Asteptand rabdatoare observ ca-mi face semn o tanara. Iesea dintr-o rezerva. M-am indreptat intr-acolo. Parea ca ma cunoaste. Se recomanda si-mi povesteste ca ne-am intanit cu o zi inainte la intrarea cu interfon, cand i-am dat o lectie asistentei obraznice. Aha. Imi arata bucuria ei, un baietel de, cred ca imi mai amintesc bine, 6 luni, pe care il adusese a doua oara, dupa 2 saptamani, pentru bronsolita. Se pare ca, nefiind informata corect, si-a lasat copilul pe mana medicilor ca sa-l vindece cu antibiotic. Dar ghinion. A racit iar. Se plangea ca nu poate sa-I tina capul drept ca este prea grasut. Parea ca nu poate sa stea nici spijinit. Si-mi cerea sfaturi de parca as fi stiut pe dinafara biblia de ingrijire a copilului. I-am explicat ca nu ma pricep sa dau sfaturi, ca sunt noua in bransa si incerc sa ma adaptez, si ca, cel mai tare imi place sa fiu macar putin in cunostiinta de cauza. I-am povestit cum am trait intr-un mediu format din mamici. Am incercat sa invat sau sa prind din zbor anumite informatii si asa am ajuns sa ma feresc de unele neplaceri. Parea putin dezorientata. Cred ca isi pusese sperante in mine. I-am urat numai bine si sa fie atenta la ce spun mamicile despre problemele intampinate pe parcursul cresterii copiilor proprii. In general asa se invata cel mai bine.

Am gasit-o si pe doctora. Defapt ma cauta sa ma anunte ca pot sa plec. M-a insotit pana la rezerva unde mi-a dat ultimele sfaturi. Mi-a spus apoi ca este intru-totul de acord cu decizia de a nu-I administra antibioticul. Am fost surprinsa. Si a continuat explicand ca aceasta este procedura si trebuie respectata. Parea dornica sa-mi explice ce anume trebuie sa-I administrez lui Stefan si ce nu este decat o „chestie” standard. Waw. Ce dezvaluiri emotionante. Si daca acceptam sa ii distruga flora stomacala ce eram? Inca o zapacita din turma de oi??Haha…ce ironie…auzi tu…sa imi dea dreptate pana la urma…doctorul care era decis sa ma crucifice.

Am luat asa zisa fisa de externare, desi aceea, pe care aveam sa o iau lunea ce urma, era mai stufoasa si mai explicita, unde aveam trecut diagnostic bronsolita si…stafilococ auriu. What???!!! Asta-I culmea!!! Si tratament: antibiotic – Augumentin….

Am ramas ca la dentist.

Dar aveam sa-mi bat capul cu treaba asta acasa, unde ne era cald si bine.

Am ajuns si acasa. Am inceput tratamentul cu aerosoli. Am cumparat OMRON-ul si da-I cu aerosolii. Am luat siropele, puf pentru nasuc, batista bebelusului, calciu, vigantol, vitamina C, portocale, lamai…si lista nu se mai termina. Am cumparat umidificator cu aer cald, am cumparat si aparat salin. Citisem iar pe internet ca fac amandoua minuni. Iar la noi aerul a fost mereu mai uscat. Pana la Stefan n-am realizat cat de prost dormeam din cauza asta.

Am luat si fisa de externare. Dar pana la momentul asta am tot plans de suparare. Doctora de familie tot ma presa sa-I dau antibiotic ca se complica, ca se ajunge la pneumonie. Vai, vai, vai!!!Nu este de ignorat parerea unui medic, mai ales daca are experienta de ani, dar, chiar si ea proceda ca „la carte”, nu o facea ca-I spunea sufletul. Se ferea de responsabilitatea asta.

Ne-am si certat. Parca imi parea si mai rau. Dar n-am dat inapoi chiar si cand am cumparat cutia de Augumentin. Am considerat ca poate sa ajute cu alta ocazie. Acum eram decisa mai mult ca niciodata sa nu dau inapoi un milimentru.

Am luat fisa si am studiat-o. De ce? Credeati ca am lasat stafilococul in aer? Nu. Doream sa stabilesc unde anume se afla acest virus. Si surpriza…nu era nici in mana nici in gura….ci pe ten, mai exact la barbie. Dar de aici pana la gat, nas sau plamani, sau in calcaiul drept de la picior, ca sa necesite antibiotic, e cale lunga. Asadar m-am linistit iar.

Au trecut trei luni pana s-a vindecat de bronsolita. Intre timp am ajuns si la dna doctor Marcu de la Medlife, care mi-a placut, in primul rand pentru ca sustinea si inca sustine ideea ca nu trebuie tratata cu antibiotic o raceala. Defapt sustine ca trebuie eliminata orice alternativa pana sa se ajunga la antibiotic. A fost perioada in care m-am lamurit ca haraitul de pe gat se aude la copil dupa ce papa, mai ales in aceasta perioada precoce a laringelui si ca, o vreme, tot din acelasi motiv, tot o sa am senzatia ca am copilul racit. Raceala insa e detectata dupa secretiile nazale, tuse, si multe altele pe care multe mame le vor invata cu timpul.

Dar am uitat de halat. Pe principiul: „Uite halatul!! Cat e halatul??”, adica acea camasa pe care am primit-o la camera de garda, se pare ca nici sotul n-a fost ferit de cateva suturi primite zdravan. Cand am ajuns in rezerva m-am decis sa scap de halat. Bineinteles ca abia cand am primit bagajul cu haine de acasa am reusit sa ma schimb. Iar halatul l-am depozitat frumos intr-un sertar din corpul atasat de sifonier. Nu m-am ganditi nici o clipa ca acest halat va fi motiv de scandal. La camera de garda am lasat buletinul pentru fisele lor interminabile. Cine stia ca aveam sa fac troc cu un halat pentru a-mi recupera buletinul?!!1

Cand am plecat de la spital m-am dus glont la masina doar-doar sa scap. Buletinul nici nu il mai luasem in calcul.

Intr-una din zile am avut nevoie de buletin. Unde-I buletinul? Aaa…la spital. Sotul s-a dus sa-l recupereze. La camera de garda se prezinta si intreaba politicos daca exista buletinul acolo. Dupa ce il gaseste respectiva meduza il intreaba: „Unde-I halatu’?”. Sotul meu explica cum ca a ramas in rezerva sau posibil sa-l fi lasat la vreo asistenta. Individa sare ca arsa si incepe sa ridice tonul. Era suparata ca nu i-am adus halatul si ca trebuie sa il platim. 80 RON. What??? Pentru ce, intreaba sotul, deja enervat si el, pentru janghina aia rupta? Da’ ce am? Scrie prost pe fruntea mea? Dati-mi buletinul cucoana. N-a furat nimeni halatul dumitale. Sotia nici n-a putut sa stea cu el. S-a schimbat imediat. Sotul a cerut sa vorbeasca cu un superior. Si, cum e firesc, apare un doctor. Intreaba ce s-a intamplat si, dupa ce primeste explicatiile, foarte calm, ii da buletinul sotului si ii promite ca se va rezolva. Mda, cand n-ai cap vai de picioare!! Dar eu acum intreb: ce naiba fac amaratele alea care n-au bani sa-si duca traiul de la o zi la alta si, din greseala lasa halatul pe undeva, ca mine, pentru ca nu au habar de acesta politica, si se trezesc ca trebuie sa plateasca si nu le intelege nimeni pentru ca o vad mai sarac imbracata, sau pentru ca, pur si simplu, nu apare acel om potrivit la momentul potrivit sa salveze ziua? Cat de meschin trebuie sa fii??!!!Sau cat de prost trebuie sa fii sa crezi ca cineva poate sa fure un halat ponosit si zdrenturos. Pana si tiganii se respecta, frate!!!! Ce mai, oameni buni, sa le fie tarana usoara!!! Si iertare pentru aceste vorbe, ca stiu ca doare, dar altceva nu-mi trece prin minte. Nici macar un glont. Sa traiti, sa va iubiti!!!

Va doresc mamicilor sa aveti copiii sanatosi si energici, iar voua multa, mamelor, rabdare si intelepciune!