata si 4 linguri de faina.

Se coace un blat.

Crema
7 galbenusuri se freaca cu 300 gr. de zahar, 4 linguri de lapte, zahar vanilat dupa gust, se fierbe pe aburi pana se ingroasa; dupa racire se adauga 300 gr. unt sau margarina

Se pune blat I, crema, blat II, crema, blat I, se imbraca intr-o glazura de ciocolata si orna dupa simtul estetic propriu.

Eu am venit cu cateva modificari si improvizatii de moment. Reteta arata cam asa…

Blat I

10 linguri de zahar se caramelizeaza si se sting cu o cana de lapte.

5 galbenusuri se freaca cu 6 linguri de ulei si 3 plicuri de zahar vanilat, formandu-se o crema ca maioneza la aspect.

5 albusuri se bat spuma cu 4 linguri de zahar pudra si 2 plicuri de zahar vanilat; se adauga treptat crema maioneza. Dupa care se adauga siropul de zahar ars, un plic de praf de copt si 10 linguri cu varf de faina.

Se coace blatul I.

Se taie in trei.

Blat II

8 albusuri batute spuma se amesteca cu 300 gr. zahar, o cana cu nuca prajita si taiata si 4 linguri de faina. Se coace un blat.

BLATUL I, CU SIROPUL DE ZAHAR ARS SI BLATUL II, CU NUCA…

COMPARATIV…

BLATUL II TAIAT IN 3 PARTI EGALE…

BLATUL III SE TAIE LA FEL…

CELE DOUA BLATURI VOR FI INTERPUSE SI IMBINATE CU CELE DOUA CREME…

Crema 1
8 galbenusuri se freaca cu 300 gr. de zahar, jumatate de litru lapte, 2 plicuri zahar vanilat, esenta de rom, esenta de cafea; se fierbe pe aburi pana se ingroasa; dupa racire se adauga 300 gr. unt sau margarina. Puteti pune dozele la dublu ca sa iasa mai multa crema. Daca doriti ca stratul de crema din poze sa fie mai gros.

Aceasta crema se pune peste blatul I.

Crema 2

Aveam in casa plicuri de praf de crema de lamaie de la Dr.Oetker. Am pus doua plicuri cu 400 ml de lapte si jumatate de cana de zahar; se bat cu mixerul pana se face crema.

Crema de lamaie merge pusa pe blatul II.

Crema 3 – folosita pe post de glazura de ciocolata

2 plicuri de crema de tiramisu (cu rom) tot de la Dr. Oetker cu 400 ml. lapte, se bat la mixer si iese crema. IMPORTANT, EU NU AM MAI PUS ZAHAR LA CREMA ASTA PENTRU CA ERA PREA DULCE PRAJITURA. CHIAR SI CREMA DE LAMAIE  VINE SA MAI BALANSEZE AROMELE SI DULCEATA PRAJITURII.

Aceasta va inveli prajitura.

Au iesit doua „coloane” de prajitura.

Am pus la una din „coloane”: Blat I, crema 1, blat II, crema 2, blat I, crema 3 (inclusiv pe margini)

La a doua am pus: Blat II, crema 2, Blat I, crema 1, Blat II, crema 3

A IESIT ATAT DE BUNA CA NICI EU NU REUSEAM SA MA MAI OPRESC. SI, SINCER, NU SUNT AMATOARE DE DULCIURI.

POFTA BUNA!!SI LA MULTI ANI!