Citeam pe un blog al unui BFF, :)))), despre o stare a catorva de pe net sau chiar din viata personala, as adauga, care se napustesc sa-ti umple sufletul si mintea cu veninul din propria lor viata. Nu ca ar fi ceva care nu se preteaza nasului nostru prea sus situat. Ci pentru ca asemena degajari nu aduc nimic bun celui care se gazeaza, ci-l saracesc de orice sentiment la un final apoteotic.
Un asemenea devotament de a-ti impartasi vartejurile vietii, pentru aceste asa-zise victime, devin un obicei, care se propaga la oricine le ies in cale. Cel care asculta nu are incotro si, daca este o fire mai sensibila, va reusi sa se implice mai mult decat este necesar. Vor exista urmatoarele rezultate: ori va primi un pumn de multumiri (a se citi saracie lucie de…ce-s alea?), ori va simti cum i se scurge sangele in podea sa auda cu paleta urechii sau sa vaza cu scanteia din irisi ca respectivul interpreteaza anapoda si pe de-andoaselea ce zici, sa iti fie disecate si maruntite intentiile altruiste, trezindu-te ca iti doresti sa fi ramas filozof, mama lor de zanateci. Ei, dar cum nu ramai filozof atunci te apuci sa scrii ca sa mai salvezi nitel situatia. Si scrii cumva sa nu tulburi mintile nimanui si te arunci in oala de vinovatie. Te scuzi, te repui pe picioare, iar te dai de pereti ca sa priceapa cine trebuie ca intentia ta de a te retrage din scena filantropilor s-a terminat si ca te simti invalmasit de vina dar ca trebuie sa-ti termini misiunea ta pe pamant, si aceea de a avea grija de propriile tale rani. Pe cuvant ca am avut tot respectul pentru acest domn ca si-a exprima condoleantele pentru cel care a fost si nu mai este si ca doreste sa-i fie respectata dorinta.
Intelege cineva ca unii oameni mai simt nevoia sa fie lasati sa traiasca fara a se simti responsabili pentru necazurile altora?
Sunt de acord ca sunt situatii cand doresti sa tii pasul cu cei cu care te socializezi si te dai dupa valurile reci de vin sa te spele cu respect. Incerc, si sincer spun, caci am mai spus, nu ma dezic de acest comportament rusinos (de a ajuta pe altii) caci n-am sa pot s-o fac. M-a inzestrat mama- natura cu un sarm de zana buna si, cum fac, cum nu fac, ma gasesti la confesional. Adica zice-se ca vine lumea sa se spovedeasca de toate cele rele la subsemnata. Insa am incercat sa ma detasez de lucrurile lumesti (de problemele altora) si sa merg pe cararea mea de cercetas de onoare (de invatacel in ale vietii) insa n-ai cum sa te rupi de necazul celui apropiat. Te simti guilty, te simti ca si cand te-ai trada pe tine insuti, simti ca supararea celuilalt este supararea ta si daca intorci spatele nu vei mai avea parte de ajutor de la nimeni ever… si sari in groapa cu lei. Caci cam asta e metafora. Te subjugi la a-ti fi halit sufletul nobil doar ca sa nu te simti tu vinovat la un anumit moment.
Dar cum eu nu cer sa fiu salvata, nici celalalt n-ar trebui sa vina sa mi-o ceara. Chiar daca n-o zice direct doar faptul ca-si goleste gura de napasta te-a si adaugat in lista de „donatori”.
Sa fie clar, nu pot si nu vreau sa dau din viata personala decat atata cat trebuie sa stie fiecare. Nu este natural sa fii atat de naiv sa crezi ca cineva chiar simpatizeaza cu tine. Eu o fac si poate ca mai sunt putini, dar restul …restul se bucura …ca si in povestea cu capra vecinului (nu’s ce se tot vehiculeaza dragalasenia asta de moralizatoare de doi lei, dar daca altii o fac…ma bag si eu caci prietenul la reincarcare se cunoaste…) .Doar prietenilor foarte apropiati le dau din casa, dar si aceea se trezesc uneori sa vorbeasca asa din senin…fara sa calculeze unghiul in care tocul de la pantoful meu poate sa le aterizeze fix in occipital.
Restul …e tacere.
Alexandrescu Daniela 
ietete….da fata draga zici imi este dedicat ;)) sa o luam cu inceputzeul eu zice ca tu nebunishi de-a binelea !!! Daca vrei sa traiestif ara a fi responsabila de necazurile altora cautam vre-o sihastrie si te bagi acolo, numeni nu te tulbura..faci juramant de tacere…iti iei laptop-ul cu tine ca sa umplii paginile de blog cu ineptii…doar juri sa taci nu sa nu scri si o sa vezxi ca numeni nu te tulbura. Cat despre incredere in prieteni….asta e o gluma ?? nu ai incredere in nimeni si spui ce iti convine si mai ales cand vezi ca „pretenul” deja stie. Ce scapa altii in fata ta este nesemnificativ cu ce scapi tu dinc e sti de la ei…dar am uitat ca ce contneaza este doar ceea ce iti fac altii si nu ceea ce faci tu ….stiu ce iti fac cadou de ziua ta : o analiza de blog !!!!! nu o sa iti mai trebuiasca terapie platita !
Culmea e ca NU…iti este dedicat…dar esti simpatica 🙂
Multumesc, stiam eu ca ma pot baza pe prietena mea avocata…macar am liniste in pustiu, dar nu uita sa-mi asiguri minimul de confort…electricitate, acces la apa curenta, telefon, sa ma mai suni sa-mi zici ce probleme ai sa ma inspir si eu mai bine pentru urmatoarele ineptii…de pe blog:P
Si…mai departe as vrea sa deslusesc…ce-ai vrut sa zici…
A, lasa ca nu e nevoie, asa stiu si eu ce dereglari am, treaba e sa le tratez….:)))))))))))))))))
Hei Dana,
mie imi place ce scrii. Sunt pareri, ganduri si framantari potrivite varstei.Timpul va aduce multe schimbari in felul de a analiza viata, oamenii. Va fi rodul experientei acumulate, a shuturilor pe care le vei lua. In mod deosebit schimbarea e data de oamenii care vor intra in viata ta si-ti vor schimba traiectoria gandirii, poate chiar drumul in viata. Apoi acei oameni vor pleca pentru ca si-au facut datoria.Oamenii de langa tine sunt instrumentele cu care Dumnezeu iti conduce destinul.
Cu drag
Multumesc frumos, Dna Chinan, pentru aceste randuri. Intotdeauna cei de langa noi vor fi masurile cu care ne vom umple paharul de experiente. Cand vin in viata noastra ne bucuram, apoi plecare este trista si ramanem cu acem dram de intelepciune care se adauga la restul.
Va doresc sa aveti liniste in suflet, multa sanatate si sa nu ne uitati. Sunteti binevenita oricand aici pe blog.
Curand o sa il termin pe cel al lui Stefan. Are si el ceva frumos pregatit si il mentin pana se face mai mare si intelege ce si cum. Poate va impartasi dragostea pentru jurnal ca mine.:))