Sunt sigura ca, cei ce locuiesc la bloc, au trait experienta cu vecinii nemultumiti…exista, printre ei, unul mai „tare” decat ceilalti, care nu are ce face cat e ziulica de lunga, si gaseste mereu resurse pentru a enerva restul de locatari. Pe acestia nu-i poti evacua dar nici suporta la nesfarsit. Si, pentru a beneficia de liniste, cea mai la indemana solutie, este tratamentul fix identic sau cel putin ca al acestuia, aplicat … chiar lui. Iar, cea mai eficienta metoda, este cea a izolarii.

Dar avem si vecinul care aude numai ce vrea si se comporta enigmatic. Acesta are tendinta, dupa discutii lungi si concludente, sa iti trimita biletele ca sa te avertizeze ca ai incalcat legile acestuia desi discutia, pe care ai avut-o cu ceva timp in urma, a fost pe aceasta tema si te-ai conformat intocmai chiar dinainte de acest moment zero, doar doar sa nu ai discutii sau sa superi. Acesta nu are niciodata curajul sa-si exprime parerea atunci cand il confrunti si se ajunge la vremea la care ai sansa sa te intorci in timp la biletelele celebre din liceu, ascunse prin nisele bancilor. Asta nu inseamna ca nu are intentii bune sau ca este un om rau. Este doar antisocial.

Apoi apare, din cand in cand, cand te prinde, vecinul care te informeaza, fara a-i da vreun semn ca te intereseaza, ce a mancat si ce a eliminat prin orificiile special amenajate, nu’s ce vecin de pe palier sau de la alte etaje. Acesta este dornic sa poarte o conversatie din care sa reiasa ca el are dreptate si, face tot posibilul, sa acopere propriile neajunsuri evidente prin dezvaluirea unor evenimente revoltatoare care, desigur, implica pe ceilalti amarati din bloc.

Mai este si vecinul care incearca sa se implice in toate evenimentele neplacute din bloc, respectiv sa le solutioneze laolalta cu administratorul. Acesta, de regula, este mai tanar si, se presupune, ca detine o suita de valori ordonata si buna de luat in seama.

Avem vecinul, fost si actual comunist, care, candva era administrator la bloc, si care inca nu se considera altfel. Oamenii din fosta garda, din bloc, inca il respecta si il vorbesc doar de bine, desi ar fi cateva chestiuni de comentat intotdeauna. Acesta stie sa manevreze lucrurile intr-un mod cel putin defavorabil blocului. Stie ca trebuie sa dea explicatie pentru banii pe care ii cheltuie blocul si face investitiile cele mai ridicole posibil, ca sa nu zic cele mai ieftine dar opulente. Are la indemana un bagaj de politete asemeni unui politician si te bombardeaza cu complimente din cele mai dragalase si siropoase.

Mai avem si vecinul, iubitor si militant al drepturilor animalelor. Detine in apartament cateva specii de animalute. La noi la bloc se utilizeaza gradina pe post de adapost pentru cativa caini.

Dar lista e lunga si m-as trezi dimineata urmatoare ca l-am terminat.

Asa ca voi vorbi despre vecinul de la al doilea paragraf.

Am primit deunazi un biletel, scris la masina sau calculator, cu litere mari si rosii, asa ca sa vad si sa retin mesajul…

„Dragilor mei vecini de la ap. 23 si ap. 24…

Incepand de azi, parcarea masinilor ns. se va face (eu asa voi face.) cf. principiului ‘primul venit…primul servit’.

Deci, daca nu gasiti locul preferat de pana acum…optati pentru un altul sau pentru locul pe care-l folosesc eu in mod obisnuit cu Loganul meu.

Asta se intampla deoarece eu, care mereu fac manevre cu spatele, ieri, era sa calc o persoana si poaet ca acum eram la puscarie. Cu ce-am gresit eu sa am mereu atatea emotii, la 74 de ani…?

In rest sa auzin ”numa’ de bineeeeeeeee”……

Vecinu’ de la ap. 20, azi 24 nov. a.c. orele 13.15″

Si aici se incheie biletelul.

Eu am luat o hartie, un pix si da-i cu scrisu’ ca doar nu era sa ma duc sa-i bat la usa sa discutam fata in fata daca el n-a avut curajul s-o faca de la bun inceput?! Nu doream sa-i zdruncin universul asa ca solutia imediata a fost scrisoarea lunga si cuprinzatoare, pe care am trimis-o a doua zi.

Si iata ce scriam:

„Dragul nostru vecin de la apartamentul 20,

Incepand de cand, nici nu mai stiu , am convenit sa parcam pe principiul pe care l-ati enuntat asa ca ne-am conformat, atat eu cat si sotul. O buna maniera de a restaura buna intelegere intre vecini. Multumim pentru ca ati precizat si de posibilitatea parcarii in locul Dstra. In ceea ce ma priveste numai vorbe de bine. Nu m-am impotrivit acestui sistem. Asadar aveti tot sprijinul nostru. Ca si pana acum.

In ceea ce priveste nefericitul eveniment, care nu s-a petrecut, ne pare rau ca ati avut de trecut testul nervilor si emotiilor la frumoasa Dstra. varsta. Testul acesta este un foileton pe care il traim chiar si noi de atatea ori intr-o singura zi; nu am degete sa numar de cate ori. Dar sunt informata ca sunteti sofer profesionist si recent, din relatarea Dstra., am realizat ca aveti inca puterea sa evitati si sa depasiti aceste momente neplacute. Asta este un lucru bun pentru ca ne putem simti in siguranta cu Dstra. langa noi. Va multumim. Ca sa raman in acelasi perimentru de idei as adauga ca astfel de accidente se pot provoca involuntar (din fericire chiar evita) in cazul in care va aflati in vizita undeva…cu restul decorului. Ideea este ca oriunde ati fi trebuie sa va pastrati concentrarea si sa faceti, pe cat posibil, sa conduceti prudent. Doar Dstra., cel de la volan, aveti puterea sa schimbati directia sau sa franati, nu eu si nici vecinul de la apartamentul 23.

Am avut surpriza sa constat ca sunt factorul principal al problemelor altora, desi, din cate imi amintesc, am incercat pe cat posibil, sa mentin un profil aproape invizibil, pentru a evita discutiile cu vecinii. Dar nu reusesc. Oare de ce? Am un sarm aparte? Sau unii oamenii se plictisesc?

Daca extrapolez, pornind de la precizarea Dstra., acum ma gandesc ca sunt responsabila pentru bomba de la Hiroshima, sigur am provocat infometarea din lumea a treia, subtierea ozonului este tot vina mea, ca sa nu mai zic de criza economica…

As face totusi cateva remarci pertinente (lista de reclamatii):

–         Am ocupat un loc de parcare chiar la intrarea blocului, care, de cele mai multe ori, a fost liber; daca nu a fost liber am parcat langa unitatea militara, chiar si in zonele marcate corespunzator cu “stationare interzisa”; mi-am asumat riscul; nu am dat vina pe nimeni;

–         Locul de parcare de langa bloc nu constituie o oaza de liniste iar iesirea,  cat si intrarea, sunt fenomene aproape mistice; reusita este traita intens;

–         Acest loc de parcare mi-a adus ceva “fericire” in sensul in care, o vecina cu multa “bunavointa”, a considerat necesar sa vopseasca gardul fara a ma anunta in vederea luarii masurilor necesare; asadar masina mea este amprentata corespunzator cu vopsea verde pe una din laterale;

–         Mi-am gasit stergatorul rupt, dar nu oricum; toata treaba a insemnat sa fac comanda speciala si sa fie montat stergatorul prin scoaterea bordului de la masina; de ce am fost nevoita sa suport efortul asta la timpul pe care il am? De ce?; Si pe cine sa fac responsabil? Mai corect spus cum sa ma infig in beregata celui care m-a “rezolvat” elegant cand bunul meu simt imi spune ca e mai intelept sa fac bine decat rau si sa las lucrurile sa se “aseze”? In conditiile in care cunosc faptasul…

–         De curand, respectiv ieri, am fost la service cu masina, care, de cateva saptamani, avea un zgomot ciudat si greu de identificat, si mecanicul a constatat, cu stupoare (pentru ca am circulat, din fericire, de 2 ori cu masina pe o distanta scurta), ca una din roti mergea intr-un singur surub; unde sunt celelalte? Nu-mi spuneti ca au fost montate prost, erau puse la un service specializat; pentru ce anume trebuie sa suport asemenea emotii la varsta mea?;

–         Sotului meu au incercat sa-I fure masina din fata blocului in plina zi; dar a pornit alarma cand a dat contact; asa ca, pana seara, s-a descarcat bacteria; exista justitie?

–         Nu mai vorbesc de miile de lovituri sau zgarieturi pe care le gasesc pe masina;

Ati auzit sa ma fi plans la cineva de toate neplacerile pe care le-am suportat? Nu. Si sunt multe si multe altele. Unele d-ale mele, cele mai multe ale “Lor”. Problemele provocate de mine le-am rezolvat imediat sau la momentul la care am avut posibilitatea tocmai pentru a evita disensiunile. Dar a fost cineva intelegator? Eu sunt intotdeauna…

Cate bubuituri si zdranganeli mai trebuie sa aud pana voi avea liniste?

Am constatat un aspect tare greu de digerat. De cand m-am mutat toata lumea a incercat sa ma indrume si ma indrepte. Le-am apreciat efortul dar, in timp, am constatat reavointa in aceste intentii. Ceea ce imi cereau mie sa fac ei niciodata nu respectau. Ba chiar se ajungea la nivelul de nesimtire. Dar am zis sa nu ma bag ca nu-I stilul meu sa fac scandaluri. Am alte probleme.

Si acum ma trezesc din visul meu, in care credeam ca s-a terminat cu divergentele cu vecinii, si descopar ca am starnit alte suparari. Ce anume s-a ales de lumea in care traim? Nu stiu dar important este ca ma doare sufletul pentru ca, in loc sa ne cunoastem mai bine unii pe altii, ne distrugem orice urma de bun simt prin vendete fara rost si indreptate prost.

Si, intr-adevar, chiar as vrea sa aud de bine de acum incolo.  Daca tot va place sa scrieti (pentru ca nu e prima data) macar sa va exprimati si fericirea sau placerea de a avea macar un vecin pe sufletul Dstra. in acest bloc.

Multa sanatate si sarbatori calde.

Familia …. de la apartamentul 24”

Reclamatiile sunt chiar adevarate si toata scrisoarea cat se poate de nervos scrisa. Aveam un gust amar datorita incidentului vecinului, care poate sa devina parte din viata noastra, a fiecaruia, insa amareala era mai pregnanta la insistenta domnului vecin sa ma informeze acest aspect ca si cand as fi avut vreo vina in vreun fel anume. Este cel putin ridicol sa ma prezint cu biletele la unii din vecini ca sa imi exprim neplacerile pe care le indur in fiecare zi. Oricine, intreg la cap, ar deduce ca astfel de manifestari sunt efect al ideii ca respectivul, care primeste biletul, este responsabil de neplacerea respectiva. Daca sunt probleme pe care le ai de ceva timp si simti nevoia sa le comunici cuiva este civilizat sa te duci sa vorbesti cu cei care consideri ca ar putea sa te ajute. Nu biletelele rezolva situatia ci o inrautateste. Arata jignire, lipsa de respect si reavointa, poate, uneori, chiar fara aceasta intentie in realitate. Pentru un domn la 74 de ani pretentiile sunt „really high”. De la mine ce pretentii sa aiba cineva daca el se comporta ca un scolar?!

Continuarea foiletonului este alt biletel, in care isi exprima dorinta sa vorbim fata in fata si nu prin scrisorele. Serios? NU pot sa cred ca am si aceasta optiune!!! Am capul-n nori. Ce pot sa mai zic? Decat ca, unii, daca nu au probleme, isi creeaza. Iar, noi ceilalti, avem nesansa sa ne confruntam cu ele. Nerezolvate duc la alte neplaceri pe care nu ti le doresti. E ca in casnicie…viata langa vecini.