Deodata se aude o bubuitura. Primul meu impuls (am crezut ca se prabuseste blocul, vreun etaj …ceva) a fost sa ma lipesc de perete. Am inchis ochii si am simtit rece pe spinare. Era peretele. Am vrut sa deschid ochii dar mi-a fost frica de ce as putea sa vad. Am simtit cum s-a ridicat matusa mea. Lumea intreba ce s-a intamplat. Am deschis ochii. Toti se uitau la mine. Eu m-am uitat pe geam. Era totul in regula. Ce se intamplase? Am zarit in departare un elicopter. Cum eram la etajul 10 al blocului aveam o panorama perfecta. Ce cauta acel elicopter acolo? N-am putut sa-mi dau seama ce insemne avea pe el pentru ca…am auzit-o pe matusa mea gemand. Era cocosata de spate si spunea ca o doare capul. S-a indreptat de spate si s-a uitat indelung la palma. Era sange. Fruntea ei era plina de sange. S-a dus la baie. Apoi s-a intors si ne-a spus ca este bine, ca are o rana usoara. Intre timp tatal Andrei a gasit un cartus…Am facut scenarii…Se pare ca cineva acolo sus ma iubea si ma iubeste ingrozitor de mult caci glontul imi era „destinat”. Stateam exact in dreptul matusii mele, aplecata ca sa pot urmari atenta la televizor.
Povestea mea…poate fi povestea oricui. Dar e altfel decat a oricui pentru ca am trait-o chiar EU. Gandurile ma duc undeva in timp, memoria mea face un efort sa depaseasca bariera pe care am asezat-o intre mine si trecut, intre bucurie si tristete.
Un razboi, o revolutie, o lupta… aduc fericire si durere. Dar cel mai tare simtim durere. Suferi cand iti descoperi propria ta existenta nefireasca si plecarea in nefiinta a celorlalti, care devin mai importanti decat TINE, cel care inca respiri. Dar durerea celor care inca mai simt, in fiecare zi a vietii lor, tristetea de a nu mai avea alaturi respiratia celorlalti, o traim si noi, ceilalti, la diferite intensitati, in fiercare an si o singura data pe an, respectiv atunci cand s-a intamplat prima oara. Prima oara este momentul zero, momentul cand s-au dus si stim ca nu se mai intorc aceia pe care ii „plangem”. Acest moment zero il comemoram, il remixam si-I dam sare si piper ca sa amintim la ceilalti ca s-a facut un sacrificiu si nu trebuie sa uitam ca s-a intamplat, dar mai ales, sa nu uitam ca avem si noi, ceilalti, la randul nostru, o misiune…de sacrificiu.
Am urmarit un film de mare exceptie, pe care il recomnad cu caldura. Fiecare avem un tel predefinit. Nu al nostru personal ci al universului. Avem puterea sa schimbam desi nu vedem „cu ochiul liber”. „Cinci oameni pe care ii intalnesti in Rai”. Acesta e filmul. In spatele unul titlu banal se afla o poveste. Acest film este o revelatie. Mesajul de la final este cel ce care trebuie sa-l retinem: traim in anonimat sau suntem celebri, nu conteaza, misiunea este cea care ne defineste; fiecare om din viata noastra reprezinta un pion sacrificat pentru ca noi sa ducem misiunea pana la capat. Traim cu impresia ca n-am facut nimic esential. Nu este adevarat.
Am schimbat un om prin simpla noastra prezenta, am schimbat un loc prin simpla noastra prezenta, am schimbat o stare de fapt prin simpla noastra prezenta, am schimbat o viata sau o moarte prin simpla noastra prezenta.
Astazi ce avem dupa atatea sacrificii?
– avem libertate de exprimare dar…ce anume se scrie, ce anume discutam, sa gandim cu voce tare?am ajuns sa ne zbarlim cand auzim sau vedem ce s-a adus odata cu aceasta libertate;
– avem de unde sa luam bananele, nu mai este o trufanda; gasim salamul de sibiu in orice super, mega, extra market (caci magazin nu mai avem puterea sa pronuntam, suna taraneste); dar…ce s-a ales de aceste banane? luam gramezi mari si consumam jumatate, pentru ca cealalta se strica si o aruncam la gunoi; ce s-a ales de salamul de sibiu? cine il mai cumpara cand exista atatea soiuri la alegere? Si s-ar presupune ca nu avem bani, ca nu ne permitem, dar la acele magazine lumea sta la cozi ca pe vremea comunistilor, sa cumpere nu cu ratia, cu unul sau doua carucioare;
– avem atatea canale de televiziune ca nu mai stii unde sa te opresti; multa informatie; dar…ce zici ca nu mai cautam sa ne uitam la clasicele desene animate sau filme de comedie? la Tom si Jerry, la Laurel si Hardy sau Norman?;
– nu mai avem duminici impare si pare; dar…avem accidente de nu le mai tii socoteala;
– acum putem sa importam orice; dar…ce facem ca fabricile noastre, care produceau sa acopere atatea nevoi si care erau de calitate, nu mai sunt, au fost „vandute” pe nimic?
– azi avem posibilitatea sa ocrotim animalele; am invatat ca porcul trebuie ucis cu blandete; dar…cum ramane cu
– azi putem sa facem tuica la noi in ograda, nu ne opreste nimeni, nu te mai da „in gat” nimeni caci nu mai este ilegal; dar…s-au inmultit bolnavii de ciroza sau bataile si decesele din pricina acestui viciu;
– azi taranii nostri nu mai fac munca colectiva; dar…
– azi avem traditii venite dinspre Occident; si ce frumoase sunt…; avem si atatea „drepturi” imprumutate din legislatiile atat de bine puse la punct; dar…
– azi nu te mai urmareste nimeni ca vrei sa pleci in strainatate; o faci legal si gata; dar…
– astazi viata noastra s-a schimbat; dar…
***
Era o vreme cand…Drumul Taberei era pentru mine locul in care ma simteam fericita. Acolo locuiau matusa si unchiul meu. Micile vacante mi le petreceam in compania lor. Era o oaza de liniste si relaxare, nu ca n-as fi simtit si acasa acelasi lucru. Doar ca…era ceva mai special. Acasa parintii mei erau mereu preocupati sa asigure nevoile …primare. Intelegeam ca sunt prinsi in cotidian si, in sufletul meu, nu-I judecam. Nici nu aveam dreptul. Faceau mai mult decat posibil sa primesc acel necesar de care un copil are nevoie. Nu eram totusi un copil pretentios. Cum spuneam, intr-un alt articol, ma multumeam cu ce primeam. Insa mi s-a oferit sansa sa primesc ceva mai mult.
Pentru matusa si unchiul meu eu eram ceea ce isi doreau de mult timp. Eram piatra de temelie pentru familia pe care urmau sa si-o intregeasca. Intr-un final Dumnezeu s-a decis sa-I bucure cu un copil. Pana atunci viata, necazurile nu le-au dat nici o sansa. Acum era si vremea lor.
Ma indrageau asa de tare ca isi dedicau timpul mie. Matusa avea, de ceva timp, concediu medical pe caz de boala. Asa ca statea mai mereu acasa. Unchiul mergea la job. Si, cu toate ca aveau putinul lor timp liber, tot cu mine se straduiau sa-l petreaca. Asa ca, aveam abonament pe viata la ei. Mergeam cate o saptamana sau doua in Drumul Taberei, cand aveam vacanta.
De la fiecare invatam cate ceva. Matusa imi dadea lectii de literatura iar unchiul se preocupa de progresul catre limbile straine( engleza ), si catre matematica.
Ma simteam in largul meu cu ei. Nu stiam sa-mi lipseasca ceva. Radeam de toate prostiile, jucam carti: macao, septica, kent, razboi, jucam remmy, sah. Insa de cele mai multe ori remmy. Era jocul meu preferat. Cartile de joc erau frumos asezonate cu femei seminud. Era o rusine sa arati unui copil asa ceva, ar fi gandit lumea. Mie imi parea ca ma trateaza ca pe un adult si era o chestie tare.
Imi facusem o prietena. Andra. Era vecina de palier. Stateam ore in sir si vorbeam, ne jucam cu fardurile mamei ei, cu bijuteriile si hainele mai de fitze. Andra locuia cu bunica din partea tatalui. Mama ei era plecata mai mereu. Iar tatal muncea pe unde apuca. Erau divortati. Imi amintesc ca, din cand in cand, mama Andrei incerca sa-si ia fata acasa, oriunde era aceasta. Dar nu avea sorti de izbanda. Bunica isi ascundea nepoata la matusa mea.
Andra mi-a dat si prima felie de paine cu untura d-aia fina. M-am stambat din nas prima data dar…surpriza…era chiar savuroasa.
Era un copil linistit dar avea putin din obraznicia mamei. Era mereu in contra cu bunica ei. Cumva nu judecam pentru ca stiam cum era a mea bunica. Aveam mereu senzatia ca ma urmaresc pe mine cum ma iau la „tranta” verbal cu propria-mi bunica. Ma si amuzam cateodata. Femeia, saraca, isi dadea duhul incercand sa-I explice marea cu sarea iar Andra era pusa pe scandal inainte sa inceapa sa vorbeasca.
Dar erau frecusuri, ziceam eu, care faceau sarea si piperul. Erau amintirile unor vremuri pe care nu le mai recuperam niciodata.
A venit si iarna anului 1989. M-a prins cand eram in vacanta la matusa mea. Eram fericiti pentru ca matusa mea era insarcinata. Sarcina evolua foarte bine. Deja trecuse de primele luni mai grele.
Imi amintesc ca pe 17 decembrie matusa mea ma anunta ca a inceput o revolta la Timisoara. M-am dus sa ma uit la televizor. Dadeau imagini cu oameni adunati in fata unei cladiri, probabil undeva in centrul Timisoarei. Scandau…ceva despre libertate…despre caderea comunismului…parea ireal.
Se adunasera initial mai multi enoriasi ai Parohiei din Timisoara ca sa impiedice evacuarea pastorului Lazlo Tokes, cu o zi in urma. Pe 17 s-au adunat mai multi oameni. Pareau sa nu se mai termine. Cat curaj!! Insa ma gandeam mereu ca trebuie sa fie multi fara voia lor acolo, din curiozitate sau chiar intamplator. O asemenea manifestare de forte nu putea fi neobservata. Lumea s-a ingramadit. Circa 400 de oameni de diferite etnii, nu doar enoriasi si cetateni ai orasului timisorean. Revolutia nu dadea semne sa se stinga prea curand. Pe 18 au venit alti cetateni si probabil aceeasi manifestanti din ziua precedenta. Imaginile erau din cele mai teribile. Armata se pregatise, se pare, sa innabuse revolta. Pe 17 nu reusisera desi mortii stateau pe caldaram. In ziua de 18 au inceput sa traga cu si mai multa forta. Ceausescu dadea ordine sa se distruga, cu orice pret, visurile noastre de libertate. Nu aveam dreptul la asa ceva. Secerasera copii si tineri. Apoi totul devenise un cosmar. Se mutase la Bucuresti toata revolutia. Ne adunam la televizor la vecina. Priveam cu ochii mari si tristi la ce se petrece dincolo de ecran. Pe 20 aparuse Ceausescu sa ne deschida ochii: „in zilele de 16 catre 17, sub pretextul impiedicarii aplicarii a unei sentinte judecatoresti legale, cateva grupuri de elemente huliganice, au organizat o serie de manifestari si incidente, trecand la atacarea unor institutii de stat…”.
Pe 21 spre 22 am trait emotiile mai puternic ca niciodata.
A aparut iar Ceausescu. De data asta la fostul sediu CC. Ma gandeam cu groaza la faptul ca parintii mei, cu care vorbisem mai des zilele acelea, puteau sa moara si eu nu stiam nimic de ei. Atunci am simtit cel mai tare golul din stomac. Mi-era dor de ei. Ii vroiam aproape. I-am rugat sa vina la matusa. Dar mi-au zis ca trebuie sa stea acasa. Focurile de arma se auzeau din cand in cand si in Drumul Taberei. Atunci am simtit si mai tare ca voi ramane singura.
Unchiul plecase cu tatal Andrei in centru. Vroia sa vada de aproape schimbarea ce avea sa se produca.
Libertatea noastra avea sa fie castigata iar el dorea sa fie in mijlocul evenimentelor.
Pentru matusa mea emotiile cresteau si mai mult cum treceau orele. Nu ii pria deloc sarcinii. Copilul se agita.
Am privit la discurs, apoi am urmarit manifestantii. Era un haos total produs de undeva din spatele multimii care, cu voci pierdute, inca mai scandau pro Ceausescu. De data asta romanii luau exemplul timisorenilor. Cine stie daca erau chiar cetateni simpli?!! Iar „teroristii” erau cei de la securitate sau din armata de forta a ceausestilor. Poate ca erau outsideri, care manipulau cumva evolutia evenimentelor spre revolutia ce avea sa se declanseze in mare foc.
Era anarhie pe strazi. Ne uitam la imagini si ne doream sa il zarim pe unchiul meu si tatal Andrei intregi.
Am vazut cum a fost tras in spate Ceausescu si, nu prea tarziu, un elicopter plecand de pe cladirea unde daduse din maini la ultima lui cuvantare. Lucrurile o luasera razna. Avea sa se retraga pana se linisteau lucrurile.
Tot cascand gura la televizor am auzit ca bate cineva la usa. Era tatal Andrei. Era disperat si agitat. Nu patise nimic. Intreba de unchiu. Spunea ca a reusit sa fuga cand au inceput impuscaturile. L-a vazut ultima data cum s-a bagat sub o masina sa se fereasca de rafala de gloante care venea de niciunde.
Matusa s-a asezat pe fotoliu. Eu m-am asezat pe bratul drept al fotoliului in care statea si urmaream cu interes desfasurarea de evenimente. Era spre seara. Inca mai era ceva lumina afara.
Deodata se aude o bubuitura. Primul meu impuls (am crezut ca se prabuseste blocul, vreun etaj …ceva) a fost sa ma lipesc de perete. Am inchis ochii si am simtit rece pe spinare. Era peretele. Am vrut sa deschid ochii dar mi-a fost frica de ce as putea sa vad. Am simtit ca s-a ridicat matusa. Lumea intreba ce s-a intamplat. Am deschis ochii. Toti se uitau la mine. Eu m-am uitat pe geam. Era totul in regula. Ce se intamplase? Apoi am zarit in departare un elicopter. Cum eram la etajul 10 al blocului aveam o panorama perfecta. Ce cauta acel elicopter acolo? N-am putut sa-mi dau seama ce insemne avea pe el pentru ca…am auzit-o pe matusa mea gemand. Era cocosata de spate si spunea ca o doare capul. S-a indreptat de spate si s-a uitat indelung la palma. Era sange. Fruntea ei era plina de sange. S-a dus la baie. Apoi s-a intors si ne-a spus ca este bine, ca are o rana usoara. Intre timp tatal Andrei a gasit un cartus…Am facut scenarii…Se pare ca cineva acolo sus ma iubea si ma iubeste ingrozitor de mult caci glontul imi era „destinat”. Stateam exact in dreptul matusii mele, aplecata ca sa pot urmari atenta la televizor.
Toata lumea era socata.
Matusa mea a pierdut sarcina cateva zile mai tarziu. Se pare ca facuse un avort spontan din cauza socului.
A aparut si unchiul intr-un tarziu. Intreg si nevatamat. I-am povestit ce s-a intamplat.
Ne gandeam ce ironic a putut sa fie. El era in toiul rafalelor si n-a patit nimic iar matusa, care statea in casa, s-a ales cu o zgarietura…de glont.
Asta a fost experienta care m-a marcat. M-am intrebat adesea ce scop am pe lumea asta de a decis Cel de sus sa ma lase sa traiesc. Sau poate a fost scris in catastif sa nu mor. Cine stie?!!
Dar azi, dupa ce revad acele poze de la revolutie, ma cutremur mai tare cand realizez ca nu s-a schimbat nimic in bine. Totul se duce de rapa iar noi marcam istoria intr-un mod eronat. S-a inteles atat de prost democratia si libertatea incat ma ia cu fiori. Ce inseamna…asta am vazut pana acum:
Pensii mici;
Salarii pentru profesori mizerabile, treaba care se va termina cu un sistem de invatamant de calitate proasta;
Sistemul medical la pamant;
Boli cu spectru grav de consecinte, la care se actioneza cel putin inconstient;
Dezinformare in toate domeniile;
Banalizarea informatiilor; televizorul este invadat de asa-zise comete, care pornesc si mentin scandaluri fara un rol educativ, defapt fara nici un scop decat acela de te „distra”;
Oameni de valoare incep sa devina la fel de banali ca si cometele, angrenandu-se in activitati asemanatoare acestora;
Am vandut fabricile noastre. Stiam, cel putin de fabrica de lapte, fratilor, de la Lujerului. Cat lapte bun, cat unt, cata inghetata mancam; frisca lichida, maia si iaurturi. Doar aveam „pile” pe ambii mei parinti.
Sistemul juridic nu mai sustine dreptatea ci spaga mare si gura mare;
14 gânduri despre „Cum ne-a prins revolutia din ’89 si…cu ce ne-am ales…”
Am scris si eu despre 22dec. fiind de dimineata acolo.A fost o porcarie si una mai mare dupa aceea.Bilantul meu: s-a castigat putin si s-a pierdut foarte mult, deci unul negativ. Dan
Va multumesc pentru ca imi cititi blogul. Ma bucur ca v-a placut destul de mult sa ma adaugati in blogroll.
Am citit articolul despre revolutia la care ati fost martor.
Nu ma pot gandi decat la faptul ca poate intr-o zi ceva se va schimba. Sau poate ca scopul „provocarii” acestei revolutii a fost sa devenim vulnerabili. Pana la urma suntem in „centrul” (geografic si economic) conflictelor dintre americani si rusi. Eram independenti inainte de revolutie iar acum stam si cersim. Unde poate sa duca slaba noastra organizare, bineinteles si aceasta calculata a se intampla?
Am scris articolul chiar in decembrie 2009 si de atunci n-am reusit sa-l mai corectez.
Desigur ca sunt romani timisorenii. Insa la revolutia din Timisoara au fost adunate la manifestatia pro Tokes foarte multe etnii, nu doar romani timisoreni. Este important sa retinem si acest aspect. De ce? Pentru ca acele „etnii” au starnit aceasta revolutie, deci nu a pornit fix de la noi. Interesele externe au avut o forta mai mare de persuasiune in a se declansa aceasta „revolutie”. Un mic detaliu pe care l-ati captat si ma bucur. Concluzia este ca revolutia a fost calculata si „plantata” la momentul potrivit.
De revolutie putem vorbi numai din 20 decembrie 1989 cand a luat fiinta Frontul Democratic Roman.Revolutia inseamna ceva care are o programa ( a se vedea cea din 1948).Pana atunci au fost revolte.Revolutia au facut-o romanii nu etniile
WOOW se pare ca aveti deja o disputa: cine sunt romanii si cine sunt etniile ??? eu care am facut scoala pe dealul din vale credeam ca etniile din romania sunt formate din romani ……asa ca pentru cultura mea generala intreb si eu daca tata era de etnie bulgar si mama dupa etnie unguroaiaca, bunica din partea tatei evreica si din partea mamei nemtoaica…eu ce sunt ? ….oare sunt roman ???
Draga mea, am pus in ghilimelele de rigoare cuvantului „etnii”, pentru ca acestea stim ca sunt defapt tot romani. Pentru Paul cuvantul a fost priceput ca fiind legat strict de acele comunitati minoritare care isi au traditiile, vorba si obiceiurile omogene dar diferite, in mai mica sau mai mare masura, decat cea in care traiesc. Ceea ce nu este neadevarat. Ceea ce am vrut sa evit a fost incercarea mea de a da o replica referitoare la entia maghiarilor (cu care nu am absolut nimic, sincer) care a avut un rol destul de important la revolutie. Asta am vrut sa argumentez si o voi face curand intr-un articol. Deocamdata e in lucru.
Asa ca…:))), nu te ingrijora, esti tot romanca, asa cum sunt si etniile maghiare, sasesti sau …whatever…
Dar iti multumesc ca ai facut putina lumina asupra acestei dispute.
Am scris si eu despre 22dec. fiind de dimineata acolo.A fost o porcarie si una mai mare dupa aceea.Bilantul meu: s-a castigat putin si s-a pierdut foarte mult, deci unul negativ. Dan
Va multumesc pentru ca imi cititi blogul. Ma bucur ca v-a placut destul de mult sa ma adaugati in blogroll.
Am citit articolul despre revolutia la care ati fost martor.
Nu ma pot gandi decat la faptul ca poate intr-o zi ceva se va schimba. Sau poate ca scopul „provocarii” acestei revolutii a fost sa devenim vulnerabili. Pana la urma suntem in „centrul” (geografic si economic) conflictelor dintre americani si rusi. Eram independenti inainte de revolutie iar acum stam si cersim. Unde poate sa duca slaba noastra organizare, bineinteles si aceasta calculata a se intampla?
Timisorenii nu sunt tot romani?
Am scris articolul chiar in decembrie 2009 si de atunci n-am reusit sa-l mai corectez.
Desigur ca sunt romani timisorenii. Insa la revolutia din Timisoara au fost adunate la manifestatia pro Tokes foarte multe etnii, nu doar romani timisoreni. Este important sa retinem si acest aspect. De ce? Pentru ca acele „etnii” au starnit aceasta revolutie, deci nu a pornit fix de la noi. Interesele externe au avut o forta mai mare de persuasiune in a se declansa aceasta „revolutie”. Un mic detaliu pe care l-ati captat si ma bucur. Concluzia este ca revolutia a fost calculata si „plantata” la momentul potrivit.
De revolutie putem vorbi numai din 20 decembrie 1989 cand a luat fiinta Frontul Democratic Roman.Revolutia inseamna ceva care are o programa ( a se vedea cea din 1948).Pana atunci au fost revolte.Revolutia au facut-o romanii nu etniile
scuze vroiam sa spun 1848
WOOW se pare ca aveti deja o disputa: cine sunt romanii si cine sunt etniile ??? eu care am facut scoala pe dealul din vale credeam ca etniile din romania sunt formate din romani ……asa ca pentru cultura mea generala intreb si eu daca tata era de etnie bulgar si mama dupa etnie unguroaiaca, bunica din partea tatei evreica si din partea mamei nemtoaica…eu ce sunt ? ….oare sunt roman ???
Draga mea, am pus in ghilimelele de rigoare cuvantului „etnii”, pentru ca acestea stim ca sunt defapt tot romani. Pentru Paul cuvantul a fost priceput ca fiind legat strict de acele comunitati minoritare care isi au traditiile, vorba si obiceiurile omogene dar diferite, in mai mica sau mai mare masura, decat cea in care traiesc. Ceea ce nu este neadevarat. Ceea ce am vrut sa evit a fost incercarea mea de a da o replica referitoare la entia maghiarilor (cu care nu am absolut nimic, sincer) care a avut un rol destul de important la revolutie. Asta am vrut sa argumentez si o voi face curand intr-un articol. Deocamdata e in lucru.
Asa ca…:))), nu te ingrijora, esti tot romanca, asa cum sunt si etniile maghiare, sasesti sau …whatever…
Dar iti multumesc ca ai facut putina lumina asupra acestei dispute.
un eveniment de dupa 1989 care a fost uitat http://szaszsebespaul.wordpress.com/2010/01/31/podul-de-flori/
Am urmarit filmuletele. Sincer nici n-am stiut de aceasta „manifestare”. Deci poti sa zici ca nu sunt uitate ci necunoscute.:(
Multumesc pentru comentarii si sa stii ca nu am fost niciodata operat
dar cum s-a rezolvat?
.Am luat medicamente pana cand mi-am facut stomacul praf si m-am autovindecat singur nestiind .Acum vreo 4 ani am aflat cum m-am autovindecat
Mai bine spus boala mai este in mine da este redusa la minim